ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursurilor de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 85/P din 24 iulie

2013, pronunțată în Dosarul nr. 3989/103/2012 al Tribunalului Neamț s-a dispus:

respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de

inculpatul L.D., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior

raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior. S-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de partea

vătămată P.D., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat

la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C.

pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la

art. 174, 175 lit. a), b), f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen. anterior. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a schimbat

încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea

art. 73 lit. b) C. pen. anterior.

În infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C.

pen. anterior, după care:

A fost condamnat

inculpatul L.D. la pedeapsa de:

- 4 (patru) ani

închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior, cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) C. pen.

anterior.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei

principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 86

1

- 86

2

C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a

suspendat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii sub

supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În temeiul art. 86

3

C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul s-a supus

următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta, la datele fixate, la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț; - va anunța, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica și

justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a

putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior privind

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să achite Spitalului Județean de

Urgență Piatra-Neamț suma de 3.737,31 RON, actualizată la data executării,

Spitalului Clinic Județean Mureș suma de 9.154,31 RON, la care se adaugă

dobânda legală aferentă, până la data achitării debitului și Serviciului de

Ambulanță Județean Neamț suma de 489,89 RON.

S-a admis în parte

cererea pentru despăgubiri, formulată de partea civilă P.D. și, în baza art.

346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat

inculpatul să plătească acesteia suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a respins, ca

nedovedită, cererea pentru plata de daune materiale formulată de partea civilă

P.D.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. anterior, a fost confiscat de la inculpat un cuțit cu lungimea de

27,5 cm și lama de 15,5 cm, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului

Neamț.

În temeiul art. 109

C. proc. pen. anterior, s-a dispus conservarea probelor biologice recoltate de

la inculpat și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț, până

la soluționarea definitivă a cauzei, după care vor fi distruse.

În baza art. 110 C.

proc. pen. anterior, s-a dispus conservarea CD-R marca S. conținând

înregistrări făcute la SC C. SA Piatra-Neamț, aflat la Camera de corpuri delicte

a Tribunalului Neamț.

S-a constatat că

inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 193 C.

proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate

suma de 887 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

În temeiul art. 191 C.

proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1.000

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Părțile lucrează la

SC C. SA Piatra-Neamț, inculpatul fiind director, iar partea vătămată contabil

șef. Societatea la care lucrează părțile a fost privatizată după 1990,

angajații acesteia achiziționând 40% din acțiuni, restul acțiunilor fiind

deținute de S.I.F. Moldova și de stat. Atât inculpatul cât și partea vătămată

au achiziționat acțiuni, ambii fiind și membri în consiliul de administrație al

societății.

La începutul anului

2011, părțile au stabilit să cumpere pachetul de acțiuni ce era deținut de

S.I.F. Moldova, ambii mergând la negocieri și semnând contractul de achiziție

al acțiunilor. S-a stabilit ca din prețul total de 210.000 RON, suma de 100.000

RON să fie achitată la încheierea contractului și diferența să fie achitată

eșalonat, în două rate, scadente în septembrie 2011 și iunie 2012. La momentul

încheierii contractului, inculpatul și partea vătămată au achitat din banii

proprii câte 17.500 RON, iar restul de 65.000 RON, au fost achitați din

conturile societății. Părțile cunoșteau că nu este legal să ia bani din

patrimoniul societății, însă, de comun acord, au stabilit să restituie acești

bani, cel mai târziu până în luna iunie 2011. De la acest moment, între părți

au apărut neînțelegeri cu privire la plata sumelor luate din contul societății,

în sensul că partea vătămată nu și-a respectat obligația asumată. Fără acordul

celorlalți acționari, în luna septembrie 2011, inculpatul, împreună cu fiii

săi, L.D. și L.A., precum și cu nora sa, L.L., au achitat S.I.F. Moldova suma

de 165.000 RON, pentru a acoperi integral prețul contractului. Acest aspect a

determinat nemulțumirea celorlalți acționari și, la data de 7 decembrie 2011

s-a convocat adunarea generală a acționarilor, adunare la care urma să fie

prezentat un raport de activitate și să se discute despre schimbarea

inculpatului din funcția de director.

În dimineața zilei de

7 decembrie 2011, inculpatul a venit împreună cu soția sa la serviciu, după

care s-a deplasat la biroul părții vătămate, pentru a-i cere raportul ce urma a

fi prezentat la ședință. Partea vătămată nu ajunsese încă la serviciu, în birou

aflându-se doar colega acesteia, martora D.D.

