ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3337/2020

Ședința publică din data de 09 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Decizia nr. 4236 din 1 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2016, a fost respins recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6062 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Cluj pe care a menținut-o în întregime. S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de B. S.R.L. Turda.

Prin Decizia nr. 768 din 2 iulie 2019, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta A. S.A., solicitând, în principal, casarea hotărârii, anularea Deciziei nr. 4236/2018 a Curții de Apel Cluj și rejudecarea recursului formulat de A. împotriva sentinței nr. 6062/2017 a Tribunalului Cluj. În rejudecarea recursului, a solicitat casarea sentinței nr. 6062/2017, rejudecarea cauzei pe fond și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de UAT Județul Cluj.

În subsidiar, a solicitat casarea deciziei recurate și trimitere cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel Alba Iulia.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., arătând că principalul motiv al respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire îl constituie lipsa unei soluții pe care o poate aplica instanța în cazul încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Recurenta susține că judecătorul nu poate refuza soluționarea cauzei pe motiv că legea nu prevede soluția.

În realitate, reglementarea lacunară a disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ. se cere a fi completată prin apelarea la principiile procesului civil și la situațiile juridice asemănătoare și nu prin îngrădirea posibilității de revizuire a hotărârii.

Dovadă a faptului că vechea variantă a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. a fost una lacunară este chiar intervenția legiuitorului care, prin Legea nr. 310/2018 a completat art. 513 alin. (49 C. proc. civ. cu o nouă teză:

"după caz va trimite cauza spre rejudecare când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Chiar înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, interpretarea motivului de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la soluțiile oferite de art. 513 alin. (4) C. proc. civ., era eronată, deoarece cele două norme au destinatari diferiți.

Reglementarea motivelor de revizuire are ca destinatari principali părțile, iar art. 513 alin. (1) C. proc. civ., trasează reguli de soluționare pentru instanța de revizuire.

Soluțiile pe care le poate aplica instanța nu pot restrânge dreptul părții de a exercita o cale de atac din mai multe motive, deoarece căile de atac se exercită doar în condițiile și termenele stabilite de lege și nu în funcție de soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată.

Soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată în căile de atac, în general și în revizuire, în special, nu pot fi limitate la cele prevăzute expres de lege, în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta, disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ., se interpretează coroborat cu prevederile art. 5 C. proc. civ., ce reglementează îndatoririle privind primirea și soluționarea cererilor.

De asemenea, principiul legal al unității terminologice obligă la interpretarea sintagmei "autoritate de lucru judecat", din cadrul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu definiția legală și cuprinsul noțiunii din art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 310/2018 a fost modificat art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dar nu și textul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de unde rezultă că motivul de revizuire putea fi exercitat în aceleași condiții, atât înainte, cât și după intrarea în vigoare a acestei legi.

Cu privire la existența contrarietății de hotărâri, recurenta susține că este greșită viziunea primei instanțe care a considerat că efectul pozitiv al lucrului judecat poate fi invocat de partea care a participat în litigiul în cadrul căreia a fost pronunțată hotărârea ale cărei considerente au fost încălcate și dacă există identitate între temeiurile juridice ale celor două chestiuni litigioase.

O asemenea interpretare este contrară disp. art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora singura condiție pentru invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat este existența legăturii dintre lucrul judecat anterior și cel judecat în prezent (sau încălcat în ipoteza revizuirii).

Această condiție este respectată, întrucât UAT județul Cluj a fost parte în Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2016, iar intervenientul accesoriu B. a fost parte în primul dosar.

Împrejurarea că recurenta din prezenta cauză nu a fost parte a Dosarului nr. x/2013, în care s-a judecat cererea de admitere a creanței formulate de UAT județul Cluj, nu poate conduce la concluzia că nu există o încălcare a autorității lucrului judecat, deoarece ar însemna o negare a efectului obligatoriu al sentinței nr. 841/21.03.2014, față de UAT județul Cluj.

Totodată, în sens extins, recurenta este parte a Dosarului nr. x/2013, deoarece este la rândul său, creditoare a B..

Există și o identitate de obiect între cele două litigii, în ambele dosare obiectul l-a constituit garanția de bună execuție a lucrărilor de antrepriză efectuate în baza Acordului contractual nr. x/01.07.2009.

Or, dacă în primul litigiu s-a stabilit că prin efectul tardivității declarației de creanță, UAT județul Cluj nu poate beneficia de garanția de bună execuție constituită de B., cu atât mai puțin această garanție nu putea fi recuperată de la A., ce avea simpla calitate de depozitar al garanției.

Prin depunerea tardivă a declarației de creanță, UAT județul Cluj este decăzută din dreptul la acțiune în recuperarea pretinsului prejudiciu suferit în urma lucrărilor efectuate de antreprenorul B..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurenta-revizuentă a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 768/02.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba - Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, deoarece pe de o parte, nu poate fi invocat efectul pozitiv al autorității de lucru decât după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, iar, pe de altă parte, cele două hotărâri judecătorești nu sunt potrivnice, pentru că nu statuează asupra acelorași probleme de drept.

Recurenta-revizuentă a susținut că judecătorul nu poate refuza soluționarea cauzei pe motiv că legea nu prevede soluția și că o reglementare lacunară a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. se cere a fi completată prin apelare la principiile procesului civil și la situațiile juridice asemănătoare, nicidecum prin îngrădirea posibilității de revizuire a hotărârii.

Înalta Curte urmează să constate că cererii de revizuire formulată în cauză îi sunt aplicabile prevederile Titlului II, Capitolul III, Secțiunea 3, Revizuirea din C. proc. civ., anterior modificării și completării acesteia prin Legea nr. 310/2018, aspect asupra căruia nu există nicio controversă.

Recurenta-revizuentă și-a întemeiat cererea de revizuire pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Textul sus-menționat face trimitere la efectele hotărârii judecătorești, respectiv la disp. art. 430-432 C. proc. civ.

Astfel, din conținutul disp. art. 431 alin. (1) C. proc. civ. se desprinde funcția negativă a lucrului judecat, care este o excepție procesuală de fond, absolută, conform căreia "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Din cuprinsul disp. art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se desprinde efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce reprezintă prezumția legală de lucru judecat, care conduce la posibilitatea ca orice parte să poată "opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", nefiind astfel necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci doar ca în litigiul anterior să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior.

Întrucât disp. art. 509 pct. 8 C. proc. civ. arată în mod expres că cea de-a doua hotărâre trebuie să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, a rezultat formarea unei jurisprudențe constante în sensul în care textul are în vedere numai efectul negativ al lucrului judecat, fiind necesară și identitatea de părți, obiect și cauză.

Art. 509 pct. 8 C. proc. civ. a fost interpretat în coroborare cu disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care, anterior Legii nr. 310/2018 reglementa situațiile în care se admitea cererea de revizuire și care, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, soluția era aceea de anulare a celei din urmă hotărâri.

Dacă s-ar admite că anterior Legii nr. 310/2018 putea să fie invocat și efectul pozitiv al lucrului judecat, atunci anularea celei de-a doua hotărâri ar fi condus la o soluție injustă pentru părțile celui de-al doilea litigiu, mai ales că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac ce trebuie soluționată ținându-se seama de principiul securității raporturilor juridice, dar și de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum în mod corect a arătat și prima instanță.

Prima instanță, în raport de cele arătate, a soluționat cauza în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile, prin interpretarea corectă a acestora și cu respectarea regulilor de procedură.

Judecătorului fondului nu i se poate imputa refuzul soluționării cauzei pe motiv că legea nu prevede soluția, astfel cum susține recurenta-revizuentă.

Dispozițiile referitoare la soluțiile pe care le poate da instanța în cazul revizuirii, coroborate cu cele privitoare la cazurile de revizuire au format convingerea judecătorului, în acord cu jurisprudența existentă, că anterior completării disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ., legiuitorul nu a susținut decât invocarea efectului negativ al autorității de lucru judecat.

În sens contrar, judecătorul ar fi adăugat la lege, prin admiterea unui motiv de revizuire inexistent.

În lipsa prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., aceasta ca răspuns la pct. III.4, din motivele de recurs intitulate "iluzia cognitivă a înțelegerii" și, evident în lipsa oricărei reglementări referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța, judecătorul ar fi optat pentru o hotărâre justă și echitabilă pentru toate părțile.

Însă judecătorul are obligația să pronunțe hotărârea în conformitate cu dispozițiile legale, iar interpretarea nu este efectul unei iluzii cognitive a înțelegerii, ci se realizează conform unor principii și metode de interpretare, una dintre acestea fiind chiar cea sistematică, realizată prin coroborarea textelor legale incidente, cum în mod corect a procedat judecătorul fondului.

Prin urmare, Înalta Curte va constata neîntrunirea criticilor analizate.

Înalta Curte consideră că nu mai este necesar să analizeze aceste critici, în raport de soluția deja adoptată, orice argumente fiind fără relevanță, neputând să conducă la o altă concluzie.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.A. împotriva Deciziei nr. 768 din 2 iulie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 iulie 2020.