ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3295/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 158 din 16 mai 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond după casare, a dispus următoarele: - a respins excepția inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, invocată de intimata Agenția Națională de Integritate și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de către contestatorul V.D., dispunând înaintarea cererii la Curtea Constituțională; - a admis contestația formulată de contestatorul V.D., în contradictoriu cu intimata A.N.I.

și a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate nr. 303/II din 11 decembrie 2009, întocmit de intimată; - a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de sesizare invocată de către pârâtă în punctul său de vedere, că aceasta vizează neîndeplinirea condiției referitoare la legătura dintre conținutul excepției și obiectul cauzei în cursul judecării căreia a fost invocată. Instanța a constatat caracterul neîntemeiat al excepției inadmisibilității, întrucât condiția expusă mai sus, privitoare la sesizarea Curții Constituționale, este îndeplinită, legătura dintre excepția inadmisibilității și obiectul prezentei cauze fiind indubitabilă.

Curtea a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale și a admis această cerere, înaintând excepția acestei din urmă instanțe, căreia îi aparține competența exclusivă de a aprecia asupra caracterului constituțional sau neconstituțional al actelor normative în vigoare. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin actul de constatare nr. 303/II/2009, întocmit de către pârâta A.N.I. la data de 11 decembrie 2009, la sesizarea Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul V.D., începând cu data de 22 iunie 2004 și până la data de 01 septembrie 2009, dată la care a fost emisă Încheierea nr. 5999 din 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus retragerea reclamantului din SC V.P.

SRL și revocarea acestuia din funcția de administrator, întrucât ar fi deținut concomitent funcția de primar al comunei Dragomirești, dar și calitatea de comerciant persoană fizică, precum și faptul că reclamantul a încălcat astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică. S-a mai reținut că demisia reclamantului din funcția de administrator al SC V.P. SRL a devenit efectivă de la data de 22 iunie 2004, când locul său a devenit vacant, chiar dacă, din împrejurări mau mult sau mai puțin subiective, nu s-a putut întruni A.G.A. pentru a se putea lua act de această demisie, înregistrată de altfel în evidențele societății.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că, potrivit Legii nr. 161/2003, de la momentul validării în funcția publică, reclamantul avea la dispoziție un interval de 60 de zile pentru a renunța la calitatea ce atrăgea starea de incompatibilitate, interval de timp pe care reclamantul l-a respectat, astfel că el nu s-a aflat în starea de incompatibilitate reținută de către pârâtă, ceea ce atrage nulitatea actului de constatare, astfel că instanța a admis acțiunea și, pe cale de consecință a anulat actul de constatare a stării de incompatibilitate din 11 decembrie 2009, iar în baza art. 274 C. proc. civ., s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea căii extraordinare de atac și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii pe fond a contestației și menținerii ca temeinic a actului de constatare din 11 decembrie 2009 întocmit de recurentă. Se arată în motivele de recurs formulate că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Arată recurenta că în ceea ce privește constatarea stării de incompatibilitate, aceasta s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale privind verificarea și constatarea stării de incompatibilitate, în vigoare la data constatării prevăzute de Legea nr. 144/2007 republicată și Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, aceste acte fiind valorificate potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 176/2010.

Recurenta subliniază faptul că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 22 iunie 2004, dată la care a fost emisă Hotărârea nr. 2203 prin care a fost validată alegerea în funcția de primar al comunei Dragomirești și până la data de 1 septembrie 2009, dată la care a fost emisă încheierea nr. 5999 din 1 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus retragerea din SC V.P. SRL a reclamantului și revocarea acestuia din funcția de administrator. Se arată că potrivit competențelor legale pe care A.N.I. le avea, în urma verificării administrative derulate, s-a constatat că reclamantul V.D. s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece a deținut simultan funcția de primar din data de 22 iunie 2004 și funcția de administrator al SC V.P.

SRL, începând cu data de 10 martie 2003, până la data de 1 septembrie 2009, incompatibilitatea intervenind pentru perioada 22 iunie 2004 - 01 septembrie 2009. Astfel, recurenta apreciază ca fiind greșită interpretarea instanței de fond în sensul că demisia reclamantului a devenit efectivă la data de 22 iunie 2004, când locul său a devenit vacant, chiar dacă din împrejurări mai mult sau mai puțin subiective nu s-a putut întruni A.G.A. pentru a se putea lua act de această demisie, înregistrată de altfel în evidențele societății, opozabilitatea oricărei mențiuni în registru devenind efectivă de la data înregistrării acesteia. De asemenea, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece termenul de invocat, anume art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, se referă exclusiv la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, anume 23 aprilie 2003, nefiind general aplicabil. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În cauză, se pune problema de a se analiza starea de incompatibilitate a unei persoane numită într-o funcție publică, care avea și calitatea de administrator la o societate comercială la momentul numirii. Astfel, prin actul de constatare nr. 303/II/2009, întocmit de către pârâta A.N.I.