Ulterior, inculpatul

s-a deplasat din nou în biroul victimei, pentru a solicita raportul în

discuție, având asupra sa un cuțit pe care l-a luat dintr-un sertar al biroului

său și pe care îl utiliza la pauza de masă. Partea vătămată i-a precizat că

raportul nu se află la ea ci la martorul B.D., aspect care a determinat

nemulțumirea inculpatului. în aceste condiții, inculpatul a scos cuțitul pe

care îl avea asupra sa și i-a aplicat victimei două lovituri de cuțit în zona

toracelui și a abdomenului. Aceasta, în încercarea de a se apăra și stopa

acțiunea violentă a agresorului, a cuprins lama cuțitului cu mâinile, situație

în care i s-au cauzat leziuni ce au necesitat intervenții chirurgicale.

Martora D.D. a ieșit

din birou și a început să țipe, alarmând persoanele care își desfășurau

activitatea în aceeași clădire. în momentul în care martorul S.C. a intrat în

biroul în care avea loc incidentul, inculpatul ținea cuțitul cu ambele mâini,

acesta fiind îndreptat spre partea vătămată. Pentru a aplana conflictul,

martorul a pus mâinile pe mâinile inculpatului, astfel ca acesta să nu mai

poată acționa, și a strigat la el să lase cuțitul. Inculpatul era foarte

încordat și, abia după ce martorul a insistat, acesta a dat drumul cuțitului, care

a fost luat de martor.

Persoanele care își

desfășurau atribuțiile de serviciu în birourile situate pe același palier al

clădirii și în apropierea celui în care se afla victima, au confirmat

modalitatea de comitere a faptei de inculpat.

Ca urmare a loviturilor

primite partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare, așa cum s-a

stabilit inițial prin raportul de expertiză medico-legală efectuat de Serviciul

Județean de Medicină Legală Neamț, au fost necesare 22 - 24 zile îngrijiri

medicale, dacă nu survin complicații și, prin gravitatea lor nu s-a pus în

primejdie viața victimei. La momentul expertizării părții vătămate, aceasta se

afla internată la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde a stat până

la data de 14 decembrie 2011. În perioada 15 decembrie 2011 - 12 ianuarie 2012

partea vătămată a fost internată, în Spitalul Clinic Județean Mureș - Chirurgie

II. Partea vătămată a solicitat în cursul urmăririi penale reexaminarea sa din

punct de vedere medico-legal, și în funcție de actele medicale emise ulterior

de unitățile spitalicești în urma intervențiilor chirurgicale. După cum rezultă

din adresa nr. 452/2012, emisă de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț,

victimei i-au fost recomandate consultări de specialitate: chirurgie, chirurgie

plastică și expertiza capacității de muncă, însă aceasta nu a revenit cu

rezultatul consultărilor, pentru elaborarea unor concluzii medico-legale

pertinente, care să răspundă obiectivelor formulate în solicitarea de

reexaminare (adresa nr. 571/P/2011, din data de 4 aprilie 2012). Întrucât

partea vătămată nu a depus diligențe pentru administrarea mijlocului de probă

solicitat, prin Ordonanța nr. 571/P/2011, din data de 27 iulie 2012, s-a dispus

respingerea acestuia, datorită culpei sale exclusive.

Pe parcursul

urmăririi penale, inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră, declarând

că a agresat victima, lovind-o cu un cuțit în zona abdomenului, însă nu își

amintește dacă acțiunea sa violentă s-a produs în mod repetat. Totodată, a

motivat că atitudinea sa a fost determinată, în principal, de neîndeplinirea

atribuțiilor de serviciu de către victimă, în calitate de contabil șef, precum

și de membru al Consiliului de Administrație din cadrul SC C. SA Piatra-Neamț.

Inculpatul a mai precizat că P.D. nu a respectat clauzele contractuale inserate

în contractul încheiat cu reprezentanții S.I.F. Moldova, privind achiziționarea

acțiunilor deținute de aceștia (31%) în cadrul SC C. SA Piatra-Neamț și

termenele prevăzute pentru plata cuantumului, fiind astfel nevoit ca, împreună

cu membrii familiei sale, să împrumute diferite sume de bani, fapt ce i-a creat

o stare de tensiune ce a culminat în data de 7 decembrie 2011. Raportat la

aceste aspecte, s-a reținut în actul de sesizare al instanței că în favoarea

inculpatul se impune a fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen. anterior.

