ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 768/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 22 februarie 2016, sub nr. x/2016 și înaintată spre soluționare, prin încheierea din data de 24 februarie 2016 secției a VI-a Civilă a aceleiași instanțe, unde a fost înregistrată sub nr. x/2016*, reclamanta Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (SNN), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1164 și urm din Noul C. civ. coroborate cu art. 5 din H.G. nr. 1080/2007.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 29 martie 2016 reclamanta a arătat că reformulează capătul doi din cererea de chemare în judecată, în sensul în care obligația pârâtei este să declare energia efectiv produsă și nu doar pe cea livrată în sistemul național energetic. Prin urmare, solicită obligarea pârâtei să declare energia totală produsă în perioada 2013 - 2015, la finalul fiecărui an, și să plătească contribuțiile datorate în baza H.G. nr. 1080/2007 pentru perioada 2013 - 2015, calculate conform prevederilor de la art. 4 lit. a) și lit. b) din același act normativ, pentru diferența dintre energia produsă și cea livrata în sistemul energetic național (nedeclarată și neachitată).

Cu privire la cuantumul și modul de calcul al penalităților, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor art. 12 din H.G. nr. 1080/2007, "Pentru nevirarea contribuțiilor prevăzute în prezenta hotărâre, ANDRAD calculează și percepe majorări de întârziere, începând cu a 30-a zi lucrătoare de la termenul de scadenta, în cuantumul prevăzut de legislația în vigoare privind obligațiile bugetare", astfel că pârâta datorează majorări de întârziere începând cu cea de a 30-a zi lucrătoare de la termenul de scadență. Pentru perioada 2010 - 2012 pârâta datorează debit principal în cuantum de 583.309,56 RON și majorări de întârziere calculate până la data de 22 februarie 2016, în cuantum de 195.810,83 RON.

Pârâta Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (SNN) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile ce vizează plata incorectă a contribuțiilor pentru anii 2011 și 2012, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției extinctive iar pe fond a solicitat respingerea apărărilor pârâtei.

Prin Sentința civilă nr. 5622 din 23 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și cererea de chemare în judecată ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Agenția Nucleară și Pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) și a solicitat admiterea apelului și anularea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii promovate de către ANDR.

Prin Decizia civilă nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) împotriva Sentinței civile nr. 5622 din 23 septembrie 2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016* în contradictoriu cu intimata pârâtă Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (SNN), ca nefondat.

Împotriva Deciziei civile nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenta-reclamantă Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR), a formulat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, cu privire la aspectele reținute de instanța de apel referitoare la energia netă estimată produsă; energia produsă raportată; energia efectiv produsă - rezultată din rapoartele asumate de către SNN; regularizarea la energia netă produsă vs. energia efectiv produsă (energie efectiv produsă - energie consumată în producție = energie livrată în sistemul energetic național SEN), recurenta a susținut următoarele:

Deși reclamanta susține că s-a exprimat fără loc de interpretare, prin raportare la prevederile legale, respectiv la H.G. nr. 1080/2007 - art. 5 alin. (7), în prezenta cauză încă există o stare de confuzie în interpretarea actelor normative incidente, din partea instanțelor de judecată, ce ignoră starea de fapt și intenția, rolul statului cu privire la protejarea intereselor sociale în cazul producerii energiei nucleare, conform principiului "poluatorul plătește", de unde rezultă că în ceea ce privește contribuțiile stabilite în sarcina poluatorilor din domeniul nuclear acestea se calculează la energie efectiv produsă, nu la producție minus beneficii (energia consumată în interes propriu pentru realizarea profitului, parte din energia efectiv produsă care poluează și generează deșeuri nucleare).

Așadar, subliniază recurenta-reclamantă, contribuțiile datorate de către producătorii de energie nucleară se achită prin raportare la energia efectiv produsă, cea care poluează, nu prin raportare la energia livrată în SEN.

Singurul act normativ care reglementează din punct de vedere legal producția de energie nucleară și plata contribuțiilor aferente este H.G. nr. 1080/2007, poluatorul plătește, plata fiind instituită pentru ce se produce și nu pentru ce se comercializează, altfel însăși legea ar fi lipsită de efecte.

Cu privire la modul de calcul al contribuției datorate pentru producția de energie nucleară, recurenta-reclamantă a susținut că H.G. nr. 1080/2007 distinge două etape în plata contribuțiilor instituite în sarcina producătorilor de energie nucleară: I. Prima etapă - plata prin estimare (art. 3 alin. (3), iar cea de-a doua etapă - plata prin regularizarea diferenței între estimat și efectiv produs (art. 5 alin. (7).

