ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1384/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1384/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 53 din data de 14

mai 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1090/88/2013,

s-a hotărât:

Respinge excepția

nulității absolute a mijloacelor de probă invocată de inculpat ca neîntemeiată.

În temeiul art. 7 din

Legea 39/2003 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1)

lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul C.C., fără antecedente penale, la o

pedeapsă principală de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2

ani.

În temeiul art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și

art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpat la o pedeapsă

principală de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 33

lit. a) - 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului în

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3

ani.

În temeiul art. 71 C.

pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 350

alin. (1) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului

începând cu 14 mai 2013.

În temeiul art. 88 C.

pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a

arestului preventiv începând cu data de 27 februarie 2013 și până la rămânerea

definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 118

lit. e) C. pen., confiscă de la inculpat suma de 3.300 euro primită pentru

transportul de droguri și suma de 300 euro reprezentând "cadoul" cu

care și-a achiziționat o tabletă.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

avansate de stat în sumă de 800 RON, din care suma de 300 RON reprezentând

onorariu avocat oficiu se va avansa din fond M.J. către B.A. Tulcea pentru avocat

I.V. (în faza de urmărire penală).

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Relativ la

solicitarea constatării nulității absolute a mijloacelor de probă, prima

instanță a constatat următoarele:

Împrejurarea că în

cursul urmăririi penale, organele de anchetă i-au făcut cunoscut inculpatului

dispoz. art. 320

1

C. proc. pen. referitoare la procedura

simplificată în cazul recunoașterii vinovăției (dat fiind că unii dintre

inculpații cercetați în cauze similare au recunoscut comiterea faptelor puse în

sarcina lor) nu echivalează cu promisiunile și "îndemnurile"

prevăzute ca mijloace de constrângere în alin. (1) al art. 68 C. proc. pen.

În privința

declarației olografe a inculpatului, nu există dovezi concrete că inculpatul a

fost constrâns să o scrie. Inculpatul s-a apărat susținând că era beat la

momentul în care a scris declarația olografă, datată 27 februarie 2013, aspect

confirmat de mama sa în declarația ce i-a fost luată în ședința publică din 7

mai 2013.

Dacă totuși prin absurd,

organele de anchetă l-au obligat în vreun fel sau altul să scrie și să semneze

cele două declarații, inculpatul ar fi trebuit să aducă la cunoștința

procurorului și/sau a judecătorului care a soluționat propunerea de arestare și

să-și clameze nevinovăția. Invocarea spaimei de autorități nu este suficientă,

până la urmă, în joc era propria-i libertate pentru care trebuia să se lupte,

nevinovat fiind, nu să accepte pasiv acuzațiile grave ce i se aduceau.

Nu va fi reținută

nici acuzația că inculpatul nu a putut beneficia de apărare la momentul luării

primelor două declarații, întrucât la acel moment (orele 15:00 - 16:20) nu

fusese luată măsura reținerii, această măsură fiind dispusă începând cu ora 18,

or, asistența juridică este obligatorie conf. art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

doar atunci când inculpatul este reținut sau arestat chiar în altă cauză.

De asemenea, nu pot

fi primite nici reproșurile aduse prestației avocatului din oficiu și primului

avocat, acești avocați, asemenea organelor de anchetă, văzând intenția

inculpatului de a recunoaște infracțiunile, i-au făcut cunoscute dispoz. art.

320

1

C. proc. pen. și l-au sfătuit să solicite aplicarea acestor

dispoziții legale. Inculpatul nu era obligat să pună în practică aceste

recomandări, avocații nu îl puteau determina să facă ceva împotriva voinței

lui. Nimic nu l-a împiedicat pe inculpat să-și angajeze alt avocat ales încă

din data de 27 februarie 2013 și să înceapă să combată încă de atunci

acuzațiile care i se aduceau.

Relativ la

nelegalitatea referatului de evaluare dispus a fi efectuat după sesizarea

instanței, tribunalul constată că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 92/2000 nu

este prevăzută obligativitatea (și nici măcar posibilitatea) ca avocatul ales

să asiste inculpatul în timpul interviului luat de către consilierul de

probațiune. Numai în art. 14 din actul normativ menționat este prevăzută

posibilitatea avocatului ales sau desemnat din oficiu să aibă acces la dosarul

de supraveghere, dar numai cu acordul condamnatului aflat sub supraveghere, însă

art. 14 nu este aplicabil în cazul inculpatului.

Referitor la

importanța referatului de evaluare, trebuie menționat că acest document nu este

o probă care să sprijine acuzarea dintre cele prevăzute de alin. (1) al art. 64

C. proc. pen. ci, doar un instrument consultativ și de orientare în luarea

deciziilor juridice, incontestabil util în individualizarea pedepselor,

îndeosebi a modalității de executare a acestora.

Cu privire la

obținerea în mod ilegal a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice,

instanța constată aceste probe nu îl privesc pe inculpat și nu au fost invocate

de procuror pentru inculparea sa.

Pe fondul cauzei, în

urma examinării probelor administrate în cursul urmăririi penale,

coroborându-le cu declarațiile date în fața instanței de inculpat și de

martorii B.C., R.V.M. și C.C., instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

Inculpatul C.C. este

prieten cu numitul R.V.M. (cercetat și el într-un dosar pentru fapte similare,

fiind condamnat prin Sentința penală nr. 36 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului

Tulcea la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, sentință rămasă definitivă). În luna decembrie 2011

a aflat de la acest prieten că poate transporta un kilogram de droguri din

Brazilia către Italia, în schimbul unor sume de bani, în raport de cantitatea

transportată.

Datorită faptului că

nu avea bani, inculpatul i-a cerut lui R.V.M. să îl implice în această

activitate. În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul

R.V.M. a susținut că inculpatul a fost interesat să meargă cu el încă de la

prima deplasare a martorului, acesta promițându-i că va merge dacă se întoarce

nevătămat.

