Decizia nr. 5812/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 279/2016 a Curții de Apel Oradea

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 4 iulie 2016, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu, a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/25.11.2015, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial de Mediu, precum și a măsurilor dispuse prin aceasta. 1.

Prin încheierea din 10 octombrie 2016, instanța de fond a introdus în cauză, în calitate de pârât, Ministerul Finanțelor Publice. 2. Hotărârea instanței de fond, pronunțată în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâților Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu și M.F.P., a anulat Decizia nr. 6351/27.01.2016 de soluționare a contestației, emisă de M.F.E. - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu și titlul de creanță - Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/25.11.2015, emisă de M.F.E. - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu și măsurile dispuse prin aceasta.

Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016 și decizia instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerea acțiunii față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 211 din 24 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a casat sentința civilă nr. 279/CA/2016 - PI din 19 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Hotărârea instanței de fond, pronunțată în rejudecare după casare Prin sentința civilă nr. 196 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial de Mediu prin Ministerul Finanțelor Publice; (ii) a anulat Decizia nr. 6351/27.01.2016 de soluționare a contestației, emisă de M.F.E. - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu și titlul de creanță - Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/25.11.2015, emisă de M.F.E. - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu și măsurile dispuse prin aceasta.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 196 din 17 decembrie 2018, precum și împotriva încheierilor din 01 octombrie 2018, 15 octombrie 2018 și 12 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În ceea ce privește încheierea din 01.10.2018, recurentul-pârât invocă motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., arătând că, prin această încheiere, instanța de fond a reținut că pârât în cauză este Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu, în baza prevederilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013, a încuviințat proba cu înscrisuri propusă de reclamantă și a pus acesteia în vedere să identifice martorii care au cunoștință de lucrarea efectuaă de B., urmând ca expertiza tehnică specialitatea construcții să fie efectuată ulterior, dacă va fi necesară. Consideră recurentul-pârât că instanța de fond a schimbat denumirea pârâtului fără a fi învestită în acest sens de niciuna din părțile cauzei, ceea ce a condus ulterior la dificultăți în procedura de îndeplinire a procedurii de citare și de comunicare a înscrisurilor, respectiv la încălcarea dreptului la apărare. Instanța de fond trebuia să aibă în vedere denumirea sub care pârâtul a fost citat în fața instanței de recurs, respectiv Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), precum și citarea acestuia atât la sediul său, cât și la sediul reprezentantului legal. Totodată, arată recurentul-pârât, instanța de fond a citat, pentru acest termen de judecată, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant legal al instituției pârâte, dar la o altă adresă decât cea a sediului MFP. Însă, câtă vreme citația adresată pârâtului a fost primită de acesta la data de 08.08.2018, se impunea a se constata că procedura de citare era legal îndeplinită și nu a existat vreun motiv procedural pentru schimbarea denumirii pârâtului și reluarea procedurii de citare, măsuri care au condus la amânarea nejustificată a cauzei. Mai arată recurentul-pârât că, la termenul de judecată din 15.10.2018, s-a încercat îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul prin poșta electronică, deși la dosar nu au fost indicate astfel de date de contact. La acest termen se impunea a se constata îndeplinită procedura de citare cu Ministerul Fondurilor Europene la adresa din București, B-dul x nr. 15-17, ca urmare a primirii citației emisă pentru termenul anterior, din 01.10.2018. Totodată, instanța de fond avea posibilitatea de a solicita reclamantei să facă precizările necesare pentru identificarea pârâtului și indicarea adresei de citare a acestuia, conform art. 194 lit. a) din C. proc. civ.. Însă prima instanță a dispus, pentru termenul de judecată din 15.10.2018, o nouă procedură de citare, atât