De altfel, se arată că, deși, pârâta a susținut în mod constant că nu datorează sumele imputate, aceasta nu a infirmat niciodată că energia efectiv produsă (consum propriu plus energia livrată în SEN) este cea cuprinsă în rapoartele anuale și că suma imputată este cea determinată pentru diferența dintre energia efectiv produsă și cea livrată în SEN.

De asemenea, se mai arată că, deși instanța de apel susține că ANDR nu a întreprins nicio măsură cu privire la aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată, în realitate de la momentul controlului Curții de Conturi a României din 10 aprilie 2014 (dată la care ANDR a luat la cunoștință de existența unor diferențe cu privire la energia declarată de către SNN, fiind declarată energia netă și nu cea efectiv produsă, după cum rezultă chiar din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv din convocarea la conciliere), ANDR a făcut tot posibilul și a solicitat clarificările impuse de lege pentru a rezolva această dispută pe cale amiabilă, dar fără rezultat.

În final, recurenta-reclamantă a susținut că pârâta a recunoscut că nu declară energia efectiv produsă, ci doar energia livrată în SEN (netă), de asemenea, pârâta a precizat că achită contribuția doar pentru energia livrată în SEN și că energia utilizată în producția proprie este o "subvenție", iar instanțele de judecată de grad inferior au omis să se pronunțe cu privire la problema de drept pe care a învederat-o.

Recurenta-reclamantă a subliniat că H.G. nr. 1080/2007, are un caracter vădit de protecție a intereselor legitime ale populației, a dreptului la un mediu curat pentru o viață sănătoasă, astfel că intenția vădită a legiuitorului nu poate fi ignorată, respectiv aceea de a proteja interesele sociale raportat la riscurile asociate producției de energie electrică prin procedee nucleare, motiv pentru care contribuțiile stabilite prin H.G. nr. 1080/2007 se referă în mod just inclusiv la energia utilizată de către SNN pentru înfăptuirea activității comerciale, respectiv vânzarea energiei electrice obținute prin procedee nucleare.

În concluzie, recurenta-reclamantă a mai arătat că în discuție și în intenția legiuitorului este energia efectiv produsă, ceea ce este egal cu energia utilizată de către SNN pentru a produce și livra în SEN plus energia livrată în SEN.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului formulat.

La 28 februarie 2018 intimata-pârâtă a transmis întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis la data de 14 martie 2018, recurenta-reclamantă a evidențiat istoricul litigiului, a documentelor și a actelor normative ce stau la baza promovării prezentei cereri de chemare în judecată, precum și modalitatea de stabilire a contribuției în sarcina producătorilor de energie nucleară, respectiv a SNN, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., precum și la efectuarea unui supliment la raport, care au fost comunicate părților, iar niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 4 aprilie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând recursul declarat de reclamanta Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (A.N.D.R.) împotriva Deciziei civile nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte, încadrând criticile formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmează a respinge recursul ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Dispozițiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Obiectul litigiului îl reprezintă acțiunea în pretenții formulată în temeiul art. 1164 și urm. din C. civ. și H.G. nr. 1080/2007, împrejurare față de care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unor contribuții datorate pentru perioada 2010 - 2012, precum și obligarea pârâtei să declare energia totală produsă în perioada 2013 - 2015 la finalul fiecărui an și să plătească contribuțiile vizând perioada 2013 - 2015, pentru diferența dintre energia produsă și cea livrata în sistemul energetic național (nedeclarată și neachitată), cu obligarea pârâtei la plata penalităților datorate pentru nevirarea contribuțiilor în termen pentru anii 2010 - 2015.

Divergențele dintre părți privesc, pe de o parte, susținerile recurentei-reclamante, potrivit cărora contribuțiile datorate de către producătorii de energie nucleară se achită prin raportare la energia efectiv produsă, cea care poluează, nu prin raportare la energia livrată în Sistemul Energetic Național, iar de altă parte, apărările intimatei-pârâte, potrivit cărora aceste contribuții se calculează prin raportare la energia netă produsă injectată de S.N.N. în Sistemul Energetic Național.

Față de pretențiile reclamantei pârâta se apără arătând că, în calitatea sa de titular de autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear, are obligația de a achita către ANDR două tipuri de contribuții, potrivit celor prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 4 lit. a) din H.G. nr. 1080/2007, respectiv în art. 3 alin. (1) lit. b) și alin. (3) coroborat cu art. 4 lit. b) din aceeași hotărâre.

În cauză, se constată că, atât prima instanță, cât și instanța de prim control judiciar au analizat în mod judicios cauza prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 1080/2007, care reglementează modul de constituire și gestionare a resurselor financiare necesare gospodăririi în siguranță a deșeurilor radioactive și dezafectării instalațiilor nucleare și radiologice.

În mod corect s-a reținut că pârâtei îi incumbă obligația de plată a contribuțiilor calculate conform prevederilor art. 4, având ca bază de calcul cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor, defalcate în tranșe lunare egale și virate separat, până la data de 10 a fiecărei luni, precum și obligația de raportare semestrială a cantității nete de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor, precum și de raportare lunară a plății contribuțiilor stabilite pe baza cantității estimate, obligații îndeplinite de pârâtă, aspect necontestat de reclamantă.

Și aceasta, întrucât, în temeiul art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 1080/2007, pârâta avea obligația de a comunica reclamantei cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor de fiecare unitate nuclearoelectrică, iar, în baza acestei raportări reclamanta stabilea cuantumul obligațiilor de plată în condițiile art. 4 lit. a) și b) prin raportare la tipurile de contribuții prevăzute de art. 3 alin. (1), pârâta având obligația de a plăti contribuția stabilită în sarcina sa, urmând ca, în funcție de cantitatea de energie electrică produsă anual de fiecare unitate nuclearoelectrică, să se facă regularizările până la sfârșitul lunii ianuarie a anului următor, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (7).

Art. 4 din H.G. nr. 1080/2007 stabilește care este modalitatea de calcul a contribuției datorate de titularii de autorizație pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear. În speță, aceasta este calculată având în vedere raportările pârâtei cu privire la cantitatea netă de energie electrică estimată a fi produsă în anul următor de fiecare unitate nuclearoelectrică și cu privire la cantitatea de energie electrică produsă anual de fiecare unitate nuclearoelectrică, iar în raport de această ultimă cantitate se fac regularizările până la sfârșitul lunii ianuarie a anului următor.

Astfel, se constată că drepturile și obligațiile părților sunt guvernate de dispozițiile H.G. nr. 1080/2007 și că plata contribuțiilor se face pe baza energiei nete estimate a fi produsă într-un an, urmând apoi o regularizare a plății în funcție de energia (netă) efectiv produsă.

Față de aceste aspecte nu se poate susține cu temei că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile legale incidente în cauză și nici că în prezenta cauză încă există o stare de confuzie în interpretarea actelor normative incidente, precum și că se ignoră starea de fapt și rolul statului cu privire la protejarea intereselor sociale în cazul producerii energiei nucleare, instanța de prim control judiciar făcând o aplicare corectă a prevederilor legale incidente, reținând, în acord cu prima instanță, caracterul neîntemeiat al capătului de cerere având ca obiect plata unor contribuții datorate pentru perioada 2010 - 2012, precum și al capătului de cerere privind obligarea pârâtei la raportarea energiei produse și la plata contribuțiilor pentru perioada 2013 - 2015.

Potrivit afirmațiilor recurentei-reclamante, contribuțiile stabilite în sarcina poluatorilor din domeniul nuclear se calculează la energia efectiv produsă, aspect ce ar rezulta din principiul "poluatorul plătește", or, din analiza dispozițiilor legale amintite mai sus, o asemenea susținere nu poate fi primită.

Deși H.G. nr. 1080/2008 folosește termenul de "cantitate netă de energie electrică estimată a fi produsă", se constată că actul normativ sus-arătat nu definește această noțiune. Însă, prin Codul Comercial al Pieței Angro de Energie Electrică, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 25/2004 la Capitolul 1.2 Definiții, se statuează în mod clar că producția netă reprezintă "energia electrică ce este livrată de o Unitate de Producție în Sistemul Energetic Național".

Nu în ultimul rând, este de amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Critica recurentei-reclamante potrivit căreia, deși instanța de apel susține că ANDR nu a întreprins nicio măsură cu privire la aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată (în realitate de la momentul controlului Curții de Conturi a României din 10 aprilie 2014), totuși, ANDR a făcut tot posibilul și a solicitat clarificările impuse de lege pentru a rezolva această dispută pe cale amiabilă, dar fără rezultat, nu se poate constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susținerea acesteia recurenta se raportează la reținerea unei situații de fapt, aspect ce impune o evaluare de netemeinicie și nu una de nelegalitate, care să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Contrar celor susținute de autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel este conformă dispozițiilor legale incidente, motiv pentru care, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (A.N.D.R.) împotriva Deciziei civile nr. 2006/A din 21 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2019.

Procesat de GGC - MM