ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 396/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2016 sub nr. 806/42/25016 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016 - întocmit de Agenția Naționala de Integritate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3 pronunțată în data de 17 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată și a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 3/2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016 - întocmit de Agenția Naționala de Integritate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Susține recurentul că, în mod eronat a concluzionat instanța de fond ca în speța sunt aplicabile dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, apreciind că situația în care se afla, respectiv aceea de a avea suspendat raportul de serviciu, nu îl absolvă de interdicția de a ocupa o altă funcție în cadrul autorității de stat. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, în mod greșit instanța de fond evaluează situația din prisma instituției "suspendării" raportului de serviciu, prin echivalență cu suspendarea raportului de serviciu în situația concediului medical, fără a observa un element distinctiv al situației concrete din speța dedusă judecații, respectiv acela că suspendarea funcționarului public a fost urmată de încheierea raportului de serviciu cu unitatea (instituția) angajatoare și de procedura "lichidării" acestor raporturi. Atât instanța de fond cât și Agenția Naționala de Integritate (A.N.I.), au apreciat în mod eronat că ar exista elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților și s-au încălcat dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, întrucât la data la care a fost angajat în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești aveam suspendat raportul de serviciu în calitate funcționar public, respectiv pe funcția de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte - Politia Locala Ploiești. Intimata Agenția Națională de Integritate (A.N.I.), a presupus, fără a se analiza în concret, că dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici s-ar completa cu dispozițiile Codului muncii, iar reclamantul - deși prin decizia nr. 199/05.10.2015 i s-a suspendat raportul de serviciu - ar fi beneficiat de alte drepturi, dacă acestea sunt prevăzute în legile speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne. În mod eronat instanța de fond apreciază ca regimul incompatibilităților nu este condiționat de exercitarea funcției publice ci doar de calitatea de funcționar public al reclamantului, ceea ce, în opinia sa, adaugă la lege. În condițiile în care reclamantul nu exercita funcția publică nu poate fi supus regimului incompatibilităților, cu atât mai mult cu cât, dacă s-ar merge pe acest raționament, ar însemna să i se nege funcționarului public aflat în situație de suspendare, dreptul la muncă, ceea ce înseamnă o încălcare vădită a drepturilor constituționale. Apreciază ca evaluarea reclamantului A., s-a făcut cu vădita încălcare a principiilor statuate de Consiliul Europei - Comitetul Miniștrilor prin Recomandarea No. R (2000) 10 privind codurile de conduită pentru funcționarii publici, adoptată de Comitetul Miniștrilor la 11 mai 2000. Urmează a se constata că atât suspendarea cât și numirea sa în calitate de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești, au fost făcute cu știința si voința Primarului Municipiului care a fost informat asupra faptului suspendării din funcția publică, fiind îndeplinită condiția de la art. 15 pct. 1 din Recomandarea No. R (2000) 10. Intimata-pârâtă Agenția Naționala de Integritate nu a avut în vedere Recomandarea No. R (2000) 10 privind codurile de conduita pentru funcționarii publici

Apărări formulate în cauză Intimata- pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 25 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 28 ianuarie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/14.10.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate. Prin acest Raport de evaluare s-a constatat că reclamantul a încălcat regimul juridic al incompatibilității, întrucât a deținut simultan funcția de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte - Poliția Locală Ploiești și cea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. Raportat la această situație de fapt, Înalta Curte constată că Agenția Națională de Integritate a reținut în mod corect încălcarea dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care reglementează, în Cap. III, Secțiunea a 5-a, incompatibilitățile privind funcționarii publici, "Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. a) prevede că "Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice." Reclamantul a deținut simultan, în perioada 05.10.2015 - 18.05.2016, funcția de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte - Poliția Locală Ploiești și cea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești, ambele fiind funcții în cadrul unei instituții publice, astfel cum este menționat de dispozițiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește situația de fapt privind deținerea funcțiilor/calităților reiese din actele și lucrările dosarului, nefiind contestată de recurentul-reclamant, care încearcă să justifice deținerea concomitentă a celor două funcții incompatibile prin aceea că prin decizia nr. 199 din 5 octombrie 2015 i s-a suspendat raportul de serviciu în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte până la data de 5.10.2016. Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că în mod legal prima instanță a menținut Raportul de evaluare contestat, interpretând corect dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care situația de fapt avută în vedere de autoritatea pârâtă este una necontestată. În perioada 05.10.2015 - 18.05.2016, reclamantul a exercitat funcția de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești, perioadă în care se suspendase raportul de serviciu din cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte. Înalta Curte constată, în acord cu considerentele instanței de fond, reține că pe durata suspendării raportului de serviciu al reclamantului, acesta nu și-a pierdut calitatea de funcționar public, concluzie ce se desprinde din disp. art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, conform cărora instituțiile publice au obligația să rezerve postul aferent funcției publice în cazul suspendării raportului de serviciu, nefiind relevant temeiul suspendării: art. 94 sau art. 95 din Legea nr. 188/1999; în cauză, reclamantul uzând de instituția suspendării raportului de serviciu la cerere, conform art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Chiar dacă o astfel de suspendare la cerere a raportului de serviciu nu are ca efect recunoașterea vreunei vechimi în funcția publică pe durata suspendării (ca în ipoteza suspendării raportului de serviciu în cazurile reglementate de art. 94 alin. (1) lit. c) ori art. 95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999), este evident că ea nu conduce la pierderea calității de funcționar public, calitate pe care reclamantul și-a păstrat-o. În consecință, regimul incompatibilităților se aplică funcționarului public și pe durata suspendării sale din funcția publică, el deținând în continuare calitatea de funcționar public. Deși reclamantul avea calitatea de funcționar public și pe durata suspendării raportului de serviciu, în perioada 05.10.2015 - 18.05.2016, a derulat activitatea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești, cu încălcarea disp. art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, întrucât activitatea s-a derulat în cadrul unei instituții publice, cum în mod corect a reținut prima instanță. Susținerile recurentului - reclamant în sensul că nu a beneficiat de nici un drept pe perioada suspendării nu are nici o relevanță în cauză și nici nu poate constitui un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce textul de lege în discuție face referire la interdicția exercitării de către funcționarul public a unor funcții, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice. În raportul de evaluare contestat se vorbește despre deținerea simultană de către reclamant a funcției de consilier în cadrul Compartimentului Achiziții Publice, Contracte - Poliția Locală Ploiești și cea de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Cabinet Primar - Primăria Municipiului Ploiești, autoritatea publică pârâtă având în vedere exercitarea de către reclamant a funcției de inspector de specialitate, în timp ce deținea calitatea de funcționar public fiind suspendat. Este nefondată susținerea recurentului potrivit căreia nu se poate vorbi despre incompatibilitate decât în condițiile exercitării simultane a celor două profesii, întrucât, așa cum s-a precizat anterior, textul de lege are în vedere ipoteza deținerii funcției publice concomitent cu exercitarea unei funcții într-o instituție publică, care este în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public. În cauză, Înalta Curte reține că autoritatea publică pârâtă a procedat la evaluarea respectării de către reclamant a regimului juridic al incompatibilităților prin prisma faptului că face parte din categoria de persoane prevăzută de art. 1 alin. (1) pct. 31 din Legea 176/2010, respectiv (...) funcționari publici care își desfășoară activitatea în cadrul tuturor autorităților publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituțiilor publice, starea de incompatibilitate fiind determinată de încălcarea dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea 161/2003. Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța de recurs constată că soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii recurentului-reclamant a fost fundamentată pe un raționament corect, în acord cu dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, care sunt de strictă interpretare și aplicare. Starea de incompatibilitate nu este condiționată de exercitarea efectivă a funcției publice, de faptul că funcționarul public este remunerat sau nu, ci are în vedere deținerea cumulativă a unor funcții ceea ce atrage incompatibilitatea persoanei verificate. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost încălcate principiile statuate de Recomandarea No. R (2000) 10 privind codurile de conduită pentru funcționarii publici emisă de Comitetul Miniștrilor la data de 11 mai 2000, întrucât chiar recurentul-reclamant a precizat că suspendarea și numirea sa au fost făcute cu știința și voința Primarului Municipiului, care a fost informat asupra faptului suspendării din funcția publică. Trebuie precizat că în situația incompatibilităților nu este necesar a exista un prejudiciu în exercitarea funcției publice pentru a atrage sancțiunea. Legea nr. 161/2003 a fost dată în vederea asigurării transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru prevenirea și combaterea corupției. Față de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a constatat că este neîntemeiată cererea de anulare a Raportului de evaluare nr. x/14.10.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate, întrucât actul contestat a fost emis cu respectarea prevederilor naționale și europene. Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3 din 17 ianuarie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.