Decizia nr. 428/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 249/2014 a Curții de Apel Ploiești

Circumstanțele cauzei Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 8.01.2014, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare emis de pârâtă sub nr. 60831/G/II/19.12.2013, în sensul constatării inexistenței elementelor conflictului de interese și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 249 din data de 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Integritate și B..

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și anularea raportului de evaluare contestat. În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a unor norme de drept material. Astfel, reținerea eronată a anumitor aspecte invocate, precum și respingerea probelor solicitate (proba cu martori și expertiza tehnică specialitatea audit financiar) au conturat o situație de fapt diferită de cea reală. Recurentul a precizat că a existat o singură activitate de evaluare, finalizată prin două rapoarte de evaluare, astfel că nu ar fi trebuit să existe o procedură de scindare a activității, iar notificarea și invitația ar fi trebuit emise anterior primirii celor două rapoarte. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor și informațiilor care nu sunt publice solicitate persoanelor fizice și juridice fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută. În ceea privește susținerile din raportul de evaluare întocmit în cauză, respectiv existența indiciilor referitoare la eventuala săvârșire a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 2531 alin. (1) C. pen., recurentul a apreciat că sunt nefondate, învederând că în exercițiul atribuțiilor de primar, acesta nu a îndeplinit și nici nu a participat la luarea unei decizii prin care să se realizeze direct sau indirect un folos material în beneficiul său. Totodată, ordonanțarea plății și semnarea ordinului de plată nu se încadrează în dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, neconstituind conflict de interese exercitarea atribuției de reprezentare prin actul formal al ordonanțării la plată a unui contract deja atribuit în procedura de achiziție publică, iar executarea unei obligații contractuale nu poate fi confundată cu îndeplinirea unui act sau luarea unei decizii care produce foloase materiale. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat și cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, în susținerea acesteia invocând comunicarea sentinței instanței de fond abia la data de 17.04.2015. A arătat recurentul că în perioada 9.12.2014 - 7.01.2015 a fost arestat preventiv, iar dovada de comunicare a hotărârii aflată la dosar nu este semnată de soția sa, aflată, la rândul său, în imposibilitate medicală de a primi actul comunicat, astfel încât se impune aplicarea dispozițiilor art. 186 C. proc. civ.

Apărările autorității intimate Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare, invocând excepția tardivității atât a cererii de repunere în termen formulate de recurentul-reclamant cât și a recursului promovat în cauză. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond. Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor intimatei și admiterea cererii de repunere în termen și a căii de atac promovate.

Procedura derulată în recurs Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și 3 C. proc. civ., s-a apreciat a fi fundamentată soluția de admitere a excepției tardivității cererii de repunere în termen formulate de recurentul-reclamant și a recursului promovat în cauză. Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Niciuna dintre părți nu a formulat punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Considerentele și soluția instanței de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului Examinând cu prioritate excepția tardivității invocată în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac." În privința cererii de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-reclamant, se constată că, într-adevăr, că în perioada 9.12.2014 - 7.01.2015 A. a fost arestat preventiv, iar această împrejurare ar putea constitui un motiv temeinic justificat în sensul art. 186 alin. (1) C. proc. civ. Alin. (2) al textului de lege sus-menționat impune, însă, ca îndeplinirea actului de procedură și formularea cererii de repunere în termen să se realizeze în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării. În prezenta cauză motivul de împiedicare invocat, respectiv arestul preventiv, a încetat la data de 7.01.2015, aceasta este data de la care trebuie calculat termenul impus de lege, astfel încât formularea cererii de repunere în termen în cuprinsul cererii de recurs depuse la data de 30.04.2015 este, în mod evident, tardivă. În ceea ce privește recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 249 din data de 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că acesta a fost înregistrat la data de 30.04.2015, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - 15 zile de la data comunicării - 31.12.2014, termenul împlinindu-se la data de 16.01.2015. Susținerile recurentului referitoare la faptul că dovada de comunicare a hotărârii aflată la dosar nu ar fi semnată de soția sa, aflată, la rândul său, în imposibilitate medicală de a primi actul comunicat, nu vor fi primite de instanța de control judiciar, câtă vreme dispozițiile art. 163 alin. (6) C. proc. civ. permit înmânarea actelor de procedură unei persoane majore din familie, dovada de înmânare este semnată de soția reclamantului, având înscrise și datele de identificare (numărul și seria cărții de identitate), iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale situației de fapt invocate. Întrucât, recurentul a formulat cererea de repunere în termen și a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal, în cauză operează sancțiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., le va respinge ca tardiv formulate.