ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1203/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7242 din 14 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de contestatorul D.C. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a municipiului București, având ca obiect anularea Deciziei din 1 octombrie 2009 emisă de intimată. Prin Decizia nr. 7145 din 9 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii mai sus-menționate. Prin Decizia nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestație în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei anterior precizate.

Prin Decizia nr. 7230 din 26 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, iar hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare formulată de reclamant, și anume, Decizia nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, ce face obiectul prezentei cauze, este o hotărâre irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.

civ., nefiind susceptibilă de recurs. Împotriva acestei decizii D.C. a declarat, la 25 noiembrie 2013, contestație în anulare, arătând, în esență, că hotărârea Înaltei Curți, de respingere, ca inadmisibil, a recursului promovat de către acesta împotriva Deciziei nr. 286 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, nu conține argumentele pe care se sprijină și încalcă, prin nepronunțarea asupra fondului pricinii, dreptul la un proces echitabil. Contestatorul a mai arătat că decizia atacată este contrară dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

invocate de către instanță în motivare, dispozițiilor art. 129 alin. (4), (5), (6) din același cod, privind rolul activ al judecătorului în activitatea de judecată, precum și dispozițiilor art. 38 alin. (2) ultima teză din Regulamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2004, cu modificările și completările aduse prin Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2005. De asemenea, contestatorul a detaliat pe larg în memoriul depus la dosarul cauzei, aspecte privind condițiile de nelegalitate în care a fost emisă decizia de pensionare contestată în prezenta cauză, legea aplicabilă acesteia, modalitatea eronată în care i-au fost calculate drepturile bănești respective, prejudiciile materiale și morale ce i-au fost aduse urmare a acestei situații, precum și faptul că soluționarea cauzei de către instanțele de fond a fost realizată cu încălcarea legii și a drepturilor sale procesuale.

Examinând contestația în anulare în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale. Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ.

hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" [alin. (1) pct. 1] ori "când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență" [alin. (1) pct. 2], iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, "dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond". Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În sensul art. 318 teza I, "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință adoptarea unei soluții greșite, efect al confuziei asupra unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată. Prin urmare, greșelile instanței de recurs ce deschid calea contestației în anulare în sensul art. 318 C. proc. civ., sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale. În speță, contestatorul critică modul în care instanța de recurs a soluționat cauza, prin constatarea inadmisibilității căii de atac, sens în care arată că hotărârea contestată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, nu conține argumentele pe care se sprijină și încalcă, prin nepronunțarea asupra fondului pricinii, dreptul la un proces echitabil.

Este de observat însă că atare critici se circumscriu, eventual, cazurilor de casare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar nu cazurilor expres și limitativ reglementate de lege în materia contestației în anulare, astfel încât ele nu pot fi avute în vedere în soluționarea prezentei căi extraordinare de atac. Cea de-a doua teză a art. 318 din C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanței de recurs de a examina unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 din același cod, situație care, de asemenea, nu este incidentă în prezenta cauză, întrucât constatarea inadmisibilității recursului face inutilă analiza pe fond a criticilor subsumate motivelor indicate formal de parte, conform art. 137 alin. (1) din C. proc.

civ., potrivit căruia "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii". În realitate, prin criticile formulate, contestatorul reiterează chestiuni de nelegalitate ori aspecte de fond asupra cărora s-a pronunțat deja instanța de recurs, ce nu mai pot fi analizate în prezenta procedură judiciară, care este limitată de lege la situații specifice. Pentru aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.C. împotriva Deciziei nr. 7230 din 26 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS