ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4356/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Galați sub

nr. 2566/121/2012, T.F.

a

solicitat revizuirea sentinței civile nr. 434 din 3 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

Galați în Dosarul nr. 4424/121/2009, ca fiind potrivnică față de sentința civilă

nr. 326/2012 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 322/121/2009.

În motivare, revizuenta a arătat că instanțele

nu au avut în vedere înscrisurile pe care le-a depus la dosar, respectiv, nu au

ținut seama că în decizia de concediere din 2 iulie 2009, vizată la I.T.M., s-a

redactat și s-a inserat prevederea că aceasta are la bază sentința civilă nr. 550/2009,

casată la data judecății; că postul de contabil nu se mai regăsește în organigrama

societății, dar organigrama înainte de concediere a fost contrafăcută; că nu corespunde

realității înserarea în decizia de concediere a mențiunii privind comunicarea deciziei

prin grija compartimentului de resurse umane deoarece acest compartiment nu există;

au apărut în dosar două hotărâri AGA din 26 iunie 2009 și două procese-verbale din

aceeași dată care poartă semnături diferite; că societatea SC A.S. SRL nu cunoștea

la data de 7 mai 2012 faptul că decizia de concediere a fost atacată.

Față de precizarea temeiului juridic al

cererii formulată de revizuentă la data de 7 mai 2012, și anume, dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 1843

din 9 octombrie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Galați, ca instanță superioară celor care au pronunțat hotărârile

contradictorii.

Prin decizia civilă nr. 1 din 12 februarie

2013, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut că prin sentința civilă nr. 434 din 3 martie 2010, Tribunalul Galați a respins

ca nefondată contestația formulată de T.F., în contradictoriu cu SC A.S. SRL, având

ca obiect anularea deciziei de concediere din 2 iulie 2009, iar prin sentința civilă

nr. 326 din 9 februarie 2012, aceeași instanță a constatat nulitatea absolută a

deciziei nr. 12 din 13 ianuarie 2009, a dispus repunerea părților în situația anterioară,

cu obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri. Prin decizia civilă nr.

1153 din 17 mai 2012, sentința a fost modificată în parte, în sensul că au fost

respinse capetele de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și

plata despăgubirii.

Instanța a constatat că, deși cauzele s-au

purtat între aceleași persoane, ele au avut obiecte și cauze diferite, fiind în

discuție decizii de concediere diferite, neputând fi reținută tripla identitate

de părți, obiect și cauză, iar revizuenta nu urmărește anularea celei de-a doua

hotărâri, ci doar modificarea acesteia, soluție care nu este posibilă, sens în care

cererea a fost respinsă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

revizuenta T.F.,

arătând că

la termenul din 7 mai 2012 a precizat temeiul de drept al cererii de revizuire ca

fiind art. 322 pct. 1, pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii

atacate, conform art. 327 din același cod.

Recurenta-revizuentă a mai arătat că instanța

ce a soluționat cererea de revizuire nu a analizat probatoriile administrate în

cauză, probatorii ce au atestat că intimata a prezentat înscrisuri falsificate și

declarații ce nu au legătură cu realitatea; că revizuenta a fost îndepărtată din

firmă în mod abuziv și nejustificat; că avocata D.I. a indus în eroare instanța

de judecată care a reținut, în mod greșit, că revizuentei i-au fost acordate drepturile

salariale restante și că aceasta ar fi fost reintegrată încă din iunie 2009; că

prin manopere dolosive, reprezentanta intimatei a determinat instanța să se pronunțe

prin decizia nr. 1153 din 17 mai 2012 în Dosarul nr. 339/44/2012.

Examinând recursul în raport de excepția

de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele

de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a constata nulitatea acestuia, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se

referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior citate

rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut

de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate

expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul

nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot

fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi

lovită de nulitate.

În speță, se constată că succesiunea de

fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct

de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică

susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar

în recurs.

În cererea de recurs nu se fac referiri

la soluția respingerii cererii de revizuire și nu se arată care sunt, în concret,

motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate,

ci recurenta-revizuentă arată că instanța ce a soluționat cererea de revizuire nu

a analizat probatoriile administrate în cauză, probatorii ce au atestat că intimata

a prezentat înscrisuri falsificate și declarații ce nu au legătură cu realitatea;

că revizuenta a fost îndepărtată din firmă în mod abuziv și nejustificat; că avocata

D.I. a indus în eroare instanța de judecată care a reținut, în mod greșit, că revizuentei

i-au fost acordate drepturile salariale restante și că aceasta ar fi fost reintegrată

încă din iunie 2009; că prin manopere dolosive, reprezentanta intimatei a determinat

instanța să se pronunțe prin decizia nr. 1153 din 17 mai 2012 în Dosarul nr. 339/44/2012.

Astfel, susținerile recurentei-revizuente

nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate

care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva

recursul în sensul legii este necesară raportarea la conținutul deciziei obiect

al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată

nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

Or, în speță, recurenta-revizuentă nu arată

în ce modalitate decizia instanței care a soluționat cererea de revizuire nu este

conformă legii, ci evocă chestiuni legate de împrejurările ce au determinat-o pe

aceasta să formuleze calea extraordinară de atac și de faptul că nu ar fi fost luate

în considerare toate motivele de revizuire deduse judecății.

Cu referire la susținerea orală a revizuientei,

făcută în ședința publică de astăzi, prin care a arătat că instanța ce a pronunțat

hotărârea recurată ar fi trebuit să soluționeze cererea sa de revizuire, în raport

de toate temeiurile de drept invocate, așadar și în raport de prevederile art. 322

pct. 5 C. proc. civ., aceasta cu atât mai mult cu cât plângerea sa penală a fost

găsită întemeiată, Înalta Curte constată că această „omisiune” de soluționare nici

nu se regăsește invocată prin cererea de recurs formulată, dar că, și dacă ar fi

fost îndeplinită această cerință formală, nici critică nu s-ar fi încadrat în motivele

legale de recurs, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 6 constituind motiv recurs

cazul când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

Recursul este o cale extraordinară de atac,

de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate

nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare

de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât

sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru considerentele arătate, constatând

și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata,

în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății

este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuenta

T.F., împotriva deciziei nr. 1 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

9 octombrie 2013.