la data de 11 decembrie 2009, la sesizarea Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat reclamantul V.D., începând cu data de 22 iunie 2004, dată la care a fost validat în funcția de primar al Comunei Dragomirești și până la data de 01 septembrie 2009, dată la care a fost emisă Încheierea nr. 5999 din 01 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-a dispus retragerea reclamantului din SC V.P. SRL și revocarea acestuia din funcția de administrator, întrucât ar fi deținut concomitent funcția de primar al Comunei Dragomirești și funcția de administrator al respectivei societăți.

În motivarea acestui act de constatare s-a reținut faptul că, începând cu data de 22 iunie 2004, reclamantul a exercitat funcția de primar al localității menționate, iar potrivit relațiilor comunicate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin adresa nr. 184600 din data de 04 noiembrie 2009, aceeași persoană fizică a avut calitatea de asociat și administrator al SC V.P.

SRL, în perioada 10 martie 2003, până la 01 septembrie 2009. Constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora funcția de primar este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

În mod întemeiat, prin sentința recurată, a fost admisă contestația reclamantului, cu consecința anulării actului de constatare din 11 decembrie 2009 emis de A.N.I. și a constatării faptului că V.D. nu se află în stare de incompatibilitate cu funcția de primar, întrucât acesta și-a pierdut calitatea de administrator al SC V.P. SRL din data de 22 iunie 2004. Astfel cum în mod corect a apreciat instanța de fond, din probele administrate în rejudecarea cauzei, respectiv înscrisul aflat la fila 26 din dosarul de fond, rezultă faptul că la data de 22 iunie 2004 reclamantul V.D. și-a dat demisia din funcția de administrator al SC V.P. SRL, acest act de dispoziție fiind înregistrat în registrul de evidență al respectivei societăți comerciale la poziția a patra din respectiva dată, fapt ce rezultă cu certitudine din copia acestui registru existentă la filele 30, 31 dosar fond și atestată ca fiind conformă cu originalul de către avocatul apărător al reclamantului.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit dispozițiilor legii speciale în materie, încetarea stării de incompatibilitate în care se află alesul local are loc prin demisie, efectele acesteia producându-se atât în planul raporturilor comerciale ale societății, cât și în planul răspunderii personale, iar demisia sau retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință unilaterală și nu de la data înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului, întrucât, potrivit art. 5 din Legea nr. 26/1990 „persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților faptele ori actele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia”.

Înalta Curte apreciază că înregistrarea mențiunilor în Registrul Comerțului nu poate fi percepută ca o condiție necesară producerii efectelor demisiei în planul răspunderii personale a titularului ei, sau în planul raporturilor comerciale ale societății comerciale, ci doar în ceea ce privește opozabilitatea acestui act unilateral de voință față de terți, astfel că demisia reclamantului din funcția de administrator al SC V.P. SRL a devenit efectivă de la data de 22 iunie 2004, așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond. Potrivit art. 91 din Legea nr. 161/2003 „(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcția incompatibilă cu cea de ales local.

(….) (3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”. În aceste condiții, se reține că au fost respectate în cauză, de către contestatorul V.D., dispozițiile art. 91 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc modul de rezolvare a stării de incompatibilitate a aleșilor locali, textul legal menționat făcând referire la demisia (în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile de la survenirea stării de incompatibilitate prevăzut de alin. (1)) din una din funcțiile incompatibile.

Cum actul demisiei a fost înregistrat în registrele societății la data de 22 iunie 2004, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, acesta a fost efectuat în termenul legal prevăzut de Legea nr. 161/2003.

Față de această situație de fapt, instanța de fond a reținut în mod corect că demisia sau retragerea din funcția de administrator produce efecte de la data manifestării de voință unilaterală și nu de la data înscrierii acestei mențiuni la Registrul Comerțului la o dată ulterioară, dat fiind faptul că mențiunile din registrul comerțului au, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rolul de a asigura opozabilitatea față de terți, însă efecte juridice, sub aspectul existenței sau nu a stării de incompatibilitate, în sensul vizat de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, produc înscrisurile depuse la dosar, care atestă că intimatul a renunțat în termenul prevăzut de lege, la calitatea de administrator al SC V.P.

SRL. Prin urmare, constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.N.I. împotriva Sentinței nr. 158 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva Sentinței nr. 158 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012.