ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2014

Asupra recursului de fată: În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 124 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr. 2329/88/2013, în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În temeiul art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 1 an și 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 5 ani. A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și anume: - să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, căruia i se încredințează supravegherea inculpatului; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informațiile de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 86 4 și 86 5 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv. S-a constatat că în perioada 31 iulie - 27 august 2013 și 29 august 2013 și până la data punerii în libertate, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv. În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 4.500 RON și 950 euro. În temeiul art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus restituirea sumelor de bani primite de inculpat, astfel: 450 euro și 900 RON numitului Ș.V., 2.100 RON numitului D.G., 500 de euro numitului R.N.

și 1.500 RON numitului B.l.A. În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 200 de euro primită de la partea vătămată C.Ș.C. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca D.L., proprietatea inculpatului dispusă prin ordonanța nr. 431/P/2013 din 02 august 2013 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.200 RON. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut: Numitul Ș.V. a fost cercetat în Dosarul nr. 1232/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, reținându-se faptul că la data de 12 martie 2012, având o îmbibație alcoolică de 1,50 gr.‰, a condus pe drumul public din localitatea Agighiol autoturismul marca M., ocazie cu care a fost depistat de agentul de poliție C.S. din cadrul Serviciului Rutier - I.P.J. Tulcea. Prin rezoluția din data de 11 mai 2012, confirmată de procuror, organul de cercetare penală a început urmărirea penală față de numitul Ș.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin referatul din data de 4 martie 2013 organul de cercetare penală a propus întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței de judecată, în vederea judecării numitului Ș.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002. La data de 19 iunie 2013, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală către învinuitul Ș.V., iar prin rechizitoriul nr. 1232/P/2012 din data de 19 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a numitului Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea. În încercarea de a fi exonerat de consecințele penale, Ș.V. l-a contactat în cursul lunii martie 2012 pe I.C.

- lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Tulcea, iar acesta din urmă i-a dat de înțeles că are influență asupra agentului de poliție C.S., cu care a discutat în prezența denunțătorului Ș.V., precum și asupra funcționarilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală Tulcea, în vederea soluționării favorabile a cauzei penale privind pe denunțător, printr-o soluție a amenzii în cauza penală. Astfel, în cursul zilei de 13 martie 2012, denunțătorul Ș.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul I.C., care, cu mașina personală, s-a deplasat în localitatea Agighiol - localitatea de domiciliu a denunțătorului, unde după ce a aflat problema denunțătorului l-a întrebat pe denunțător „dacă dispune de bani căci se rezolvă". Inculpatul i-a solicitat suma de 250 euro, sumă pe care denunțătorul a împrumutat-o în cursul aceleași zile de la un prieten.

În cursul zilei respective, cei doi s-au deplasat cu mașina inculpatului în Municipiului Tulcea, au oprit în fața Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea, unde, pentru a-i întări convingerea denunțătorului cu privire la presupusa influență asupra agentului constatator, inculpatul l-a contactat telefonic pe agentul constatator C.S. și i-a solicitat să coboare în parcarea poliției. Cei trei au purtat inițial o discuție despre fapta constatată, iar ulterior inculpatul I.C. l-a tras într-o parte pe agentul constatator, continuând discuția cu acesta, după care i-a precizat denunțătorului „cu C. poate o scoatem mai ieftin cu 100 - 150 de euro", ca să-i dea denunțătorului doar o amendă. Inculpatul i-a precizat denunțătorului că trebuie să meargă și la Serviciul de Medicină Legală Tulcea pentru a vedea cât îl costă „și acolo", moment în care a primit suma de 250 de euro de la denunțător.

Apoi, cei doi s-au deplasat cu mașina inculpatului la sediul Serviciul de Medicină Legală Tulcea, situat pe strada V. din Municipiul Tulcea, unde denunțătorul a așteptat în mașină aproximativ 15 minute, iar inculpatul a intrat în sediul Serviciul de Medicină Legală Tulcea și la întoarcere i-a spus denunțătorului că se rezolvă („o să iei NUP"). La aproximativ o săptămână, pentru rezolvarea problemei dosarului său, inculpatul I.C. i-a solicitat denunțătorului și suma de 200 de euro, sumă de bani pe care denunțătorul a împrumutat-o de la mama sa și a înmânat-o inculpatului, care i-a precizat că destinația acestei sume de bani este pentru „cei de la medicină legală". Pe parcursul perioadei următoare, inculpatul i-a mai cerut denunțătorului diferite sume de bani, fiindu-i predată de către denunțător suma totală de 900 RON.

Numitul I.C. a solicitat și primit de la denunțătorul Ș.V. suma de 450 euro și 900 RON. Numitul D.G. a fost cercetat în Dosarul nr. 1293/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se faptul că la data de 14 martie 2012, având o îmbibație alcoolică de 1,40 gr.‰, a condus pe drumul public din localitatea Agighiol autoturismul marca D., ocazie cu care a fost depistat de agentul de poliție C.D. din cadrul Serviciului Rutier - I.PJ. Tulcea. Prin rechizitoriul nr. 1293/P/2012 din data de 22 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a numitului D.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea. În încercarea de a scăpa de consecințele ce decurg din dosarul penal menționat mai sus, în cursul lunii septembrie 2012, denunțătorul D.G. a aflat de la numitul R.V.G. - ajutor al șefului de post din comuna Valea Nucarilor, că problema sa poate fi rezolvată de către polițistul I.C., pe care, de altfel,"ajutorul șefului de post l-a contactat telefonic de față cu denunțătorul și i-a expus problema, răspunsul inculpatului fiind „se poate rezolva". În cursul zilei următoare, denunțătorul a primit un SMS de la numitul R.V.G. cu mesajul „vrea 200 euro azi și 250 euro miercuri", situație în care denunțătorul a împrumutat suma de 1.000 RON de la șeful său P.M., bani pe care i-a predat inculpatului în aceeași zi, cei doi întâlnindu-se pe raza Municipiului Tulcea, la intersecția străzii 1848 cu strada Spitalului.

După ce a primit suma de 1.000 RON, inculpatul i-a transmis denunțătorului „o rezolvăm cu băieții", respectiv inculpatul o să rezolve lucrurile, iar denunțătorul o să primească NUP și o să i se restituie permisul de conducere. După aproximativ o săptămână, denunțătorul a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a cerut diferența de 250 euro, bani pe care denunțătorul i-a solicitat din nou cu titlu de împrumut administratorului P.M., căruia i-a și povestit problema sa și destinațiile sumelor de bani împrumutate. După acordarea sumei de 1.100 RON cu titlu de împrumut, martorul P.M. s-a deplasat împreună cu denunțătorul pe raza localității S., unde a venit și inculpatul, ocazie cu care inculpatul a primit suma de 1.100 RON solicitată și l-a reasigurat pe denunțător că dosarul său se va soluționa prin NUP.

Numitul I.C. a solicitat 450 euro și a primit de la denunțătorul D.G. suma de 2.100 RON. Numitul R.N. a fost cercetat în Dosarul nr. 2077/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se faptul că la data de 2 mai 2012, având o îmbibatie alcoolică de 1,05 gr.‰, a condus pe drumul public din localitatea Tulcea autoturismul marca D., ocazie cu care a fost depistat de agentul de poliție M.D. din cadrul Serviciului Rutier - I.P.J. Tulcea. Prin rechizitoriul nr. 2077/P/2012 din data de 5 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a numitului R.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002, cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea. În încercarea de a scăpa de consecințele ce decurg din dosarul penal menționat mai sus, numitul R.N. l-a contactat în cursul lunii mai 2012 pe I.C. - lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Tulcea, persoană care i-a fost recomandată de către Ș.V., iar I.C. i-a dat de înțeles denunțătorului că are influență asupra lucrătorilor de poliție care instrumentează cauza penală, în vederea soluționării favorabile a cauzei penale privind pe denunțător, asigurându-l de faptul că, în schimbul sumei de 500 de euro, va primi o soluție de neîncepere a urmăririi penale. Urmare discuțiilor telefonice dintre Ș.V. și cunoscutul său, denunțătorul R.N.

