ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 986/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 6373/103/2012 din 18

decembrie 2012, reclamanții P.I., G.E., F.A., l.D., F.E., A.C., M.l., B.I.,

C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N., M.C., B.D., R.I.L., L.E., C.M., C.l., V.C.,

S.l., C.l., M.D., B.A., A.L., N.R., F.l., G.O., M.l., B.V., V.L., S.C., B.C.,

C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în judecată pe pârâta SC A.M.T.P.R. SA,

pentru ea in contradictoriu cu aceasta se se dispună;

începând cu data de 01 ianuarie 2007 până ia încetarea raporturilor de muncă,

care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada

susmenționată, griie prin care se stabilesc drepturi saiariale cu nerespectarea

prevederilor C.C.M. și a valorii salariului minim brut pe economie;

2.- Obligarea pârâtei, la plata

diferențelor saiariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată și

drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de munca la nivel

de unitate, în raport de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de

ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale ia acest contract,

aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi

saiariale ce solicită a fi acordate în sume nete. începând cu data de 01

ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă ou pârâta;

3,- Anularea documentelor prin care

s-au stabilit sumele fixe și salariile compensatorii pentru reclamanții care

s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul anului 2009;

4.- Obligarea pârâtei la plata

diferențelor pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile

acordate potrivit schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite,

calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport

de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare prevăzuți

în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare

perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi saiariale ce solicită

a fi acordate în sume nete.

5.- Obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 13 martie

20i3, instanța a dispus disjungerea cererii formulate inițial în prezenta

cauză, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei dispunându-se formarea

a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în parte, astfel încât, în

prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant G.O.

Prin sentința civilă nr. 576/C din 24

aprilie 2013, Tribunalul Neamț, a admis excepția tardivității asupra capătului

de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar față de celelalte

capete de cerere a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

Prin Decizia nr. 1605 din 13 noiembrie

2013 a Curții de Apel Bacău, a fost casată sentința în parte, în sensul

respingerii excepției prescripției cu privire la capătul de cerere privind

plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre rejudecare către

Tribunalul Neamț.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe

rolul Tribunalului Neamț, sub nr. 1653/103/2013*.

Prin sentința civila nr. 677 din 21

mai 2014, pronunțată de Tribunalul Neamț s-a admis acțiunea precizată formulată

de reclamant și în consecință: a fost obligată pârâta să-i plătească suma netă

de 6.174 lei, reprezentând diferență dintre salariile compensatorii cuvenite și

salariile compensatorii efectiv plătite, și cheltuieli de judecată în sumă de

800 de lei.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a fost salariat al

societății pârâte eu contract individual de muncă, modificat prin acte

adiționale (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), încadrat pe

post de muncitor calificat, 3B, eu clasa de salarizare 11 care are corespondent

coeficientul de ierarhizare 180. până când i-au încetat raporturile de muncă cu

angajatorul, în temeiul art. 55 Iit. b) C. muncii.

În ceea ce privește sistemul de

salarizare, s-a constatat câ, prin Anexa nr. 1 la C.C.M., acesta a fost

stabilit pe de o parte pe 3 rețele de salarizare, aplicabile personalului

funcție de meseria specifică exercitată și care sunt dezvoltate în Anexa nr. 2

la C.C.M., iar pe de altă parte, pe niveluri, grade de competență și clase de

salarizare, astfel cum sunt acestea dezvoltate la art. 3-5 din Anexa nr. 1 la

C.C.M. pe anii 2004-2008.

Din combinarea acestor elemente au

rezultat coeficienții de ierarhizare corespunzători fiecărei clase de

salarizare în care angajatorul era obligat să încadreze fiecare salariat în

parte, coeficienți ale căror valori sunt cuprinse între 100% și 300%, nivelul

acestora (al coeficienților) fiind prevăzut în tabelul din Anexa 1 la C.C.M. pe

anii 2004 - 2008.

Totodată în alin. (2) al art, 5 din

anexa mai sus menționată, angajatorul a prevăzut expres că: „coeficientul de

ierarhizare 100% reprezintă salariul tarifar minim", iar la art. 6 s-a

stabilit nivelul salariului minim de bază ca fiind de 3.500.000 lei vechi,

începând cu 01 septembrie 2004, pentru ca în anul 2009 acesta să fie de 600 de

lei conform H.G. nr. 1051 din 10 septembrie 2008.

