ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2030/2014

Deliberând asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 85/P din 24 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3989/103/2012 al Tribunalului Neamț s-a dispus: respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpatul L.D., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de partea vătămată P.D., din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. a), b), f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior. În infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior, după care: A fost condamnat inculpatul L.D. la pedeapsa de: - 4 (patru) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. anterior, art. 76 alin. (2) C. pen. anterior. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 86 1 - 86 2 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a suspendat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86 3 C. pen.

anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț; - va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; - va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul să achite Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț suma de 3.737,31 RON, actualizată la data executării, Spitalului Clinic Județean Mureș suma de 9.154,31 RON, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data achitării debitului și Serviciului de Ambulanță Județean Neamț suma de 489,89 RON. S-a admis în parte cererea pentru despăgubiri, formulată de partea civilă P.D. și, în baza art. 346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 40.000 RON cu titlu de daune morale. S-a respins, ca nedovedită, cererea pentru plata de daune materiale formulată de partea civilă P.D.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. anterior, a fost confiscat de la inculpat un cuțit cu lungimea de 27,5 cm și lama de 15,5 cm, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț. În temeiul art. 109 C. proc. pen. anterior, s-a dispus conservarea probelor biologice recoltate de la inculpat și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț, până la soluționarea definitivă a cauzei, după care vor fi distruse. În baza art. 110 C. proc. pen. anterior, s-a dispus conservarea CD-R marca S. conținând înregistrări făcute la SC C. SA Piatra-Neamț, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 193 C. proc.

pen. anterior, a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 887 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare În temeiul art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul să achite statului suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Părțile lucrează la SC C. SA Piatra-Neamț, inculpatul fiind director, iar partea vătămată contabil șef. Societatea la care lucrează părțile a fost privatizată după 1990, angajații acesteia achiziționând 40% din acțiuni, restul acțiunilor fiind deținute de S.I.F. Moldova și de stat. Atât inculpatul cât și partea vătămată au achiziționat acțiuni, ambii fiind și membri în consiliul de administrație al societății.

La începutul anului 2011, părțile au stabilit să cumpere pachetul de acțiuni ce era deținut de S.I.F. Moldova, ambii mergând la negocieri și semnând contractul de achiziție al acțiunilor. S-a stabilit ca din prețul total de 210.000 RON, suma de 100.000 RON să fie achitată la încheierea contractului și diferența să fie achitată eșalonat, în două rate, scadente în septembrie 2011 și iunie 2012. La momentul încheierii contractului, inculpatul și partea vătămată au achitat din banii proprii câte 17.500 RON, iar restul de 65.000 RON, au fost achitați din conturile societății. Părțile cunoșteau că nu este legal să ia bani din patrimoniul societății, însă, de comun acord, au stabilit să restituie acești bani, cel mai târziu până în luna iunie 2011. De la acest moment, între părți au apărut neînțelegeri cu privire la plata sumelor luate din contul societății, în sensul că partea vătămată nu și-a respectat obligația asumată.

Fără acordul celorlalți acționari, în luna septembrie 2011, inculpatul, împreună cu fiii săi, L.D. și L.A., precum și cu nora sa, L.L., au achitat S.I.F. Moldova suma de 165.000 RON, pentru a acoperi integral prețul contractului. Acest aspect a determinat nemulțumirea celorlalți acționari și, la data de 7 decembrie 2011 s-a convocat adunarea generală a acționarilor, adunare la care urma să fie prezentat un raport de activitate și să se discute despre schimbarea inculpatului din funcția de director. În dimineața zilei de 7 decembrie 2011, inculpatul a venit împreună cu soția sa la serviciu, după care s-a deplasat la biroul părții vătămate, pentru a-i cere raportul ce urma a fi prezentat la ședință.

