ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3527/2010

Asupra cererii de revizuire, reține

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 9 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel Galați, secția

pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, sub nr.

987/44/2009, T.V. în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Galați

a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 408R din 13 aprilie 2009 a

aceleiași instanțe, decizie prin care a fost admis recursul formulat de intimată

împotriva sentinței civile nr. 1648 din 19 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Galați, secția civilă.

Revizuenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocând existența unor hotărâri potrivnice vizând

acordarea dreptului la rentă în favoarea veteranilor de război, în baza dispozițiilor

art. 14

1

din Legea nr. 44/1994, introdus prin O.U.G. nr. 12/2004 și

Legea nr. 210/2004.

Drept urmare, a solicitat desființarea

deciziei civile supuse revizuirii și menținerea ca legală și temeinică a sentinței

primei instanțe, întrucât alți veterani de război, aflați într-o situație similară

cu a sa, au obținut hotărâri irevocabile în forma în care, în pricina de față, a

pronunțat-o prima instanță, respectiv, Tribunalul Galați.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Casa

Județeană de Pensii Galați, față de temeiul cererii de revizuire, art. 322 pct.

7 C. proc. civ., a solicitat declinarea competenței soluționării acesteia, în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii

de revizuire ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1116R din 22

octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția necompetenței sale materiale și a procedat la declinare în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în aplicarea prevederilor art. 323 alin.

(2) C. proc. civ., pricina fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția civilă

și de proprietate intelectuală, sub nr. 987/44/2009.

La termenul de azi, în ședință publică,

instanța din oficiu a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, în

raport de cerințele presupuse de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Pentru a fi incidentă teza de la art. 322

pct. 7 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care, în

cauza de față, nu se verifică.

Astfel, este necesar să fie vorba despre

hotărâri definitive ale căror dispozitive sunt contradictorii; hotărârile să fi

fost pronunțate în același litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate

de părți, obiect și cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în

același proces (dosar), ci în procese diferite și, în cea de-a doua cauză, să nu

se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu

fi fost analizată de cea dintâi instanță.

Din motivele invocate pentru susținerea

cererii de revizuire, reiese că revizuenta se raportează la hotărâri favorabile

obținute de alte persoane aflate într-o situație similară, respectiv, veterani de

război care, promovând cereri de chemare în judecată cu același obiect și împotriva

aceleiași intimate, au obținut dreptul la rentă prevăzut în favoarea acestei categorii

sociale prin dispozițiile art. 14

1

din Legea nr. 44/1994, introdus prin

O.U.G. nr. 12/2004 și Legea nr. 210/2004.

Or, o asemenea ipoteză, ce conturează o

practică neunitară a instanțelor, nu este de natură a întruni condițiile de admisibilitate

a cererii de revizuire promovate, întrucât ele sunt pronunțate între alte părți,

iar nu într-o pricină anterioară a revizuentului derulată în cotradictoriu cu aceeași

intimată, având același obiect și aceeași cauză juridică, acele hotărâri judecătoreaști

neavând vreun efect cu privire la revizuentă.

Remediul practicii neunitare rămâne pronunțarea

unei decizii în interesul legii, însă, date fiind efectele unui eventual recurs

în interesul legii, chiar și acesta ar fi lipsit de orice finalitate în privința

situației revizuentei, întrucât art. 329 alin. (3) C. proc. civ. prevede că soluțiile

se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești

examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese; prin urmare,

chiar și o decizie în interesul legii, nu ar fi o cale de recurs internă eficientă

și efectivă în privința revizuentei, în sensul art. 13 din Convenția Europeană a

Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, însă, în măsura în care acesta

se pretinde victima unei discriminări, ar putea recurge la procedura prevăzută de

O.G. nr. 137/2000.

Instituirea normei de la art. 322 pct.

7 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării puterii de lucru judecat sau

al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că această cale

extraordinară de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, astfel încât

să permită rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că există două puncte de vedere

diferite asupra aceleiași chestiuni, constantă a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului, afirmată recent în Cauza Stanca Popescu c. României din 7

iulie 2009.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va

respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de T.V., împotriva deciziei civile nr. 408R din 13 aprilie 2009 a Curții

de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie

2010.