ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1618/2016

Decizia nr. 1618/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 noiembrie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. X/G/II din 31 octombrie 2013 întocmit de pârâtă, solicitând anularea acestuia.

Prin Sentința civilă nr. 96 din 1 iulie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, cererea de suspendare a judecării cauzei, potrivit art. 413 pct. 2 C. proc. civ., republicat și contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva Sentinței civile nr. 96 din 1 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii, în esență, pentru următoarele motive:

Din lecturarea încheierii de ședință din data de 24 iunie 2014, precum și a înregistrării audio a ședinței de judecată, rezultă că după ce părțile au pus concluzii pe cererea de suspendare a judecății, prima instanță a solicitat formularea concluziilor pe fondul cauzei, omițând să pună în discuție probele solicitate și să se pronunțe asupra admisibilității acestora.

Astfel, în cauză, nu au fost respectate dispozițiile art. 239 și art. 258 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

De asemenea, instanța de fond nu a dat posibilitatea părților să formuleze cereri noi sau să ridice alte excepții.

În cauza penală menționată, reclamantul a fost condamnat, printre altele, și pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen., iar aspectele cercetate prin raportul de evaluare întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, motiv pentru care, nu se mai impune sancționarea a doua oară, pentru aceleași fapte.

Cum reclamantul nu deține animale, calitatea sa de președinte a fost una onorifică și fondurile APIA au un scop precis determinat și nu pot fi folosite în interes personal, rezultă că reclamantul nu a avut niciun interes personal de natură patrimonială iar demersurile realizate nu i-au adus niciun profit.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a invocat, în principal, excepția nulității recursului, pentru neindicarea de către recurent a motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru următoarele motive:

Dispozițiile art. 239 și art. 258 alin. (2) C. proc. civ., republicat, nu au caracter imperativ, fiind edictate în vederea apărării unor interese de ordine privată, iar situațiile invocate de către recurent nu atrag sancțiunea nulității.

Susținerile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate, în contextul în care părților li s-a acordat dreptul de a formula cereri, de a propune și administra probe, precum și de a pune concluzii în fața instanței de fond.

De asemenea, în mod corect, prima instanță a respins cererea de suspendare a judecății, apreciind că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a reiterat, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din data de 2 martie 2016, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimată, a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Potrivit textului de lege enunțat, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanța de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Or, în cauză nu s-a dovedit încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță, în considerentele hotărârii fiind analizate toate susținerile formulate de reclamant pe parcursul procesului raportat la normele legale incidente în materie, conform prevederilor art. 237 alin. (2) C. proc. civ., republicat.

Referitor la susținerile formulate de recurent vizând încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 238 C. proc. civ., republicat, instanța de control judiciar reține că estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului nu este propriu-zis o măsură cu caracter procesual, ci are scopul de a garanta previzibilitatea procesului, sub toate aspectele sale.

Împrejurarea că în speță, durata estimată a cercetării procesului nu este consemnată în încheierea de ședință, nu este de natură a atrage sancțiunea nulității, în condițiile în care, pe de o parte, nerespectarea acestei dispoziții legale nu este expres sancționată, iar pe de altă parte, prin măsurile dispuse pe parcursul soluționării cauzei (durata termenelor fixate pentru judecată, urmărirea respectării de către părți a îndatoririlor procesuale ce le-au fost impuse), judecătorul fondului a avut în vedere asigurarea celerității procesului, fiind atins scopul urmărit prin instituirea normei legale în discuție.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 258 alin. (2) C. proc. civ., republicat, din verificarea actelor dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în documentația care a stat la baza întocmirii raportului de evaluare, înscrisuri care au fost depuse la dosar de către pârâta, anexat întâmpinării formulate în cauză.

Pe parcursul judecății în primă instanță, reclamantul a depus la dosar și alte înscrisuri de care a înțeles să se folosească în susținerea acțiunii introductive, nefiind formulată de către niciuna din părți o cerere de suplimentare a probatoriului solicitat prin cererea de chemare în judecată și respectiv, prin întâmpinare.

În condițiile arătate, omisiunea instanței de fond de a proceda la punerea în discuția contradictorie a părților a probelor propuse de către acestea și de a pronunța o încheiere de admitere sau de respingere a probelor, constituie o cauză de nulitate relativă a hotărârii, fără a fi dovedită însă vătămarea suferită de părți și care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, având în vedere că, în speță, a fost asigurat dreptul procesual al reclamantului de a-și susține cauza și respectiv, al pârâtei de a se apăra împotriva susținerilor formulate de acesta, mijloacele de probă propuse de părți au fost administrate în cauză iar prima instanță a deliberat asupra semnificației acestora în proces, fiind respectate drepturilor părților în procesul de probațiune.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului la apărare, prin prisma faptului că instanța de fond nu a dat posibilitatea părților să formuleze cereri noi sau să invoce excepții.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la termenul de judecată din 27 mai 2014, apărătorul reclamantului a depus la dosar o cerere de suspendare a judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat, iar judecarea cauzei a fost amânată pentru a se comunica pârâtei copia acestei cereri, în vederea exprimării unui punct de vedere.