Partea vătămată nu ajunsese încă la serviciu, în birou aflându-se doar colega acesteia, martora D.D. Ulterior, inculpatul s-a deplasat din nou în biroul victimei, pentru a solicita raportul în discuție, având asupra sa un cuțit pe care l-a luat dintr-un sertar al biroului său și pe care îl utiliza la pauza de masă. Partea vătămată i-a precizat că raportul nu se află la ea ci la martorul B.D., aspect care a determinat nemulțumirea inculpatului. în aceste condiții, inculpatul a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa și i-a aplicat victimei două lovituri de cuțit în zona toracelui și a abdomenului. Aceasta, în încercarea de a se apăra și stopa acțiunea violentă a agresorului, a cuprins lama cuțitului cu mâinile, situație în care i s-au cauzat leziuni ce au necesitat intervenții chirurgicale.

Martora D.D. a ieșit din birou și a început să țipe, alarmând persoanele care își desfășurau activitatea în aceeași clădire. în momentul în care martorul S.C. a intrat în biroul în care avea loc incidentul, inculpatul ținea cuțitul cu ambele mâini, acesta fiind îndreptat spre partea vătămată. Pentru a aplana conflictul, martorul a pus mâinile pe mâinile inculpatului, astfel ca acesta să nu mai poată acționa, și a strigat la el să lase cuțitul. Inculpatul era foarte încordat și, abia după ce martorul a insistat, acesta a dat drumul cuțitului, care a fost luat de martor. Persoanele care își desfășurau atribuțiile de serviciu în birourile situate pe același palier al clădirii și în apropierea celui în care se afla victima, au confirmat modalitatea de comitere a faptei de inculpat.

Ca urmare a loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare, așa cum s-a stabilit inițial prin raportul de expertiză medico-legală efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, au fost necesare 22 - 24 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații și, prin gravitatea lor nu s-a pus în primejdie viața victimei. La momentul expertizării părții vătămate, aceasta se afla internată la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde a stat până la data de 14 decembrie 2011. În perioada 15 decembrie 2011 - 12 ianuarie 2012 partea vătămată a fost internată, în Spitalul Clinic Județean Mureș - Chirurgie II. Partea vătămată a solicitat în cursul urmăririi penale reexaminarea sa din punct de vedere medico-legal, și în funcție de actele medicale emise ulterior de unitățile spitalicești în urma intervențiilor chirurgicale.

După cum rezultă din adresa nr. 452/2012, emisă de Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț, victimei i-au fost recomandate consultări de specialitate: chirurgie, chirurgie plastică și expertiza capacității de muncă, însă aceasta nu a revenit cu rezultatul consultărilor, pentru elaborarea unor concluzii medico-legale pertinente, care să răspundă obiectivelor formulate în solicitarea de reexaminare (adresa nr. 571/P/2011, din data de 4 aprilie 2012). Întrucât partea vătămată nu a depus diligențe pentru administrarea mijlocului de probă solicitat, prin Ordonanța nr. 571/P/2011, din data de 27 iulie 2012, s-a dispus respingerea acestuia, datorită culpei sale exclusive. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a adoptat o poziție procesuală sinceră, declarând că a agresat victima, lovind-o cu un cuțit în zona abdomenului, însă nu își amintește dacă acțiunea sa violentă s-a produs în mod repetat.

Totodată, a motivat că atitudinea sa a fost determinată, în principal, de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către victimă, în calitate de contabil șef, precum și de membru al Consiliului de Administrație din cadrul SC C. SA Piatra-Neamț. Inculpatul a mai precizat că P.D. nu a respectat clauzele contractuale inserate în contractul încheiat cu reprezentanții S.I.F. Moldova, privind achiziționarea acțiunilor deținute de aceștia (31%) în cadrul SC C. SA Piatra-Neamț și termenele prevăzute pentru plata cuantumului, fiind astfel nevoit ca, împreună cu membrii familiei sale, să împrumute diferite sume de bani, fapt ce i-a creat o stare de tensiune ce a culminat în data de 7 decembrie 2011. Raportat la aceste aspecte, s-a reținut în actul de sesizare al instanței că în favoarea inculpatul se impune a fi reținută circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

anterior. În cursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale, care să aibă în vedere toate actele medicale ale părții vătămate. Ca urmare a examinării victimei și a actelor medicale, prin raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași s-a concluzionat că partea vătămată a suferit un traumatism toraco-abdominal și de membre superioare obiectivat prin plăgi înjunghiate penetrante toracice și abdominale cu hemotorax drept și fractură coastă IV dreaptă, plagă hepatică cu hemoperitoneu și hematom hepatic secundar precum și plăgi tăiate ale mâinilor. Leziunile de violență constatate s-au putut produce prin loviri active cu corp înțepător-tăietor - posibil cuțit - și pot data din 7 decembrie 2011. Leziunile constatate au necesitat 50 - 55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei.