Coroborând dispozițiile din C.C.M. la

nivel de unitate și din actele adiționale ulterioare, cu prevederile legale

referitoare la salariul minim brut pe țară garantat în plată, în conformitate

cu art. 164 C. muncii republicat, precum și eu prevederile C.C.M. la nivel

național sau de ramură, a rezultat că în perioada 01 iunie 2006-31 iulie 2010,

au avut loc schimbări ale salariului minim pe unitate de 385 lei începând cu 01

iunie 2006, 424 începând cu 01 septembrie 2006, 440 lei începând cu 01 ianuarie

2007, 500 lei începând cu 01 ianuarie 2008 (a se vedea H.G. nr. 1507/2007). 540

lei începând cu 01 octombrie 2008 (a se vedea H.G. 1507/2007) și 600 lei

începând cu 01 ianuarie 2009 (a se vedea H,G. nr. 1051/2008).

În atare condiții, având în vedere

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Anexa 1 la C.C.M. unitate pe perioada

2004-2008, astfel cum a fosî modificat prin actele adiționale, s-a constatat că

pârâtei îi revenea obligația de corelare a coeficientului de ierarhizare 100%

ce reprezenta salariul tarifar minim pe țară, ale căror valori s-au modificat

în intervalul 01 iunie 2006-21 februarie 2012, în modul mai sus arătat.

Astfel, s-a reținut că, dacă pârâta SC

A.M.T.P.R. SA, și-ar fi respectat obligația legală de a corela salariul de bază

la nivel de unitate prevăzut la ari, 5 al actului adițional din 03 noiembrie

2006 la C.C.M., unitate 2004 - 2008 respectiv, la art. 4 al actului adițional

din 11 decembrie 2007 la C.C.M. unitatea 2004-2008, cu valoarea salariului de

bază minim brut garantat în piața la nivel național prevăzut în C.C.M. național

2007-2010, H.G. nr. 1507/2007 și H.G. nr. 1051/2008 atunci valoarea salariului

tarifar al saiariaților ar fi fost corectă.

Prin urmare, solicitarea de acordare a

diferenței de drepturi bănești cuvenită cu titlu de salarii compensatorii prin

schema de plecări voluntare, și cele efectiv acordate, s-a considerat

întemeiată, raportat și la art. 94 din C.C.M./2004-2008 al SC A.M.R. SA în

forma reglementată prin art. 1 din Actul adițional nr. 3 din 11 decembrie 2007.

Reclamantul a solicitat retragerea

voluntară din activitate în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) C.

muncii, urmând să beneficieze de plățile compensatorii oferite de angajator

prin Schema de plecări voluntare.

Potrivit acestui document SC

A.M.T.P.R. SA, s-a obligat să acorde plăți compensatorii în raport cu vechimea

în muncă a salariatului și eu costurile salarîale aie companiei, la care se

adaugă pentru un anumit număr de luni, ultimul salariu brut individual realizat

în luna anterioară plecării din care se vor scădea contribuțiile individuale

datorate.

Deoarece aceste plăți compensatorii

sunt în directă legătură cu venitul brut individual și, în consecință, cu

salariul de bază al reclamantului din luna anterioară încetării raporturilor de

muncă, pârâta a fost obligată la plata în valoare netă a diferențelor bănești

în funcție de valorile corecte aie salariului de bază ce se cuveneau

reclamantului, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză

judiciară tehnică contabilă, iar în raport de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., pârâta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală

de 800 lei, cheltuieli ce sunt reprezentate de onorariul apărătorului ales, la

care se adaugă cheltuielile cu expertiza tehnică efectuată în cauză, respectiv

onorariu expert, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâta, prin care s-a arătat, în esență, că hotărârea este nelegală și

netemeinică, întrucât au fost obligați la plata diferențelor dintre salariile

compensatorii nete cuvenite calculate potrivit claselor și coeficienților de

salarizare prevăzuți de Anexa 1 la Contractul colectiv de muncă la nivel de

unitate pe anii 2004-2008, raportat la salariul minim pe economie și salariile

compensatorii efectiv plătite, iar reclamantul nu deține vreun titlu în baza

căruia să solicite o eventuală majorare a salariului de bază aflat în plată ta

data încetării raporturilor de muncă, astfel încât pretențiile sunt

neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 790 din 13 octombrie

2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis recursul promovat de

pârâtă, și s-a modificat sentința civilă nr. 677 din 21 mai 2014 a Tribunalului

Neamț, în sensul că s-a respins acțiunea reclamanțiIor, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut următoarele:

De esență este faptul că prin

hotărârea irevocabilă Decizia Curții de Apel Bacău, secția I civilă, nr. 1605

din 13 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1653/103/2013, s-a respins

acțiunea având ca obiect anulare grilă de salarizare începând cu 01 ianuarie

2007 și plata efectivă a drepturilor salariate.

Cuantumul plăților compensatorii a

fost stabilit în raport de salariul brut aflat în plată la data încetării

contractului individual de muncă.

Or, raportat la soluția irevocabilă

din Dosar nr. 1653/103/2013, reclamantul nu deține nici un titlu în baza căruia

să solîciîe o modificare. în sensul creșterii salariului de bază ce a fost în

plată ia data încetării raporturilor de muncă.

Mai mult, recurenta prin schema de

plecări voluntare a stabilit că sumele de bani ce vor fi acordate cu titlu de

plăți compensatorii vor fi calculate pornind de Ia salariul de bază pe care

fiecare salariat îl avea la data încetării raportului de muncă, astfel încât

salariatul a avut cunoștință despre moduî de caicul și elementele de bază în

raport de care urma să se stabilească cuantumul plăților compensatorii.

Cunoscând aceste aspecte reclamantul a acceptat oferta angajatorului stabilită

prin schema de plecări voluntare aplicabilă, formulând cerere pentru retragere

voluntară din activitate, dându-și astfel acordul inclusiv cu privire la

plățile compensatorii ce urmau a fi acordate.

Astfel, prin cererea de retragere

voluntară din activitate se prevede că salariatul a luat la cunoștință de

prevederile schemei de plecări voluntare, a înțeles și este de acord cu

condițiile stipulate (...).

De asemenea, se constată că și prin

decizia de încetare a raporturilor de muncă avute cu unitatea pentru

reclamantul în cauză, se menționează că acesta urmează să beneficieze de

drepturile bănești acordate de societate prevăzute în schema de plecări

voluntare oferită de recurentă, decizia fiind semnată de reclamant ca salariat

al recurentei.

În raport de aceste considerente s-a

apreciat că în mod greșii a fost admisă acțiunea reclamantului, și în

consecință, a fost admis recursul, și modificată sentința în sensul respingerii

acțiunii.

La data de 14 noiembrie 2014 pe rolul

Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost înregistrată cererea de revizuire

formulată de reclamantul G.O. prin care a solicitat revizuirea Deciziei nr. 790

din 13 octombrie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziții legale,

s-a arătat că această decizie este contrară Deciziei nr. 1605 din 13 noiembrie

2013, pronunțată de aceeași instanță în primul ciclu procesual, încâlcându-se

autoritatea de lucru judecat.

Prin Decizia nr. 47 din 26 ianuarie

2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a declinat competența de

soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă.

La termenul de judecată din data de 2

aprilie 2015, instanța a invocat din oliciu inadmisibilitatea cererii, de

revizuire, în raport de faptul că se invocă, ca motiv de retractare,

contrarietatea a două hotărâri judecătorești pronunțate în același litigiu, dar

în cicluri procesuale diferite.

Înalta Curte reține caracterul

inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art 326 alin.

(3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la

faptele pe care se întemeiază.

Această dispoziție legală fixează

limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire

indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prîn neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Astfel, acest motiv de revizuire

sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când

instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă

executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se

prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această

situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea

ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași dispoziție

procesuală menționată mai sus, că una din condițiile esențiale, necesară pentru

admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate

în dosare diferite.

În cauza dedusă judecății, se constată

că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost

pronunțate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba

doar de cicluri procesuale diferite.

În cadrul aceluiași proces, nu se

poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau

cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o

singură hotărâre pune capăt judecății.

În consecință, față de cele arătate,

se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru admisibilitatea

unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

reclamantul G.O.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul G.O. împotriva Deciziei nr. 790 din 13

octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 aprilie 2015.