La termenul de judecată din 24 iunie 2014, a fost prezent în instanță reclamantul, asistat de avocat, care, după exprimarea poziției cu privire la notele de ședință depuse de pârâtă la dosar, nu a înțeles să formuleze alte cereri sau să ridice excepții, solicitând acordarea cuvântului pe fondul cauzei. Prima instanță a acordat cuvântul pe cererea de suspendare a judecății și la dezbateri pe fondul cauzei și a reținut cauza în pronunțare, amânând pronunțarea hotărârii la data de 1 iulie 2014.

În aceste condiții, nu pot fi primite afirmațiile recurentului potrivit cărora în primă instanță a fost lipsit de posibilitatea de a se înscrie în fals cu privire la semnăturile aplicate la rubricile "concesionar" din cuprinsul actelor adiționale din 15 august 2008 și 15 august 2009, o astfel de cerere putând fi formulată de către reclamant în condițiile prevăzute la art. 304 C. proc. civ., republicat.

Procedând la soluționarea cauzei în modalitatea prezentată, se constată că prima instanță a respectat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., republicat, și implicit, principiul dreptului la apărare și cel al contradictorialității pe parcursul procesului, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentința recurată fiind pronunțată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte va înlătura susținerile recurentului referitoare la soluția dată de prima instanță în privința cererii de suspendare a judecății, formulată de reclamant în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., republicat.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că aceste dispoziții legale dau posibilitatea instanței să decidă asupra oportunității suspendării judecății, în vederea unei bune administrări a actului de justiție, iar în speță, nu este incidentă ipoteza prevăzută de lege pentru suspendarea facultativă a judecății, întrucât soluția care urmează a se pronunța definitiv în procesul penal nu are nicio influență asupra dezlegării prezentului litigiu dedus judecății, în care problema de drept în discuție o constituie conflictul de interese de natură administrativă, reglementat de prevederile Legii nr. 161/2003.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant pe fondul cauzei, instanța de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate.

Prin Raportul de evaluare nr. X/G/II din 31 octombrie 2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, contestat prin acțiunea dedusă judecății, s-a reținut că în perioada exercitării mandatului de primar (2008 - 2012), reclamantul a semnat actele adiționale din 15 august 2008 și 15 august 2009 la Contractul de concesiune din 15 august 2007, atât în calitate de primar al comunei, cât și de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale și Proprietarilor de Păduri Albeștii de Muscel, facilitând producerea unui beneficiu pentru Asociație în cuantum de 458.523,99 RON, sumă plătită de APIA pentru campaniile 2007 - 2008, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 70 și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004.

Soluția instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează regimul juridic al conflictului de interese, recurentului-reclamant, în calitate de primar, revenindu-i, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, obligația de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele de gradul I.

Prin semnarea actelor adiționale din 15 august 2008 și 15 august 2009 la Contractul de concesiune din 15 august 2007, atât în calitate de primar al comunei, cât și de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale și Proprietarilor de Păduri Albeștii de Muscel, recurentul-reclamant a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, astfel cum este definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, ca fiind situația în care persoana care exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin.

Văzând și dispozițiile art. 71 din același act normativ, cu privire la principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese, precum și prevederile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, referitoare la definiția interesului personal, se constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Susținerile recurentului potrivit cărora calitatea de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale și Proprietarilor de Păduri Albeștii de Muscel a fost una onorifică, iar Asociația nu a fost înființată în scopul obținerii de profit, ci pentru conservarea și îngrijirea pășunilor, nu sunt de natură a înlătura elementele reținute cu privire la încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, întrucât reclamantul a avut posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice pe care o reprezintă ar putea prezenta și în speță, a prezentat în concret, un beneficiu pentru Asociație, în cadrul căreia deținea calitatea de președinte, constând în sumele încasate de aceasta de la APIA, în cuantum de 458.523,99 RON, sume plătite pentru campaniile 2007 - 2008, demonstrând astfel un interes personal de natura celui prevăzut de textul de lege sus-menționat.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 96 din 1 iulie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - MI