De asemenea, s-a stabilit că patologia preexistentă a victimei, rezolvată în același timp chirurgical la Spitalul Județean Târgu Mureș, nu a agravat leziunile traumatice, nu a influențat negativ vindecarea acestora și nu a generat complicații, durata internărilor medicale a fost justificată, raportat la leziunile suferite și tratamentul chirurgical al acestora, iar deciziile medicale de diagnostic și tratament luate la Spitalul Târgu Mureș au fost corecte și respectă practicile medicale uzuale. S-a mai stabilit că, în absența intervenției chirurgicale efectuată la Târgu Mureș, era foarte probabil ca starea de sănătate a victimei să se agraveze, prin ruperea sau suprainfectarea hematomului hepatic.

La momentul la care s-a efectuat expertiza, partea vătămată prezenta sechele algofuncționale cu interesarea nervului radial stâng I ram distal după plagă tăiată pumn stâng și nevralgie intermitentă T8 dreaptă postraumatică, leziuni care îi conferă o incapacitate adaptativă de 10% cu deficiență funcțională ușoară și capacitate de muncă păstrată. Leziunile traumatice toracice și hepatice nu mai necesită tratament, întrucât s-au vindecat fără sechele de natură infirmizantă sau invalidantă. În urma examenului psihiatric actual s-a stabilit diagnosticul de tulburare de stres posttraumatică, episod depresiv sever cu ruminații autolitice, diagnostic care necesită intensificarea tratamentului antidepresiv.

Această expertiză a fost avizată de Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Iași. Inculpatul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, motivat de faptul că acesta cuprinde constatări radical diferite de cele stabilite în raportul medico-legal efectuat de medicii legiști de la S.M.L. Neamț, referitor la numărul de zile de îngrijiri medicale și la împrejurarea că leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei. Instanța de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize, în condițiile în care criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate a raportului întocmit ci doar nemulțumiri cu privire la numărul mai mare de îngrijiri medicale acordate și la faptul că leziunile au pus în primejdie viața victimei.

Or, concluziile raportului de expertiză contestat se bazează pe toate actele medicale prezentate de partea vătămată și pe investigațiile făcute de aceasta la solicitarea medicilor care au efectuat expertiza, aspecte care nu au fost avute în vedere cu ocazia întocmirii primului raport de expertiză. De altfel, expertizarea părții vătămate la Serviciul Județean de Medicină Legală Neamț a avut loc chiar în ziua în care a avut loc conflictul, astfel că, în mod obiectiv nu se putea stabili cu exactitate numărul corect de zile de îngrijiri medicale, în condițiile în care nu se știa care va fi evoluția postoperatorie a victimei.

Raportat la situația reținută, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a lovi în public victima, ca urmare a faptului că nu i-a prezentat un raport cu privire la situația societății la care lucrau, cu un cuțit în zona toracică și abdominală, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. f), i) C. pen. anterior. Inculpatul, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

anterior raportat la art. 174, 175 lit. f), i) C. pen. anterior în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, având în vedere că inculpatul nu a avut intenția neechivocă de a suprima viața victimei. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în cauză, motivat de următoarele: Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. anterior, inculpatul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

În cauză, intenția inculpatului de a suprima viața victimei rezultă din materialitatea faptelor, respectiv a modalității de comitere a infracțiunii - prin aplicarea mai multor lovituri în zona toraco-abdominală, cu un corp tăietor apt de a produce moartea, în condițiile în care aplicarea loviturilor a fost întreruptă doar de intervenția martorului S.C. - cât și din leziunile provocate, respectiv plagă penetrantă toracică abdominală cu hemotorax și plagă hepatică cu hemoperitoneu și hematom hepatic secundar. Raportat la aceste aspecte se constată că lovirea repetată și cu intensitate a victimei cu un obiect tăios relevă faptul că inculpatul a urmărit suprimarea vieții acesteia, nicidecum numai un rezultat de vătămare a integrității corporale, acceptând în mod conștient, posibilitatea morții victimei.