În cursul cercetării

judecătorești s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, care să

aibă în vedere toate actele medicale ale părții vătămate. Ca urmare a

examinării victimei și a actelor medicale, prin raportul de nouă expertiză

medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași s-a concluzionat

că partea vătămată a suferit un traumatism toraco-abdominal și de membre

superioare obiectivat prin plăgi înjunghiate penetrante toracice și abdominale

cu hemotorax drept și fractură coastă IV dreaptă, plagă hepatică cu

hemoperitoneu și hematom hepatic secundar precum și plăgi tăiate ale mâinilor.

Leziunile de violență constatate s-au putut produce prin loviri active cu corp

înțepător-tăietor - posibil cuțit - și pot data din 7 decembrie 2011. Leziunile

constatate au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și

au pus în primejdie viața victimei. De asemenea, s-a stabilit că patologia

preexistentă a victimei, rezolvată în același timp chirurgical la Spitalul

Județean Târgu Mureș, nu a agravat leziunile traumatice, nu a influențat

negativ vindecarea acestora și nu a generat complicații, durata internărilor

medicale a fost justificată, raportat la leziunile suferite și tratamentul

chirurgical al acestora, iar deciziile medicale de diagnostic și tratament

luate la Spitalul Târgu Mureș au fost corecte și respectă practicile medicale

uzuale. S-a mai stabilit că, în absența intervenției chirurgicale efectuată la

Târgu Mureș, era foarte probabil ca starea de sănătate a victimei să se

agraveze, prin ruperea sau suprainfectarea hematomului hepatic. La momentul la

care s-a efectuat expertiza, partea vătămată prezenta sechele algofuncționale

cu interesarea nervului radial stâng I ram distal după plagă tăiată pumn stâng

și nevralgie intermitentă T8 dreaptă postraumatică, leziuni care îi conferă o

incapacitate adaptativă de 10% cu deficiență funcțională ușoară și capacitate

de muncă păstrată. Leziunile traumatice toracice și hepatice nu mai necesită

tratament, întrucât s-au vindecat fără sechele de natură infirmizantă sau

invalidantă. În urma examenului psihiatric actual s-a stabilit diagnosticul de

tulburare de stres posttraumatică, episod depresiv sever cu ruminații

autolitice, diagnostic care necesită intensificarea tratamentului antidepresiv.

Această expertiză a

fost avizată de Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din

cadrul I.M.L. Iași.

Inculpatul a formulat

obiecțiuni la raportul de expertiză, motivat de faptul că acesta cuprinde

constatări radical diferite de cele stabilite în raportul medico-legal efectuat

de medicii legiști de la S.M.L. Neamț, referitor la numărul de zile de

îngrijiri medicale și la împrejurarea că leziunile suferite au pus în primejdie

viața victimei.

Instanța de fond a

apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, în condițiile în care

criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate a raportului întocmit ci

doar nemulțumiri cu privire la numărul mai mare de îngrijiri medicale acordate

și la faptul că leziunile au pus în primejdie viața victimei. Or, concluziile

raportului de expertiză contestat se bazează pe toate actele medicale

prezentate de partea vătămată și pe investigațiile făcute de aceasta la

solicitarea medicilor care au efectuat expertiza, aspecte care nu au fost avute

în vedere cu ocazia întocmirii primului raport de expertiză. De altfel,

expertizarea părții vătămate la Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț a

avut loc chiar în ziua în care a avut loc conflictul, astfel că, în mod

obiectiv nu se putea stabili cu exactitate numărul corect de zile de îngrijiri

medicale, în condițiile în care nu se știa care va fi evoluția postoperatorie a

victimei.

Raportat la situația

reținută, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a lovi în public

victima, ca urmare a faptului că nu i-a prezentat un raport cu privire la

situația societății la care lucrau, cu un cuțit în zona toracică și abdominală,

cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50 - 55 zile de

îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art.

20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen.

anterior.

Inculpatul, prin

apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat

la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, având în

vedere că inculpatul nu a avut intenția neechivocă de a suprima viața victimei.

Instanța a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză, motivat de

următoarele:

Sub aspectul laturii

subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art.