R.V.M. a luat

legătura cu S.A. (organizatorul grupului) din Italia, căruia i-a trimis o poză

a inculpatului și cum S. a fost de acord, martorul s-a ocupat de plecarea

inculpatului, plătindu-i pașaportul cu banii primiți de la A. care cumpărase și

biletele de avion.

La sfârșitul lunii

martie 2013, inculpatul a fost condus la aeroport de B.C. pe care A. îl

recomandase, inculpatul fiind însoțit de M.P., care mergea și el în Italia

pentru același lucru. Cu privire la B.C., trebuie menționat că acesta, asemenea

lui R.V.M., a fost cercetat în Dosarul nr. 961/88/2013 și condamnat pentru fapte

similare.

Cei doi au aterizat

pe aeroportul Bergamo din Milano, iar de aici au luat un tren către Torino,

fiind așteptați la ieșirea din gară de către A. și conduși la un apartament în

care au stat aprox. 10 zile și unde primeau aproape zilnic vizita unui cetățean

de culoare care le citea din biblie. A. l-a sunat pe R.V.M. căruia i-a

comunicat că C.C. a ajuns cu bine. C. a luat legătura cu prietenul său pe

messenger spunându-i de fiecare dată că e bine. A. i-a condus pe cei doi la

două agenții diferite din Milano de unde și-au cumpărat bilete pentru Brazilia

pe relația dus-întors, fiecare dintre ei plecând pe trasee diferite. Inculpatul

a plecat din Paris la Rio de Janeiro, iar M.P. din Italia către Brazilia.

Inculpatul a precizat

în cursul urmăririi penale că și el și M.P. au primit de la A. câte 1.500 euro

fiecare pentru cheltuieli și că au fost instruiți de același A. cum să se

comporte în Brazilia, nu aveau voie să fie distrași de nimic, femei, droguri,

alcool, distracții, nu aveau voie să iasă pe stradă la ore târzii.

În Brazilia,

inculpatul s-a cazat la un hotel din Sao Paolo, ținând legătura cu A. prin

intermediul internetului, după ce și-a cumpărat o cartelă SIM, folosind o sală

de internet, i-a comunicat lui A. numărul său de telefon.

Deși erau amândoi în

Brazilia, în același timp, la același hotel, inculpatul primise de la A.

interdicție să ia legătura cu M.P., însă după 4 zile, cei doi s-au întâlnit

întâmplător pe scările hotelului la care erau cazați.

După 7 zile, de la

sosirea în Sao Paolo, inculpatul a fost contactat telefonic de către un bărbat

care i-a cerut să se deplaseze la o stație de metrou pentru a se întâlni. A

mers la locul de întâlnire și un bărbat de culoare i-a oferit două perechi de

adidași, una pentru el, cealaltă pentru M.P.

Inculpatul a revenit

la hotel, i-a dat adidașii lui P., iar a doua zi a plecat spre Rio de Janeiro

unde a mai rămas încă o zi. Deși P. avusese un traseu diferit de al

inculpatului, acesta trebuia să se întoarcă în Italia în aceeași zi cu

inculpatul.

În mod constant, în

cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că întâlnirea cu M.P. nu a mai

avut loc, aflând ulterior că acesta a fost arestat pe aeroportul din

Malpensa-Italia, fiind depistat cu drogurile asupra lui.

C.C. a revenit

inițial în Franța, iar de aici, a folosit diferite mijloace de transport pentru

a ajunge în Italia, la gara din Torino, întâlnindu-l pe A. care l-a condus pe

stradă. Aici A. i-a dat o altă pereche de adidași în schimbul adidașilor cu

care venise din Brazilia, cerându-i să-l aștepte în acel loc. A. a revenit, i-a

dat 3.600 euro, conducându-l apoi la un alt apartament unde a stat încă 3 zile.

Inculpatul le-a spus

organelor de anchetă că ar fi trebuit să-l aștepte pe numitul M.L., tulcean și

el, să vină din Columbia cu un transport similar de droguri, însă nu l-a

întâlnit pentru că a fost arestat în Bogota - Columbia, fiind surprins cu

drogurile asupra lui.

Văzând că nu i-a

întâlnit pe cei doi tulceni, după cele 3 zile, inculpatul a revenit în țară.

În finalul

declarației date în fața procurorului, inculpatul a menționat că pe lângă suma

de 3.600 euro, a primit și un bonus de 300 euro cu care putea să-și cumpere un

cadou, în prezența unei persoane care făcea parte din grupul lui A. Inculpatul

a mai precizat că din acest bonus și-a cumpărat o tabletă în valoare de 350

euro, 50 de euro folosindu-i din banii primiți pentru transport, iar din banii

câștigați și-a cumpărat o mașină și s-a întreținut întrucât nu mai locuiește cu

mama, mutându-se singur într-o garsonieră.

Audiat de judecătorul

învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul a

recunoscut faptele. Aceeași atitudine a avut-o inculpatul și în fața instanței

de fond cu ocazia verificării măsurii arestării preventive în condițiile art.

300 C. proc. pen., precum și în fața instanței de recurs (în recursurile

declarate împotriva încheierilor de arestare preventivă și apoi de menținere a

arestării).

În cursul cercetării

judecătorești, inculpatul și-a schimbat radical atitudinea, negând săvârșirea

faptelor.

În declarația pe care

a acceptat să o dea la termenul de judecată din 7 mai 2013, inculpatul a

afirmat că a plecat în Italia pentru a-și găsi un loc de muncă după ce a aflat

de la R.V.M. că a transportat o pereche de adidași pe ruta Madrid - Torino

pentru care a primit o sumă de bani. A fost într-adevăr condus de B.C. și a

călătorit cu un anume P., dar cu care nu a discutat nimic, neprezentând

încredere.

Inculpatul a mai

precizat că a intrat în legătură cu S.A. și a acceptat să transporte contra

cost o pereche de adidași din Brazilia în Italia după ce în prealabil a

verificat pe internet dacă pot fi transportate atât de ușor droguri, numai că

în Brazilia a stat 8 - 9 zile fără să fie contactat de vreo persoană, astfel că

s-a întors în Italia prin Franța fără să aducă nimic din Sao Paolo.

A mai susținut

inculpatul că a primit de la A. doar suma de 1.500 euro, bani pe care i-a

cheltuit în Brazilia și a revenit în țară cumpărându-și bilet cu banii pe care

îi dăduse mama lui. La întoarcerea în Tulcea i-a dat lui R.V.M. suma de 300

euro (tot din banii primiți de la mama sa, pentru a nu se face de râs în fața

prietenilor săi, cărora le-a inventat o poveste asemănătoare cu a lui V.).

Inculpatul a mai

declarat că inițial a recunoscut la îndemnul primului său avocat ales și că

nu-și amintește dacă cele consemnate în Declarația din 27 februarie 2013 sunt

susținerile sale, întrucât în aceea zi era în stare de ebrietate.

Toate aceste

susțineri ale inculpatului din varianta prezentată instanței de fond nu pot fi

reținute ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, ci reprezintă

încercarea lui C.C. de a scăpa de consecințele răspunderii penale. Aceeași

concluzie se impune și cu privire la mitomania invocată ca justificare a

"poveștii" inventate pentru prieteni. În plus, mitomania este o boală

psihică ce poate fi atestată doar prin acte medicale, și nu prin mărturia unei

mame care ar face orice să-și apere copilul de rigorile legii.

Așadar, inculpatul a

prezentat pe parcursul procesului penal, două variante, prima, în care recunoaște

și regretă faptele, a doua, în care păstrează în mare firul evenimentelor, dar

modifică finalul, în sensul că neagă transportarea vreunui bun din Brazilia în

Italia și primirea vreunei sume de bani pentru transport (deși avea

"așteptări" în acest sens, potrivit Declarației din 7 mai 2013).

Conform art. 69 C.

proc. pen., declarațiile inculpatului în procesul penal pot servi la aflarea

adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Întrucât inculpatul

nu a dat nicio explicație plauzibilă pentru retractarea - cel puțin parțială -

a primelor declarații (instanța a respins motivat excepția nulității absolute a

mijloacelor de probă la începutul considerentelor), instanța va înlătura

parțial ultima declarație a inculpatului, numai cu privire la aspectele ce nu

se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor

existente în cauză.

Instanța nu are nicio

îndoială cu privire la sinceritatea martorilor B.C. și R.V.M. Chiar dacă

inculpatul i-a acuzat (prin avocatul ales) că au interes să declare în

defavoarea sa, observăm că acești martori au avut aceleași susțineri pe

parcursul întregului proces penal ce s-a desfășurat împotriva lor ca inculpați.

Din rechizitoriul din

prezenta cauză, rezultă că cercetarea acestui grup infracțional este în

desfășurare atât la Biroul Teritorial Tulcea, cât și la alte unități

teritoriale ale D.I.I.C.O.T. S.A. este arestat în lipsă prin Încheierea nr. 2

din 28 ianuarie 2013 și s-a emis mandat european de arestare. Se continuă

identificarea cetățenilor de culoare și a cărăușilor implicați în transportul

drogurilor. A mai rezultat că alți cărăuși au fost surprinși pe aeroport în

timp ce transportau droguri și arestați preventiv ( M.P., C.P., M.L.).

Revenind la apărările

inculpatului, tribunalul nu va primi nici concluziile de achitare formulate în

legătură cu prima infracțiune de care este acuzat inculpatul.

Verificând întregul

material probator, instanța constată că în speță sunt întrunite cerințele

grupului infracțional organizat, astfel cum este reglementat în art. 2 lit. a)

din Legea nr. 39/2003; inculpatul a aderat la grupul inițiat, organizat de S.A.

împreună cu doi cetățeni de culoare, aceste trei persoane acționând coordonat o

perioadă de cel puțin 1 an de zile (pe parcursul anului 2012) în scopul

comiterii unor infracțiuni grave (trafic de droguri) pentru a obține beneficii

financiare.

În acest grup

infracțional, persoanele implicate aveau roluri și sarcini bine stabilite; S.A.

avea rolul de a recruta cărăuși, de a le asigura cazarea și a-i pregăti pentru

transportul de droguri, a le coordona toate activitățile și deplasările; cei

doi cetățeni de culoare îi pregăteau din punct de vedere psihologic și

religios, îi învățau tehnici de autocontrol; cărăușii, la rândul lor, atrăgeau

contra cost alte persoane doritoare să se implice în activitatea infracțională.

Inculpatul i-a

cunoscut personal pe S.A. și pe cei doi cetățeni de culoare, a locuit împreună

cu alt cărăuș, avea cunoștințe despre activitatea infracțională a lui. R.V.M.

și i-a cerut acestuia să îl recomande lui A., la întoarcerea în țară i-a dat

lui R. 300 euro drept răsplată pentru racolarea sa, deci suficiente elemente

care converg spre concluzia că avea cunoștință de existența grupului și a

acceptat să se implice în activitățile acestui grup. Inculpatul însuși, în

cursul cercetării judecătorești, după ce a negat faptele, a recunoscut că

înainte de plecarea în Italia a verificat pe internet dacă pot fi transportate

atât de ușor droguri pentru a ști dacă se implică în "această

poveste", recunoscând, implicit, cu ce se ocupau persoanele în anturajul

cărora a intrat de bunăvoie.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul C.C.

În dezvoltarea

motivelor de apel ale inculpatului C.C. s-a solicitat admiterea apelului,

invocându-se nulitatea absolută a urmăririi penale și a hotărârii

judecătorești, arătându-se că în data de 27 februarie 2012, la ora 09.15,

numitul R.V.M. a fost invitat la B.C.C.O. Tulcea și i s-a luat o declarație,

acesta denunțându-l pe inculpatul C.C. în sensul că l-a recrutat și l-a ajutat,

iar la întoarcere, i-a dat suma de 300 euro pentru transportul făcut; s-a mai

arătat că la ora 15:10 a fost adus inculpatul C.C. care, la rândul său, l-a

denunțat pe R.V.M. că l-a recrutat, iar la orele 18:00 ambii sunt arestați; în

data de 28 februarie 2012, R.V.M. își angajează un avocat care îl apără pe

acesta până în data de 11 martie 201, însă în data de 11 martie 2012, avocatul

vine și-l apără pe C.C., deși inculpații sunt în relații de dușmănie; în

consecință, au fost invocate dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

respectiv nulitatea urmăririi penale pentru lipsă de apărare; s-a mai arătat că

anterior începerii urmăririi penale, organele de poliție l-au convins pe

inculpat să dea declarație, i-au sugerat ce să scrie pentru a putea beneficia

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., iar la procuror, din nou a

fost pus să scrie că își menține declarația; prin urmare, s-a apreciat că

metoda prin care s-a luat declarație inculpatului C.C. este una nelegală,

probele obținute astfel sunt nelegale, motiv pentru care s-a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) C. proc. pen.; în acest sens, s-a

arătat că în declarația dată la organele de poliție, sunt menționate nume de

persoane și adrese exacte, fiind prea multe detalii tehnice, detalii pe care

numai lucrătorii de poliție le cunoșteau, inculpatul cedând presiunilor

psihice, acesta fiind obosit și sub influența băuturilor alcoolice; un alt

motiv de apel invocat privește încadrarea juridică a faptei care este dată de

calitatea obiectului material, însă nimeni nu a văzut nicio substanță.

Prin motivele de apel

invocate, inculpatul C.C. a solicitat achitarea acestuia pentru infracțiunea

prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în temeiul dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta de a se deplasa

în calitate de turist în Torino, Italia, și apoi în Sao Paolo, Brazilia,

neconstituind o faptă prevăzută de legea penală, în condițiile în care nimeni

nu a văzut că inculpatul ar fi transportat cu el vreun drog), iar în subsidiar

achitarea pentru această infracțiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătându-se că lipsește latura subiectivă a infracțiunii

de trafic de droguri, arătându-se că inculpatul C.C. a trecut prin mai multe

controale în vămi și aeroporturi, nefiind depistate asupra sa droguri.

În ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul C.C. a solicitat,

prin motivele de apel, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și, în subsidiar, în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

arătându-se că acesta a cunoscut doar 2 persoane, respectiv pe R.V.M. în

România și pe S.A. în Italia (acesta din urmă nepropunându-i să comită vreo

infracțiune) neputându-se astfel reține că a putut adera la un grup

infracțional organizat, grupul trebuind să fie format din trei sau mai multe

persoane care trebuie să acționeze coordonat, potrivit art. 2 lit. a) din Legea

nr. 39/2003.

În apel nu s-au

administrat mijloace de probă noi.

La termenul din data

12 septembrie 2013, inculpatul C.C. a precizat personal că nu dorește să dea declarație

în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin.

(2) C. proc. pen.

Examinând sentința

apelată în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului și

raportat la efectul devolutiv al apelului prev. de art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de apel a constatat că apelul formulat în cauză este fondat doar

sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate și al

individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei rezultante,

pentru următoarele:

În ceea ce privește

motivele de apel prin care s-a invocat nulitatea absolută a urmăririi penale și

a hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond, instanța de

apel a reținut că la termenul de judecată din 7 mai 2013, inculpatul, prin

avocat ales, a invocat nulitatea absolută a mijloacelor de probă obținute de

către Ministerul Public în mod nelegal, arătându-se următoarele:

- persoanelor audiate

(inculpat, martori) li s-a sugerat de către organele de anchetă să scrie în

declarațiile date că ar fi transportat droguri (respectiv cocaină), deși

aceștia nu au văzut și nu au cunoscut să fi transportat o asemenea substanță și

li s-a promis că vor primi pedepse a căror executare va fi suspendată dacă se

vor prevala de art. 320

1

C. proc. pen.;

- inculpatul a fost

audiat la data de 27 februarie 2013 în timp ce era în stare avansată de

ebrietate și oboseală, sugerându-i-se și dictându-i-se ce anume să scrie, în

conținutul declarației fiind redate în mod exact adresele de domiciliu ale unor

persoane;

- organele de anchetă

au folosit "tehnica manipulării inculpatului", inculpatul fiind pus

să scrie după dictare o declarație olografă anterior începerii urmăririi

penale, fără a i se da dreptul de a beneficia de apărare și de timpul necesar

pregătirii apărării, iar, ulterior începerii urmăririi penale, în prezența unui

avocat numit din oficiu, a fost pus să-și mențină declarația dată la organul de

poliție care a pornit din start cu ideea că inculpatul a comis faptele pentru

care este cercetat;

- consilierul de

probațiune s-a subrogat în drepturile anchetatorului, depășindu-și competențele

materiale, referatul de evaluare conținând elemente străine de art. 12 din O.G.

nr. 92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare

socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor

neprivative de libertate;

- întrucât inculpatul

era arestat preventiv la data "investigării" de către consilierul de

probațiune, ar fi trebuit să fi fost asistat de un avocat; referatul nu i-a

fost prezentat inculpatului spre citire și semnare, astfel că referatul de

evaluare a fost emis în mod nelegal;

- interceptările și

înregistrările convorbirilor telefonice au fost obținute în mod ilegal și fără

autorizarea motivată a judecătorului în sensul că autorizarea interceptărilor a

expirat la data de 7 septembrie 2012, iar la dosar există o convorbire datând

din 22 septembrie 2012; o situație asemănătoare existând și cu privire la

interceptarea convorbirilor din data de 15 octombrie 2012, anterior obținerii

autorizării legale.

Instanța de apel a

constatat că în mod temeinic instanța de fond a reținut că faptul că în cursul

urmăririi penale, organele de anchetă i-au făcut cunoscut inculpatului dispoz.

art. 320

1

C. proc. pen. referitoare la procedura simplificată în

cazul recunoașterii vinovăției (dat fiind că unii dintre inculpații cercetați

în cauze similare au recunoscut comiterea faptelor puse în sarcina lor) nu

echivalează cu promisiunile și "îndemnurile" prevăzute ca mijloace de

constrângere în alin. (1) al art. 68 C. proc. pen., aducerea la cunoștința

inculpatului a unor prevederi legale nu poate fi interpretate ca o modalitate

de manipulare a inculpatului sau o procedură neloială de obținere a probelor în

cursul urmăririi penale.

Instanța de apel a constatat

că nu sunt întemeiate susținerile apărătorilor inculpatului în sensul că

inculpatul a fost constrâns să scrie declarația olografă din 27 februarie 2013

dată în fața organelor de cercetare penală, neexistând nicio dovadă în acest

sens.

În mod corect

instanța de fond nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că ar fi fost sub

influența băuturilor alcoolice în momentul în care a dat declarația olografă,

declarația mamei sale în același sens fiind evident subiectivă pentru a-și

apăra fiul.

Instanța de apel a

reținut că în aceeași zi - 27 februarie 2013 - inculpatul a dat alte două

declarații, una în fața organului de cercetare al poliției judiciare, cealaltă

în fața procurorului și în prezența unui avocat desemnat din oficiu, nici

procurorul și nici apărătorul inculpatului nefăcând nicio mențiune cu privire

la starea de ebrietate în care s-ar fi aflat inculpatul.

Faptul că declarația

olografa dată de către inculpat la data de 27 februarie 2013 este aproape

identică cu celelalte două declarații date de către inculpatul C.C. în aceeași

zi se explică prin faptul că aceste declarații au fost date în aceeași zi, la

intervale orare apropiate, iar inculpatul menținându-și declarația olografă,

cea de-a doua declarație fiind identică cu prima.

Instanța de apel a

mai reținut că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care era

cercetat și în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de

arestare și a celui care a verificat măsura arestării în condițiile art. 300

1

C. proc. pen., precum și în fața completelor de recurs; prin urmare, dacă

inculpatul ar fi fost constrâns în vreun fel de organele de anchetă să dea

declarațiile din data de 27 februarie 2013 sau ar fi fost în stare de ebrietate

în acea zi, nu se justifică în niciun fel de ce:

- la data de 28

februarie 2013, când Tribunalul Tulcea a soluționat propunerea de arestare

preventivă a acestui inculpat,

- la data de 4 martie

2013, când Curtea de Apel Constanța a soluționat recursul inculpatului

împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive,

- la data de 21

martie 2013, când Tribunalul Tulcea a Verificat legalitatea și temeinicia

măsurii arestării preventive a acestui inculpat potrivit art. 300

1

C. proc. pen.,

- la data de 25

martie 2013, când Curtea de Apel Constanța a soluționat recursul inculpatului

împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive potrivit art.

300

1

C. proc. pen.,

inculpatul C.C., de

fiecare dată, asistat fiind de către un avocat, a declarat în ultimul cuvânt că

recunoaște comiterea faptelor și le regretă.

Instanța de apel a

constatat că nu este întemeiată nici apărarea constând în faptul că acest

inculpat nu a putut beneficia de apărare la momentul luării primelor două

declarații, instanța de fond reținând în mod corect că datorită faptului că la

acel moment nu fusese luată măsura reținerii, această măsură fiind dispusă

începând cu ora 18:00, iar asistența juridică este obligatorie conf. art. 171

alin. (2) C. proc. pen. doar atunci când inculpatul este reținut sau arestat

chiar în altă cauză.

Nu au fost apreciate

ca întemeiate nici criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea

referatului de evaluare dispus a fi efectuat după sesizarea instanței, prima

instanță reținând în mod întemeiat că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 92/2000 nu

este prevăzută obligativitatea (și nici măcar posibilitatea) ca avocatul ales

să asiste inculpatul în timpul interviului luat de către consilierul de

probațiune. Numai în art. 14 din actul normativ menționat este prevăzută

posibilitatea avocatului ales sau desemnat din oficiu să aibă acces la dosarul

de supraveghere, dar numai cu acordul condamnatului aflat sub supraveghere,

însă art. 14 nu este aplicabil în cazul inculpatului.

Examinând cuprinsul

acestui referat de evaluare, instanța de apel a constatat că acesta a fost

întocmit cu respectarea dispoz. O.G. nr. 92/2000 și cuprinde informații despre

mediul din care provine inculpatul, starea sa de sănătate, eventualele

dependențe, educație, profesie, felul în care își petrece timpul liber, analiza

infracțiunii din punctul de vedere al cauzelor care au condus la săvârșirea

acesteia, analiza resurselor interne și externe care ar putea sprijini persoana

în procesul de schimbare comportamentală, factorii care pot favoriza sau inhiba

comportamentul infracțional, perspectivele de reintegrare, nerezultând că cel

care l-a întocmit și-a depășit în vreun fel atribuțiile profesionale.

Instanța de apel a

reținut însă că din acest referat de evaluare rezultă nenumărate detalii pe

care inculpatul le-a dat cu privire la persoanele pe care le-a întâlnit,

traseul urmat, modul în care a săvârșit faptele, sentimentele sale, credințele,

trăirile sale înainte și după arestarea sa preventivă, fiind un lucru obișnuit

ca în referatele de evaluare să fie cuprinse mențiunile făcute de către un inculpat

cu privire la faptele pentru care sunt cercetați, acestea fiind folosite de

către persoanele care întocmesc referatele de evaluare în evaluarea atitudinii

inculpatului cu privire la faptele pentru care este cercetat, la

conștientizarea faptelor, acestea constituind elemente avute în vedere la

formularea concluziilor privind perspectivele de reintegrare socială a unui

inculpat.

Instanța de apel a

constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect că datorită faptului că

prin acest interviu inculpatul C.C. a recunoscut acuzațiile, este evident

motivul pentru care avocații acestuia au invocat nelegalitatea referatului de

evaluare.

Nu au fost apreciate

ca întemeiate nici criticile aduse de către inculpatul C.C. prin apărătorii săi

cu privire la obținerea în mod ilegal a interceptărilor și înregistrărilor

convorbirilor telefonice, instanța de fond reținând în mod corect că aceste

mijloace de probă nu îl privesc pe acest inculpat și nu au fost invocate de

procuror pentru inculparea sa.

Instanța de apel a constatat

că nu sunt întemeiate nici motivele de apel invocate de către inculpatul C.C.

prin apărătorii săi cu privire la nulitatea absolută a urmăririi penale și a

hotărârii instanței de fond ca urmare a faptului că deși acest inculpat avea

interese contrare cu inculpatul R.V.M., ambii inculpați au fost apărați la data

de 11 martie 2013 de către același avocat, fiind astfel lipsă de apărare pentru

inculpatul C.C.

În acest sens,

instanța de apel a avut în vedere faptul că la data de 11 martie 2013

inculpații C.C. și R.V.M. nu au avut interese contrare, fiind stare de

dușmănie.

În acest sens,

instanța de apel a constatat că prin toate declarațiile date de către cei doi

inculpați aceștia au recunoscut comiterea faptelor, declarațiile acestora

coroborându-se sub aspectul modalității în care s-au cunoscut și cum inculpatul

C.C. a aflat despre modalitatea în care putea câștiga sume de bani transportând

droguri din Brazilia în Italia, niciunul dintre ei neafirmând vreo stare de

fapt negată de celălalt inculpat, doar în această situație putându-se reține că

există o contrarietate de interese dintre cei doi inculpați.

În consecință,

instanța de apel a constatat că între cei doi inculpați nu a existat o

contrarietate de interese până la data de 11 martie 2013 inclusiv, ambii

inculpați declarând aceleași aspecte de fapt cu privire la participarea la

activitatea infracțională reținută în sarcina lor, astfel că nu se justifică ca

aceștia să fie asistați de către avocați diferiți.

În ceea ce privește

starea de fapt reținută de prima instanță, instanța de apel a constatat că

instanța de fond a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză,

reținând vinovăția inculpatului C.C. sub forma intenției directe prev. de art.

19 pct. 1 lit. a) C. pen.

În acest sens, instanța

de apel a avut în vedere declarațiile date de inculpatul C.C. până la termenul

din data de 7 mai 2013, precum și concluziile puse de către acesta în ultimul

cuvânt la soluționarea propunerii de arestare preventivă sau la verificarea

măsurii arestării preventive, atât în fața instanței de fond, cât și în fața

instanței de recurs, prin care a recunoscut în mod constant comiterea faptelor

pentru care era cercetat.

Instanța de apel a

mai reținut că aceste declarații ale inculpatului C.C. se coroborează și cu

declarațiile date de către R.V.M. și B.C.

Instanța de apel a

constatat că apărarea expusă de către inculpatul C.C. la termenul din data de 7

mai 2013 (că doar s-a deplasat în Brazilia unde a stat 8 - 9 zile fără a se

întâlni cu nimeni, după care s-a întors în Italia, fără a transporta vreun bun

și fără a primi vreun ban) nu este întemeiată, nefiind justificată în mod

credibil și plauzibil schimbarea declarațiilor date de către acest inculpat în

mod constant anterior pe parcursul unei perioade de 1 lună de zile, declarații

date atât în fața organelor de cercetare penală, cât și a instanțelor de

judecată de fond și de recurs cu ocazia soluționării unor cereri privind măsura

arestării preventive; nu este întemeiată nici apărarea constând în o presupusă

mitomanie a inculpatului invocată ca justificare a poveștii inventate pentru

prieteni, instanța de fond reținând în mod corect că mitomania este o boală

psihică ce poate fi atestată doar prin acte medicale și nu prin mărturia unei

mame care ar face orice să-și apere copilul de consecințele comiterii unor

fapte penale.

Instanța de apel a

constatat că instanța de fond a reținut în mod temeinic că nicio dispoziție

procedural penală nu interzice audierea unor co-inculpați ca martori în cauza

disjunsă (cazul martorului R.V.M. - coinculpat în dosarul inițial, disjuns ca

urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen.) sau în alte cauze penale

similare (cazul martorului B. cercetat și condamnat într-un alt dosar pentru

aceleași infracțiuni în aceleași circumstanțe), mai ales că, aceștia comparând

în calitate de martori și declarând sub prestare de jurământ se expun riscului

săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Instanța de apel a

mai avut în vedere și existența altor dosare penale în care este/a fost

cercetată aceeași activitate infracțională, același "modus operandi",

același principal organizator, S.A., aceiași cetățeni de culoare care îi

pregăteau psihic pe "cărăuși". Ceea ce diferă la aceste dosare

penale, aflate în diverse stadii procesuale, este persoana cărăușului, și

conduita pe care înțelege să o adopte în timpul procesului penal.

Astfel:

- în Dosarul nr.

8280/88/2012 al Tribunalului Tulcea, inculpații I.I.C., E.G.I.A. au pledat

vinovați și au fost condamnați la pedepse privative de libertate, aceste cauze

aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție,

- în Dosarul nr.

961/88/2013 al Tribunalului Tulcea, inculpatul B.C., G.L., V.G., R.V.M., au

solicitat de asemenea aplicarea dispoz. art. 320

1

C. proc. pen., și

au fost condamnați la pedepse de câte 3 ani închisoare cu suspendarea

executării pedepselor sub supraveghere, dosar rămas definitiv prin neapelare,

- un alt dosar, nr.

164/88/2013, privindu-i pe Ț.I., Ș.V., P.V.C. și T.E.C. a fost soluționat de

către Tribunalul Tulcea la data de 27 august 2013, pronunțându-se condamnarea

acestor inculpați,

- S.A. este arestat

în lipsă prin Încheierea nr. 2 din 28 ianuarie 2013 și s-a emis mandat european

de arestare.

Instanța de apel a

reținut că se continuă identificarea cetățenilor de culoare și a cărăușilor implicați

în transportul drogurilor, alți cărăuși fiind surprinși pe aeroport în timp ce

transportau droguri și arestați preventiv (M.P., C.P., M.L.).

Instanța de apel a

constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului C.C. prin

care a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din

Legea nr. 39/2003.

Din coroborarea

mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța de apel a constatat că în

speță sunt întrunite cerințele grupului infracțional organizat, astfel cum este

reglementat în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003.

Astfel, s-a reținut

că inculpatul C.C. a aderat la grupul inițiat și organizat de S.A. împreună cu

doi cetățeni de culoare, aceste trei persoane acționând coordonat o perioadă de

cel puțin 1 an de zile (pe parcursul anului 2012) în scopul comiterii unor

infracțiuni grave (trafic de droguri) pentru a obține beneficii financiare.

Instanța de apel a

constatat că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că în acest grup

infracțional, persoanele implicate aveau roluri și sarcini bine stabilite,

fiind astfel îndeplinite cerințele prev. de art. 2 lit. a) din Legea nr.

39/2003 pentru existența unui unui grup infracțional organizat.

Astfel:

- S.A. avea rolul de

a recruta cărăuși, de a le asigura cazarea și a-i pregăti pentru transportul de

droguri, a le coordona toate activitățile și deplasările;

- cei doi cetățeni de

culoare îi pregătea din punct de vedere psihologic și religios, îi învăța

tehnici de autocontrol;

- cărăușii, la rândul

lor, atrăgeau contra unui comision alte persoane doritoare să se implice în

activitatea infracțională.

Nu sunt întemeiate

criticile inculpatului C.C. în sensul că i-a cunoscut doar pe R.V.M. și pe

S.A., inculpatul C.C. cunoscându-i și pe cei doi cetățeni de culoare, a locuit

împreună cu alt cărăuș, avea cunoștințe despre activitatea infracțională a lui

R.V.M. și i-a cerut acestuia să îl recomande lui A., la întoarcerea în țară i-a

dat lui R. 300 euro drept răsplată pentru racolarea sa.

Toate aceste elemente

conduc la concluzia că inculpatul C.C. avea cunoștință de existența grupului

infracțional organizat și a acceptat să se implice în activitățile acestui

grup.

Faptul că, în cursul

cercetării judecătorești, după ce a negat faptele, inculpatul C.C. a recunoscut

că înainte de plecarea în Italia a verificat pe internet dacă pot fi

transportate atât de ușor droguri pentru a ști dacă se implică în "această

poveste", echivalează cu o recunoaștere implicită a faptului că știa cu ce

se ocupau persoanele în anturajul cărora a intrat de bunăvoie.

Instanța de apel a

constatat că nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale inculpatului C.C.

prin care a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În mod întemeiat

instanța de fond a reținut că, chiar dacă în cursul urmăririi penale nu s-au

putut face constatări tehnico-științifice cu privire la conținutul

transportului, inculpatul nefiind surprins în flagrant, în speță, există mai

multe probe indirecte din care rezultă existența obiectului material al

infracțiuni de droguri de mare risc (cocaină).

În acest sens,

instanța de apel a reținut că:

- atât inculpatul, în

cursul urmăririi penale, cât și martorii R.V.M. și B.C. au declarat că, deși nu

au văzut drogurile, au convingerea că au transportat cocaină; faptul că a putut

trece fără probleme de filtrele de la aeroporturi nu impune neapărat concluzia

că inculpatul nu avea droguri asupra sa, ci că acele filtre nu erau

infailibile, martorul R.V.M. declarând în acest sens că la filtre i-au fost controlate

bagajele dar niciodată adidașii pe care îi avea în picioare;

- în Rechizitoriul

nr. 17D/P/2012, anexat în volumul II al dosarului de urmărire penală, la fila 6

se menționează că 4 dintre persoanele racolate de inculpatul E.G. au fost

arestate în Franța cu diverse cantități de cocaină,

- la filele 102 și

105 din același volum II de urmărire penală, sunt atașate Adresele nr.

2146227/S4/Bl/BiT/13 iunie 2012 emis de I.G.P.R. - Serviciul Antidrog și

corespondența din 17 decembrie 2012 emisă de Consulatul General al României la

Rio de Janeiro din care rezultă că o altă persoană implicată în grupul

infracțional organizat de S.A. (C.L.P.) a fost arestată pentru trafic de

droguri (fiind depistată cu 2,5 Kg. cocaină).

Prima instanță a

reținut în mod întemeiat că practica judiciară a confirmat că probele indirecte

nu sunt interzise de dispozițiile procedurale penale, în prezenta cauză

existând suficiente probe indirecte de vinovăție a inculpatului C.C.

În acest sens,

instanța de apel a avut în vedere interpretarea mijloacelor de probă expusă mai

sus prin care s-a demonstrat că acest inculpat făcea parte din același grup

infracțional care se ocupa cu transportul și vânzarea cocainei, grup din care

făceau parte și inculpații ce au fost arestați având asupra lor diferite

cantități de cocaină, printre ei, C.L.P., menționat mai sus.

Instanța de apel a

constatat că deși nici ceilalți inculpați deja condamnați în dosarele

menționate nu au fost surprinși în flagrant, aceștia au știut că au transportat

cocaină, astfel că și-au recunoscut vinovăția și au fost condamnați la pedepse

cu închisoarea.

Încadrarea juridică

dată faptelor comise de inculpatul C.C. a fost apreciată ca legală, instanța de

fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

În ceea ce privește

modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului,

instanța de apel a avut în vedere că inculpatul C.C. a efectuat un singur

transport, că în perechea de adidași dată de către cei doi cetățeni de culoare

nu putea fi o cantitate foarte mare de cocaină.

În consecință,

raportat la gradul de pericol social concret al faptelor comise, instanța de

apel a apreciat că se poate reține în favoarea acestui inculpat circumstanța

atenuantă facultativă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul având o

vârstă tânără, fiind infractor primar și nu a avut alte încălcări ale normelor

de conviețuire socială până la momentul comiterii acestor fapte.

Față de ansamblul

considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța

de apel a admis apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva Sentinței penale

nr. 53 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul

penal nr. 1090/88/2013, va desființa sentința penală atacată și, rejudecând, a

dispus reducerea pedepsei principale aplicate pentru infracțiunea prev. de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare,

cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a) - art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa principală aplicată prin

prezenta cu cea de 3 ani închisoare în pedeapsa principală cea mai grea, de 3

ani închisoare.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, instanța de

apel a apreciat că, raportat la aspectele expuse mai sus cu privire la

circumstanțele personale ale inculpatului C.C., scopul pedepsei prev. de: art.

52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate,

scopul educativ preventiv al pedepsei putând fi atins prin respectarea de către

acest inculpat a unor măsuri de supraveghere de natură să îl conștientizeze

despre consecințele faptelor sale și să îl responsabilizeze pe viitor pentru a

nu mai comite alte fapte de natură penală, în același sens fiind și concluziile

referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Tulcea.

În consecință, în

baza art. 86

1

alin. (1) C. pen., instanța de apel a suspendat sub

supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.

În baza art. 86 C.

pen., se va stabili un termen de încercare de 6 ani (prin adăugare la

intervalul de 3 ani a cuantumului pedepsei rezultante).

În baza art. 86 alin.

(1) C. pen., a obligat pe inculpatul C.C. să respecte pe durata termenului de

încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 383

alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (3) lit. b) (teza a II-a) C.

proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.C.

Conform art. 383

alin. (l) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus arestul preventiv de la 14

mai 2013 (data pronunțării sentinței apelate) până la data punerii efective în

libertate.

Împotriva Deciziei

penale nr. 116/P din 30 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat

recurs, în termenul legal, inculpatul C.C.

Preparator, Înalta

Curte constată că potrivit art 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile

în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân

în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii

vechi privitoare la recurs, situație incidentă în prezenta speță.

Examinând cauza conform

385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că

recursul este fondat doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.

Înalta Curte

reamintește faptul că potrivit dispozițiilor art. 385 C. proc. pen. anterior,

recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris

prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la

instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În cazul în care nu

sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în

considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Legiuitorul nu a avut

în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de

situație ar fi fost menționată expres în textul de lege, așa încât orice

interpretare care excede prevederilor legale menționate nu poate fi luată în

considerare de către instanța de recurs.

În consecință,

nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen. anterior, atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului

pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc.

pen. anterior, cu consecința că instanța de recurs nu poate lua în considerare

decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

De asemenea, se

constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art

385

9

C. proc. pen. anterior, modificate prin această lege.

Recurentul-inculpat

C.C. nu a depus motivele de recurs până la data de 18 aprilie 2014, dată la

care au avut loc dezbaterile, cu toate că la data 7 martie 2014, inculpatul

fiind prezent în sala de judecată a solicitat, iar instanța i-a acordat, un

termen pentru angajare apărător ales.

În aceste condiții

instanța de recurs va cenzura hotărârea atacată doar din perspectiva cazurilor

de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Înalta Curte nu a

identificat încălcări prevăzute de dispozițiile art 385

9

pct. 1, 3 -

6, 13, 14 și 15 C. proc. pen. anterior, care pot fi luate în considerare din

oficiu, referitoare la respectarea dispozițiilor privind competența după

materie sau calitatea persoanei, compunerea și continuitatea completului de

judecată, cazurile de incompatibilitate, publicitatea ședinței de judecată,

participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului la judecată,

neconstatarea grațierii, precum și condamnarea inculpatului pentru o faptă

neprevăzută de legea penală sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aplicarea legii

penale mai favorabile

Cu privire la

aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul

legii mai blânde poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice

stare a procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind

vorba de un motiv de ordine publică.

Situația particulară

a speței constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpatului

în cursul soluționării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă

concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 15

alin. (2) din Constituția României. În consecință, în caz de situație

tranzitorie, legal și constituțional, raportul juridic de drept penal va fi

soluționat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în

funcție de instituțiile penale incidente. În ceea ce privește modalitatea de

aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că întreaga

construcție a C. pen. s-a realizat pe principiul aplicării legii penale mai

favorabile pe instituții autonome.

Potrivit art. 5 alin.

(1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea

definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică

legea mai favorabilă.

Sintagma la care face

referire art. 5 C.pen. trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal.

Noțiunea de lege penală nu privește indisolubil un întreg act normativ care

aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracțiune,

dar și modificări ale unor instituții precum concursul de infracțiuni,

re