Partea vătămată, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul reținerii și a agravantelor prevăzute de art. 175 lit. a) și b) C. pen. anterior, întrucât din probele administrate rezultă intenția inculpatului de a acapara societatea, prin cumpărarea întregului pachet de acțiuni, dovedind astfel un interes material în comiterea faptei și de asemenea, raportat la starea conflictuală preexistentă între părți, alimentată de inculpat și familia sa care o amenințau permanent cu moartea pe victimă, rezultă premeditarea în desfășurarea activității infracționale. Instanța a constatat că nu se justifică reținerea și a circumstanțelor agravante prevăzute de art. 175 lit. a) și b) C. pen.

anterior, motivat de următoarele: Premeditarea, ca agravantă a infracțiunii de omor cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât și elemente obiective, respectiv acte pozitive premergătoare și preparatoare executării proiectului. Omorul premeditat este nu numai acceptat psihic și chibzuit, dar efectiv pregătit prin măsurile care se iau de făptuitor pentru crearea condițiilor necesare realizării lui. Ca urmare, hotărârea de a ucide victima este luată în cazul premeditării din timp iar actul meditativ coincide cu voința fermă de a suprima viața persoanei alegând în același timp momentul și locul unde va săvârși actul sau va acționa, astfel încât să împiedice descoperirea sa. În cauză, faptul că între părți exista un conflict anterior, determinat de atitudinea necorespunzătoare, din punct de vedere financiar, a ambelor părți, nu poate justifica reținerea existenței premeditării, chiar dacă anterior, partea vătămată ar fi fost amenințată de familia inculpatului.

Nu rezultă din nicio probă că în ziua de 7 decembrie 2011 inculpatul ar fi venit la birou hotărât să suprime viața victimei, în condițiile în care fapta a avut loc într-un loc public, în prezența colegei de birou a părții vătămate. De asemenea, nu s-a putut reține nici faptul că inculpatul a acționat din interes material, întrucât în acest caz este necesar să se dovedească faptul că motivul determinant al comiterii faptei îl constituie intenția inculpatul de a-și spori activul patrimonial, de a obține un câștig material.

În speță, inculpatul nu a săvârșit omorul având convingerea că interesul său material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că acțiunile victimei îi vor reveni de drept, respectiv fără a avea reprezentarea foloaselor materiale ce le-ar dobândi în urma morții acesteia, deoarece nu avea nicio vocație succesorală ca urmare a decesului victimei și, mai mult decât atât, partea vătămată nu era singura persoană care putea dobândi acțiuni la societate și astfel, să-l împiedice pe inculpat să obțină pachetul majoritar. Instanța, din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării circumstanței atenuante a provocării, circumstanță care a fost reținută prin actul de sesizare al instanței, pentru următoarele motive: În cauză, nu s-a putut reține că a existat o provocare din partea părții vătămate, în condițiile în care, așa cum rezultă din declarațiile martorei D.D.

și chiar din declarația inculpatului, în ziua respectivă, în momentul în care inculpatul a cerut acel raport, victima nu a avut nicio atitudine violentă, sau care să lezeze demnitatea inculpatului, aceasta comunicându-i doar că raportul se află la martorul B.D. Faptul că exista de mult timp un conflict între părți, conflict alimentat de atitudinea incorectă atât a inculpatului cât și a părții vătămate, nu poate justifica existența unei stări de puternică tulburare a inculpatului, sub impulsul căreia să fi acționat atât de violent. Instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă, la individualizarea căreia s-a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, respectiv gradul de pericol social al faptei care rezultă din modalitatea violentă de comitere și din urmările produse și, persoana inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului s-a reținut că acesta are o vârstă înaintată, nu are antecedente penale, fapt ce denotă că a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, a recunoscut comiterea infracțiunii, astfel că în favoarea s-au reținut și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. anterior, și s-a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în temeiul art. 76 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, având în vedere încadrarea juridică a faptei.