182 alin. (2) C. pen. anterior, inculpatul acționează cu intenția generală de

vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor acesta

acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la

infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu

și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în

care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu

intenția generală de a vătăma. În cauză, intenția inculpatului de a suprima

viața victimei rezultă din materialitatea faptelor, respectiv a modalității de

comitere a infracțiunii - prin aplicarea mai multor lovituri în zona

toraco-abdominală, cu un corp tăietor apt de a produce moartea, în condițiile

în care aplicarea loviturilor a fost întreruptă doar de intervenția martorului

S.C. - cât și din leziunile provocate, respectiv plagă penetrantă toracică

abdominală cu hemotorax și plagă hepatică cu hemoperitoneu și hematom hepatic

secundar. Raportat la aceste aspecte se constată că lovirea repetată și cu

intensitate a victimei cu un obiect tăios relevă faptul că inculpatul a urmărit

suprimarea vieții acesteia, nicidecum numai un rezultat de vătămare a

integrității corporale, acceptând în mod conștient, posibilitatea morții

victimei.

Partea vătămată, prin

apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul

reținerii și a agravantelor prevăzute de art. 175 lit. a) și b) C. pen.

anterior, întrucât din probele administrate rezultă intenția inculpatului de a

acapara societatea, prin cumpărarea întregului pachet de acțiuni, dovedind

astfel un interes material în comiterea faptei și de asemenea, raportat la

starea conflictuală preexistentă între părți, alimentată de inculpat și familia

sa care o amenințau permanent cu moartea pe victimă, rezultă premeditarea în

desfășurarea activității infracționale.

Instanța a constatat

că nu se justifică reținerea și a circumstanțelor agravante prevăzute de art.

175 lit. a) și b) C. pen. anterior, motivat de următoarele:

Premeditarea, ca

agravantă a infracțiunii de omor cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât și

elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare și preparatoare

executării proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic și

chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de făptuitor pentru

crearea condițiilor necesare realizării lui. Ca urmare, hotărârea de a ucide

victima este luată în cazul premeditării din timp iar actul meditativ coincide

cu voința fermă de a suprima viața persoanei alegând în același timp momentul

și locul unde va săvârși actul sau va acționa, astfel încât să împiedice descoperirea

sa. În cauză, faptul că între părți exista un conflict anterior, determinat de

atitudinea necorespunzătoare, din punct de vedere financiar, a ambelor părți,

nu poate justifica reținerea existenței premeditării, chiar dacă anterior,

partea vătămată ar fi fost amenințată de familia inculpatului. Nu rezultă din

nicio probă că în ziua de 7 decembrie 2011 inculpatul ar fi venit la birou

hotărât să suprime viața victimei, în condițiile în care fapta a avut loc

într-un loc public, în prezența colegei de birou a părții vătămate.

De asemenea, nu s-a

putut reține nici faptul că inculpatul a acționat din interes material,

întrucât în acest caz este necesar să se dovedească faptul că motivul

determinant al comiterii faptei îl constituie intenția inculpatul de a-și spori

activul patrimonial, de a obține un câștig material. În speță, inculpatul nu a

săvârșit omorul având convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe

cale legală sau că acțiunile victimei îi vor reveni de drept, respectiv fără a

avea reprezentarea foloaselor materiale ce le-ar dobândi în urma morții

acesteia, deoarece nu avea nicio vocație succesorală ca urmare a decesului

victimei și, mai mult decât atât, partea vătămată nu era singura persoană care

putea dobândi acțiuni la societate și astfel, să-l împiedice pe inculpat să

obțină pachetul majoritar.

Instanța, din oficiu,

a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării

circumstanței atenuante a provocării, circumstanță care a fost reținută prin

actul de sesizare al instanței, pentru următoarele motive:

În cauză, nu s-a

putut reține că a existat o provocare din partea părții vătămate, în condițiile

în care, așa cum rezultă din declarațiile martorei D.D. și chiar din declarația

inculpatului, în ziua respectivă, în momentul în care inculpatul a cerut acel

raport, victima nu a avut nicio atitudine violentă, sau care să lezeze

demnitatea inculpatului, aceasta comunicându-i doar că raportul se află la

martorul B.D. Faptul că exista de mult timp un conflict între părți, conflict

alimentat de atitudinea incorectă atât a inculpatului cât și a părții vătămate,

nu poate justifica existența unei stări de puternică tulburare a inculpatului,

sub impulsul căreia să fi acționat atât de violent.

