ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 926/2015

Decizia nr. 926/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. Galați, anularea Dispoziției B. Galați nr. 828 din 07 octombrie 2011, prin care i-au încetat raporturile de serviciu, precum și suspendarea executării respectivului act administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru termenul din 23 aprilie 2013, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinul C. nr. 600/2005.

Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ, a dispus, prin încheierea din data de 23 aprilie 2013, sesizarea Curții de Apel Galați cu soluționarea excepției de nelegalitate, reținând, în esență, faptul că Ordinul C. nr. 600/2005 emană de la o autoritate publică centrală.

La Curtea de Apel Galați, cauza a fost înregistrată sub nr. x/121/2011 din data de 15 mai 2013.

Prin sentința civilă nr. 28 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția de inadmisibilitate a formulării excepției de nelegalitate a Ordinului C. nr. 600/2005, invocată de pârâții B. Galați și C.

A respins ca nefondată excepția privind nelegalitatea Ordinul C. nr. 600/2005.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Ordinul C. nr. 600/2005 nu poate fi considerat un act administrativ normativ, ci un act administrativ unilateral cu caracter individual datorită sferei restrânse a beneficiarilor acestuia, motiv pentru care nu se impunea nici publicarea acestuia în M. Of.

Rațiunea restrângerii obiectului de aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 numai la categoria actelor administrative unilaterale cu caracter individual a fost cea a existenței unei acțiuni directe de anulare a actului normativ oricând, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din aceiași lege.

Susținerea reclamantului privind nepublicarea ordinului amintit în M. Of. nu poate fi reținută drept temei al nelegalității în primul rând pentru că acest act vizează sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, fiind prin urmare exceptat, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 50/2005 (art. 35 alin. (3)) de la principiul obligativității publicării în M. Of. al României. În al doilea rând, respectivul act administrativ este unul cu vocație de aplicare restrânsă, nefiind obligatorie publicarea sa în M. Of. Astfel, acest ordin a fost emis pentru aprobarea organigramei și numărului de posturi repartizate structurilor E., stabilind, deci, cadrul organizatoric pentru un număr limitat de persoane, intrând astfel sub incidența excepției de la publicare prevăzută șa art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000.

Prevederile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 stabilesc că încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune de către persoanele care au competență de acordare a gradelor profesionale (art. 69 alin. (1)). Potrivit aceluiași act normativ, Inspectorul general al Poliției Române și șefii celorlalte structuri ale C. au competența de a acorda grade profesionale agenților de poliție (art. 15, alin. (1), lit. c).

În speță, Ordinul 600/2005 emis de C. a fost dat tocmai în aplicarea normei legale invocate de reclamant, normă care conferă ministrului administrației și internelor prerogativa de a stabili competența materială și teritorială pentru șefii celorlalte structuri din cadrul C. de a dispune încetarea raporturilor de serviciu a agenților de poliție, o astfel de structură fiind și B. Galați.

Nici invocarea art. 22 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 nu este de natură a semnala nelegalitatea ordinului cercetat, de vreme ce, în virtutea acestora, competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor în condițiile legii, ceea ce s-a făcut prin ordinul precizat.

În concluzie, nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate de reclamantul A.

Împotriva sentinței civile nr. 28 din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepției de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a argumentat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, în condițiile în care instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic ale acestuia, deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de fond de la Tribunalul Galați, de acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond.

A invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, motivând că sentința recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie.

A susținut că sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanța de fond a pronunțat-o în lipsa Ordinului contestat și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia.

Citând dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchis că a respectat condițiile cumulative de invocare a excepției de nelegalitate.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În speță, Curtea de Apel Galați, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinului C. nr. 600/2005 prin încheierea Tribunalului Galați din data de 23 aprilie 2013.

Este adevărat că la data soluționării cauzei, 22 ianuarie 2014, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil în speță.

Norma citată de recurent, cuprinsă în art. 23 alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.

Or, „potrivit prezentei legi”, art. 4 din Legea nr. 2/2013, care a modificat prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În continuare, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurentul limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Susținerea potrivit căreia au fost respectate toate condițiile de invocare a excepției de nelegalitate nu are legătură cu soluția curții de apel care a examinat „fondul” excepției de nelegalitate, nereținând că ar fi incident vreun „fine de neprimire”.

Nici nemulțumirea referitoare la „nedepunerea ordinului atacat și documentației aferente” nu poate genera vreo consecință juridică, atât timp cât Ordinul nr. 600/2005 al C. se găsește la dosarul de fond (filele 31-33), iar motivele de nelegalitate invocate nu necesită examinarea documentației pe baza căreia a fost emis.

Prima instanță a apreciat corect că Ordinul C. nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administrației și internelor, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților C. este un act administrativ cu caracter individual, aspect, de altfel, necontestat în cererea de recurs, fiind exceptat de la publicare potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005 și că nu se confirmă nici unul dintre motivele de nelegalitate invocate de către recurentul-reclamant.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. reprezentat de D. împotriva sentinței nr. 28 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2015.