ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2015

Decizia nr. 378/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. x/121/2011,contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. Iași - C. Galați, anularea Dispoziției nr. 689919 din 01 august 2011 emisă de D. Galați, reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior, obligarea intimatului la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate și reactualizate de la data concedierii și până la reintegrare.

Prin sentința civilă nr. 1196 din 31 E. 2012, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins excepțiile nulității absolute, a admis contestația formulată de contestatorul A., prin reprezentant legal G., în contradictoriu cu intimatul B. Iași, și, în consecință, a anulat Dispoziția nr. 689919 din 01 august 2011 emisă de D. Galați, a reintegrat pe contestator în funcția deținută anterior și a obligat pe intimat la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate și reactualizate de la data concedierii și până la reintegrare.

Împotriva sentinței civile nr. 1196 din 31 E. 2012 a Tribunalului Galați a declarat recurs pârâtul B. Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel - Galați, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/121/2011**.

În recurs, intimatul A. a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului E. nr. 1/652/2011 care a stat la baza deciziei contestate de acesta.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel - Galați, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis cererea formulată de intimatul A. și, în consecință, a dispus sesizarea secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului E. nr. 1/652/2011 și a Dispozițiilor F. care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 6396 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 185 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de reclamantul A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că

motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv nepublicarea ordinului în M. Of., privesc fondul cauzei și ar conduce, în mod ipotetic la anularea ordinului și nu la nelegalitatea lui.

Instanța a reținut în temeiul unei practici constante a instanțelor judecătorești și a Înaltei Curții de Casație și Justiție, că ordinul criticat a fost emis potrivit art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 și privește reorganizarea activității instituției emitente, astfel încât acesta nu poate fi asimilat actelor administrative cu caracter normativ, efectele sale răsfrângându-se doar asupra unor subiecte de drept expres și limitativ prevăzute, respectiv persoanelor încadrate în cadrul F.

Pe cale de consecință, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 185 din 17 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul A., solicitând modificarea acesteia și admiterea excepției de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a argumentat că sentința recurată este netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic ale acestuia, deoarece excepția de nelegalitate fusese invocată în dosarul de recurs de la Curtea de Apel Galați, de acest act depinzând soluționarea litigiului pe fond.

A invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel Galați, motivând că sentința recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în raport de dispozițiile art. 27 alin. (3) și (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca instanță devenită competentă după materie.

A susținut că sentința recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind pronunțată în lipsa Ordinului contestat și a documentației care a stat la baza emiterii acestuia.

Citând dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchis că a respectat condițiile cumulative de invocare a excepției de nelegalitate.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații F. și B. Iași au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că excepția de nelegalitate este un incident procedural și privește un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, Curtea de Apel Galați fiind competentă a soluționa cauza.

Au E. argumentat că actul contestat a fost emis cu respectarea legii, fiind act administrativ individual, pentru care nu exista obligația publicării în M. Of.

La rândul său, intimatul E.. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță competentă din punct de vedere material, iar actul contestat avea caracterul de act administrativ individual, nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind obligația publicării actului în M. Of.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea modificării soluției pronunțate de prima instanță.

Curtea de Apel Galați, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestită să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate a Ordinului E. nr. 1/652/2011 prin sentința civilă nr. 6396 din 4 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Este adevărat că la data soluționării cauzei, 17 septembrie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil în speță.

Norma citată de recurent, cuprinsă în art. 23 alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale”.

Or, „potrivit prezentei legi”, art. 4 din Legea nr. 2/2013, care a modificat prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluționat un litigiu care privește raportul de serviciu al funcționarului public, ci o excepție de nelegalitate care vizează acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În continuare, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinței primei instanțe, recurentul limitându-se la a reproduce conținutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Ordinul E. nr. 1/652/2011, în raport de domeniul de reglementare - reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - are caracterul de act administrativ individual, astfel cum este definită această noțiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ce privește acest act administrativ sunt incidente, astfel, dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora acest act nu este supus regimului de publicare în M. Of. al României.

Ordinul menționat nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu, adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări care se adresează exclusiv persoanelor care sunt încadrate în structura F.

De asemenea, în contextul în care unele dintre anexele acestui act normativ au caracter clasificat, se impune respectarea dispozițiilor în vigoare referitoare la informațiile clasificate, precum și ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, republicată, care precizează următoarele:

"(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României:

b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate

".

Ca regulă, nepublicarea unui act administrativ în formele prevăzute de dispozițiile legale aplicabile regimului juridic căruia i se supune nu poate conduce la anularea acestuia, așa cum eronat a apreciat Curtea de Apel Galați, ci exclusiv la neproducerea efectelor în privința destinatarului interesat să invoce o astfel de împrejurare, nelegalitatea fiind determinată exclusiv de cauze preexistente sau cel mult concomitente emiterii actului administrativ atacat în prezenta cauză.

Sancțiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea acestora.

În speță, însă, fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, susținerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, sub acest aspect

.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 185 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2015.