În cauză nu s-a impus interzicerea dreptului de a vota, întrucât interzicerea acestui drept contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004 privind cauza Hirst contra Marii Britanii. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că, indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea celor condamnați din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor.

De asemenea, la comiterea infracțiunilor inculpatul nu s-au folosit de nicio profesie, funcție sau activitate, astfel încât nu s-a impus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. anterior. Având în vedere că prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen. anterior s-ar aduce atingere vieții private și de familie, fapt ce ar contraveni Convenției Europene a Drepturilor Omului, în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. anterior cu privire la drepturile părintești. În condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. anterior s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

anterior, neimpunându-se interzicerea celorlalte drepturi civile pentru motivele sus-menționate. Raportat la lipsa antecedentelor penale, la faptul că inculpatul este o persoană în vârstă, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, și a dispus, în baza art. 86 1 - 86 2 C. pen. anterior și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, suspendarea executării principale și a pedepsei accesorii sub supraveghere. În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat să achite unităților spitalicești la care a fost internată partea vătămată cheltuielile de spitalizare a acesteia, așa cum au fost solicitate prin cererile de constituire de parte civilă formulate, precum și Serviciului Județean de Ambulanță Neamț, cheltuielile de transport a victimei.

În ceea ce privește cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata de daune materiale, instanța de fond a constatat că aceasta nu a făcut nicio dovadă cu privire la sumele de bani cheltuite ca urmare a comiterii infracțiunii. în cererea de constituire de parte civilă, victima a precizat că daunele materiale solicitate reprezintă sumele de bani cheltuite pentru transport la Târgu Mureș, medicamente, tratamente psihiatrice, expertize, diferențe salariale, cheltuieli medicale efectuate la Piatra-Neamț și Târgu Mureș. La dosar nu au fost depuse rețete medicale, bonuri de achiziționare de medicamente, chitanțe din care să rezulte plata vreunor consultații medicale sau expertize și nici adeverințe din care să rezulte că pentru perioada în care nu a fost prezentă la serviciu, a primit un salariu mai mic.

Instanța, în lipsa unor dovezi concrete, nu poate face o apreciere a cuantumului cheltuielilor efectuate, întrucât pentru acordarea de daune materiale, prejudiciul trebuie să fie cert stabilit. În consecință, cererea părții vătămate de acordarea de daune materiale a fost respinsă, ca nedovedită. În ceea ce privește acordarea daunelor morale nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlu fiind lăsată la aprecierea instanței. De asemenea față de dovedirea despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar și întinderea acestuia, față de faptul că stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlu de daune morale este lăsată la aprecierea judecătorului, nu se impune a fi făcute probe în întinderea acestui prejudiciu.

În mod corect, stabilirea cuantumul daunelor morale trebuie să constituie prejudiciul efectiv suferit și, în niciun caz, nu trebuie să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a părții civile. Aprecierea prejudiciului moral trebuie făcută în mod concret, de la caz la caz, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului. Importanța prejudiciului moral depinde de valoarea nepatrimonială lezată, de însemnătatea pe care o are această valoare pentru persoana vătămată. În aprecierea importanței prejudiciului moral trebuie avute în vedere vârsta, profesia, funcția, nivelul de pregătire și de cultură generală a persoanei vătămate, tocmai datorită faptului că fiecare individ acordă valorilor o prețuire diferită în funcție de aspirațiile sale.

