ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4604/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014 emis de către intimată, ca netemeinic și nelegal.

Prin sentința nr. 22/F-cont din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul A. împotriva raportului de evaluare nr. x/11.07.2014.

Împotriva sentinței nr. 22/F-cont din 16 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susținut, mai întâi, că în mod greșit a apreciat instanța de fond că Legea nr. 176/2010 este aplicabilă în cazul recurentului, în condițiile în care fapta reținută în Raportul de evaluare s-a produs la data de 18.05.2010, înainte de publicarea acestei legi, iar sesizarea ANI a avut loc în anul 2014.

Legea aplicabilă la momentul respectiv era Legea nr. 161/2003, la care instanța de fond nu face nici o trimitere. Funcția deținută de recurent nu se regăsește între cauzele de incompatibilitate prevăzute de actul normativ și nu există activități ale acestuia care să contravină intereselor administrației publice locale.

Recurentul nu avea nici un interes patrimonial, aceste nefiind remunerat de asociație, care este non-profit, iar faptul că sprijină crescătorii de animale din cadrul asociației cu consultanță de specialitate nu influențează îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor cei revin.

Recurentul nu a făcut nici o cerere, nici în nume personal și nici în numele asociației pentru arendarea izlazului, propunerea fiind făcută de către Primar la solicitarea APIA.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

În esență, s-a susținut că evidența conflictului de interese a fundamentat soluția instanței de fond, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 70, 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, respectiv art. 46 alin. (1) și (2) și art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004.

S-a mai arătat că Legea nr. 176/2010 nu a fost aplicată retroactiv, conflictul de interese fiind reglementat de Legea nr. 161/2003, act normativ aflat în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

În speță, prin Raportul de evaluare nr. x/11.07.2014, Agenția Națională de Integritate a constatat că reclamantul s-a aflat în conflict de interese, întrucât, în calitate de consilier local al comunei Drăgoești, județul Vâlcea, a participat la ședința Consiliului Local Drăgoești din data de 18.05.2010 și a votat "pentru" Hotărârea Consiliului Local nr. 14/18.05.2010, prin care a fost aprobată arendarea suprafeței de 171 ha (izlazuri comunale) către Asociația Locală a crescătorilor de bovine, ovine și porcine din comuna Drăgoești, asociație unde acesta deține calitatea de membru fondator, precum și funcția de vicepreședinte al Consiliului Director.

HCL nr. 14/18.05.2010 a fost pusă în aplicare prin încheierea contractului de arendă nr. x/18.05.2010 semnat și de către persoana evaluată în calitate de reprezentant al Asociației.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 77 din Legea nr. 393/2004, coroborate cu dispozițiile art. 70 și 77 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004.

Soluția instanței de fond, care a constatat că actul contestat este legal și a respins cererea de chemare în judecată este împărtășită și de instanța de control judiciar.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentința recurată fiind pronunțată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei.

2.1. În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea retroactivă a dispozițiilor Legii nr. 176/2010, Înalta Curte reamintește că problema supusă controlului judiciar a suscitat interpretări diferite la nivelul instanței supreme, care însă au fost unificate în jurisprudență, opinia majoritară fiind consemnată în procesul-verbal de unificare a practicii din data de 30.06.2014, în sensul că "nu este încălcat principiul neretroactivității legii civile în situația în care ANI efectuează procedura de evaluare prin raportare la dispozițiile de drept substanțial cuprinse în Legea nr. 161/2003, dar în baza și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 cu privire la raporturi juridice născute și epuizate anterior intrării în vigoare a ultimei legi".

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este util să citeze considerentele reținute de Curtea Constituțională a României la pct. 27 din Decizia nr. 449/2015, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, considerente prin care s-a arătat:

"Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înăuntrul căruia Agenția are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziție un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Așadar, textul menționat stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii (…)".

Având în vedere concluzia formulată în acest sens, și anume că dispozițiile invocate constituie norme de drept procedural, criticile invocate de recurent cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii, care omit orice distincție între normele de procedură și normele de drept material, sunt neîntemeiate.

2.2. În continuare, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției prevăd că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Pentru a evita ivirea unui conflict de interese în privința consilierilor locali, prin art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 li s-a interzis acestora de a "lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali explică înțelesul noțiunii de "interes personal", iar potrivit art. 75 lit. f) din această lege "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) f) o asociație sau fundație din care fac parte.".

Totodată, conform art. 77 alin. (2) și (3) din Legea nr. 393/2004 în situațiile în care consilierii locali au un interes personal în problema supusă dezbaterii "sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței".

Or, în raport de aceste prevederi, Înalta Curte, însușindu-și pe deplin argumentele primei instanțe, reține că recurentul - reclamant nu a formulat cerere de abținere de la adoptarea hotărârii nr. 14/2010, încălcând-și obligația de imparțialitate și obiectivitate.

Apărarea recurentului, susținută și în fața instanței de fond, constă în lipsa interesului patrimonial, în măsura în care asociația înființată este o asociație cu scop nepatrimonial, având ca obiect de activitate ajutarea crescătorilor de animale, precum și față de împrejurarea că nu a fost remunerat pentru exercitarea funcției de conducere.

Din această perspectivă raportat la dispozițiile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, instanța de recurs constată că cerința textului de lege este întrunită prin faptul că recurentul - reclamant, în calitate de vicepreședinte al unei asociații de crescători de animale, a încheiat un contract de arendare a unei suprafețe de 171 ha, în baza unei hotărâri de consiliu local, la adoptarea căreia a participat, având posibilitatea de a anticipa beneficiile pe care ar urma să le prezinte adoptarea respectivei hotărâri pentru asociația din care făcea parte.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici aspectul privind subvențiile acordate de APIA, în baza contractului de arendare.

În aceste condiții, recurentul avea obligația de a-și anunța la începutul dezbaterilor interesul personal și de a se abține de la vot, fiind evident că obiectivitatea sa este afectată.

Or, recurentul-reclamant nu a procedat de această manieră încălcând dispozițiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, fiind evident interesul personal în problema administrativă supusă dezbaterii Consiliului Local.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 22/F-cont din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2018.

GGC - MP