Instanța a aplicat

inculpatului o pedeapsă, la individualizarea căreia s-a avut în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al

faptei care rezultă din modalitatea violentă de comitere și din urmările

produse și, persoana inculpatului. Referitor la persoana inculpatului s-a

reținut că acesta are o vârstă înaintată, nu are antecedente penale, fapt ce

denotă că a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, a recunoscut

comiterea infracțiunii, astfel că în favoarea s-au reținut și circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, și s-a

coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în temeiul art. 76 alin.

(2) C. pen. De asemenea, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. anterior, având în vedere încadrarea juridică a faptei. În cauză nu s-a

impus interzicerea dreptului de a vota, întrucât interzicerea acestui drept

contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a statuat Curtea

Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004 privind cauza

Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că,

indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se

justifică excluderea celor condamnați din câmpul persoanelor cu drept de vot,

neexistând nicio legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, de a

preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a

infractorilor. De asemenea, la comiterea infracțiunilor inculpatul nu s-au

folosit de nicio profesie, funcție sau activitate, astfel încât nu s-a impus

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. anterior. Având

în vedere că prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e)

C. pen. anterior s-ar aduce atingere vieții private și de familie, fapt ce ar

contraveni Convenției Europene a Drepturilor Omului, în cauză nu se impune

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. anterior cu privire la drepturile

părintești.

În condițiile și pe

durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior s-au interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. anterior, neimpunându-se interzicerea celorlalte drepturi

civile pentru motivele sus-menționate.

Raportat la lipsa

antecedentelor penale, la faptul că inculpatul este o persoană în vârstă,

instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără

executarea acesteia în regim de detenție, și a dispus, în baza art. 86

1

- 86

2

C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior,

suspendarea executării principale și a pedepsei accesorii sub supraveghere.

În baza art. 313 din

Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat să achite unităților spitalicești

la care a fost internată partea vătămată cheltuielile de spitalizare a

acesteia, așa cum au fost solicitate prin cererile de constituire de parte

civilă formulate, precum și Serviciului Județean de Ambulanță Neamț,

cheltuielile de transport a victimei.

În ceea ce privește

cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata de daune materiale,

instanța de fond a constatat că aceasta nu a făcut nicio dovadă cu privire la

sumele de bani cheltuite ca urmare a comiterii infracțiunii. în cererea de

constituire de parte civilă, victima a precizat că daunele materiale solicitate

reprezintă sumele de bani cheltuite pentru transport la Târgu Mureș,

medicamente, tratamente psihiatrice, expertize, diferențe salariale, cheltuieli

medicale efectuate la Piatra-Neamț și Târgu Mureș. La dosar nu au fost depuse

rețete medicale, bonuri de achiziționare de medicamente, chitanțe din care să

rezulte plata vreunor consultații medicale sau expertize și nici adeverințe din

care să rezulte că pentru perioada în care nu a fost prezentă la serviciu, a

primit un salariu mai mic. Instanța, în lipsa unor dovezi concrete, nu poate

face o apreciere a cuantumului cheltuielilor efectuate, întrucât pentru

acordarea de daune materiale, prejudiciul trebuie să fie cert stabilit. În

consecință, cererea părții vătămate de acordarea de daune materiale a fost

respinsă, ca nedovedită. În ceea ce privește acordarea daunelor morale nu sunt

criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlu

fiind lăsată la aprecierea instanței. De asemenea față de dovedirea

despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale, unde sunt incidente

prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada

nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar

și întinderea acestuia, față de faptul că stabilirea cuantumului sumelor

acordate cu titlu de daune morale este lăsată la aprecierea judecătorului, nu

se impune a fi făcute probe în întinderea acestui prejudiciu. În mod corect,

stabilirea cuantumul daunelor morale trebuie să constituie prejudiciul efectiv

suferit și, în niciun caz, nu trebuie să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a

părții civile. Aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută în mod concret, de

la caz la caz, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului.

Importanța prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială lezată, de

însemnătatea pe care o are această valoare pentru persoana vătămată. În

aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta,

profesia, funcția, nivelul de pregătire și de cultură generală a persoanei

vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o

prețuire diferită în funcție de aspirațiile sale.

Raportat la

criteriile sus-menționate, instanța de fond a apreciat că se impune acordarea

de daune morale în cuantum de 40.000 RON, având în vedere numărul de zile de

îngrijiri medicale acordate pentru vindecare și intervențiile chirurgicale

suferite de partea vătămată, perioadele îndelungate de spitalizare, chiar și în

timpul sărbătorilor de iarnă, spaima pe care a trăit-o aceasta în momentul în

care, după ce a fost lovită de inculpat, acesta a îndreptat din nou cuțitul

spre ea, fiind salvată doar de intervenția martorului S.C. De asemenea, s-a

avut în vedere faptul că partea vătămată,ca urmare a agresiunii la care a fost

supusă, este și în prezent afectată psihic, așa cum rezultă din raportul de

nouă expertiză medico-legală efectuat în timpul cercetării judecătorești.

