ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1679/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 26.11.2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/07.11.2013 emis de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 254 din data de 15.12.2014 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București, ca nefondată.

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la prima instanță, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că prin sentința recurată, instanța de fond a încălcat caracterul interlocutoriu al încheierii din 8 aprilie 2014, revenind practic asupra chestiunilor hotărâte prin această încheiere referitoare la aspectul inadmisibilității cererii, invocat de pârâtă prin întâmpinare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că normele de drept material încălcate de instanța de fond prin sentința recurată sunt cele prevăzute în Legea nr. 176/2010 și se referă la natura juridică a actelor administrative emise de ANI.

În concret, a susținut că prima instanță a calificat în mod greșit raportul de evaluare emis de intimată în sensul că acesta nu ar fi decât o sesizare adresată organelor de urmărire penală.

În opinia recurentului, actul emis de Agenția Națională de Integritate este un veritabil raport de evaluare a conflictului de interese a cărui formă obligatorie impusă de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 a fost alterată în mod voit de către ANI.

Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) - (3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14.04.2016, conform alin. (4) al aceluiași articol.

Prin încheierea din 26.01.2017, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședința publică, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

Apărările intimatei

Intimata a depus la dosar, la data de 17.06.2015, concluzii scrise la recursul formulat de recurentul - reclamant A., solicitând respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, față de prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage casarea hotărârii recurate, urmând a respinge ca nefondat recursul pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține încălcarea vreunei norme de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității asupra hotărârii contestate.

Faptul că prin încheierea interlocutorie din data de 08.04.2014 Curtea de Apel Galați a respins excepția inadmisibilității acțiunii, acțiune care ulterior a fost analizată pe fond, apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare, nu reprezintă o contradicție în sensul dispozițiilor art. 235 alin. (1) C. proc. civ.

Acțiunea a fost apreciată ca admisibilă din punct de vedere al contestării raportului de evaluare ca act administrativ și a fost analizată pe fond în ceea ce privește măsurile dispuse în cuprinsul său, iar prin raportul de evaluare contestat nu a fost stabilit un conflict de interese administrativ, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. d din Legea nr. 176/2010, în sensul ca inspectorul de integritate să se fi pronunțat cu privire la existența sau nu a conflictului de interese administrativ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Instanța de fond a fost învestită cu acțiunea în anulare a Raportului de evaluare nr. x/07.11.2013 emis de către Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 10 lit. f din Legea nr. 176/2010.

Prin acest raport de evaluare s-a constatat existența unor indicii cu privire la săvârșirea de către persoana evaluată A. a infracțiunii de conflict de interese, faptă prevăzută de art. 253

1

din C. pen. și a infracțiunilor de corupție, respectiv cele prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

În urma acestor constatări, prin același raport s-a dispus:

- comunicarea raportului de evaluare persoanei evaluate;

- sesizarea Direcției Naționale Anticorupție în vederea efectuării verificărilor cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 și art. 253

1

din C. pen.

După cum se poate observa, prin raportul de evaluare nu s-a stabilit existența unei situații de conflict de interese/incompatibilitate de natură administrativă, în sensul art. 21 alin. (3) lit. c din Legea nr. 176/2010, ci indicii ale unui conflict de natură penală, pentru că s-a reținut o eventuală încălcare a legislației penale.

În conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".

Articolul 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 recunoaște persoanei care face obiectul evaluării dreptul de a contesta raportul de evaluare a conflictului de interese la instanța de contencios administrativ.

Însă, Înalta Curte apreciază că dreptul persoanelor evaluate de a contesta raportul de evaluare la instanța de contencios administrativ se referă la conflictul de interese de ordin administrativ și nu la cel de natură penală, deși textul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 face referire la contestarea raportului de evaluare, în general, fără a face vreo distincție.

În condițiile în care raportul de evaluare conține dispoziția de sesizare a organului de cercetare penală cu privire la existența indiciilor infracțiunii de conflict de interese, cenzura instanței de contencios administrativ ar presupune a se pronunța cu privire la existența sau inexistența unei infracțiuni, competență pe care instanța de contencios nu o are.

Deci, raportul de evaluare prin care se sesizează organele de cercetare penală, în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existența elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese reprezintă o sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art. 221 și art. 223 C. proc. pen., existența faptei penale urmând a fi stabilită în cadrul procesului penal.

Dreptul unei autorități sau instituții de a sesiza existența unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ.

Având în vedere rezultatul verificărilor inspectorului de integritate, și anume constatarea existenței unor indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, precum și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară", Înalta Curte constată că, pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorului de integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. și, respectiv, de C. proc. pen., recurentul neavând îngrădit accesul liber la justiție.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar curtea de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 254 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2017.