ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5380/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.03.2017 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate, formulând contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/1.03.2017, întocmit de Agenția Națională de Integritate, solicitând admiterea contestației, anularea Raportului de evaluare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 146 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței civile nr. 146 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

În esență, prin recursul formulat, recurentul-reclamant susține faptul că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, fără însă să arate, în concret, care sunt dispozițiile legale încălcate de instanță, precum și că nu i-au fost analizate în integralitate susținerile sale privind încuviințarea probei cu expertiza contabilă, reluând, în considerarea acestui raționament, aceleași apărări formulate pe fondul cauzei.

Prima critică vizează greșita măsura procedurală dispusă de instanța de fond, aceea de a respinge proba cu expertiza contabilă solicitată de contestatorul recurent.

O altă critică vizează faptul că prima instanță nu a motivat efectiv motivele care au stat la baza convingerii sale că situația de fapt corespunde probatoriilor administrate în cauză, ci s-a mulțumit să preia datele statistice din raportul de evaluare contestat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondată, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, se constată că recurentul - reclamant a invocat în fața instanței de recurs motive de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/1.03.2017, ce vizează prescrierea răspunderii administrative, motive cu care instanța de fond nu a fost învestită.

În speță, instanța de recurs este investită, prin cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, să se pronunțe cu privire la legalitatea sentinței civile nr. 146 din 23.06.2017 a Curții de Apei Ploiești, ori în lipsa invocării de către reclamant a unor astfel de motive în fața instanței de fond, din perspectiva instanței de recurs acestea sunt motive noi, astfel că analiza lor este inadmisibilă prin raportare al art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care vor fi înlăturate în consecință.

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant susține, că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății, fără însă să arate, în concret, care sunt dispozițiile legale încălcate de instanță, precum și că nu i-au fost analizate în integralitate susținerile sale privind încuviințarea probei cu expertiza contabilă.

Deși recurentul-reclamant își fundamentează cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat doar cu titlu generic, toate argumentele invocate în susținerea acestuia potrivit cărora "prima instanță nu a motivat efectiv motivele care au stat la baza convingerii sale" se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din analiza considerentelor instanței de fond, rezultă fără echivoc faptul că au fost relevate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a acțiunii formulate de reclamant, s-au arătat care sunt argumentele pentru care a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamant, precum și motivele pentru care a înlăturat ca nefondate apărările formulate de acesta, astfel că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant, în mod corect instanța de fond a respins-o, justificat de faptul că, raportat la obiectul acțiunii, aceasta nu este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.

Pe fondul recursului, se reține că pentru existența stării de incompatibilitate prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, nu este suficientă simpla deținere de către reclamant a calității de comerciant, în forma juridică de organizare a persoanei fizice autorizate, și, respectiv, a funcției de viceprimar, fără a fi necesar a se dovedi că persoana evaluată se comportă ca un comerciant persoană fizică, așa cum s-a reținut de judecătorul fondului.

Aceasta pentru că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. În egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiutor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților.

Așa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnități publice și a funcției de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor și condițiilor care determină corupția.

Însă în persona reclamantului nu s-a reținut numai deținerea în același timp a calității de comerciant cu cea de viceprimar, ci și exercitarea lor concomitentă, întrucât în perioada 2012-2015 acesta a realizat pe lângă venituri din salarii obținute pe funcția de bază și venituri agricole, venituri din activități independente comerciale, venituri din activități agricole și venituri din arendare PFA A..

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reține că recurentul-reciamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28.06.2012 -2 3.06.2016, întrucât a exercitat simultan atât funcția de viceprimar al Comunei Sălciile, jud. Prahova cât și calitatea de comerciant persoană fizică a A. "Lucrări Agricole" PFA, încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condițiile stării de incompatibilitate în persoana reclamantului și atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt și de drept fiind legal întocmit și emis, iar hotărârea instanței de fond care-l validează fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de A. împotriva sentinței nr. 146 din 23 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.