II. Prin Decizia

penală nr. 204 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și de familie, a respins apelul declarat de apelantul-inculpat

L.D., împotriva Sentinței penale nr. 85/P din 24 iulie 2013, pronunțată în

Dosarul nr. 3989/103/2012 al Tribunalului Neamț, ca nefondat și a admis apelul

formulat de apelanta-parte vătămată P.D., împotriva aceleiași sentințe penale,

cu privire la pedeapsa aplicată, modalitatea de executare și neacordarea de daune

materiale. A desființat sentința penală apelată cu privire la aceste aspecte, a

reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

A majorat pedeapsa

principală aplicată inculpatului de la 4 ani, la 5 ani închisoare. A înlăturat

aplicarea art. 86

1

C. pen. anterior, art. 86

2

C. pen.

anterior, art. 86

3

C. pen. anterior și art. 71, alin. (5) C. pen.

anterior

În baza art. 1349 C.

civ. și art. 1357 C. civ. a obligat inculpatul la plata către partea civilă

P.D. a sumei de 15.000 RON, daune materiale.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a

făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de

drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă

judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor

faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând

întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen. anterior, care prevăd mențiunile

pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, Tribunalul

Neamț a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg

activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă

administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața

instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în

considerentele rechizitoriului. Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor

art. 356 C. proc. pen. anterior, atât în ceea ce privește analiza probelor care

au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a

celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Cu toate acestea, sub

aspectul actelor materiale de lovire cu cuțitul, rezultă din întregul material

probatoriu administrat în cursul procesului penal, însă în principal din actele

medico-legale aflate la dosar în care se obiectivează leziunile suferite de

partea vătămată, că plăgile tăiate au fost în număr de 4, una la nivel latero-toracic

drept, inferior sub sân, o altă lovitură toracic parasternal drept, precum și

două plăgi la nivel abdominal cu hemoperitoneu și hematom hepatic secundar.

Asta pe lângă celelalte plăgi tăiate la nivelul mâinilor, rezultate în urma

acțiunii de împiedicare de continuare a agresiunii, de către P.D. În asemenea

condiții este cu atât mai neverosimil să te aperi pe lipsa intenției de a

ucide, respectiv că inculpatul nu a avut reprezentarea rezultatului letal ce

s-ar fi putut produce. Nici susținerea apărării, potrivit căreia prin lovirea

victimei la întâmplare nu se poate concluziona asupra existenței intenției de a

ucide, nu poate fi primită, Curtea apreciind, dimpotrivă, că o asemenea

raportare subiectivă corespunde formei de vinovăție a intenției indirecte, prin

acceptarea posibilității ca loviturile să vizeze și zone vitale ale corpului,

care pot provoca inclusiv decesul imediat, cum sunt cele ce vizează zona

toracică.

A mai menționat

instanța de apel că reținerea circumstanței atenuante legale a "scuzei

provocării", prevăzută de art. 73, lit. b) C. pen. anterior, solicitată de

inculpat, nu este posibilă, întrucât ceea ce se susține că a tulburat

inculpatul nu se poate caracteriza printr-o acțiune ilicită. Neprezentarea unui

raport, a unui act de serviciu, chiar nejustificată fiind (deși nu s-a dovedit

acest aspect), nu are măsura gravității cerute de lege pentru a se constitui

într-o provocare. Nu orice atingere adusă intereselor legitime ale unei

persoane atenuează din periculozitatea infractorului, ci una gravă și care să

reclame o ripostă relativ de aceeași natură din partea celui provocat. Or, în

cauză nu s-a atentat cu nimic la integritatea fizică sau sănătatea

inculpatului, disputele de serviciu sau chiar cele patrimoniale neputând

justifica în niciun fel reacții violente și potențial cauzatoare de moarte.

În același timp

instanța de apel a arătat că nu poate reține că fapta a fost comisă cu

premeditare, nicio acțiune anterioară a inculpatului neevidențiind formarea cu

ceva timp înainte a hotărârii de a ucide pe P.D.

