ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/2.03.2015 emis de această autoritate.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 102/F din 22 iunie 2015 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, și a anulat raportul de evaluare nr. x din 02 martie 2015 al Agenției Naționale de Integritate.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 102/F din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că interpretarea dată de prima instanță nesocotește însuși scopul instituirii regimului incompatibilităților, astfel că, în cauză, soluția primei instanțe este și rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor ce definesc materia incompatibilităților, în mod special a prevederilor art. art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, direct incident în speță. Incompatibilitățile privind demnitățile publice și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare. Prin Raportul de evaluare nr. x/02.03.2015, au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților prin nerespectarea prevederilor art. 87 lit. (k) din Legea nr. 161/2003, în perioada 20.05.2011- prezent, intimatul-reclamant, exercitând concomitent atât activități în calitate de mediator în cadrul Biroului de mediator A. și în cadrul asociației profesionale de mediatori "B., cât și funcția de primar al comunei Gușoieni, județul Vâlcea. Hotărârea nr. 2082/20.05.2011 a Consiliului de Mediere la art. 2 prevede că: "Se ia act că în baza actului de înființare (x din 11.05.2011) domnul A. va exercita profesia în biroul de mediator cu denumirea "A.-Birou Mediator"cu sediul profesional în Localitatea Gușoeni, str. x nr. 150, jud. Vîlcea, înregistrat în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei în 20.05.2011 la poziția 2447, începând cu data de 13.06.2011." Prin urmare, intimatul deține și poate exercita profesia de mediator din data de 13.06.2011, iar faptul că nu a exercitat efectiv profesia de mediator și nu a fost retribuit, nu îl poate exonera de răspundere, întrucât textul legal menționat nu condiționează situația de incompatibilitate de exercitarea sau încasarea efectivă a unor sume de bani, ci, de deținerea oricărei alte funcții publice sau activități remunerate, ceea ce s-a constatat și în cazul de față. De asemenea, faptul că intimatul prin cererea înregistrată sub nr. x la Consiliul de Mediere a solicitat suspendarea exercitării profesiei de mediator, nu prezintă relevanță întrucât a fost făcută "pro causa" după ce intimatul a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare. Mai mult decât atât, dacă intimatul susține că nu a exercitat niciodată profesia de mediator și că nu a fost retribuit, de ce a fost necesară suspendarea exercitării profesiei de mediator. Prin "sintagma activități remunerate" legiuitorul a avut în vedere ca exercitarea respectivelor activități să fie remunerate neînțelegând să condiționeze existența situației de incompatibilitate de primirea efectivă a remunerației (onorariului).

Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 29 iunie 2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de evaluare nr. x/2.03.2015 emis de Agenția Națională de Integritate s-a constatat că intimatul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu 20.05.2011 până la data întocmirii raportului, întrucât nu a respectat prevederile art. 87 lit. k) din Legea nr. 161/2003, deținând concomitent atât calitatea de mediator în cadrul Biroului de mediator A., cât și funcția de primar al com. Gușoieni, jud. Vâlcea. Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că persoana evaluată a început să își desfășoare activitatea de mediere la data de 13.06.2011. S-a reținut și faptul că, astfel cum a comunicat Consiliu de mediere, din evidențele acestei autorități nu rezultă vreo situație de suspendare a mediatorului A. din profesia de mediator în perioada 20.05.2011 - 12.08.2013. Înalta Curte constată că potrivit art. 87 lit. k) din Legea nr. 161/2003, funcția de primar este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale. Prin urmare, încadrarea în situația de incompatibilitate prevăzută de acest text de lege presupune fie exercitarea unei funcții publice, fie a oricărei activități remunerate, cu excepțiile indicate. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator la art. 26 prevede exercitarea de servicii în schimbul cărora se pot percepe onorarii, dar și exercitarea altora cu titlu gratuit, cum ar fi activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia. Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că autoritatea pârâtă trebuia să-și întemeieze constatarea privind situația de incompatibilitate pe dovezi din care să rezulte, pe lângă deținerea calității de mediator, faptul că intimatul-reclamant a desfășurat în concret activitatea și a perceput onorarii în schimbul acestor servicii, elemente care în cauză nu s-au probat. Din înscrisurile administrate a rezultat că prin Hotărârea nr. 2802/20.05.2011 emisă de Consiliul de Mediere București s-a luat act de îndeplinirea condițiilor pentru înființarea biroului de mediator A., s-a aprobat înscrierea acestuia în Tabloul Mediatorilor și începerea exercitării profesiei de mediator cu data de 13.06.2011. De la data înființării cabinetului, intimatul-reclamant nu a obținut venituri din profesia de mediator, sens în care a depus în dovedire adeverința nr. VL 150686/17.10.2013 emisă de ANAF- Serviciul Fiscal Municipal Drăgășani, deciziile de impunere anuale 2012-2013, fișă fiscală 2011-2012 din care a rezultat că nu figurează înregistrat în evidența fiscală cu venituri realizate în această calitate. Ulterior, la data de 10.10.2013, prin decizia nr. 1472, Consiliul de mediere a luat act de suspendarea la cerere a exercitării profesiei de mediator de către intimatul-reclamant. Instanța de control judiciar constată că profesia de mediator nu se circumscrie funcției publice, nu implică prerogativele puterii publice, beneficiind de o reglementare specială prin Legea nr. 192/2006. Simpla deținere a unei calității, ori chiar exercitarea de acte neremunerate nu determină încadrarea în situația de incompatibilitate. Înalta Curte, în raport de toate argumentele anterior pronunțate, apreciază că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 87 lit. k) din Legea nr. 161/2003. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.