ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3336/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 237 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației, invocată de pârâtă, a fost admisă contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a fost anulat Raportul de evaluare nr. x din 03.07.2014 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității contestației, în esență, pentru următoarele motive:

Raportul de evaluare contestat nu se referă la starea de incompatibilitate a intimatei-reclamante, așa cum greșit a reținut prima instanță, ci la indicii privind încălcarea legii penale, prin actul respectiv fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești cu privire la existența de indicii privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 301 alin. (1) C. pen.

Raportul de evaluare prin care se sesizează organele de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, este un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 din Codul de procedură penală și nu reprezintă un act administrativ, pentru a face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, poate constitui obiectul controlului jurisdicțional raportul de evaluare prin care Agenția Națională de Integritate a stabilit existenta unei situații de conflict de interese sau a unei incompatibilități, situația din speța supusă judecății fiind diferită.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a invocat, în principal, excepția lipsei de interes în exercitarea recursului, în raport de dispozițiile art. 33, art. 35 și art. 241 C. proc. civ. și excepția autorității de lucru judecat, în raport cu soluția pronunțată în dosarul penal nr. x/2014, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Litigiul dedus judecății vizează Raportul de evaluare nr. x din 03.07.2014, prin care s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală în vederea analizării îndeplinirii condițiilor privind răspunderea penală, căreia i se circumscrie și soluția dată în dosarul penal nr. x/2014, prin Ordonanța din 25.11.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Distinct de acesta, Raportul de evaluare nr. x din 08.09.2014, prin care s-a dispus clasarea lucrării nr. 21231/S/II din 17.05.2013, vizează răspunderea administrativă în materia regimului juridic al incompatibilităților și conflictului de interese.

În consecință, în raport de obiectul prezentei acțiuni judiciare, urmează fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes, invocată de intimata-reclamantă.

Pentru aceleași argumente, va fi respinsă ca neîntemeiată și excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimată, întrucât soluția pronunțată în dosarul penal nr. x/2014, nu este aptă să valideze sau să infirme, din punct de vedere al raporturilor de drept administrativ, raportul de evaluare contestat în cauza de față.

Argumente de fapt și de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este întemeiat, soluția pronunțată de prima instanță cu privire la excepția inadmisibilității contestației reflectând interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, în raport cu circumstanțele de fapt ale cauzei

Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Raportul de evaluare nr. x/03.07.2014, întocmit de Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă a stabilit în Capitolul IV - "Concluzii", că în urma evaluărilor efectuate au rezultat indicii privind încălcarea prevederilor art. 301 alin. (1) din C. pen., deoarece intimata, în calitate de director al Casei de Cultură a Studenților Ploiești, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, a semnat contractul de închiriere nr. 1882 din 21 decembrie 2012 cu Universitatea Petrol - Gaze din Ploiești, instituție cu care se află în raporturi de muncă și în cadrul căreia exercită funcția de prodecan.

Raportul de evaluare întocmit în condițiile Legii nr. 176/2010, a fost comunicat reclamantei și s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cu privire la existența de indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

Din enunțul rezumativ al raportului de evaluare, rezultă că în cazul reclamantei s-a pus în discuție un conflict de interese de natură penală, iar nu un conflict de interese de ordin administrativ sau o stare de incompatibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică persoanei care a făcut obiectul evaluării și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.

Raportul de evaluare poate fi contestat de persoana care a făcut obiectul evaluării în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ, conform art. 22 alin. (1) din legea menționată.

Cele două texte de lege enunțate impun interpretarea acestora, ca operațiune logico-rațională, în sensul de a se lămuri înțelesul exact și complet al dispozițiilor normative, în scopul de a oferi soluția adecvată acestei categorii de spețe, lipsa de claritate a legii urmând a fi suplinită prin interpretare.

Din interpretarea logică a conținutului normativ al art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, care reglementează comunicarea raportului de evaluare și art. 22 alin. (1) din aceeași lege, care se referă la contestarea raportului de evaluare, Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ și nu la cel de natură penală, deși textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

Raportul de evaluare prin care se sesizează organele de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, este o sesizare și nu reprezintă un act administrativ, pentru a putea face obiectul controlului instanței de contencios administrativ.

În acest context, trebuie precizat că sesizarea pe care o face Agenția Națională de Integritate către organul de urmărire penală, privește cercetarea existenței infracțiunii de conflict de interese, prevăzută și pedepsită de art. 301 alin. (1) C. pen.

Sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate nu formează obiectul analizei judiciare de către instanța de contencios administrativ, existența faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

Acest raport, în speță actul de sesizare a organelor de urmărire penală, nu îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ci este un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 Cod procedură penală.

Dreptul unei autorități sau instituții de a sesiza existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, pentru că sesizarea nu este un act emis în regim de putere publică, un astfel de drept nefiind de esența regimului de putere publică și nefiind apt să vatăme un drept recunoscut de lege sau interes legitim, întrucât sesizarea nu produce prin ea însăși efecte juridice.

Ca urmare, poate forma obiectul unei acțiuni la instanța de contencios administrativ numai acea parte a raportului de evaluare, prin care se concluzionează cu privire la existența conflictului de interese de natură administrativă, respectiv a stării de incompatibilitate.

Sesizarea Parchetului nu face parte din categoria actelor cenzurabile pe calea acțiunii la instanța de contencios administrativ, ci este supusă regulilor de procedură penală, astfel că acțiunea este inadmisibilă sub aspectul verificării legalității sesizării organelor de urmărire penală.

În consecință, în speța supusă prezentului control judiciar, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că actul contestat este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu produce efecte juridice de sine stătătoare, fiind un act de sesizare a organelor de urmărire penală.

În acest sens, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut în mod constant că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată împotriva raportului de evaluare prin care nu se constată existența unui conflict de interese de natură administrativă sau a unei stări de incompatibilitate, ci este sesizat organul de urmărire penală în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de conflict de interese (deciziile nr. 3457/2012, nr. 4718/2012, nr. 6035/2013, nr. 1474/2014, nr. 1992/2015).

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, casarea sentinței civile atacate și rejudecând cauza, va admite excepția inadmisibilității contestației, invocată de pârâtă și va respinge contestația formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

În raport de soluția dată prezentei contestații, va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va obliga intimata-reclamantă la plata către recurenta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 237 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând cauza:

Admite excepția inadmisibilității contestației.

Respinge contestația formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.

Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata către recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a sumei de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.