În ceea ce privește

motivul de apel comun referitor la individualizarea judiciară a pedepsei,

curtea de apel a reținut că aplicarea criteriilor generale de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. anterior nu a fost riguroasă, în sensul stabilirii

unei pedepse prea mici. Astfel, gradul ridicat de pericol social concret al

faptei comise, împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv lovirea

victimei cu un cuțit, destul de mare, în mai multe zone ale corpului, cu

intensitate mărită, cu potențial tanato-generator, precum și stoparea

loviturilor doar prin prinderea lamei cuțitului cu mâinile de către P.D. și

intervenția ulterioară a martorului S., reclamă sancționarea penală mai severă,

ținând seama și de rezultatul vătămător grav produs și, mai ales, de cel care

se putea produce. Pe de altă parte, trebuie avută în vedere și persoana

inculpatului L.D., care nu are antecedente penale, dar și împrejurarea concretă

a șocului psihic suferit ca urmare a tensiunii nervoase și conflictului

societar existent în cadrul SC C. SA Piatra-Neamț, aspecte care îndreptățesc

instanța de apel să nu majoreze pedeapsa cu mai mult de un an. Analizând toate

aceste criterii, Curtea a apreciat că pedeapsa principală a închisorii pe o

durată de 5 ani corespunde funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și

scopului preventiv al acesteia. Față de noul cuantum al pedepsei principale,

curtea de apel a reținut că executarea acesteia nu poate fi decât efectivă.

Sub aspect civil,

instanța de apel a reținut că daunele morale acordate, în sumă de 40.000 RON,

sunt echitabile și rezonabile, corespunzând suferinței îndurate de victimă la

data faptei, dar și ulterior pe parcursul procesului de vindecare. În ceea ce

privește daunele materiale, deși nedovedite în primă instanță, a apreciat că

ele sunt de necontestat în asigurarea tratamentului medical, a investigațiilor

și operațiilor suferite pentru vindecare. Chitanțele fiscale și înscrisurile

provenite de la medici, depuse în apel, sunt îndepărtate temporal de data

faptelor și a tratamentelor făcute de P.D., astfel că nu pot fi luate în

considerare la însumarea cheltuielilor avute efectiv de către aceasta. Însă,

instanța de apel nu poate face abstracție de leziunile grave suferite de partea

civilă, care au necesitat pentru vindecare inclusiv tratament chirurgical și

internări îndelungate, proceduri medicale ce au generat în mod cert cheltuieli

substanțiale. Ținând seama de toate aceste împrejurări, Curtea a apreciat și

aceste daune în echitate, la suma de 15.000 RON, pornindu-se totuși de la

coordonatele arătate anterior și de la realitățile medicale existente în

spitale.

III. Împotriva

acestei decizii au declarat prezentele recursuri inculpatul L.D. și

partea-civilă P.D.

Inculpatul L.D. a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen. anterior, criticând hotărârea atacată sub aspectul

calificării juridice a faptei, susținând că instanțele inferioare ar fi trebuit

să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea

de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, situația de fapt

reținută de instanțele inferioare și individualizarea pedepsei atât sub

aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Partea civilă P.D. a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc. pen. anterior, criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei

rețineri a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) din C.

pen. anterior și a respingerii ca neîntemeiată reținerii agravantei

premeditării.

Examinând recursurile

declarate de inculpatul L.D. și partea-civilă P.D. în raport de motivele de

casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul inculpatului L.D. este fondat și urmează a fi

admis însă numai sub aspectul aplicării art. 5 C. pen., iar recursul părții

civile este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente:

În cauză, decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și de familie, la 16 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 ianuarie 2014,

situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este

legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în

considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului

judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de

drept (de legalitate).

În ceea ce privește

recursul inculpatului L.D., din motivarea acestuia și din dezbateri, Înalta

Curte constată că atât criticile privind greșita încadrare juridică a faptei

reținută în sarcina sa, cât și cele privind reindividualizarea pedepsei

aplicate sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, exced cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

din C. proc.

pen. anterior având în vedere că se contestă, practic, chiar situația de fapt

stabilită de către instanțele inferioare, respectiv modul în care au fost

evaluate probele, inculpatul tinzând să obțină, în recurs, o reapreciere a

materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferite,

care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice,

individualizării pedepsei și modalității de executare a acesteia.

