ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/25.04.2014, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care va solicită admiterea contestației și anularea în totalitate a raportului de evaluare.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 270 din data de 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii, arătându-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 3978 din 12.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 270 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cererea de revizuire exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Argumentele invocate de A. vizează un proces-verbal al ședinței din 30.06.2014 a judecătorilor secției de contencios al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a adoptat soluția de unificare a jurisprudenței privind respectarea principiului neretroactivității legii civile, respectiv a Legii nr. 176/2010, raportat la situații de incompatibilitate și conflict de interese.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată cererea de revizuire de față, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Potrivit art. 503 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților".

Argumentele invocate în susținerea cererii de revizuire nu se circumscriu ipotezei prevăzute de norma indicată ca temei de drept al cererii de revizuire - art. 509 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ., fiind depășite limitele procedurale în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a revizuirii, întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs.

În cauza de față, revizuentul încearcă, pe calea revizuirii, să obțină o rejudecare a recursului, o reapreciere a probelor și o reinterpretare a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății.

Scopul urmărit de revizuent este reanalizarea fondului cauzei, ceea ce este inadmisibil pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, beneficiază de dispoziții legale de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și condițiile prevăzute în mod expres de lege.

În acord cu cele menționate, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a statuat faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei.

Revizuirea nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este îndeplinită.

Un alt argument care vine în sprijinul soluției de respingere a cererii de revizuire, îl constituie faptul că din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 509 alin. (d) pct. 5 din noul C. proc. civ., rezultă că cele trei condiții de admisibilitate impuse de acest text de lege sunt: să fie vorba de un înscris doveditor; înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere; înscrisul să fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

În ceea ce privește condițiile impuse de dispozițiile legale anterior menționate, se reține că admiterea cererii de revizuire presupune, în primul rând, ca înscrisurile invocate să fie noi, în sensul ca acestea să nu fi fost folosite în primul, sau al doilea ciclu procesual, deci să nu fi făcut astfel obiectul cercetării de către instanța de fond/recurs, care ar fi putut statua asupra valorii probatorii a acestora.

Or, procesul-verbal al ședinței din 30.06.2014 a judecătorilor secției de contencios al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, nu constituie un înscris nou raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ. și, pe de altă parte, la momentul pronunțării instanței de fond respectiv 17.12.2014 exista afișată pe site-ul Înaltei Curți soluția de principiu din 30.06.2014, care statuează cu privire la respectarea principiului neretroactivității Legii nr. 176/2010.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar a reținut faptul că în cauză nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile în situația în care intimata Agenția Națională de Integritate efectuează procedura de evaluare, prin raportare la dispoziții de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003, dar în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 s-a pronunțat soluție de principiu la data de 30.06.2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de control judiciar a acționat în limitele în care a fost învestită, anume examinând legalitatea sentinței recurate din perspectiva motivului de recurs invocat și pronunțându-se asupra aplicării textelor legale analizate de prima instanță, care au stat la baza actelor contestate și a stabilirii obligațiilor revizuentei.

Prin urmare, nu se poate reține, astfel, incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În fapt, constată Înalta Curte, se tinde la reformarea hotărârii instanței de recurs.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3978 din 12 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - NN