Raportat la criteriile sus-menționate, instanța de fond a apreciat că se impune acordarea de daune morale în cuantum de 40.000 RON, având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale acordate pentru vindecare și intervențiile chirurgicale suferite de partea vătămată, perioadele îndelungate de spitalizare, chiar și în timpul sărbătorilor de iarnă, spaima pe care a trăit-o aceasta în momentul în care, după ce a fost lovită de inculpat, acesta a îndreptat din nou cuțitul spre ea, fiind salvată doar de intervenția martorului S.C. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că partea vătămată,ca urmare a agresiunii la care a fost supusă, este și în prezent afectată psihic, așa cum rezultă din raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în timpul cercetării judecătorești.

II. Prin Decizia penală nr. 204 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, a respins apelul declarat de apelantul-inculpat L.D., împotriva Sentinței penale nr. 85/P din 24 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3989/103/2012 al Tribunalului Neamț, ca nefondat și a admis apelul formulat de apelanta-parte vătămată P.D., împotriva aceleiași sentințe penale, cu privire la pedeapsa aplicată, modalitatea de executare și neacordarea de daune materiale. A desființat sentința penală apelată cu privire la aceste aspecte, a reținut cauza spre rejudecare și, în fond: A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 4 ani, la 5 ani închisoare. A înlăturat aplicarea art. 86 1 C. pen.

anterior, art. 86 2 C. pen. anterior, art. 86 3 C. pen. anterior și art. 71, alin. (5) C. pen. anterior În baza art. 1349 C. civ. și art. 1357 C. civ. a obligat inculpatul la plata către partea civilă P.D. a sumei de 15.000 RON, daune materiale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc.

pen. anterior, care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel, Tribunalul Neamț a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului. Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen. anterior, atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora.

Cu toate acestea, sub aspectul actelor materiale de lovire cu cuțitul, rezultă din întregul material probatoriu administrat în cursul procesului penal, însă în principal din actele medico-legale aflate la dosar în care se obiectivează leziunile suferite de partea vătămată, că plăgile tăiate au fost în număr de 4, una la nivel latero-toracic drept, inferior sub sân, o altă lovitură toracic parasternal drept, precum și două plăgi la nivel abdominal cu hemoperitoneu și hematom hepatic secundar. Asta pe lângă celelalte plăgi tăiate la nivelul mâinilor, rezultate în urma acțiunii de împiedicare de continuare a agresiunii, de către P.D. În asemenea condiții este cu atât mai neverosimil să te aperi pe lipsa intenției de a ucide, respectiv că inculpatul nu a avut reprezentarea rezultatului letal ce s-ar fi putut produce.

Nici susținerea apărării, potrivit căreia prin lovirea victimei la întâmplare nu se poate concluziona asupra existenței intenției de a ucide, nu poate fi primită, Curtea apreciind, dimpotrivă, că o asemenea raportare subiectivă corespunde formei de vinovăție a intenției indirecte, prin acceptarea posibilității ca loviturile să vizeze și zone vitale ale corpului, care pot provoca inclusiv decesul imediat, cum sunt cele ce vizează zona toracică. A mai menționat instanța de apel că reținerea circumstanței atenuante legale a "scuzei provocării", prevăzută de art. 73, lit. b) C. pen. anterior, solicitată de inculpat, nu este posibilă, întrucât ceea ce se susține că a tulburat inculpatul nu se poate caracteriza printr-o acțiune ilicită.

Neprezentarea unui raport, a unui act de serviciu, chiar nejustificată fiind (deși nu s-a dovedit acest aspect), nu are măsura gravității cerute de lege pentru a se constitui într-o provocare. Nu orice atingere adusă intereselor legitime ale unei persoane atenuează din periculozitatea infractorului, ci una gravă și care să reclame o ripostă relativ de aceeași natură din partea celui provocat. Or, în cauză nu s-a atentat cu nimic la integritatea fizică sau sănătatea inculpatului, disputele de serviciu sau chiar cele patrimoniale neputând justifica în niciun fel reacții violente și potențial cauzatoare de moarte. În același timp instanța de apel a arătat că nu poate reține că fapta a fost comisă cu premeditare, nicio acțiune anterioară a inculpatului neevidențiind formarea cu ceva timp înainte a hotărârii de a ucide pe P.D.

