ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Neamț sub numărul 6373/103/2012 din 18 decembrie 2012, reclamanții

P.I., G.E., F.A., I.D., F.E., A.C., M.I., B.I., C.G., R.D., M.I., D.A., M.I., M.N.,

M.C., B.D., R.I.L., L.E., C.M., C.I., V.C., S.I., C.I., M.D., B.A., A.L., N.R.,

F.I., G.O., M.I., B.V., V.L., S.C., B.C., C.V., B.V., F.M., B.V., au chemat în

judecată pe pârâta SC A.M.T.P.R. SA, pentru ca în contradictoriu cu pârâta și

pe baza probelor ce se vor administra să se dispună:

de salarizare începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea

raporturilor de muncă cu pârâta, care au stat la baza stabilirii salariului

tarifar pentru perioada susmenționată, grile prin care se stabilesc drepturi

salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă și a

valorii salariului minim brut pe economie;

la plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de

plată și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă

la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele și

coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest

contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente,

acordate în sume nete, începând cu data de 01 ianuarie 2007 până la încetarea

raporturilor de muncă cu pârâta;

documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe și salariile compensatorii

pentru reclamanții care s-au înscris în schema de plecări voluntare din cursul

anului 2009;

la plata diferențelor pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre

drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare și drepturile

cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate

în raport de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare

prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe

fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce

solicităm a fi acordate în sume nete.

la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de

judecată din 13 martie 2013, instanța a dispus disjungerea cererii formulate

inițial în prezenta cauză, pentru o mai bună și ușoară administrare a cauzei

dispunându-se formarea a câte un dosar separat pentru fiecare reclamant în

parte, astfel încât, în prezenta cauză a rămas în calitate de reclamant M.N.

Prin Sentința civilă nr.

562/ C din 24 aprilie 2013, Tribunalul Neamț, a admis excepția tardivității

asupra capătului de cerere privind nulitatea grilelor de salarizare, iar față

de celelalte capete de cerere a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

Prin Decizia nr. 1603

din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, a fost casată sentința în parte,

în sensul respingerii excepției prescripției cu privire la capătul de cerere

privind plățile compensatorii, acest capăt de cerere fiind trimis spre

rejudecare către Tribunalul Neamț.

Astfel, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, sub numărul 1636/103/2013* din 03

decembrie 2013, reclamant fiind numitul M.N.

Prin Sentința civilă nr.

669/C/2014 pronunțată în acest dosar s-a admis acțiunea precizată formulată de

reclamantul Miron Neculai în contradictoriu cu pârâta SC A.T.P.R. SA și a fost

obligată pârâta la plata sumei nete de 9.528 lei reprezentând diferență dintre

salariile compensatorii cuvenite și salariile compensatorii efectiv plătite.

A mai fost obligată

pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost salariat al societății

pârâte cu contract individual de muncă, modificat prin acte adiționale (astfel

cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar), încadrat pe post de muncitor

calificat, 3B, cu clasa de salarizare 11 care are corespondent coeficientul de

ierarhizare 180, până când i-au încetat raporturile de muncă cu angajatorul, în

temeiul art. 55 lit. b) C. muncii.

În ceea ce privește

sistemul de salarizare, s-a constatat că, prin Anexa nr. 1 la C.C.M., acesta a

fost stabilit pe de o parte pe 3 rețele de salarizare, aplicabile personalului

funcție de meseria specifică exercitată și care sunt dezvoltate în Anexa nr. 2

la C.C.M., iar pe de altă parte, pe niveluri, grade de competență și clase de

salarizare, astfel cum sunt acestea dezvoltate la art. 3 - 5 din Anexa nr. 1 la

C.C.M. pe anii 2004 - 2008.

Din combinarea

acestor elemente au rezultat coeficienții de ierarhizare corespunzători

fiecărei clase de salarizare în care angajatorul era obligat să încadreze

fiecare salariat în parte, coeficienți ale căror valori sunt cuprinse între

100% și 300%, nivelul acestora (al coeficienților) fiind prevăzut în tabelul

din Anexa 1 la C.C.M. pe anii 2004 - 2008.

Totodată, în alin. (2)

al art. 5 din anexa mai sus menționată, angajatorul a prevăzut expres că:

„coeficientul de ierarhizare 100% reprezintă salariul tarifar minim”, iar la art.

6 s-a stabilit nivelul salariului minim de bază ca fiind de 3.500.000 lei

vechi, începând cu 01 septembrie 2004, pentru ca în anul 2009 acesta să fie de

600 de lei, conform H.G. nr. 1051 din 10 septembrie 2008.

Coroborând

dispozițiile din CCM la nivel de unitate și din actele adiționale ulterioare,

cu prevederile legale referitoare la salariul minim brut pe țară garantat în

plată, în conformitate cu art. 164 C. muncii republicat, precum și cu prevederile

C.C.M. la nivel național sau de ramură, a rezultat că în perioada 01 iunie 2006

- 31 iulie 2010, au avut loc schimbări ale salariului minim pe unitate de 385

lei începând cu 01 iunie 2006, 424 începând cu 01 septembrie 2.006,440 lei

începând cu 01 ianuarie 2.007,500 lei începând cu 01 ianuarie 2008 (a se vedea

H.G. nr. 1507/2007), 540 lei începând cu 01 octombrie 2008 (a se vedea H.G.

1507/2007) și 600 lei începând cu 01 ianuarie 2009 (a se vedea H.G. nr. 1051/2008).

În atare condiții,

având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Anexa 1 la C.C.M. unitate pe

perioada 2004-2008, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, s-a

constatat că pârâtei îi revenea obligația de corelare a coeficientului de

ierarhizare 100% ce reprezenta salariul tarifar minim pe țară, ale căror valori

s-au modificat în intervalul 01 iunie 2006-21 februarie 2012, în modul mai sus

arătat.

Astfel,

s-a reținut că, dacă pârâta

SC A.M.T.P.R. SA, și-ar fi respectat obligația legală de

a corela salariul de bază la nivel de unitate prevăzut la art. 5 al actului

adițional nr. 2 din 03 noiembrie 2006 la C.C.M., unitate 2004 - 2008 respectiv,

la art. 4 al actului adițional nr. 3 din 11 decembrie 2007 la C.C.M. unitatea

2004-2008, cu valoarea salariului de bază minim brut garantat în plata la nivel

național prevăzut în C.C.M. național 2007-2010, H.G. nr. 1507/2007 și H.G. nr. 1051/2008

atunci valoarea salariului tarifar al salariaților ar fi fost corectă.

Prin urmare,

solicitarea de acordare a diferenței de drepturi bănești cuvenită cu titlu de

salarii compensatorii prin schema de plecări voluntare, și cele efectiv

acordate, s-a considerat întemeiată, raportat și la art. 94 din C.C.M./ 2004-2008

al SC A.M.R. SA, în forma reglementată prin art. 1 din Actul adițional nr. 3

din 11 decembrie 2007.

Reclamantul a

solicitat retragerea voluntară din activitate în conformitate cu prevederile art.

55 lit. b) C. muncii, urmând să beneficieze de plățile compensatorii oferite de

angajator prin Schema de plecări voluntare.

Potrivit acestui

document SC A.M.T.P.R. SA, s-a obligat să acorde plăți compensatorii în raport

cu vechimea în muncă a salariatului și cu costurile salariale ale companiei, la

care se adaugă pentru un anumit număr de luni, ultimul salariu brut individual

realizat în luna anterioară plecării din care se vor scădea contribuțiile

individuale datorate.

Deoarece aceste plăți

compensatorii sunt în directă legătură cu venitul brut individual și, în

consecință, cu salariul de bază al reclamantului din luna anterioară încetării

raporturilor de muncă, pârâta a fost obligată la plata în valoare netă a

diferențelor bănești în funcție de valorile corecte ale salariului de bază ce

se cuveneau reclamantului, astfel cum au fost calculate prin raportul de

expertiză judiciară tehnică contabilă, iar în raport de dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., pârâta, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă

totală de 800 lei, cheltuieli ce sunt reprezentate de onorariul apărătorului

ales, la care se adaugă cheltuielile cu expertiza tehnică efectuată în cauză,

respectiv onorariu expert, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, iar prin decizia nr. 821 din 22 octombrie

2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis recursul promovat de pârâtă,

și, s-a modificat sentința civilă nr. 669 din 21 mai 2014, pronunțată de

Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. 1636/103/2013*, în sensul că s-a respins

acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamant, ca nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că prin admiterea acțiunii

formulate de reclamant, tribunalul a pronunțat o hotărâre ce a fost argumentată

exclusiv pe modul de determinare a salariului de bază pentru reclamant,

considerând, în consecință, că se impune, acordarea diferenței de salarii

compensatorii.

Această

analiză, chiar și în cazul în care ar fi corectă din punct de vedere juridic și

susținută contractual, s-a apreciat ca fiind străină pretenției dedusă

judecății, întrucât privește exclusiv modul de stabilire a salariului de bază,

capăt de cerere cu care nu mai era investită instanța și care fusese

respins irevocabil prin sentința civilă nr. 562 din 24 aprilie 2013, pronunțată

de Tribunalul Neamț; prin urmare, extinderea verificării la aceste aspecte nu

mai putea fi efectuată decât cu încălcarea autorității de lucru judecat.

La data

de 21 noiembrie 2014 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost

înregistrată cererea de revizuire formulată de reclamantul M.N. prin care a

solicitat revizuirea Deciziei nr. 821 din 22 octombrie 2014, a Curții de Apel

Bacău în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În raport de aceste

dispoziții legale, s-a arătat că această decizie este contrară Deciziei nr. 1603

din 13 noiembrie 2013, pronunțată de aceeași instanță în primul ciclu

procesual, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat.

Prin cererea de

revizuire, revizuentul a solicitat și suspendarea executării silite a deciziei

revizuite, fără a motiva în fapt sau în drept acest capăt de cerere.

Prin Decizia nr. 12

din 14 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a declinat

competența de soluționare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a I a civilă.

La termenul de

judecată din data de 2 aprilie 2015, instanța a invocat și din oficiu

inadmisibilitatea cererii de revizuire, în raport de faptul că se invocă, ca

motiv de retractare, contrarietatea a două hotărâri judecătorești pronunțate în

același litigiu, dar în cicluri procesuale diferite.

Înalta Curte reține

caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la

admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție

legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de

revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit

dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:

dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Astfel, acest motiv

de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat,

atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând

astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre

părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din

această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent,

anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași

dispoziție procesuală menționată mai sus, că una din condițiile esențiale,

necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe

prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis

potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

În cauza dedusă

judecății, se constată că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi

potrivnice nu au fost pronunțate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul

aceluiași dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite.

În cadrul aceluiași

proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în

diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele

anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

În

consecință, față de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile

esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul

dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamantul M.N.

Cererea de suspendare

a executării silite a deciziei revizuite, va fi respinsă, ca rămasă fără

obiect, întrucât, la acest termen de judecată, instanța a reținut în pronunțare

cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N. împotriva

Deciziei nr. 821 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

În aceste condiții,

nemaifiind întrunite condițiile generale de admisibilitate privind existența

unei cereri principale de revizuire, pendinte pe rolul instanței și caracterul

urgent al măsuri, Înalta Curte, constată ca rămasă fără obiect cererea de

suspendare a executării silite formulată de revizuent și în consecință o va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.N. împotriva Deciziei

nr. 821 din 22 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge, ca rămasă

fără obiect, cererea de suspendare a executării silite a deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2015.