ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 578/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 10862,8/105/2006, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul-pârât G.C. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 85/2006 și că nu se impune sesizarea Curții Constituționale întrucât, aceeași excepție a fost respinsă prin Decizia Curții Constituționale nr. 82/2007, iar o rezolvare ulterioară a aceleiași excepții nu poate fi alta decât cea pronunțată în prima cauză.

De asemenea, s-a reținut că excepția este irelevantă pentru că recurentul nu justifică un interes în formularea acesteia, iar față de faza procesuală în care se află cauza o astfel de excepție nu poate fi invocată întrucât nu ar mai avea relevanță. Instanța a mai reținut că excepția trebuia invocată într-un moment al procedurii în care să poată fi apreciată pe baza stării de fapt și a probelor administrate, fiind tardiv formulată în fața instanței de recurs. Reținând că excepția de neconstituționalitate invocată într-o cale extraordinară de atac exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura insolvenței, în fond după casare, este vădit inadmisibilă și tardiv invocată, instanța anterioară a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâtul G.C. care a susținut următoarele critici: - În raport de prevederile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 excepția de neconstituționalitate este admisibilă întrucât ea privește o lege care este în vigoare, iar soluționarea cauzei deduse judecății depinde de prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate, a fost ridicată de una din părțile dosarului și privește o prevedere care nu a fost declarată neconstituțională – integral sau în parte – printr-o decizie a Curții Constituționale. Recurentul consideră lipsit de relevanță că prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, chiar dacă au fost considerate anterior de Curte ca fiind constituționale, pot fi ridicate oricând pentru a se crea posibilitatea Curții Constituționale să revină asupra propriei jurisprudențe, în sensul de a le declara, eventual, ca neconstituționale.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recursul este fondat pentru următoarele considerente. Prin sentința nr. 518 din 22 aprilie 2008 dată de judecătorul sindic desemnat în cazul debitoarei SC A.N.R. SA a admis cererile formulate de lichidatorul judiciar R.V.A.I.S.S.T.L.P. și a mai multor creditori, în contradictoriu cu pârâtul G.C., administratorul social al debitoarei, dispunând instituirea răspunderii pârâtului pentru partea din pasiv rămasă neacoperită, în baza art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Pârâtul a formulat recurs împotriva sentinței date de judecătorul sindic, iar în fața instanței de recurs a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de recurs s-a făcut cu aplicarea greșită a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Astfel, conform textului menționat poate face obiectul excepției neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanțe în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia. În cauză, aceste condiții sunt îndeplinite în contextul în care se invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 – ce sunt în vigoare având legătură cu cauza, întrucât recurentului i-a fost angajată răspunderea patrimonială în temeiul dispozițiilor a căror neconstituționalitate o invocă.

De asemenea, alin. (1) al art. 29 nu limitează posibilitatea invocării unei asemenea excepții la vreuna din fazele procesuale ale litigiului sau în raport de obiectul acestuia. Se constată că este îndeplinită și condiția conținută de art. 29 alin. (3) în sensul căreia, prevederile a căror neconstituționalitate să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o deciziei anterioară a Curții Constituționale. Raționamentul instanței anterioare conform cu care, Curtea Constituțională a respins printr-o decizie anterioară excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi, iar rezolvarea aceleiași excepții n-ar putea fi alta decât cea pronunțată anterior, este total nejustificat și în dezacord cu legea.

Art. 29 alin. (3) reglementează situația în care nu pot face obiectul excepției acelei prevederi care deja au fost constatate – prin decizie – ca fiind neconstituționale, ceea ce nu este cazul în situația de față. În atare situație, față de considerentele expuse se constată că prin încheierea ce face obiectul controlului judiciar, în mod nelegal a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a inadmisibilității excepției. Urmare celor arătate, Înalta Curte va admite recursul și va modifica încheierea în sensul că admite cererea și va dispune sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În considerarea prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, punctul de vedere al petentei în susținerea excepției se rezumă la următoarele aspecte: - Prin redactarea sa, art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 înfrânge dispozițiile conținute de art. 16 alin. (1) art. 1 alin. (3) și art. 44 alin. (19 din Constituție relative la egalitatea în fața legii, dreptul la un proces echitabil și respectiv, garantarea dreptului de proprietate. - Prin reglementarea unei proceduri de executare silită concursuală pentru recuperarea creanțelor, legiuitorul a extins – în mod discriminatoriu această executare și la alți subiecți de drept, iar prin instituirea prezumției de culpă s-a încălcat atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la garantarea proprietății.

În ce privește punctul de vedere al instanței, Înalta Curte consideră că prevederile art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind insolvența, prin care sunt prevăzute faptele păgubitoare pentru societatea comercială debitoare – fapte ce au contribuit la ajungerea acestuia în stare de insolvență și care pot antrena răspunderea unor persoane din organele de conducere nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale invocate. De asemenea, se are în vedere că prin prevederile atacate nu se instituie o prezumție de culpă a persoanei a cărei răspundere se solicită a fi stabilită, ci – așa cum s-a arătat anterior – sunt prevăzute doar faptele de natură a atrage o răspundere patrimonială, neexistând nici o îngrădire a dreptului la apărare.

De altfel, practica Curții Constituționale - prin deciziile anterior pronunțate – a fost constantă în acest sens. Pentru motivele expuse, Înalta Curte va admite recursul și va modifica încheierea atacată, în sensul că va admite cererea și va dispune sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 privind insolvența. Având în vedere că prin dispozițiile art. 8 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 se instituie o derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale precum și faptul că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă au făcut obiectul mai multor decizii pronunțate de Curtea Constituțională instanța nu va dispune suspendarea judecării cauzei respectiv a derulării în continuare a procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul G.C. împotriva încheierii din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea și dispune sesizarea Curții Constituționale, privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.