În ceea ce privește motivul de apel comun referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, curtea de apel a reținut că aplicarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior nu a fost riguroasă, în sensul stabilirii unei pedepse prea mici. Astfel, gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv lovirea victimei cu un cuțit, destul de mare, în mai multe zone ale corpului, cu intensitate mărită, cu potențial tanato-generator, precum și stoparea loviturilor doar prin prinderea lamei cuțitului cu mâinile de către P.D. și intervenția ulterioară a martorului S., reclamă sancționarea penală mai severă, ținând seama și de rezultatul vătămător grav produs și, mai ales, de cel care se putea produce.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere și persoana inculpatului L.D., care nu are antecedente penale, dar și împrejurarea concretă a șocului psihic suferit ca urmare a tensiunii nervoase și conflictului societar existent în cadrul SC C. SA Piatra-Neamț, aspecte care îndreptățesc instanța de apel să nu majoreze pedeapsa cu mai mult de un an. Analizând toate aceste criterii, Curtea a apreciat că pedeapsa principală a închisorii pe o durată de 5 ani corespunde funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și scopului preventiv al acesteia. Față de noul cuantum al pedepsei principale, curtea de apel a reținut că executarea acesteia nu poate fi decât efectivă. Sub aspect civil, instanța de apel a reținut că daunele morale acordate, în sumă de 40.000 RON, sunt echitabile și rezonabile, corespunzând suferinței îndurate de victimă la data faptei, dar și ulterior pe parcursul procesului de vindecare.

În ceea ce privește daunele materiale, deși nedovedite în primă instanță, a apreciat că ele sunt de necontestat în asigurarea tratamentului medical, a investigațiilor și operațiilor suferite pentru vindecare. Chitanțele fiscale și înscrisurile provenite de la medici, depuse în apel, sunt îndepărtate temporal de data faptelor și a tratamentelor făcute de P.D., astfel că nu pot fi luate în considerare la însumarea cheltuielilor avute efectiv de către aceasta. Însă, instanța de apel nu poate face abstracție de leziunile grave suferite de partea civilă, care au necesitat pentru vindecare inclusiv tratament chirurgical și internări îndelungate, proceduri medicale ce au generat în mod cert cheltuieli substanțiale.

Ținând seama de toate aceste împrejurări, Curtea a apreciat și aceste daune în echitate, la suma de 15.000 RON, pornindu-se totuși de la coordonatele arătate anterior și de la realitățile medicale existente în spitale. III. Împotriva acestei decizii au declarat prezentele recursuri inculpatul L.D. și partea-civilă P.D. Inculpatul L.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 din C. proc. pen. anterior, criticând hotărârea atacată sub aspectul calificării juridice a faptei, susținând că instanțele inferioare ar fi trebuit să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, situația de fapt reținută de instanțele inferioare și individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare.

Partea civilă P.D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 din C. proc. pen. anterior, criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) din C. pen. anterior și a respingerii ca neîntemeiată reținerii agravantei premeditării. Examinând recursurile declarate de inculpatul L.D. și partea-civilă P.D. în raport de motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului L.D.

este fondat și urmează a fi admis însă numai sub aspectul aplicării art. 5 C. pen., iar recursul părții civile este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: În cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, la 16 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 ianuarie 2014, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen.

anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate). În ceea ce privește recursul inculpatului L.D., din motivarea acestuia și din dezbateri, Înalta Curte constată că atât criticile privind greșita încadrare juridică a faptei reținută în sarcina sa, cât și cele privind reindividualizarea pedepsei aplicate sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, exced cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 din C. proc. pen.

anterior având în vedere că se contestă, practic, chiar situația de fapt stabilită de către instanțele inferioare, respectiv modul în care au fost evaluate probele, inculpatul tinzând să obțină, în recurs, o reapreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei situații de fapt diferite, care să evidențieze elemente favorabile din perspectiva încadrării juridice, individualizării pedepsei și modalității de executare a acesteia. Având în vedere specificul recursului ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept, Înalta Curte nu poate examina aceste critici, analiza conținutului mijloacelor de probă, aprecierea materialului probator și stabilirea situației de fapt, fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Din această perspectivă, se constată, cu privire la primul motiv de recurs prin care inculpatul susține că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, că în calea de atac a recursului se poate doar verifica, prin raportare la situația de fapt stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apel, dacă fapta inculpatului corespunde infracțiunii reținute în sarcina sa, atât din punct de vedere al încadrării juridice, cât și din punct de vedere al tuturor elementelor constitutive care caracterizează infracțiunea. Or, sub aspect faptic, instanțele inferioare au stabilit că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a suprima viața părții civile P.D., rezultat care nu a fost atins doar datorită hazardului și intervenției martorului ., astfel încât situația de fapt corespunde faptei reținută în sarcina inculpatului.

Examinând însă recursul declarat de inculpat și în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, Înalta Curte constată că de la data pronunțării deciziei în apel, 16 decembrie 2013 și până la soluționarea recursului, 17 iunie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. Potrivit art. 5 din C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.

Pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și dacă aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său, având în dispozițiile Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se statuează că în aplicarea art. 5 din C. pen. se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile. Astfel, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului este incriminată în dispozițiile art. 188 C. pen., text de lege care este mai favorabil sub aspectul limitelor de pedeapsă (pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani), față de art. 175 lit. f), i) din C. pen.

anterior (pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani). Totodată, constată că instanța de apel a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. anterior, circumstanțe care nu se mai regăsesc în C. pen. Prin înlăturarea circumstanțelor atenuante, se reține că prin aplicarea ambelor dispoziții legale se ajunge la o pedeapsă de 5 ani. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că sub aspectul încadrării juridice legea nouă este mai favorabilă inculpatului și va retroactiva, fapta săvârșită de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii denumită "omor" sub C. pen. actual, față de "omor calificat" sub C. pen.

anterior. În ceea ce privește recursul părții civile P.D., Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile art. 385 10 din C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385 9 alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Se constată că pct. 17 2 al art. 385 9 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, invocat de recurenta-parte civilă, nu se numără printre cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispozițiile art. 385 9 alin. (3) din C. proc.

pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 și cel de la pct. 15, cu mențiunea că acesta se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului și prin urmare, motivele de recurs formulate de partea civilă ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, respectiv înainte de data de 30 aprilie 2014, în condițiile în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 6 aprilie 2014. Cum motivele de recurs au fost depuse de recurenta-parte civilă, la data de 11 iunie 2014 și nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de casare care se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte nu va proceda la analizarea acestora întrucât nu mai pot face obiectul examinării instanței de control judiciar.

De altfel, motivul de recurs privind greșita reținere a circumstanțelor atenuante, prin înlăturarea lor în condițiile aplicării legii penale mai favorabile, a rămas fără obiect, iar reformarea deciziei instanței de apel prin reținerea caracterului premeditat al faptei inculpatului, tinde - în realitate - la modificarea situației de fapt reținută de către instanțele inferioare, aspect care nu poate fi realizabil în calea de atac a recursului în condițiile în care, prin Legea nr. 2/2013, controlul exercitat prin intermediul acestei căi de atac a fost restrâns doar la chestiuni de drept. În consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) din C. proc. pen. anterior Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul inculpatul L.D.

numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen. și rejudecând în aceste limite va menține pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. Conform art. 65 C. pen. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei care nu sunt contrare prezentei hotărâri. în temeiul art. 275 pct. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea-civilă P.D. împotriva aceleiași decizii. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta parte-civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E I. Admite recursul declarat de inculpatul L.D. împotriva Deciziei penale nr. 204 din 16 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie. Casează, în parte, decizia penală atacată și Sentința penală nr. 85/P din 27 iulie 2013 a Tribunalului Neamț, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen. și rejudecând în aceste limite: Menține pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pentru tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) C. pen. Conform art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

cu titlu de pedeapsă accesorie. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției. II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea-civilă P.D. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenta parte-civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2014. Procesat de GGC - AS