ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7242 din 14

octombrie 2010, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

contestatorul D.C. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a municipiului

București, având ca obiect anularea Deciziei din 1 octombrie 2009 emisă de

intimată.

Prin Decizia nr. 7145

din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii mai sus-menționate.

Prin Decizia nr. 286

din 17 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

contestație în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei anterior

precizate.

Prin Decizia nr. 7230

din 26 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva

Deciziei nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București.

Pentru a se pronunța

astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ.,

hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca

și hotărârea atacată, iar hotărârea prin care a fost soluționată contestația în

anulare formulată de reclamant, și anume, Decizia nr. 286 din 17 ianuarie 2012

a Curții de Apel București, ce face obiectul prezentei cauze, este o hotărâre

irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nefiind

susceptibilă de recurs.

Împotriva acestei

decizii D.C. a declarat, la 25 noiembrie 2013, contestație în anulare, arătând,

în esență, că hotărârea Înaltei Curți, de respingere, ca inadmisibil, a

recursului promovat de către acesta împotriva Deciziei nr. 286 din 17 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

legale în materie, nu conține argumentele pe care se sprijină și încalcă, prin

nepronunțarea asupra fondului pricinii, dreptul la un proces echitabil.

Contestatorul a mai

arătat că decizia atacată este contrară dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. invocate de către instanță în motivare, dispozițiilor art. 129 alin. (4),

(5), (6) din același cod, privind rolul activ al judecătorului în activitatea

de judecată, precum și dispozițiilor art. 38 alin. (2) ultima teză din

Regulamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2004, cu modificările și

completările aduse prin Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

1/2005.

De asemenea,

contestatorul a detaliat pe larg în memoriul depus la dosarul cauzei, aspecte

privind condițiile de nelegalitate în care a fost emisă decizia de pensionare

contestată în prezenta cauză, legea aplicabilă acesteia, modalitatea eronată în

care i-au fost calculate drepturile bănești respective, prejudiciile materiale

și morale ce i-au fost aduse urmare a acestei situații, precum și faptul că

soluționarea cauzei de către instanțele de fond a fost realizată cu încălcarea

legii și a drepturilor sale procesuale.

Examinând contestația

în anulare în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a

cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta

Curte constată următoarele:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia

se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor

hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Astfel, potrivit art.

317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

contestație în anulare "când procedura de chemare a părții, pentru ziua

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii" [alin. (1) pct. 1] ori "când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență" [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiași

articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior

enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, "dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Potrivit art. 318 C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în

anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul art. 318

teza I, "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural de

o asemenea gravitate încât a avut drept consecință adoptarea unei soluții greșite,

efect al confuziei asupra unor elemente importante sau a unor date materiale

care determină soluția pronunțată.

Prin urmare,

greșelile instanței de recurs ce deschid calea contestației în anulare în

sensul art. 318 C. proc. civ., sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată,

de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță,

contestatorul critică modul în care instanța de recurs a soluționat cauza, prin

constatarea inadmisibilității căii de atac, sens în care arată că hotărârea

contestată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, nu

conține argumentele pe care se sprijină și încalcă, prin nepronunțarea asupra

fondului pricinii, dreptul la un proces echitabil.

Este de observat însă

că atare critici se circumscriu, eventual, cazurilor de casare prevăzute de

art. 304 din C. proc. civ., iar nu cazurilor expres și limitativ reglementate

de lege în materia contestației în anulare, astfel încât ele nu pot fi avute în

vedere în soluționarea prezentei căi extraordinare de atac.

Cea de-a doua teză a

art. 318 din C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanței de recurs de a

examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 din același cod,

situație care, de asemenea, nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât

constatarea inadmisibilității recursului face inutilă analiza pe fond a

criticilor subsumate motivelor indicate formal de parte, conform art. 137 alin.

(1) din C. proc. civ., potrivit căruia "instanța se va pronunța mai întâi

asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în

totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

În realitate, prin

criticile formulate, contestatorul reiterează chestiuni de nelegalitate ori

aspecte de fond asupra cărora s-a pronunțat deja instanța de recurs, ce nu mai

pot fi analizate în prezenta procedură judiciară, care este limitată de lege la

situații specifice.

Pentru aceste

considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva

Deciziei nr. 7230 din 26 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS