ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1614/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 126 din 08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1699/88/2013 s-au hotărât următoarele:

A fost admisă, ca întemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 217 alin. (1) din același cod.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. anterior, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior.

În conformitate cu art. 20 - 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior (parte vătămată M.G.), a fost condamnat inculpatul L.M. la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În conformitate cu art. 20 - 174 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior (parte vătămată P.R.), a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În conformitate cu art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.

S-a luat act de renunțarea la pretențiile civile de către partea vătămată M.G. și de faptul că partea vătămată P.R. nu s-a constituit parte civilă.

în baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, de aproximativ 10 ani, inculpatul L.M. trăia în concubinaj cu numita M.G. și locuiau împreună la un canton situat la o distanță de aproximativ 12 km față de localitatea Chilia Veche, jud.Tulcea.

În seara zilei de 31 iulie 2011, partea vătămată M.G. a participat împreună cu învinuitul L.M. la serbarea organizată de Primăria Chilia Veche cu ocazia zilelor comunei. în jurul orelor 21,00, partea vătămată M.G., împreună cu o colegă a sa, P.R., au plecat de la petrecere, spre canton, pentru a se odihni. în jurul orelor 01,00, la canton a venit inculpatul L.M. și, supărat că M.G. a plecat mai devreme de la petrecere, fără el, a început să arunce cu benzină pe jos și spre patul concubinei, dintr-un bidon de plastic de circa 20 litri, dând foc încăperii în care se aflau cele două femei. Acestea dormeau în paturi diferite, prima care a sesizat focul fiind partea vătămată P.R. care, în acele momente de panică, a reușit să o scoată de păr din încăpere pe concubina inculpatului.

Din declarația părții vătămate P.R., dată la 31 august 2013, a rezultat că, în jurul orelor 01,00, a auzit gălăgie pe stradă deoarece treceau mașinile colegilor lor care se îndreptau spre fermă. La un moment dat, l-a observat pe geam, la lumina lunii, pe inculpat, care avea ceva în mână, iar după scurt timp, l-a văzut în cameră, l-a auzit strigând-o pe M.G. cu apelativul „C." și, întrucât aceasta nu i-a răspuns deoarece dormea, a turnat motorină dintr-un bidon de culoare neagră, dinspre ușă spre patul în care se afla partea vătămată M.G. și a aprins un chibrit pe care l-a aruncat pe jos, flacăra ridicându-se spre plafonul din plastic. în acel moment, partea vătămată P.R. s-a îndreptat spre ușa de acces, l-a împins pe inculpat afară și s-a întors să o salveze pe partea vătămată M.G. în momentul în care s-a aprins benzina, a luat foc cearșaful de pe patul în care dormea partea vătămată M.G., precum și mușamaua unei mese aflată în imediata apropiere. M.G. a început să țipe, împrejurare în care P.R. a reușit să o tragă afară din încăperea respectivă, din a cărei acoperiș curgeau picături de plastic. Până să ajungă la ușa de la intrare M.G. a leșinat, situație în care P.R. a început să o târască spre exterior.

Din declarația martorei F.A.M., dată la 27 decembrie 2012, a rezultat că inculpatul s-a deplasat cu mașina în care se afla și martora, iar pe drum, acesta, aflându-se în stare de ebrietate, a relatat că va merge la canton și îi va da foc concubinei sale M.G., afirmând: „Dumnezeul mamii lor de curve, ajung eu acasă, le dau eu foc, le omor", considerând că P.R. este foarte apropiată de concubina sa.

După ce l-au lăsat pe inculpat la canton și s-au mai deplasat vreo 5 km, martorii audiați în cauză, care sunt colegi de serviciu cu M.G., au fost anunțați să se întoarcă la canton deoarece acesta ardea. Atunci când au intrat în curtea cantonului, au observat-o pe partea vătămată M.G., care își revenise din leșin și era amețită, în timp ce inculpatul înjura și nimeni nu se putea înțelege cu el. Totodată, martora F.A.M. a văzut că bidonul folosit de inculpat ardea, fiind situat la o distanță mică de terasa aflată în flăcări și a observat că toate obiectele aflate în încăperea respectivă s-au făcut scrum, televizorul bufnind în momentul în care ea, însoțită de colegi, a intrat în curte.

Apreciind asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 217 alin. (1) din același cod, instanța de fond a considerat că aceasta este întemeiată, motivat de faptul că, în cursul urmăririi penale, nu s-a dovedit niciun pericol public care să fi rezultat din incendierea terasei cantonului în care dormeau cele două părți vătămate.

Pentru aceasta, a fost avut în vedere că acel canton este situat la o distanță de aproximativ 12 km față de localitatea Chilia Veche, în apropiere nu există alte locuințe, iar focul a fost stins imediat cu ajutorul colegilor părților vătămate.

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de distrugere pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea prev. de art. 217 alin. (4) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 217 alin. (1) din același cod.

Având în vedere că partea vătămată M.G. a susținut în fața instanței că nu dorește tragerea la răspundere penală a inculpatului și pentru infracțiunea de distrugere, în cazul în care se va dispune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) rap. la art. ll pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.M. pentru această faptă (față de lipsa plângerii prealabile).

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni de tentativă la omor, instanța a constatat că adresa SC D.R.A. SRL depusă în copie la dosar de către inculpat, prin avocatul său, în circumstanțiere, nu este relevantă în ceea ce privește conduita anterioară a inculpatului, rezultând doar faptul că o perioadă de aproape doi ani acesta a lucrat fără a avea abateri disciplinare, în luna iulie 2010 dându-și demisia din motive personale.

S-a reținut că inculpatul are vârsta de 56 de ani și se află la primul conflict cu legea penală.

În cursul procesului penal a fost sincer, cooperant, determinând aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 320: C. proc. pen. anterior.

Împotriva sentinței penale nr. 126 din 08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1699/88/2013 a declarat apel inculpatul L.M., care a criticat individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia.

S-a solicitat reducerea pedepselor și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, în raport de conduita sinceră și de persoana inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 11/P din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.M. fără antecedente penale, împotriva sentinței penale nr. 126 din 08 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 1699/88/2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. anterior, suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat R.A., se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanta.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen. anterior, instanța de apel a constatat că este nefondat apelul promovat în cauză.

S-a reținut că inculpatul L.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de tentativă de omor și a unei infracțiuni de distrugere întrucât, în noaptea de 31 iulie/01 august 2011, cu ajutorul unui bidon de 20 litri, ce conținea benzină, a turnat combustibilul pe terasa cantonului, loc unde dormeau cele două părți vătămate - M.G. și P.R., cu intenția de a le suprima viața, acțiune întreruptă de partea vătămată P.R., care a sărit și în ajutorul părții vătămate M.G.

În fața instanței, inculpatul L.M. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției, declarând că recunoaște acuzațiile aduse prin actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prima instanță a încuviințat cererea inculpatului, în mod corect apreciind din probele administrate în faza de urmărire penală că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Sub aspectul stării de fapt, instanța de apel a constatat că, în seara de 31 iulie 2011, părțile vătămate M.G. și P.R. au participat la o serbare organizată de Primăria Chilia Veche, iar în jurul orei 21,00, cele două părți vătămate au plecat împreună spre canton, pentru a se odihni. în jurul orei 01,00, inculpatul a venit și el la canton, iar pe fondul supărării că partea vătămată M.G., concubina inculpatului, a plecat mai devreme de la petrecere, fără el, a împrăștiat benzină în interiorul cantonului (folosit de cei doi drept locuință) și spre patul concubinei, după care a dat foc încăperii în care se aflau cele două părți vătămate, care dormeau în paturi diferite; prima care a sesizat focul a fost partea vătămată P.R., care a reușit să o scoată de păr din încăpere și pe partea vătămată M.G.

Incendiul creat de inculpat a fost stins ca urmare a intervenției mai multor persoane.

Urmare a faptei inculpatului, partea vătămată M.G. a suferit arsuri pe o mână și la păr.

Starea de fapt expusă a rezultat din mijloacele de probă analizate pe larg în hotărârea primei instanțe, fiind susținută inclusiv de poziția procesuală de recunoaștere a inculpatului, care nici nu a formulat critici în apel privind starea de fapt și vinovăția sa, astfel că s-a apreciat că nu se mai impune o analiză suplimentară a acestor aspecte de către instanța de apel.

S-a constatat că prima instanță a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de tentativă de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior, deși, în raport de starea de fapt reținută, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 174 alin. (1) -art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, această neregularitate neputând fi, însă, îndreptată în apelul inculpatului, deoarece ar reprezenta o agravare a situației juridice a acestuia, cu încălcarea dispozițiilor art. 372 C. proc. pen. anterior, având în vedere tratamentul sancționator mai sever pentru infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav.

Plecând de la starea de fapt descrisă și încadrarea juridică a faptei comise de inculpat, instanța de apel a constatat că individualizarea pedepsei aplicate acestuia corespunde criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. anterior, dându-se eficiență circumstanțelor reale de comitere a faptei, care imprimă acesteia un grad ridicat de pericol social, dar și conduitei procesuale și datelor personale ale inculpatului.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 72 C. pen. anterior, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. în stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile acesteia, prin raportare la criteriile generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

În cauză, s-a constatat că reacția agresivă a inculpatului s-a produs pe fondul consumului de alcool și al stării de nervozitate a acestuia, potrivit propriei declarații, inculpatul fiind nemulțumit că partea vătămată M.G. nu îi remite o sumă de bani pe care o retrăsese de la o unitate bancară. S-a reținut că modul în care inculpatul a înțeles să acționeze, cât și mijloacele folosite, de natură a conduce la suprimarea vieții părților vătămate, dar și la distrugerea încăperii în care se aflau, cu posibilitatea extinderii incendiului și la clădirile din apropiere, în măsura în care incendiul căpăta proporții, utilizarea unui combustibil ușor inflamabil, urmarea care se putea produce -suprimarea vieții a două persoane - constituie elemente care justifică menținerea pedepselor stabilite de prima instanță.

Totodată, a fost avut în vedere că inculpatul are vârsta de 56 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale, desfășura activități lucrative, a avut o conduită parțial sinceră, iar în fața primei instanțe și-a asumat necondiționat răspunderea pentru fapta dedusă judecății.

Evaluând coroborat toate datele privind contextul în care a fost comisă fapta, dar și acțiunea efectivă a inculpatului, datele personale favorabile ale acestuia, conduita procesuală corectă, instanța de apel a constatat că, prin pedepsele aplicate, apropiate de minimul special redus conform art. 320

1

alin. (7) din C. proc. pen. anterior, prima instanță a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, de urmarea produsă, dar și de cea care s-ar fi putut produce, constând în decesul a două persoane și distrugerea prin incendiere a unei clădiri.

S-a apreciat că pedepsele de câte 4 ani închisoare asigură un just echilibru în tratamentul sancționator aplicat inculpatului, motiv pentru care nu a putut fi primită solicitarea acestuia de reducere a pedepselor.

De asemenea, s-a remarcat că atitudinea sinceră a inculpatului a fost valorificată suficient în condițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior, prin reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu o treime și aplicarea în concret a unor pedepse sub minimul special de 5 ani, prevăzut de lege pentru infracțiunile comise și aplicabil pentru cazul în care inculpatul nu ar fi urmat procedura simplificată de judecată. De altfel, s-a reținut că atitudinea inculpatului este parțial sinceră în declarațiile date în faza de urmărire penală, întrucât a prezentat o stare de fapt de natură să diminueze pericolul social al faptei și chiar să atragă o încadrarea juridică mai ușoară, invocând faptul că a folosit o cantitate mică de combustibil, cu intenția de a speria părțile vătămate.

Instanța de apel a apreciat că o reducere mai accentuată a pedepselor nu se impune, în condițiile în care încercarea de suprimare a vieții unor persoane impune o reacție proporțională urmării produse sau a celor care se puteau produce, pentru a preîntâmpina reiterarea unor asemenea conduite, cuantumul pedepselor stabilit de prima instanță fiind necesar pentru asigurarea prevenției speciale și generale.

Menținându-se pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, s-a reținut că este exclusă posibilitatea suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării acesteia, dat fiind că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este superioară limitelor prevăzute de art. 81 alin. (2) C. pen. anterior (2 ani închisoare) și de art. 861 alin. (2) din același cod (3 ani închisoare) până la care este posibilă suspendarea pedepsei aplicată pentru un concurs de infracțiuni.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.M., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Prin prisma cazului de casare invocat, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni de tentativă la omor, în infracțiunea de distrugere prin incendiere, în forma incriminată de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. anterior.

S-a solicitat, de asemenea, reducerea pedepsei aplicate recurentului inculpat și suspendarea condiționată a executării acesteia.

În ceea ce privește legea penală aplicabilă în cauză, apărarea a considerat că legea nouă este mai favorabilă recurentului inculpat.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii sau că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept și nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanța de control judiciar are obligația de a examina cauza dedusă judecății sub toate aspectele de fapt și de drept.

Prin hotărâre „contrară legii" se înțelege acea hotărâre prin care instanța dă o dispoziție interzisă de lege ori omite să se pronunțe cu privire la o dispoziție la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior și are în vedere dispozițiile legale care privesc infracțiunea, pedeapsa și răspunderea penală.

Examinând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea nu privesc o eroare gravă de drept, ci una de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs.

Sub un prim aspect, se reține că inculpatul L.M. a recunoscut faptele, în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, fiind judecat în procedura simplificată.

Recunoscând faptele în fața instanței de fond, inculpatul a acceptat inclusiv încadrarea juridică a acestora, o schimbare de încadrare juridică în control judiciar fiind permisă, însă numai în contextul în care ar fi fundamentată pe aceeași stare de fapt, iar nu pe o reinterpretare a probelor. Or, în cauză, recurentul inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice prin recunoașterea unei alte stări de fapt, ceea ce, evident, nu poate fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Sub un alt aspect, criticile invocate de recurentul inculpat nu pot fi primite nici din perspectiva faptului că, la instanța de fond, pentru infracțiunea de distrugere, s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a lipsei plângerii prealabile a părții vătămate M.G., inculpatul fiind condamnat doar pentru cele două infracțiuni de tentativă de omor, la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Prin urmare, schimbarea încadrării juridice solicitată de recurentul inculpat, din infracțiunea de tentativă de omor (sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 3 ani și 4 luni închisoare și 6 ani și 8 luni închisoare) în infracțiunea de distrugere prin incendiere prev. de art. 217 alin. (1) și (4) C. pen. anterior (sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani), ar încălca principiul non reformatio in pejus, care nu permite îngreunarea situației juridice a inculpatului în propria cale de atac.

În fine, nici cuantumul pedepsei și nici schimbarea modalității de executare a acesteia nu pot fi reformate în control judiciar, în absența unui caz de casare care să permită o astfel de analiză.

Examinând recursul din perspectiva prevederilor art. 5 C. pen., Înalta Curte identifică a fi mai favorabilă în cauză legea veche, în condițiile stabilirii unui regim sancționator mai sever pentru concursul de infracțiuni pe legea nouă. Inculpatul L.M. a fost condamnat pentru două infracțiuni în concurs real, aplicându-i-se o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, iar potrivit dispozițiilor art. 38 C. pen., pedeapsa rezultantă ar fi mult mai severă, respectiv 5 ani și 4 luni închisoare.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva Deciziei penale nr. 11/P din 10 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2014.