ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1384/2014

Asupra recursului de față În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 53 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1090/88/2013, s-a hotărât: Respinge excepția nulității absolute a mijloacelor de probă invocată de inculpat ca neîntemeiată. În temeiul art. 7 din Legea 39/2003 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. condamnă pe inculpatul C.C., fără antecedente penale, la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnă pe inculpat la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului începând cu 14 mai 2013. În temeiul art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 27 februarie 2013 și până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., confiscă de la inculpat suma de 3.300 euro primită pentru transportul de droguri și suma de 300 euro reprezentând "cadoul" cu care și-a achiziționat o tabletă. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 RON, din care suma de 300 RON reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fond M.J.

către B.A. Tulcea pentru avocat I.V. (în faza de urmărire penală). Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Relativ la solicitarea constatării nulității absolute a mijloacelor de probă, prima instanță a constatat următoarele: Împrejurarea că în cursul urmăririi penale, organele de anchetă i-au făcut cunoscut inculpatului dispoz. art. 320 1 C. proc. pen. referitoare la procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției (dat fiind că unii dintre inculpații cercetați în cauze similare au recunoscut comiterea faptelor puse în sarcina lor) nu echivalează cu promisiunile și "îndemnurile" prevăzute ca mijloace de constrângere în alin. (1) al art. 68 C. proc. pen. În privința declarației olografe a inculpatului, nu există dovezi concrete că inculpatul a fost constrâns să o scrie.

Inculpatul s-a apărat susținând că era beat la momentul în care a scris declarația olografă, datată 27 februarie 2013, aspect confirmat de mama sa în declarația ce i-a fost luată în ședința publică din 7 mai 2013. Dacă totuși prin absurd, organele de anchetă l-au obligat în vreun fel sau altul să scrie și să semneze cele două declarații, inculpatul ar fi trebuit să aducă la cunoștința procurorului și/sau a judecătorului care a soluționat propunerea de arestare și să-și clameze nevinovăția. Invocarea spaimei de autorități nu este suficientă, până la urmă, în joc era propria-i libertate pentru care trebuia să se lupte, nevinovat fiind, nu să accepte pasiv acuzațiile grave ce i se aduceau.

Nu va fi reținută nici acuzația că inculpatul nu a putut beneficia de apărare la momentul luării primelor două declarații, întrucât la acel moment (orele 15:00 - 16:20) nu fusese luată măsura reținerii, această măsură fiind dispusă începând cu ora 18, or, asistența juridică este obligatorie conf. art. 171 alin. (2) C. proc. pen. doar atunci când inculpatul este reținut sau arestat chiar în altă cauză. De asemenea, nu pot fi primite nici reproșurile aduse prestației avocatului din oficiu și primului avocat, acești avocați, asemenea organelor de anchetă, văzând intenția inculpatului de a recunoaște infracțiunile, i-au făcut cunoscute dispoz. art. 320 1 C. proc. pen. și l-au sfătuit să solicite aplicarea acestor dispoziții legale.

Inculpatul nu era obligat să pună în practică aceste recomandări, avocații nu îl puteau determina să facă ceva împotriva voinței lui. Nimic nu l-a împiedicat pe inculpat să-și angajeze alt avocat ales încă din data de 27 februarie 2013 și să înceapă să combată încă de atunci acuzațiile care i se aduceau. Relativ la nelegalitatea referatului de evaluare dispus a fi efectuat după sesizarea instanței, tribunalul constată că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 92/2000 nu este prevăzută obligativitatea (și nici măcar posibilitatea) ca avocatul ales să asiste inculpatul în timpul interviului luat de către consilierul de probațiune. Numai în art. 14 din actul normativ menționat este prevăzută posibilitatea avocatului ales sau desemnat din oficiu să aibă acces la dosarul de supraveghere, dar numai cu acordul condamnatului aflat sub supraveghere, însă art. 14 nu este aplicabil în cazul inculpatului.

Referitor la importanța referatului de evaluare, trebuie menționat că acest document nu este o probă care să sprijine acuzarea dintre cele prevăzute de alin. (1) al art. 64 C. proc. pen. ci, doar un instrument consultativ și de orientare în luarea deciziilor juridice, incontestabil util în individualizarea pedepselor, îndeosebi a modalității de executare a acestora. Cu privire la obținerea în mod ilegal a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, instanța constată aceste probe nu îl privesc pe inculpat și nu au fost invocate de procuror pentru inculparea sa. Pe fondul cauzei, în urma examinării probelor administrate în cursul urmăririi penale, coroborându-le cu declarațiile date în fața instanței de inculpat și de martorii B.C., R.V.M.

și C.C., instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul C.C. este prieten cu numitul R.V.M. (cercetat și el într-un dosar pentru fapte similare, fiind condamnat prin Sentința penală nr. 36 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Tulcea la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, sentință rămasă definitivă). În luna decembrie 2011 a aflat de la acest prieten că poate transporta un kilogram de droguri din Brazilia către Italia, în schimbul unor sume de bani, în raport de cantitatea transportată. Datorită faptului că nu avea bani, inculpatul i-a cerut lui R.V.M. să îl implice în această activitate. În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul R.V.M.

a susținut că inculpatul a fost interesat să meargă cu el încă de la prima deplasare a martorului, acesta promițându-i că va merge dacă se întoarce nevătămat. R.V.M. a luat legătura cu S.A. (organizatorul grupului) din Italia, căruia i-a trimis o poză a inculpatului și cum S. a fost de acord, martorul s-a ocupat de plecarea inculpatului, plătindu-i pașaportul cu banii primiți de la A. care cumpărase și biletele de avion. La sfârșitul lunii martie 2013, inculpatul a fost condus la aeroport de B.C. pe care A. îl recomandase, inculpatul fiind însoțit de M.P., care mergea și el în Italia pentru același lucru. Cu privire la B.C., trebuie menționat că acesta, asemenea lui R.V.M., a fost cercetat în Dosarul nr. 961/88/2013 și condamnat pentru fapte similare.

Cei doi au aterizat pe aeroportul Bergamo din Milano, iar de aici au luat un tren către Torino, fiind așteptați la ieșirea din gară de către A. și conduși la un apartament în care au stat aprox. 10 zile și unde primeau aproape zilnic vizita unui cetățean de culoare care le citea din biblie. A. l-a sunat pe R.V.M. căruia i-a comunicat că C.C. a ajuns cu bine. C. a luat legătura cu prietenul său pe messenger spunându-i de fiecare dată că e bine. A. i-a condus pe cei doi la două agenții diferite din Milano de unde și-au cumpărat bilete pentru Brazilia pe relația dus-întors, fiecare dintre ei plecând pe trasee diferite. Inculpatul a plecat din Paris la Rio de Janeiro, iar M.P. din Italia către Brazilia.

Inculpatul a precizat în cursul urmăririi penale că și el și M.P. au primit de la A. câte 1.500 euro fiecare pentru cheltuieli și că au fost instruiți de același A. cum să se comporte în Brazilia, nu aveau voie să fie distrași de nimic, femei, droguri, alcool, distracții, nu aveau voie să iasă pe stradă la ore târzii. În Brazilia, inculpatul s-a cazat la un hotel din Sao Paolo, ținând legătura cu A. prin intermediul internetului, după ce și-a cumpărat o cartelă SIM, folosind o sală de internet, i-a comunicat lui A. numărul său de telefon. Deși erau amândoi în Brazilia, în același timp, la același hotel, inculpatul primise de la A. interdicție să ia legătura cu M.P., însă după 4 zile, cei doi s-au întâlnit întâmplător pe scările hotelului la care erau cazați.

După 7 zile, de la sosirea în Sao Paolo, inculpatul a fost contactat telefonic de către un bărbat care i-a cerut să se deplaseze la o stație de metrou pentru a se întâlni. A mers la locul de întâlnire și un bărbat de culoare i-a oferit două perechi de adidași, una pentru el, cealaltă pentru M.P. Inculpatul a revenit la hotel, i-a dat adidașii lui P., iar a doua zi a plecat spre Rio de Janeiro unde a mai rămas încă o zi. Deși P. avusese un traseu diferit de al inculpatului, acesta trebuia să se întoarcă în Italia în aceeași zi cu inculpatul. În mod constant, în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că întâlnirea cu M.P. nu a mai avut loc, aflând ulterior că acesta a fost arestat pe aeroportul din Malpensa-Italia, fiind depistat cu drogurile asupra lui.

C.C. a revenit inițial în Franța, iar de aici, a folosit diferite mijloace de transport pentru a ajunge în Italia, la gara din Torino, întâlnindu-l pe A. care l-a condus pe stradă. Aici A. i-a dat o altă pereche de adidași în schimbul adidașilor cu care venise din Brazilia, cerându-i să-l aștepte în acel loc. A. a revenit, i-a dat 3.600 euro, conducându-l apoi la un alt apartament unde a stat încă 3 zile. Inculpatul le-a spus organelor de anchetă că ar fi trebuit să-l aștepte pe numitul M.L., tulcean și el, să vină din Columbia cu un transport similar de droguri, însă nu l-a întâlnit pentru că a fost arestat în Bogota - Columbia, fiind surprins cu drogurile asupra lui. Văzând că nu i-a întâlnit pe cei doi tulceni, după cele 3 zile, inculpatul a revenit în țară.

În finalul declarației date în fața procurorului, inculpatul a menționat că pe lângă suma de 3.600 euro, a primit și un bonus de 300 euro cu care putea să-și cumpere un cadou, în prezența unei persoane care făcea parte din grupul lui A. Inculpatul a mai precizat că din acest bonus și-a cumpărat o tabletă în valoare de 350 euro, 50 de euro folosindu-i din banii primiți pentru transport, iar din banii câștigați și-a cumpărat o mașină și s-a întreținut întrucât nu mai locuiește cu mama, mutându-se singur într-o garsonieră. Audiat de judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul a recunoscut faptele. Aceeași atitudine a avut-o inculpatul și în fața instanței de fond cu ocazia verificării măsurii arestării preventive în condițiile art. 300 C. proc.

pen., precum și în fața instanței de recurs (în recursurile declarate împotriva încheierilor de arestare preventivă și apoi de menținere a arestării). În cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a schimbat radical atitudinea, negând săvârșirea faptelor. În declarația pe care a acceptat să o dea la termenul de judecată din 7 mai 2013, inculpatul a afirmat că a plecat în Italia pentru a-și găsi un loc de muncă după ce a aflat de la R.V.M. că a transportat o pereche de adidași pe ruta Madrid - Torino pentru care a primit o sumă de bani. A fost într-adevăr condus de B.C. și a călătorit cu un anume P., dar cu care nu a discutat nimic, neprezentând încredere. Inculpatul a mai precizat că a intrat în legătură cu S.A.

și a acceptat să transporte contra cost o pereche de adidași din Brazilia în Italia după ce în prealabil a verificat pe internet dacă pot fi transportate atât de ușor droguri, numai că în Brazilia a stat 8 - 9 zile fără să fie contactat de vreo persoană, astfel că s-a întors în Italia prin Franța fără să aducă nimic din Sao Paolo. A mai susținut inculpatul că a primit de la A. doar suma de 1.500 euro, bani pe care i-a cheltuit în Brazilia și a revenit în țară cumpărându-și bilet cu banii pe care îi dăduse mama lui. La întoarcerea în Tulcea i-a dat lui R.V.M. suma de 300 euro (tot din banii primiți de la mama sa, pentru a nu se face de râs în fața prietenilor săi, cărora le-a inventat o poveste asemănătoare cu a lui V.).

Inculpatul a mai declarat că inițial a recunoscut la îndemnul primului său avocat ales și că nu-și amintește dacă cele consemnate în Declarația din 27 februarie 2013 sunt susținerile sale, întrucât în aceea zi era în stare de ebrietate. Toate aceste susțineri ale inculpatului din varianta prezentată instanței de fond nu pot fi reținute ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, ci reprezintă încercarea lui C.C. de a scăpa de consecințele răspunderii penale. Aceeași concluzie se impune și cu privire la mitomania invocată ca justificare a "poveștii" inventate pentru prieteni. În plus, mitomania este o boală psihică ce poate fi atestată doar prin acte medicale, și nu prin mărturia unei mame care ar face orice să-și apere copilul de rigorile legii.

Așadar, inculpatul a prezentat pe parcursul procesului penal, două variante, prima, în care recunoaște și regretă faptele, a doua, în care păstrează în mare firul evenimentelor, dar modifică finalul, în sensul că neagă transportarea vreunui bun din Brazilia în Italia și primirea vreunei sume de bani pentru transport (deși avea "așteptări" în acest sens, potrivit Declarației din 7 mai 2013). Conform art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului în procesul penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză.

Întrucât inculpatul nu a dat nicio explicație plauzibilă pentru retractarea - cel puțin parțială - a primelor declarații (instanța a respins motivat excepția nulității absolute a mijloacelor de probă la începutul considerentelor), instanța va înlătura parțial ultima declarație a inculpatului, numai cu privire la aspectele ce nu se coroborează cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Instanța nu are nicio îndoială cu privire la sinceritatea martorilor B.C. și R.V.M. Chiar dacă inculpatul i-a acuzat (prin avocatul ales) că au interes să declare în defavoarea sa, observăm că acești martori au avut aceleași susțineri pe parcursul întregului proces penal ce s-a desfășurat împotriva lor ca inculpați.

Din rechizitoriul din prezenta cauză, rezultă că cercetarea acestui grup infracțional este în desfășurare atât la Biroul Teritorial Tulcea, cât și la alte unități teritoriale ale D.I.I.C.O.T. S.A. este arestat în lipsă prin Încheierea nr. 2 din 28 ianuarie 2013 și s-a emis mandat european de arestare. Se continuă identificarea cetățenilor de culoare și a cărăușilor implicați în transportul drogurilor. A mai rezultat că alți cărăuși au fost surprinși pe aeroport în timp ce transportau droguri și arestați preventiv ( M.P., C.P., M.L.). Revenind la apărările inculpatului, tribunalul nu va primi nici concluziile de achitare formulate în legătură cu prima infracțiune de care este acuzat inculpatul.

Verificând întregul material probator, instanța constată că în speță sunt întrunite cerințele grupului infracțional organizat, astfel cum este reglementat în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003; inculpatul a aderat la grupul inițiat, organizat de S.A. împreună cu doi cetățeni de culoare, aceste trei persoane acționând coordonat o perioadă de cel puțin 1 an de zile (pe parcursul anului 2012) în scopul comiterii unor infracțiuni grave (trafic de droguri) pentru a obține beneficii financiare. În acest grup infracțional, persoanele implicate aveau roluri și sarcini bine stabilite; S.A. avea rolul de a recruta cărăuși, de a le asigura cazarea și a-i pregăti pentru transportul de droguri, a le coordona toate activitățile și deplasările; cei doi cetățeni de culoare îi pregăteau din punct de vedere psihologic și religios, îi învățau tehnici de autocontrol; cărăușii, la rândul lor, atrăgeau contra cost alte persoane doritoare să se implice în activitatea infracțională.

Inculpatul i-a cunoscut personal pe S.A. și pe cei doi cetățeni de culoare, a locuit împreună cu alt cărăuș, avea cunoștințe despre activitatea infracțională a lui. R.V.M. și i-a cerut acestuia să îl recomande lui A., la întoarcerea în țară i-a dat lui R. 300 euro drept răsplată pentru racolarea sa, deci suficiente elemente care converg spre concluzia că avea cunoștință de existența grupului și a acceptat să se implice în activitățile acestui grup. Inculpatul însuși, în cursul cercetării judecătorești, după ce a negat faptele, a recunoscut că înainte de plecarea în Italia a verificat pe internet dacă pot fi transportate atât de ușor droguri pentru a ști dacă se implică în "această poveste", recunoscând, implicit, cu ce se ocupau persoanele în anturajul cărora a intrat de bunăvoie.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.C. În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpatului C.C. s-a solicitat admiterea apelului, invocându-se nulitatea absolută a urmăririi penale și a hotărârii judecătorești, arătându-se că în data de 27 februarie 2012, la ora 09.15, numitul R.V.M. a fost invitat la B.C.C.O. Tulcea și i s-a luat o declarație, acesta denunțându-l pe inculpatul C.C. în sensul că l-a recrutat și l-a ajutat, iar la întoarcere, i-a dat suma de 300 euro pentru transportul făcut; s-a mai arătat că la ora 15:10 a fost adus inculpatul C.C. care, la rândul său, l-a denunțat pe R.V.M. că l-a recrutat, iar la orele 18:00 ambii sunt arestați; în data de 28 februarie 2012, R.V.M.

își angajează un avocat care îl apără pe acesta până în data de 11 martie 201, însă în data de 11 martie 2012, avocatul vine și-l apără pe C.C., deși inculpații sunt în relații de dușmănie; în consecință, au fost invocate dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv nulitatea urmăririi penale pentru lipsă de apărare; s-a mai arătat că anterior începerii urmăririi penale, organele de poliție l-au convins pe inculpat să dea declarație, i-au sugerat ce să scrie pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., iar la procuror, din nou a fost pus să scrie că își menține declarația; prin urmare, s-a apreciat că metoda prin care s-a luat declarație inculpatului C.C. este una nelegală, probele obținute astfel sunt nelegale, motiv pentru care s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (1) C. proc.

pen.; în acest sens, s-a arătat că în declarația dată la organele de poliție, sunt menționate nume de persoane și adrese exacte, fiind prea multe detalii tehnice, detalii pe care numai lucrătorii de poliție le cunoșteau, inculpatul cedând presiunilor psihice, acesta fiind obosit și sub influența băuturilor alcoolice; un alt motiv de apel invocat privește încadrarea juridică a faptei care este dată de calitatea obiectului material, însă nimeni nu a văzut nicio substanță. Prin motivele de apel invocate, inculpatul C.C. a solicitat achitarea acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. (fapta de a se deplasa în calitate de turist în Torino, Italia, și apoi în Sao Paolo, Brazilia, neconstituind o faptă prevăzută de legea penală, în condițiile în care nimeni nu a văzut că inculpatul ar fi transportat cu el vreun drog), iar în subsidiar achitarea pentru această infracțiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătându-se că lipsește latura subiectivă a infracțiunii de trafic de droguri, arătându-se că inculpatul C.C. a trecut prin mai multe controale în vămi și aeroporturi, nefiind depistate asupra sa droguri. În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, inculpatul C.C. a solicitat, prin motivele de apel, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și, în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., arătându-se că acesta a cunoscut doar 2 persoane, respectiv pe R.V.M. în România și pe S.A. în Italia (acesta din urmă nepropunându-i să comită vreo infracțiune) neputându-se astfel reține că a putut adera la un grup infracțional organizat, grupul trebuind să fie format din trei sau mai multe persoane care trebuie să acționeze coordonat, potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003. În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi. La termenul din data 12 septembrie 2013, inculpatul C.C. a precizat personal că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc.

pen. Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel, de actele și lucrările dosarului și raportat la efectul devolutiv al apelului prev. de art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., instanța de apel a constatat că apelul formulat în cauză este fondat doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate și al individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei rezultante, pentru următoarele: În ceea ce privește motivele de apel prin care s-a invocat nulitatea absolută a urmăririi penale și a hotărârii judecătorești pronunțate de către instanța de fond, instanța de apel a reținut că la termenul de judecată din 7 mai 2013, inculpatul, prin avocat ales, a invocat nulitatea absolută a mijloacelor de probă obținute de către Ministerul Public în mod nelegal, arătându-se următoarele: - persoanelor audiate (inculpat, martori) li s-a sugerat de către organele de anchetă să scrie în declarațiile date că ar fi transportat droguri (respectiv cocaină), deși aceștia nu au văzut și nu au cunoscut să fi transportat o asemenea substanță și li s-a promis că vor primi pedepse a căror executare va fi suspendată dacă se vor prevala de art. 320 1 C. proc.

pen.; - inculpatul a fost audiat la data de 27 februarie 2013 în timp ce era în stare avansată de ebrietate și oboseală, sugerându-i-se și dictându-i-se ce anume să scrie, în conținutul declarației fiind redate în mod exact adresele de domiciliu ale unor persoane; - organele de anchetă au folosit "tehnica manipulării inculpatului", inculpatul fiind pus să scrie după dictare o declarație olografă anterior începerii urmăririi penale, fără a i se da dreptul de a beneficia de apărare și de timpul necesar pregătirii apărării, iar, ulterior începerii urmăririi penale, în prezența unui avocat numit din oficiu, a fost pus să-și mențină declarația dată la organul de poliție care a pornit din start cu ideea că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat; - consilierul de probațiune s-a subrogat în drepturile anchetatorului, depășindu-și competențele materiale, referatul de evaluare conținând elemente străine de art. 12 din O.G.

nr. 92/2000 privind organizarea și funcționarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor și de supraveghere a executării sancțiunilor neprivative de libertate; - întrucât inculpatul era arestat preventiv la data "investigării" de către consilierul de probațiune, ar fi trebuit să fi fost asistat de un avocat; referatul nu i-a fost prezentat inculpatului spre citire și semnare, astfel că referatul de evaluare a fost emis în mod nelegal; - interceptările și înregistrările convorbirilor telefonice au fost obținute în mod ilegal și fără autorizarea motivată a judecătorului în sensul că autorizarea interceptărilor a expirat la data de 7 septembrie 2012, iar la dosar există o convorbire datând din 22 septembrie 2012; o situație asemănătoare existând și cu privire la interceptarea convorbirilor din data de 15 octombrie 2012, anterior obținerii autorizării legale.

Instanța de apel a constatat că în mod temeinic instanța de fond a reținut că faptul că în cursul urmăririi penale, organele de anchetă i-au făcut cunoscut inculpatului dispoz. art. 320 1 C. proc. pen. referitoare la procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției (dat fiind că unii dintre inculpații cercetați în cauze similare au recunoscut comiterea faptelor puse în sarcina lor) nu echivalează cu promisiunile și "îndemnurile" prevăzute ca mijloace de constrângere în alin. (1) al art. 68 C. proc. pen., aducerea la cunoștința inculpatului a unor prevederi legale nu poate fi interpretate ca o modalitate de manipulare a inculpatului sau o procedură neloială de obținere a probelor în cursul urmăririi penale.

Instanța de apel a constatat că nu sunt întemeiate susținerile apărătorilor inculpatului în sensul că inculpatul a fost constrâns să scrie declarația olografă din 27 februarie 2013 dată în fața organelor de cercetare penală, neexistând nicio dovadă în acest sens. În mod corect instanța de fond nu a reținut apărarea inculpatului în sensul că ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice în momentul în care a dat declarația olografă, declarația mamei sale în același sens fiind evident subiectivă pentru a-și apăra fiul. Instanța de apel a reținut că în aceeași zi - 27 februarie 2013 - inculpatul a dat alte două declarații, una în fața organului de cercetare al poliției judiciare, cealaltă în fața procurorului și în prezența unui avocat desemnat din oficiu, nici procurorul și nici apărătorul inculpatului nefăcând nicio mențiune cu privire la starea de ebrietate în care s-ar fi aflat inculpatul.

Faptul că declarația olografa dată de către inculpat la data de 27 februarie 2013 este aproape identică cu celelalte două declarații date de către inculpatul C.C. în aceeași zi se explică prin faptul că aceste declarații au fost date în aceeași zi, la intervale orare apropiate, iar inculpatul menținându-și declarația olografă, cea de-a doua declarație fiind identică cu prima. Instanța de apel a mai reținut că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care era cercetat și în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii de arestare și a celui care a verificat măsura arestării în condițiile art. 300 1 C. proc.

pen., precum și în fața completelor de recurs; prin urmare, dacă inculpatul ar fi fost constrâns în vreun fel de organele de anchetă să dea declarațiile din data de 27 februarie 2013 sau ar fi fost în stare de ebrietate în acea zi, nu se justifică în niciun fel de ce: - la data de 28 februarie 2013, când Tribunalul Tulcea a soluționat propunerea de arestare preventivă a acestui inculpat, - la data de 4 martie 2013, când Curtea de Apel Constanța a soluționat recursul inculpatului împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive, - la data de 21 martie 2013, când Tribunalul Tulcea a Verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a acestui inculpat potrivit art. 300 1 C. proc.

pen., - la data de 25 martie 2013, când Curtea de Apel Constanța a soluționat recursul inculpatului împotriva încheierii de menținere a măsurii arestării preventive potrivit art. 300 1 C. proc. pen., inculpatul C.C., de fiecare dată, asistat fiind de către un avocat, a declarat în ultimul cuvânt că recunoaște comiterea faptelor și le regretă. Instanța de apel a constatat că nu este întemeiată nici apărarea constând în faptul că acest inculpat nu a putut beneficia de apărare la momentul luării primelor două declarații, instanța de fond reținând în mod corect că datorită faptului că la acel moment nu fusese luată măsura reținerii, această măsură fiind dispusă începând cu ora 18:00, iar asistența juridică este obligatorie conf.

art. 171 alin. (2) C. proc. pen. doar atunci când inculpatul este reținut sau arestat chiar în altă cauză. Nu au fost apreciate ca întemeiate nici criticile inculpatului cu privire la nelegalitatea referatului de evaluare dispus a fi efectuat după sesizarea instanței, prima instanță reținând în mod întemeiat că nicăieri în cuprinsul O.G. nr. 92/2000 nu este prevăzută obligativitatea (și nici măcar posibilitatea) ca avocatul ales să asiste inculpatul în timpul interviului luat de către consilierul de probațiune. Numai în art. 14 din actul normativ menționat este prevăzută posibilitatea avocatului ales sau desemnat din oficiu să aibă acces la dosarul de supraveghere, dar numai cu acordul condamnatului aflat sub supraveghere, însă art. 14 nu este aplicabil în cazul inculpatului.

Examinând cuprinsul acestui referat de evaluare, instanța de apel a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoz. O.G. nr. 92/2000 și cuprinde informații despre mediul din care provine inculpatul, starea sa de sănătate, eventualele dependențe, educație, profesie, felul în care își petrece timpul liber, analiza infracțiunii din punctul de vedere al cauzelor care au condus la săvârșirea acesteia, analiza resurselor interne și externe care ar putea sprijini persoana în procesul de schimbare comportamentală, factorii care pot favoriza sau inhiba comportamentul infracțional, perspectivele de reintegrare, nerezultând că cel care l-a întocmit și-a depășit în vreun fel atribuțiile profesionale.

Instanța de apel a reținut însă că din acest referat de evaluare rezultă nenumărate detalii pe care inculpatul le-a dat cu privire la persoanele pe care le-a întâlnit, traseul urmat, modul în care a săvârșit faptele, sentimentele sale, credințele, trăirile sale înainte și după arestarea sa preventivă, fiind un lucru obișnuit ca în referatele de evaluare să fie cuprinse mențiunile făcute de către un inculpat cu privire la faptele pentru care sunt cercetați, acestea fiind folosite de către persoanele care întocmesc referatele de evaluare în evaluarea atitudinii inculpatului cu privire la faptele pentru care este cercetat, la conștientizarea faptelor, acestea constituind elemente avute în vedere la formularea concluziilor privind perspectivele de reintegrare socială a unui inculpat.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect că datorită faptului că prin acest interviu inculpatul C.C. a recunoscut acuzațiile, este evident motivul pentru care avocații acestuia au invocat nelegalitatea referatului de evaluare. Nu au fost apreciate ca întemeiate nici criticile aduse de către inculpatul C.C. prin apărătorii săi cu privire la obținerea în mod ilegal a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, instanța de fond reținând în mod corect că aceste mijloace de probă nu îl privesc pe acest inculpat și nu au fost invocate de procuror pentru inculparea sa. Instanța de apel a constatat că nu sunt întemeiate nici motivele de apel invocate de către inculpatul C.C.

prin apărătorii săi cu privire la nulitatea absolută a urmăririi penale și a hotărârii instanței de fond ca urmare a faptului că deși acest inculpat avea interese contrare cu inculpatul R.V.M., ambii inculpați au fost apărați la data de 11 martie 2013 de către același avocat, fiind astfel lipsă de apărare pentru inculpatul C.C. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere faptul că la data de 11 martie 2013 inculpații C.C. și R.V.M. nu au avut interese contrare, fiind stare de dușmănie. În acest sens, instanța de apel a constatat că prin toate declarațiile date de către cei doi inculpați aceștia au recunoscut comiterea faptelor, declarațiile acestora coroborându-se sub aspectul modalității în care s-au cunoscut și cum inculpatul C.C.

a aflat despre modalitatea în care putea câștiga sume de bani transportând droguri din Brazilia în Italia, niciunul dintre ei neafirmând vreo stare de fapt negată de celălalt inculpat, doar în această situație putându-se reține că există o contrarietate de interese dintre cei doi inculpați. În consecință, instanța de apel a constatat că între cei doi inculpați nu a existat o contrarietate de interese până la data de 11 martie 2013 inclusiv, ambii inculpați declarând aceleași aspecte de fapt cu privire la participarea la activitatea infracțională reținută în sarcina lor, astfel că nu se justifică ca aceștia să fie asistați de către avocați diferiți. În ceea ce privește starea de fapt reținută de prima instanță, instanța de apel a constatat că instanța de fond a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului C.C.

sub forma intenției directe prev. de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere declarațiile date de inculpatul C.C. până la termenul din data de 7 mai 2013, precum și concluziile puse de către acesta în ultimul cuvânt la soluționarea propunerii de arestare preventivă sau la verificarea măsurii arestării preventive, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de recurs, prin care a recunoscut în mod constant comiterea faptelor pentru care era cercetat. Instanța de apel a mai reținut că aceste declarații ale inculpatului C.C. se coroborează și cu declarațiile date de către R.V.M. și B.C. Instanța de apel a constatat că apărarea expusă de către inculpatul C.C.

la termenul din data de 7 mai 2013 (că doar s-a deplasat în Brazilia unde a stat 8 - 9 zile fără a se întâlni cu nimeni, după care s-a întors în Italia, fără a transporta vreun bun și fără a primi vreun ban) nu este întemeiată, nefiind justificată în mod credibil și plauzibil schimbarea declarațiilor date de către acest inculpat în mod constant anterior pe parcursul unei perioade de 1 lună de zile, declarații date atât în fața organelor de cercetare penală, cât și a instanțelor de judecată de fond și de recurs cu ocazia soluționării unor cereri privind măsura arestării preventive; nu este întemeiată nici apărarea constând în o presupusă mitomanie a inculpatului invocată ca justificare a poveștii inventate pentru prieteni, instanța de fond reținând în mod corect că mitomania este o boală psihică ce poate fi atestată doar prin acte medicale și nu prin mărturia unei mame care ar face orice să-și apere copilul de consecințele comiterii unor fapte penale.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut în mod temeinic că nicio dispoziție procedural penală nu interzice audierea unor co-inculpați ca martori în cauza disjunsă (cazul martorului R.V.M. - coinculpat în dosarul inițial, disjuns ca urmare a aplicării art. 320 1 C. proc. pen.) sau în alte cauze penale similare (cazul martorului B. cercetat și condamnat într-un alt dosar pentru aceleași infracțiuni în aceleași circumstanțe), mai ales că, aceștia comparând în calitate de martori și declarând sub prestare de jurământ se expun riscului săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Instanța de apel a mai avut în vedere și existența altor dosare penale în care este/a fost cercetată aceeași activitate infracțională, același "modus operandi", același principal organizator, S.A., aceiași cetățeni de culoare care îi pregăteau psihic pe "cărăuși". Ceea ce diferă la aceste dosare penale, aflate în diverse stadii procesuale, este persoana cărăușului, și conduita pe care înțelege să o adopte în timpul procesului penal. Astfel: - în Dosarul nr. 8280/88/2012 al Tribunalului Tulcea, inculpații I.I.C., E.G.I.A. au pledat vinovați și au fost condamnați la pedepse privative de libertate, aceste cauze aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, - în Dosarul nr. 961/88/2013 al Tribunalului Tulcea, inculpatul B.C., G.L., V.G., R.V.M., au solicitat de asemenea aplicarea dispoz.

art. 320 1 C. proc. pen., și au fost condamnați la pedepse de câte 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, dosar rămas definitiv prin neapelare, - un alt dosar, nr. 164/88/2013, privindu-i pe Ț.I., Ș.V., P.V.C. și T.E.C. a fost soluționat de către Tribunalul Tulcea la data de 27 august 2013, pronunțându-se condamnarea acestor inculpați, - S.A. este arestat în lipsă prin Încheierea nr. 2 din 28 ianuarie 2013 și s-a emis mandat european de arestare. Instanța de apel a reținut că se continuă identificarea cetățenilor de culoare și a cărăușilor implicați în transportul drogurilor, alți cărăuși fiind surprinși pe aeroport în timp ce transportau droguri și arestați preventiv (M.P., C.P., M.L.).

Instanța de apel a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpatului C.C. prin care a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța de apel a constatat că în speță sunt întrunite cerințele grupului infracțional organizat, astfel cum este reglementat în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003. Astfel, s-a reținut că inculpatul C.C. a aderat la grupul inițiat și organizat de S.A. împreună cu doi cetățeni de culoare, aceste trei persoane acționând coordonat o perioadă de cel puțin 1 an de zile (pe parcursul anului 2012) în scopul comiterii unor infracțiuni grave (trafic de droguri) pentru a obține beneficii financiare.

Instanța de apel a constatat că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că în acest grup infracțional, persoanele implicate aveau roluri și sarcini bine stabilite, fiind astfel îndeplinite cerințele prev. de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 pentru existența unui unui grup infracțional organizat. Astfel: - S.A. avea rolul de a recruta cărăuși, de a le asigura cazarea și a-i pregăti pentru transportul de droguri, a le coordona toate activitățile și deplasările; - cei doi cetățeni de culoare îi pregătea din punct de vedere psihologic și religios, îi învăța tehnici de autocontrol; - cărăușii, la rândul lor, atrăgeau contra unui comision alte persoane doritoare să se implice în activitatea infracțională.

Nu sunt întemeiate criticile inculpatului C.C. în sensul că i-a cunoscut doar pe R.V.M. și pe S.A., inculpatul C.C. cunoscându-i și pe cei doi cetățeni de culoare, a locuit împreună cu alt cărăuș, avea cunoștințe despre activitatea infracțională a lui R.V.M. și i-a cerut acestuia să îl recomande lui A., la întoarcerea în țară i-a dat lui R. 300 euro drept răsplată pentru racolarea sa. Toate aceste elemente conduc la concluzia că inculpatul C.C. avea cunoștință de existența grupului infracțional organizat și a acceptat să se implice în activitățile acestui grup. Faptul că, în cursul cercetării judecătorești, după ce a negat faptele, inculpatul C.C. a recunoscut că înainte de plecarea în Italia a verificat pe internet dacă pot fi transportate atât de ușor droguri pentru a ști dacă se implică în "această poveste", echivalează cu o recunoaștere implicită a faptului că știa cu ce se ocupau persoanele în anturajul cărora a intrat de bunăvoie.

Instanța de apel a constatat că nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale inculpatului C.C. prin care a solicitat achitarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. În mod întemeiat instanța de fond a reținut că, chiar dacă în cursul urmăririi penale nu s-au putut face constatări tehnico-științifice cu privire la conținutul transportului, inculpatul nefiind surprins în flagrant, în speță, există mai multe probe indirecte din care rezultă existența obiectului material al infracțiuni de droguri de mare risc (cocaină). În acest sens, instanța de apel a reținut că: - atât inculpatul, în cursul urmăririi penale, cât și martorii R.V.M. și B.C. au declarat că, deși nu au văzut drogurile, au convingerea că au transportat cocaină; faptul că a putut trece fără probleme de filtrele de la aeroporturi nu impune neapărat concluzia că inculpatul nu avea droguri asupra sa, ci că acele filtre nu erau infailibile, martorul R.V.M.

declarând în acest sens că la filtre i-au fost controlate bagajele dar niciodată adidașii pe care îi avea în picioare; - în Rechizitoriul nr. 17D/P/2012, anexat în volumul II al dosarului de urmărire penală, la fila 6 se menționează că 4 dintre persoanele racolate de inculpatul E.G. au fost arestate în Franța cu diverse cantități de cocaină, - la filele 102 și 105 din același volum II de urmărire penală, sunt atașate Adresele nr. 2146227/S4/Bl/BiT/13 iunie 2012 emis de I.G.P.R. - Serviciul Antidrog și corespondența din 17 decembrie 2012 emisă de Consulatul General al României la Rio de Janeiro din care rezultă că o altă persoană implicată în grupul infracțional organizat de S.A. (C.L.P.) a fost arestată pentru trafic de droguri (fiind depistată cu 2,5 Kg.

cocaină). Prima instanță a reținut în mod întemeiat că practica judiciară a confirmat că probele indirecte nu sunt interzise de dispozițiile procedurale penale, în prezenta cauză existând suficiente probe indirecte de vinovăție a inculpatului C.C. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere interpretarea mijloacelor de probă expusă mai sus prin care s-a demonstrat că acest inculpat făcea parte din același grup infracțional care se ocupa cu transportul și vânzarea cocainei, grup din care făceau parte și inculpații ce au fost arestați având asupra lor diferite cantități de cocaină, printre ei, C.L.P., menționat mai sus. Instanța de apel a constatat că deși nici ceilalți inculpați deja condamnați în dosarele menționate nu au fost surprinși în flagrant, aceștia au știut că au transportat cocaină, astfel că și-au recunoscut vinovăția și au fost condamnați la pedepse cu închisoarea.

Încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpatul C.C. a fost apreciată ca legală, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie. În ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel a avut în vedere că inculpatul C.C. a efectuat un singur transport, că în perechea de adidași dată de către cei doi cetățeni de culoare nu putea fi o cantitate foarte mare de cocaină. În consecință, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor comise, instanța de apel a apreciat că se poate reține în favoarea acestui inculpat circumstanța atenuantă facultativă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul având o vârstă tânără, fiind infractor primar și nu a avut alte încălcări ale normelor de conviețuire socială până la momentul comiterii acestor fapte.

Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanța de apel a admis apelul declarat de inculpatul C.C. împotriva Sentinței penale nr. 53 din data de 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 1090/88/2013, va desființa sentința penală atacată și, rejudecând, a dispus reducerea pedepsei principale aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa principală aplicată prin prezenta cu cea de 3 ani închisoare în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, instanța de apel a apreciat că, raportat la aspectele expuse mai sus cu privire la circumstanțele personale ale inculpatului C.C., scopul pedepsei prev. de: art. 52 C. pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, scopul educativ preventiv al pedepsei putând fi atins prin respectarea de către acest inculpat a unor măsuri de supraveghere de natură să îl conștientizeze despre consecințele faptelor sale și să îl responsabilizeze pe viitor pentru a nu mai comite alte fapte de natură penală, în același sens fiind și concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În consecință, în baza art. 86 1 alin. (1) C. pen., instanța de apel a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare. În baza art. 86 C. pen., se va stabili un termen de încercare de 6 ani (prin adăugare la intervalul de 3 ani a cuantumului pedepsei rezultante). În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpatul C.C. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (3) lit. b) (teza a II-a) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.C. Conform art. 383 alin. (l) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., a dedus arestul preventiv de la 14 mai 2013 (data pronunțării sentinței apelate) până la data punerii efective în libertate. Împotriva Deciziei penale nr. 116/P din 30 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul C.C. Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidentă în prezenta speță.

Examinând cauza conform 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că recursul este fondat doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile. Înalta Curte reamintește faptul că potrivit dispozițiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În cazul în care nu sunt respectate condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Legiuitorul nu a avut în vedere vreo derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situație ar fi fost menționată expres în textul de lege, așa încât orice interpretare care excede prevederilor legale menționate nu poate fi luată în considerare de către instanța de recurs. În consecință, nerespectarea termenului de motivare a recursului prevăzut de art. 385 10 C. proc. pen. anterior, atrage sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului pentru nerespectarea termenelor procedurale, reglementat în art. 185 C. proc. pen. anterior, cu consecința că instanța de recurs nu poate lua în considerare decât cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu. De asemenea, se constată faptul că recursul vizează o decizie ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, astfel încât sunt avute în vedere cazurile de casare limitativ prevăzute în art 385 9 C. proc.

pen. anterior, modificate prin această lege. Recurentul-inculpat C.C. nu a depus motivele de recurs până la data de 18 aprilie 2014, dată la care au avut loc dezbaterile, cu toate că la data 7 martie 2014, inculpatul fiind prezent în sala de judecată a solicitat, iar instanța i-a acordat, un termen pentru angajare apărător ales. În aceste condiții instanța de recurs va cenzura hotărârea atacată doar din perspectiva cazurilor de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu. Înalta Curte nu a identificat încălcări prevăzute de dispozițiile art 385 9 pct. 1, 3 - 6, 13, 14 și 15 C. proc. pen.

anterior, care pot fi luate în considerare din oficiu, referitoare la respectarea dispozițiilor privind competența după materie sau calitatea persoanei, compunerea și continuitatea completului de judecată, cazurile de incompatibilitate, publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, avocatului sau a inculpatului la judecată, neconstatarea grațierii, precum și condamnarea inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Aplicarea legii penale mai favorabile Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că beneficiul legii mai blânde poate fi invocat și, implicit, analizat, din oficiu, în orice stare a procesului, inclusiv, direct, și în fața instanței de recurs, fiind vorba de un motiv de ordine publică.

Situația particulară a speței constând în intervenirea unei legi penale mai favorabile inculpatului în cursul soluționării căii de atac a recursului nu poate conduce la o altă concluzie decât cea prevăzută expres în art. 5 alin. (1) C. pen. și art. 15 alin. (2) din Constituția României. În consecință, în caz de situație tranzitorie, legal și constituțional, raportul juridic de drept penal va fi soluționat în raport de legea penală mai favorabilă, care va fi stabilită în funcție de instituțiile penale incidente. În ceea ce privește modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile, Înalta Curte apreciază că întreaga construcție a C. pen. s-a realizat pe principiul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

Potrivit art. 5 alin. (1) C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Sintagma la care face referire art. 5 C.pen. trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal. Noțiunea de lege penală nu privește indisolubil un întreg act normativ care aduce atât modificări ale limitelor de pedeapsă pentru o anumită infracțiune, dar și modificări ale unor instituții precum concursul de infracțiuni, re