cu reprezentantul legal al instituției, la adresa din București, str. x, unde citația a fost primită la data de 08.10.2018, cât și la sediul procesual ales din București, B-dul x nr. 15-17, unde citația a fost primită la 09.10.2018. În ceea ce privește încheierea din 15.10.2018, arată recurentul-pârât că instanța de fond a constatat că procedura de citare este nelegal îndeplinită, nefiind restituite la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare și a acordat un nou termen de judecată, dispunând comunicarea înscrisurilor depuse de reclamantă. Cu toate acestea, înscrisurile nu au fost comunicate pârâtului, astfel cum rezultă din conținutul citației emise pentru termenul din 12.11.2018. Referitor la încheierea din 12.11.2018, consideră recurentul-pârât că instanța de fond a constatat în mod greșit că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere că citația a fost emisă la data de 16.10.2018, la adresa Ministerului Finanțelor Publice din București, str. x, iar nu la sediul Ministerului Fondurilor Europene din București, B-dul x nr. 15-17. Susține recurentul-pârât că, urmare a acestor împrejurări, toate cele trei încheieri de ședință, precum și sentința de fond au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) și (2) C. proc. civ., fiind incident și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține că au fost încălcate prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., nefiind respectate dispozițiile deciziei de casare. Astfel, instanța de fond, în rejudecare, trebuia să pună în vedere reclamantei să depună acele înscrisuri care fac dovada procentelor în care cele trei societăți membre ale asocierii au realizat lucrările în C. și Huedin, or înscrisurile depuse de aceasta nu evidențiază procentele în care s-au realizat lucrările. Totodată, consideră recurentul, prin încheierea din 12.11.2018, instanța de fond a încuviințat proba testimonială, deși aceasta era inadmisibilă, conform art. 309 alin. (5) C. proc. civ., iar instanța de casare nu a dispus în acest sens. Se impunea comunicarea către pârât a acestei încheieri, pentru a se asigura posibilitatea formulării unui punct de vedere, în respectarea dreptului la apărare, în condițiile în care instituția pârâtă nu a avut posibilitatea de a cenzura cererea de probatorii formulată de intimata-reclamantă. Referitor la sentința nr. 196/17.12.2018, recurentul-pârât susține că această hotărâre nesocotește prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea soluției nereprezentând rezultatul unei evaluări proprii a instanței, ci o preluare a susținerilor reclamantei, nefiind analizate normele legale incident și nici apărările pârâtului, nici chiar cele formulate prin cererea de recurs din primul ciclu procesual, pe care instanța de casare a dispus a fi analizate. Recurentul-pârât formulează și critici subsumate cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la sentința recurată. Susține că suplimentarea probatoriului administrat în cauză nu a făcut dovada cantităților fizice executate de fiecare asociat în parte, reclamanta nedepunând la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens, iar această împrejurare nu putea fi dovedită prin administrarea probei testimoniale. Susține recurentul-pârât că instanța trebuia să aibă în vedere adresa nr. x/02.07.2014, care menționează că din documentele contractului nu rezultă cantitățile fizice executate de fiecare asociat în parte. În opinia recurentului-pârât, prin admiterea acțiunii, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. a), b) și d) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, art. 100 alin. (1) din Regulamentul nr. 966/2012 și art. 2 din Directiva 2004/18/CE. Este criticat și argumentul instanței de fond, referitor la neconstatarea de către ANRMAP a unor neconformități, recurentul-pârât apreciind că, astfel, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 și art. 32 1 și 32 indice 4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 457/2008. Concluzionează recurentul-pârât că intimatul-reclamant nu a fost în măsură să demonstreze contrariul constatărilor organului de control, ceea ce determină caracterul neîntemeiat al pretenției sale de anulare a actelor administrative contestate. Atât constatarea neregulii, cât și stabilirea creanței bugetare au fost necesare în speță, iar cuantumul corecției financiare de 25% din valoarea contractului de lucrări nr. x/09.10.2014 este justificat și proporțional cu gravitatea abaterii, potrivit pct. A4 din secțiunea evaluarea ofertelor, anexă la H.G. nr. 519/2014.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. nu a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârât.

Alte aspecte procesuale Potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 212/2020, recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene și-a schimbat denumirea, în prezent figurând ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sens în care instanța de recurs a dispus rectificarea citativului și citarea ministerului recurent sub noua denumire. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., criticile sale se subsumează cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Recurentul a invocat, subsumat acestui caz de casare, argumente referitoare la schimbarea unilaterală a denumirii pârâtului chemat în judecată, fără a fi învestită în acest sens de vreuna din părțile cauzei; așadar, criticile privesc cadrul procesual subiectiv al cauzei, din perspectiva depășirii limitelor învestirii și se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind incident un caz de nerespectare a competențelor ce revin unei alte puteri statale (executive sau legislative). Totodată, motivele de nelegalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., din perspectiva nemotivării sentinței recurate cu argumente proprii judecătorului cauzei și cu luarea în considerare a apărărilor pârâtului, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incident în cazul în care hotărârea judecătorească nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, urmând a fi analizate de instanța de control judiciar prin raportare la acest text de lege. Referitor la cele trei încheieri de ședință recurate, pârâtul a invocat, în esență, greșita stabilire a cadrului procesual subiectiv al cauzei, prin modificarea de către instanța de fond, în mod unilateral, a denumirii instituției chemate în judecată și amânarea succesivă a cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare. Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate. Astfel, prin încheierea din 01.10.2018, instanța de fond a stabilit că reținut că pârât în cauză este Guvernul României - Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea Management Programul Operațional Sectorial de Mediu, în baza prevederilor art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013. Ca urmare, a reținut că procedura de citare este nelegal îndeplinită și a amânat cauza pentru termenul din 15.10.2018. La acest termen de judecată, instanța de fond a constatat din nou că procedura de citare este nelegal îndeplinită, la dosar nefiind restituie dovezile de citare a pârâtului și a amânat cauza pentru termenul din 12.11.2018; la acest termen, judecătorul cauzei a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită. Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor instanței de control judiciar din decizia de casare, primei instanțe îi revenea obligația de a stabili cadrul procesual al cauzei, acesta fiind unul dintre aspectele contestate de ministerul recurent cu privire la hotărârea instanței de fond din primul ciclu procesual, în sensul că în cauză nu are calitate de pârât Ministerul Finanțelor Publice, care este doar reprezentantul Ministerului Fondurilor Europene. Așadar, la primul termen de judecată, respectând dispozițiile deciziei de casare, instanța de fond a conturat cadrul procesual pasiv doar prin participarea recurentului-pârât, apreciind, însă, că denumirea acestuia nu este cea sub care fusese citat pentru acest termen de judecată. Nu se poate susține că instanța de fond a procedat în contra voinței părților, respectiv fără a fi învestită de vreuna din părți cu modificarea dispusă, câtă vreme denumirea pârâtului, reținută de instanță, este cea care figurează în cererea de chemare în judecată, fiind indicată de reclamantă conform art. 194 C. proc. civ. Pe de altă parte, diferența dintre denumirea reținută de instanța de judecată și denumirea pe care pârâtul o susține ca fiind cea corectă nu a produs vreun efect, în opinia Înaltei Curți, decât acela de amânare a cauzei la termenele din 01.10.2018 și 15.10.2018, pentru citarea pârâtului sub denumirea stabilită de instanța de fond conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată. De altfel, această denumire nu este fundamental diferită de cea sub care a fost citat pârâtul în fața instanței de recurs, iar recurentul-pârât nu a susținut că nu ar fi primit citațiile cu denumirea stabilită de instanță sau că nu ar fi avut cunoștință de termenele de judecată. Dimpotrivă, acesta susține, în cererea de recurs, că procedura de citare a fost îndeplinită la toate termenele de judecată, ceea ce îl nemulțumește fiind dispoziția de amânare a cauzei la cele două termene succesive din luna octombrie 2018. Or, recurentul-pârât nu a indicat vătămarea care i-a fost produsă prin amânarea cauzei în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare. Această chestiune de ordin procedural nu face parte din motivele pentru care art. 176 C. proc. civ. prevede nulitatea actului de procedură necondiționată de existența unei vătămări, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care impun dovedirea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, iar pârâtul nu a indicat și dovedit această vătămare. Nici împrejurarea că, pentru termenul din 15.10.2018, instanța de fond a dispus îndeplinirea procedurii de citare cu pârâtul și prin poșta electronică nu poate constitui un motiv de nelegalitate, în condițiile în care, ceea ce se impută instanței de fond este tocmai conduita diligentă și exercitarea corespunzătoare a rolului activ, în sensul de a se asigura că părțile cauzei sunt legal citate și au cunoștință de termenul de judecată, în condițiile în care termenul acordat era unul scurt (două săptămâni). Deși este reală susținerea recurentului-pârât că citațiile pentru acest termen de judecată au fost expediate și primite atât la sediul reprezentantului legal al instituției (Ministerul Finanțelor Publice), la data de 08.10.2018, cât și la sediul procesual ales al Ministerului Fondurilor Europene, la data de 09.10.2018, este de observat că aceste dovezi au fost restituite la dosar după termenul de judecată, astfel încât dispoziția instanței de fond, de amânare a cauzei pentru termenul din 12 noiembrie 2018, este legală. Recurentul-pârât a mai susținut și că înscrisurile depuse de reclamantă la termenul din 15.10.2018 nu i-au fost comunicate odată cu citația emisă pentru următorul termen de judecată, din 12.11.2018, critică pe care Înalta Curte o va respinge, ca nefondată. Din verificarea actelor din dosarul de fond, rezultă că, pentru termenul din 12.11.2018 au fost emise două rânduri de citații. Astfel conform dovezii de citare aflate la dosar fond rejudecare, nu se menționează că se comunică pârâtului înscrisuri; însă, la fila x din același dosar, se regăsește dovada de comunicare a citației, primită de pârât la data de 23.10.2018, care poartă ștampila acestui minister și în care se menționează că s-au comunicat "înscrisuri". Aceste înscrisuri au fost comunicate și la sediul MFP, la data de 22.10.2018, conform dovezii de comunicare a citației, aflate la dosar fond rejudecare. Recurentul a mai susținut că instanța de fond a reținut greșit, prin încheierea din 12.11.2018, că procedura de citare este legal îndeplinită cu pârâtul, având în vedere că citația a fost emisă la adresa Ministerului Finanțelor Publice din București, str. x, iar nu la sediul Ministerului Fondurilor Europene din București, B-dul x nr. 15-17. Contrar acestei susțineri, Înalta Curte constată că prima instanță a emis citații la ambele adrese, iar potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul instanței de fond, citația a fost primită de pârât la data de 23.10.2018, la sediul din București, B-dul x nr. 15-17. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de pârât cu privire la cele trei încheieri de ședință, în speță nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv nefiind decelate încălcări ale normelor de procedură care să conducă la casarea încheierilor recurate. Tot din perspectiva acestui caz de casare, recurentul a susținut încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., critici care vor fi analizate împreună cu cele subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., datorită interdependenței dintre soluția dispusă în cauză și modalitatea în care instanța de fond a dispus administrarea probatoriului, conform dispozițiilor deciziei de casare. Cât privește criticile circumscrise cazului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate. Subsumat acestui text de lege, pârâtul a susținut lipsa motivării proprii judecătorului și preluarea integrală a susținerilor reclamantei, respectiv neanalizarea apărărilor pârâtului, susțineri care, la verificarea conținutului sentinței recurate, nu se confirmă. Înalta Curte, contrar afirmațiilor recurentului, constată că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți, precum și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit este întemeiată. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de reclamantă nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării apărărilor pârâtului, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii, iar din considerentele sentinței reiese că au fost avute în vedere toate susținerile părților. Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță. Caracterul pretins sumar al motivării unei hotărâri judecătorești nu determină cu necesitate nelegalitatea actului, prezentarea considerentelor care susțin soluția nefiind o chestiune de volum, iar în speță, motivarea sentinței recurate cuprinde suficiente argumente care confirmă analiza efectivă a cauzei și a susținerilor tuturor părților. În consecință, instanța de control judiciar va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate ale pârâtului, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile aduse sentinței recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că un prim rând de critici vizează pretinsa încălcare a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât apreciind că nu au fost respectate dispozițiile deciziei de casare prin aceea că instanța de fond, în rejudecare, trebuia să pună în vedere reclamantei să depună acele înscrisuri care fac dovada procentelor în care cele trei societăți membre ale asocierii au realizat lucrările în C. și Huedin, iar înscrisurile depuse de aceasta nu evidențiază procentele în care s-au realizat lucrările. Pe de altă parte, pârâtul a susținut că aspectele ce trebuiau dovedite, conform dispozițiilor instanței de recurs, nu puteau fi probate cu martori, această probă fiind inadmisibilă și nefiind menționată în decizia de casare. Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului-pârât, că prima instanță a administrat proba cu înscrisuri conform obligației trasate de instanța de casare (respectiv de a se face dovada procentelor în care cele trei societăți membre ale asocierii B.- S.C. D.- E. S.R.L. au realizat lucrările pentru proiectul "Rețele de apă, canalizare și stații de pompare în C. și Huedin"), reclamanta depunând la dosar un set de înscrisuri, la termenul de judecată din 15.10.2018, care a fost comunicat pârâtului. Așadar, dispozițiile deciziei de casare au fost respectate, iar stabilirea valorii probatorii a înscrisurilor este un aspect ce ține de judecata fondului. Totodată, Înalta Curte constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. art. 309 alin. (5) C. proc. civ., din perspectiva invocatei inadmisibilități a încuviințării probei cu martori. Această probă nu a fost dispusă și administrată, cum greșit susține recurentul-pârât, împotriva sau peste cuprinsul unui înscris, respectiv pentru ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, ci în completarea și coroborarea probei cu înscrisuri administrată în cauză. Astfel cum rezultă și din cuprinsul sentinței recurate, soluția instanței nu s-a întemeiat exclusiv pe proba testimonială, ci pe înscrisurile administrate în cauză, coroborate cu aspectele ce au rezultat din declarațiile martorilor. Nici critica referitoare la obligarea instanței de a comunica pârâtului încheierea prin care s-a admis probatoriul nu este întemeiată. La termenul de judecată din 12.11.2018, pârâtul legal citat nu s-a prezentat în fața instanței de fond, pentru a-și susține poziția procesuală și niciun text de lege nu prevede obligația judecătorului de a comunica părților legal citate, care nu doresc să se prezinte personal sau prin reprezentant în fața instanței, încheierile de ședință pronunțate în lipsa lor, prin care s-au încuviințat cererile de probatorii. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât privitoare la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor deciziei de casare și a normelor procedurale referitoare la încuviințarea și administrarea probatoriului cauzei. Cât privește chestiunea litigioasă dedusă judecății, respectiv determinarea procentelor de realizare a lucrărilor pentru proiectul "Rețele de apă, canalizare și stații de pompare în C. și Huedin" de către cele trei societăți membre ale asocierii B. - S.C. D. S.R.L. - E. S.R.L., pentru a stabili dacă ofertantul câștigător al procedurii de achiziție publică în speță a îndeplinit criteriile de calificare și selecție impuse, recurentul-pârât a susținut că înscrisurile administrate în al doilea ciclu procesual nu au făcut această dovadă, iar proba testimonială nu putea fi administrată în dovedirea acestor împrejurări (acest din urmă aspect a fost tranșat în paragrafele anterioare, în sensul admisibilității probei testimoniale). Înalta Curte constată că recurentul-pârât se limitează la a susține, generic, lipsa de relevanță a înscrisurilor depuse de reclamantă, fără a prezenta argumente concrete, punctuale, referitoare la informațiile conținute în aceste înscrisuri. Aceasta în condițiile în care instanța de fond a înfățișat, în sentința recurată, informațiile din înscrisuri pe care le-a considerat relevante și pe care le-a coroborat cu aspectele ce au rezultat din declarațiile martorilor, astfel încât recurentul-pârât trebuia să contraargumenteze în mod efectiv considerentele sentinței atacate. Astfel, instanța de fond a făcut trimitere la înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă, respectiv procesele-verbale de control al calității lucrărilor în faze determinante și procesele-verbale de predare-primire a amplasamentului, procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, procesele-verbale de recepție finală, în care este indicat, în calitate de constructor, B., atât pentru lucrările de la C. cât și pentru cele de la Huedin. Totodată, prima instanță a reținut că din actele contabile ale B. (fișa analitică partener cu privire la clientul Compania de apă F.) rezultă sumele facturate și încasate de la acest client pentru perioada ianuarie 2009- decembrie 2011, reprezentând contravaloarea lucrărilor contractate, precum și faptul că în anul 2009 B. a efectuat plăți infime către asociatul E. S.R.L., iar către asociatul D. S.R.L. nu a efectuat nici o plată în anii 2009-2011. Aceste înscrisuri confirmă Declarația pe propria răspundere dată în fața notarului de către toți membrii asocierii B.- S.C. D.- E. S.R.L., în care se menționează că "B. a executat 90% din lucrările din cadrul contractului nr. x/25.11.2008, respectiv 18.953 m conducte de apă și 19.833 m conducte de canalizare." Or, acestor considerente ale instanței de fond, recurentul-pârât nu le-a opus, în recurs, niciun argument de natură a invalida concluziile instanței de fond, prezentând doar opinia proprie, în sensul lipsei de relevanță a înscrisurilor, fără a fi susținută de o motivare adecvată. A mai susținut recurentul-pârât că instanța de fond trebuia să aibă în vedere adresa nr. x/02.07.2014, care menționează că din documentele contractului nu rezultă cantitățile fizice executate de fiecare asociat în parte, însă Înalta Curte reține că această adresă nu este singurul înscris administrat în cauză, iar în raport de conținutul său și de celelalte probatorii administrate, această adresă este neconcludentă în soluționarea litigiului. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că lucrările pentru proiectul "Rețele de apă, canalizare și stații de pompare în C. și Huedin", atribuit asocierii B. - S.C. D. S.R.L. - E. S.R.L., au fost realizate, în proporția de 90% arătată în declarația pe propria răspundere dată în fața notarului de către toți membrii asocierii, de către executantul B., motiv pentru care acesta a și încasat contravaloarea acestor lucrări de la Compania de Apă Someș S.A. Raportat la procedura de achiziție publică analizată în prezenta speță, din documentele anexate ofertei Asocierii S.C. G. S.R.L. - S.C. H. S.R.L. - B. S.C. I. S.R.L., depuse în vederea atribuirii contractului de lucrări de construcții și reabilitare rețele de apă și de canalizare în orașul Cărei și lucrări de construcții rețele de canalizare în localitatea J., a reieșit faptul că ofertantul câștigător a dovedit printr-un contract similar (proiectul "Rețele de apă, canalizare și stații de pompare în C. și Huedin", realizat de asociatul B.) cerința privitoare la realizarea a cel puțin 18 km de rețele de apă și 13 km rețele de canal, astfel cum se stabilise în Fișa de date a documentației de atribuire. Prin urmare, în mod corect comisia de evaluare a declarat admisibilă această ofertă și a procedat la încheierea Contractului de lucrări nr. x/09.10.2014. Pe cale de consecință, întrucât ofertanta a făcut dovada îndeplinirii cerinței de calificare, Înalta Curte constată că în speță nu s-a dovedit existența unei nereguli, iar soluția instanței de fond, de anulare a Deciziei nr. 6351/27.01.2016 și a titlului de creanță - Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/25.11.2015, este legal dispusă, nefiind decelată o încălcare a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a), b) și d) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 2 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, art. 100 alin. (1) din Regulamentul nr. 966/2012 și art. 2 din Directiva 2004/18/CE, astfel cum nefondat a susținut recurentul-pârât. Cât privește critica adusă argumentul instanței de fond, referitor la neconstatarea de către ANRMAP a unor neconformități, Înalta Curte o apreciază a fi fondată. Potrivit art. 32 4 alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 (în vigoare la data desfășurării procedurii de achiziție publică): "În exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP potrivit dispozițiilor art. 32 2 și 32 3 ". Prin urmare, independent de rezultatul verificărilor efectuate de către ANRMAP, autoritatea pârâtă are dreptul de a efectua propriile verificări și de a dispune măsurile care se impun atunci când constată existența unei nereguli, legislația specifică activității de verificare procedurală nelimitând și necondiționând în vreun fel competențele pârâtei, în raport de constatările altor organe cu atribuții în domeniu. Neidentificarea unor nereguli de către ANRMAP nu exclude identificarea lor de către organul de control al autorității pârâte. Cu toate acestea, caracterul fondat al acestei critici nu este suficient pentru a dispune reformarea soluției instanței de fond, câtă vreme acest argument are o importanță secundară în raționamentul juridic expus de instanța de fond în sentința recurată, iar restul criticilor de nelegalitate formulate de pârât, care privesc însăși chestiunea esențială disputată în cauză, referitoare la dovada îndeplinirii de către ofertant a cerinței de calificare în vederea atribuirii contractului de lucrări, au fost respinse, ca nefondate. Pentru aceste considerente, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ca nefondat.