Având în vedere

specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin

dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate

examina aceste critici, analiza conținutului mijloacelor de probă, aprecierea

materialului probator și stabilirea situației de fapt, fiind atributul exclusiv

al instanțelor de fond și de apel.

Din această

perspectivă, se constată, cu privire la primul motiv de recurs prin care

inculpatul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat, că în calea de atac a recursului se poate doar verifica,

prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută

de instanța de apel, dacă fapta inculpatului corespunde infracțiunii reținute

în sarcina sa, atât din punct de vedere al încadrării juridice, cât și din

punct de vedere al tuturor elementelor constitutive care caracterizează

infracțiunea. Or, sub aspect faptic, instanțele inferioare au stabilit că

inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a suprima viața părții civile

P.D., rezultat care nu a fost atins doar datorită hazardului și intervenției

martorului ., astfel încât situația de fapt corespunde faptei reținută în

sarcina inculpatului.

Examinând însă

recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 din C. pen.

privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a

cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei în apel, 16

decembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în

vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în

cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a

cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai

favorabilă. Pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza

dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate

retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său,

având în dispozițiile Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie

penală, prin care se statuează că în aplicarea art. 5 din C. pen. se are în

vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Astfel,

Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului este

incriminată în dispozițiile art. 188 C. pen., text de lege care este mai

favorabil sub aspectul limitelor de pedeapsă (pedeapsa cu închisoarea de la 10

la 20 de ani), față de art. 175 lit. f), i) din C. pen. anterior (pedeapsa cu

închisoarea de la 15 la 25 de ani). Totodată, constată că instanța de apel a

reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute

de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. anterior, circumstanțe care nu

se mai regăsesc în C. pen. Prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, se

reține că prin aplicarea ambelor dispoziții legale se ajunge la o pedeapsă de 5

ani. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că sub aspectul încadrării juridice

legea nouă este mai favorabilă inculpatului și va retroactiva, fapta săvârșită

de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii denumită

"omor" sub C. pen. actual, față de "omor calificat" sub C.

pen. anterior.

În ceea ce privește

recursul părții civile P.D., Înalta Curte constată că în conformitate cu

dispozițiile art. 385

10

din C. proc. pen. anterior, recursul trebuie

să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs

cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării

în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Se

constată că pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (2) din C. proc.

pen. anterior, invocat de recurenta-parte civilă, nu se numără printre cazurile

de casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în

alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 și cel de la pct. 15, cu mențiunea că acesta

se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în

defavoarea inculpatului și prin urmare, motivele de recurs formulate de partea

civilă ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul

termen de judecată, respectiv înainte de data de 30 aprilie 2014, în condițiile

în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 6 aprilie 2014. Cum

motivele de recurs au fost depuse de recurenta-parte civilă, la data de 11

iunie 2014 și nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de casare care se pot

lua în considerare din oficiu, Înalta Curte nu va proceda la analizarea

acestora întrucât nu mai pot face obiectul examinării instanței de control

judiciar.

De altfel, motivul de

recurs privind greșita reținere a circumstanțelor atenuante, prin înlăturarea

lor în condițiile aplicării legii penale mai favorabile, a rămas fără obiect,

iar reformarea deciziei instanței de apel prin reținerea caracterului

premeditat al faptei inculpatului, tinde - în realitate - la modificarea

situației de fapt reținută de către instanțele inferioare, aspect care nu poate

fi realizabil în calea de atac a recursului în condițiile în care, prin Legea

nr. 2/2013, controlul exercitat prin intermediul acestei căi de atac a fost

restrâns doar la chestiuni de drept.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) din C. proc. pen.

anterior Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de

inculpatul inculpatul L.D. numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C.

pen. și rejudecând în aceste limite va menține pedeapsa de 5 ani închisoare și

2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b)

C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru tentativă de omor prevăzută

de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. Conform art. 65 C. pen. va

interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu

titlu de pedeapsă accesorie. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei care

nu sunt contrare prezentei hotărâri. în temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul

apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea-civilă P.D. împotriva aceleiași decizii. În temeiul

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta parte-civilă la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursul

declarat de inculpatul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 204 din 16 decembrie

2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și Sentința penală nr. 85/P din 27 iulie 2013 a

Tribunalului Neamț, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen.

și rejudecând în aceste limite:

Menține pedeapsa de 5

ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.

66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru tentativă de

omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen.

Conform art. 65 C.

pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C.

pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului

Justiției.

II. Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea-civilă P.D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta

parte-civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 17 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS