ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 14

octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 10862,8/105/2006, s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-pârât

G.C.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut că recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 85/2006 și că nu se impune sesizarea Curții Constituționale

întrucât, aceeași excepție a fost respinsă prin Decizia Curții Constituționale

nr. 82/2007, iar o rezolvare ulterioară a aceleiași excepții nu poate fi alta

decât cea pronunțată în prima cauză.

De asemenea, s-a reținut că excepția este

irelevantă pentru că recurentul nu justifică un interes în formularea acesteia,

iar față de faza procesuală în care se află cauza o astfel de excepție nu poate

fi invocată întrucât nu ar mai avea relevanță.

Instanța a mai reținut că excepția

trebuia invocată într-un moment al procedurii în care să poată fi apreciată pe

baza stării de fapt și a probelor administrate, fiind tardiv formulată în fața

instanței de recurs.

Reținând că excepția de

neconstituționalitate invocată într-o cale extraordinară de atac exercitată

împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura insolvenței, în fond după

casare, este vădit inadmisibilă și tardiv invocată, instanța anterioară a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat

recurs pârâtul G.C. care a susținut următoarele critici:

- În raport de prevederile art. 29 alin.

(1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 excepția de neconstituționalitate este

admisibilă întrucât ea privește o lege care este în vigoare, iar soluționarea

cauzei deduse judecății depinde de prevederile legale criticate pentru

neconstituționalitate, a fost ridicată de una din părțile dosarului și privește

o prevedere care nu a fost declarată neconstituțională – integral sau în parte

– printr-o decizie a Curții Constituționale.

Recurentul consideră lipsit de relevanță

că prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, chiar

dacă au fost considerate anterior de Curte ca fiind constituționale, pot fi

ridicate oricând pentru a se crea posibilitatea Curții Constituționale să

revină asupra propriei jurisprudențe, în sensul de a le declara, eventual, ca

neconstituționale.

Analizând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că, în raport de

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recursul

este fondat pentru următoarele considerente.

Prin sentința nr. 518 din 22 aprilie 2008

dată de judecătorul sindic desemnat în cazul debitoarei SC A.N.R. SA a admis

cererile formulate de lichidatorul judiciar R.V.A.I.S.S.T.L.P. și a mai multor

creditori, în contradictoriu cu pârâtul G.C., administratorul social al

debitoarei, dispunând instituirea răspunderii pârâtului pentru partea din pasiv

rămasă neacoperită, în baza art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul a formulat recurs împotriva

sentinței date de judecătorul sindic, iar în fața instanței de recurs a invocat

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 138 lit. c) din Legea nr.

85/2006.

Soluționarea excepției de

neconstituționalitate ridicată în fața instanței de recurs s-a făcut cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, conform textului menționat poate

face obiectul excepției neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanțe în vigoare care are legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acesteia.

În cauză, aceste condiții sunt

îndeplinite în contextul în care se invocă neconstituționalitatea prevederilor

art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 – ce sunt în vigoare având legătură cu

cauza, întrucât recurentului i-a fost angajată răspunderea patrimonială în

temeiul dispozițiilor a căror neconstituționalitate o invocă.

De asemenea, alin. (1) al art. 29 nu limitează

posibilitatea invocării unei asemenea excepții la vreuna din fazele procesuale

ale litigiului sau în raport de obiectul acestuia.

Se constată că este îndeplinită și

condiția conținută de art. 29 alin. (3) în sensul căreia, prevederile a căror

neconstituționalitate să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o deciziei anterioară a Curții Constituționale.

Raționamentul instanței anterioare

conform cu care, Curtea Constituțională a respins printr-o decizie anterioară

excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi, iar rezolvarea

aceleiași excepții n-ar putea fi alta decât cea pronunțată anterior, este total

nejustificat și în dezacord cu legea.

Art. 29 alin. (3) reglementează situația

în care nu pot face obiectul excepției acelei prevederi care deja au fost

constatate – prin decizie – ca fiind neconstituționale, ceea ce nu este cazul

în situația de față.

În atare situație, față de considerentele

expuse se constată că prin încheierea ce face obiectul controlului judiciar, în

mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca

urmare a inadmisibilității excepției.

Urmare celor arătate, Înalta Curte va

admite recursul și va modifica încheierea în sensul că admite cererea și va

dispune sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

În considerarea prevederilor art. 29

alin. (4) din Legea nr. 47/1992, punctul de vedere al petentei în susținerea

excepției se rezumă la următoarele aspecte:

- Prin redactarea sa, art. 138 lit. c)

din Legea nr. 85/2006 înfrânge dispozițiile conținute de art. 16 alin. (1) art.

1 alin. (3) și art. 44 alin. (19 din Constituție relative la egalitatea în fața

legii, dreptul la un proces echitabil și respectiv, garantarea dreptului de

proprietate.

- Prin reglementarea unei proceduri

de executare silită concursuală pentru recuperarea creanțelor, legiuitorul a

extins – în mod discriminatoriu această executare și la alți subiecți de drept,

iar prin instituirea prezumției de culpă s-a încălcat atât dreptul la un proces

echitabil, cât și dreptul la garantarea proprietății.

În ce privește punctul de vedere al

instanței, Înalta Curte consideră că prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr.

85/2006 privind insolvența, prin care sunt prevăzute faptele păgubitoare pentru

societatea comercială debitoare – fapte ce au contribuit la ajungerea acestuia

în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din

organele de conducere nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale

invocate.

De asemenea, se are în vedere că

prin prevederile atacate nu se instituie o prezumție de culpă a persoanei a

cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci – așa cum s-a arătat anterior –

sunt prevăzute doar faptele de natură a atrage o răspundere patrimonială,

neexistând nici o îngrădire a dreptului la apărare.

De altfel, practica Curții

Constituționale - prin deciziile anterior pronunțate – a fost constantă în

acest sens.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte va

admite recursul și va modifica încheierea atacată, în sensul că va admite

cererea și va dispune sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006

privind insolvența.

Având în vedere că prin dispozițiile art.

8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 se instituie o derogare de la art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale precum și faptul că dispozițiile a căror neconstituționalitate

se invocă au făcut obiectul mai multor decizii pronunțate de Curtea

Constituțională instanța nu va dispune suspendarea judecării cauzei respectiv a

derulării în continuare a procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul G.C.

împotriva încheierii din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată în sensul că

admite cererea și dispune sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2009.