ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2010

Asupra cererii de

revizuire de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 martie

2009 pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze privind conflictele de

muncă și asigurări sociale, sub nr. 313/44/2009, G.A.I. în contradictoriu cu

intimata Casa Județeană de Pensii Galați a formulat cerere de revizuire a

Deciziei civile nr. 150R din 30 ianuarie 2009 a aceleiași instanțe, decizie

prin care a fost admis recursul formulat de intimată împotriva Sentinței civile

nr. 1206 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă.

Revizuentul și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocând

existența unor hotărâri potrivnice vizând acordarea dreptului la rentă în

favoarea veteranilor de război, în baza dispozițiilor art. 14

1

din

Legea nr. 44/1994, introdus prin O.U.G. nr. 12/2004 și Legea nr. 210/2004.

Drept urmare, a

solicitat desființarea deciziei civile supuse revizuirii și menținerea ca

legală și temeinică a sentinței primei instanțe, așa cum au obținut hotărâri

irevocabile alți veterani de război, aflați într-o situație similară cu cea a

revizuentului.

Prin întâmpinarea

formulată, intimata Casa Județeană de Pensii Galați, față de temeiul cererii de

revizuire, art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a solicitat declinarea competenței

soluționării acesteia în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe

fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

Prin Decizia civilă

nr. 415R din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale materiale și a

procedat la declinare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

aplicarea prevederilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ., pricina fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția civilă și de proprietate

Intelectuală, sub nr. 131/44/2009.

La termenul de azi,

în ședință publică, instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității

cererii de revizuire, în raport de cerințele presupuse de prevederile art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Pentru a fi incidentă

teza de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ

anumite condiții care nu se verifică în cauză.

Astfel, este necesar

să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt

contradictorii; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (ceea ce

presupune să fi existat tripla identitate de părți, obiect și cauză);

hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar),

ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepția

puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de

cea dintâi instanță.

Din motivele invocate

pentru susținerea cererii de revizuire, reiese că revizuentul se raportează la

hotărâri favorabile obținute de alte persoane aflate într-o situație similară,

respectiv, veterani de război care, promovând cereri de chemare în judecată cu

același obiect și împotriva aceleiași intimate, au obținut dreptul la rentă

prevăzut în favoarea veteranilor de război prin dispozițiile art. 14

1

din Legea nr. 44/1994, introdus prin O.U.G. nr. 12/2004 și Legea nr. 210/2004.

Or, o asemenea

ipoteză ce conturează o practică neunitară a instanțelor nu este de natură a

întruni condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire promovate, întrucât

ele sunt pronunțate între alte părți, iar nu într-o pricină anterioară a

revizuentului derulată în contradictoriu cu aceeași intimată, având același

obiect și aceeași cauză juridică, acele hotărâri judecătorești neavând vreun

efect cu privire la revizuent.

Remediul practicii

neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii, însă, date fiind

efectele unui eventual recurs în interesul legii, chiar și acesta ar fi lipsit

de orice finalitate în privința situației revizuentului, întrucât art. 329 alin.

(3) C. proc. civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și

nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la

situația părților din acele procese; prin urmare, chiar și o decizie în

interesul legii, nu ar fi o cale de recurs internă eficientă și efectivă în

privința revizuentului, în sensul art. 13 din Convenția europeană a drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, însă, în măsura în care acesta se

pretinde victima unei discriminări, ar putea recurge la procedura prevăzută de

O.G. nr. 137/2000.

Instituirea normei de

la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării puterii de

lucru judecat sau al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce

înseamnă că această cale extraordinară de atac nu ar putea fi deturnată într-un

apel deghizat, astfel încât să permită rejudecarea cauzei pentru simplul fapt

că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni, constantă

a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată recent în Cauza

Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de G.A.I., împotriva Deciziei

civile nr. 150R din 30 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 29 martie 2010.