ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 20.12.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A. la plata sumei de 48.336 RON, cu titlu de despăgubiri, plus cheltuielile de judecată efectuate cu soluționarea prezentului litigiu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 143

1

și art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, art. 1270 și art. 1350 din C. civ. și contractul de administrație nr. x/2013 încheiat între părți.

Prin sentința nr. 1760/2017 din 16 martie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 21.11.2017, sub nr. x/2017.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la 28.03.2018, reclamantul și-a precizat câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 51.329 RON, cu titlu de despăgubiri. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1288 din 26 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A., astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 51.329 RON, cu titlu de despăgubiri; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6.132 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea domnului expert B. de majorare a onorariului, stabilind onorariul definitiv la suma de 2000 RON și a constatat că această sumă a fost achitată de reclamant.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A.

Prin decizia civilă nr. 2449 din 5 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A., împotriva sentinței civile nr. 1288 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La 17 aprilie 2019, pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2449 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea în tot a deciziei recurate, precum și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a redat identic motivele de apel, susținând, în esență, că încetarea mandatului intimatului-reclamant a intervenit ope legis, revocarea având o cauză legală, fiind prevăzută de dispozițiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011.

Recurenta-pârâtă a arătat că mandatul intimatului-reclamant nu a fost declarat irevocabil și, prin urmare, potrivit art. 2032 alin. (2) C. civ., revocarea este prezumată justificată.

De asemenea, recurenta a criticat decizia recurată și sub aspectul cuantumului compensației pretinse de către intimat.

Prin înscrisul depus la 29 mai 2019, recurenta-pârâtă a menționat că este de acord cu soluționarea recursului de către completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil în principiu.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant A., la 20 mai 2019, care a depus întâmpinare, în termenul legal, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivarea acestuia conform exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 RON, conform chitanței de la fila x. De asemenea, a precizat că este de acord cu soluționarea recursului de către completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., în situația în care se va constata că este admisibil în principiu .

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului invocată de intimatul-reclamant și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Intimatul-reclamant a depus punct de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs a reluat, integral, criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a admite excepția invocată de intimatul-reclamant și a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac formulate de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A., împotriva deciziei civile nr. 2449 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ NUCLEARELECTRICA S.A., împotriva deciziei civile nr. 2449 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.