ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2167/2013

Deliberând

asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin contestația formulată,

contestatorul L.G. a solicitat în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de

Pensii București, Guvernul României și Parlamentul României anularea deciziei

civile nr. 1183/R din 25 august 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul

nr. 13639/121/2010.

În motivarea

contestației s-a arătat că instanța nu a răspuns prin decizie la niciun capăt

de acuzare, nu a cerut avizul Curții Constituționale a României.

A invocat că

după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 107/2010 s-a modificat modalitatea de

calcul a contribuției la asigurările de sănătate (lucru complet eronat) și

judecătorul care a soluționat cauza nu a înțeles să se recuze în temeiul art.

27 alin. (1) C. proc. civ.

În drept au

fost invocate dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. și art. 318 C. proc.

civ.

Intimatul

Parlamentul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

contestației în anulare ca nefondată.

Ceilalți

intimați nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță.

Instanța, din

oficiu, a dispus atașarea Dosarului nr. 13639/121/2010.

Prin decizia

nr. 859 din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 145/44/2012 s-a respins ca

nefondată contestația, în anulare formulată de contestatorul L.G.

S-a reținut,

în esență, că deși, s-a invocat faptul că instanța de recurs nu a analizat

toate motivele de recurs, în realitate contestatorul este nemulțumit de faptul

că instanța nu i-a preluat punctul de vedere și argumentele și nu a reținut că

în cauză nu devin incidente dispozițiile O.U.G. nr. 107/2010.

Astfel,

instanța de recurs a reținut că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 107/2010

se prevede că pentru pensionari contribuția datorată de aceștia se aplică numai

la veniturile din pensiile care depășesc limita supusă impozitului pe venit și

se calculează pentru diferența între cuantumul pensiei și această limită și se

virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către

cei care efectuează plata acestor drepturi.

Or,

contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează numai asupra

diferenței dintre cuantumul mai mare de 1.000 RON și suma de 1.000 RON limită

supusă impozitului pe venit, iar după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 107/2010

s-a modificat modul de calcul, adică la întreaga pensie.

De asemenea, instanța

de recurs a reținut că în mod corect prima instanță nu a sesizat Curtea cu excepția

de neconstituționalitate întrucât reclamantul nu a invocat în mod clar o astfel

de excepție, ci a solicitat ca dosarul său să fie judecat de Curtea Constituționaiă,

nefiind de competența acesteia prezentul litigiu.

În consecință,

din considerentele deciziei contestate s-a constatat că soluția pronunțată de instanța

de recurs a avut în vedere toate motivele invocate de recurent, nefiind obligatoriu

ca instanța să răspundă în mod direct la fiecare argument al acestuia.

Sub aspectul căii

de atac exercitate s-a apreciat că demersul contestatorului nu poate fi apreciat

ca o contestație în anulare, ci mai degrabă, ca un recurs la recurs, inadmisibil

în sistemul procesual civil român.

În acest sens

s-a pronunțat și C.E.D.O. la data de 12 octombrie 2006 în cauza Bărcănescu împotriva

României care a statuat că, în ceea ce privește promovarea căilor de atac extraordinare,

instanțele superioare nu trebuie să utilizeze puterea lor de supraveghere decât

pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, însă nu pentru

a proceda la o nouă examinare în fond a cauzei.

Supravegherea

nu trebuie să se transforme într-un apel deghizat și simplul fapt că ar putea exista

două puncte de vedere asupra unui subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea

unei cauze. Nu se poate deroga de la acest principiu decât dacă o cer motive substanțiale

și imperioase.

S-a considerat

că, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. invocat de contestator privește doar nesocotirea

regulilor de competență absolută, respectiv regulile de competență generale a regulilor

de competență materială și argumentărilor de competență teritorială excepțională,

ceea ce nu este în cazul de față.

În ceea ce privește

normele referitoare la incompatibilitate, s-au apreciat că nu pot fi invocate pe

un asemenea temei, întrucât nu fac parte din categoria dispozițiilor legale prioritare

la competență.

În consecință,

s-a constatat că nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 317 alin. (2)

și art. 318 teza a II-a C. proc. civ., fapt pentru care a fost respinsă contestația

formulată în prezenta cauză.

Împotriva deciziei

pronunțată în contestația în anulare revizuentul L.G. a formulat o cerere de revizuire

invocând dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în motivarea căreia a arătat

că decizia pronunțată în contestația în anulare, decizia nr. 859 din 5 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

în Dosarul nr. 145/44/2012, este potrivnică deciziei civile nr. 1183/R din 25 august

2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 13639/121/2010, pronunțată

în recurs.

Prin decizia

nr. 1615 din 13 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 662/44/2012 s-a declinat competența

de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul L.G., în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înaintată

Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost repartizată conform principiului

repartizării aleatorii a cauzelor, stabilindu-se termen de judecată la data de 30

mai 2013, când a hotărât următoarele:

Înalta Curte constată

că cererea de revizuire formulată în prezenta cauză nu este fondată, conform considerentelor

ce se vor expune în continuare:

Revizuirea întemeiată

pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se referă la existența unor hotărâri

definitive contradictorii, când există tripla identitate de părți, obiect și cauză,

care sunt elementele lucrului judecat.