s-a întâlnit în fața stadionului D. din Municipiul Tulcea cu persoana respectivă, ocazie cu care a aflat că aceasta este polițist, fiind îmbrăcată în uniforma de serviciu și că se numește I.C. Pentru rezolvarea problemei referitoare la dosarul cu alcoolemia, inculpatul i-a solicitat denunțătorului suma de 500 de euro și l-a asigurat „asta-i un fleac, vorbesc eu cu polițistul să treacă altceva și se rezolvă și chiar dacă ajunge la Parchet sigur îți dă NUP". Întrucât denunțătorul nu poseda suma de bani solicitată, în cursul aceleași zile acesta a amanetat pentru suma de 1.836 RON un lănțișor de aur făcut cadou fiicei sale R.A.E. cu ocazia majoratului, a adăugat diferența de bani, suma totală fiind schimbată în 500 de euro, bani pe care în cursul aceleași zile i-a predat inculpatului, în fața stadionului D. Cu această ocazie a fost asigurat de către inculpat „gata boierule, fii liniștit, se rezolvă, ne auzim". Numitul I.C.

a solicitat și primit de la denunțătorul R.N. suma de 500 euro. Numitul B.l.A. este cercetat în Dosarul nr. 816/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Macin, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 208 alin. (4) C. pen., reținându-se faptul că la data de 20 din 21 iulie 2013, a sustras în scopul folosinței autoturismul cu numărul de înmatriculare TL-xxx, pe care l-a condus pe drumurile publice din localitatea Luncavița, fără a poseda permis de conducere, ocazie cu care a fost depistat de lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Luncavița. În încercarea de a fi exonerate de consecințele ce decurg din dosarul penal menționat mai sus, numitul B.l.A.

i-a relatat lui I C. - lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Tulcea - cele întâmplate, iar I.C. i-a dat de înțeles denunțătorului că are influență asupra unui polițist, în vederea soluționării favorabile a cauzei penale privindu-l pe denunțător, solicitând și primind de la acesta, în două tranșe, suma de 1.500 RON. Astfel, în cursul unei zile ulterioare săvârșirii faptelor ce fac obiectul Dosarului nr. 816/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Macin, denunțătorul a purtat o discuție telefonică cu I.C., cei doi cunoscându-se anterior, iar printre cele discutate denunțătorul i-a relatat inculpatului și problema dosarului său penal. Ulterior, inculpatul i-a spus denunțătorului că are „o soluție bună" pentru el, dar că trebuie să vină la Tulcea și să ia și niște bani la el.

Pe data de 26 iulie 2013, cei doi s-au întâlnit pe raza Municipiului Tulcea, inculpatul i-a precizat denunțătorului că îi poate rezolva dosarul penal printr-un șef din poliție, persoană arătată denunțătorului cu ocazia unei întâlniri anterioare și indicată cu apelativul „Ș.", fapt pentru care a solicitat de la denunțător suma de 500 RON, respectiv 400 RON pentru a-i da mai departe lui „Ș." în soluționarea favorabilă a problemei, iar 100 RON „pentru deranjul lui". Suma totală solicitată de inculpat, cu ocazia întâlnirii din data de 26 iulie 2013, pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal al denunțătorului a fost de 1.500 RON, la data de 28 iulie 2013 inculpatul solicitându-i denunțătorului prin SMS telefonic să-i dea și diferența de bani, potrivit înțelegerii.

La data de 29 iulie 2013, cei doi s-au întâlnit în zona Pieții Neptun, inculpatul fiind îmbrăcat în uniforma de serviciu, unde denunțătorul i-a predat acestuia suma de 1.000 RON pentru soluționarea favorabilă a dosarului său, fiindu-i promisă denunțătorului soluția scoaterii de sub urmărire penală. Numitul I.C. a solicitat și primit de la denunțătorul B.l.A. suma de 1.500 RON. În cursul lunii august 2012, numitul C.Ș.C. a revenit în țară, cu intenția de a se restabili în România, având în posesie un autoturism marca V. înmatriculat în Spania, pe care intenționa să îl înmatriculeze în România. Prin intermediul vecinului său Ș.V., numitul C.Ș.C. l-a cunoscut în cursul lunii septembrie 2012, pe agentul de politie I.C., care l-a asigurat de faptul că în schimbul unei sume de bani se va ocupa de înmatricularea autoturismului.

Suma de bani predată a fost de 200 de euro, ocazie cu care i-au fost înmânate inculpatului și actele autoturismului, cei doi convenind suplimentarea sumei inițiale în funcție de necesități. La aproximativ o săptămână, inculpatul i-a restituit denunțătorului actele autoturismului și l-a asigurat pe acesta că a demarat în fața instanței de judecată procedura de înmatriculare a autoturismului fără plata taxei. Ulterior, inculpatul a solicitat și primit cu titlu de împrumut de la denunțător sumele de 50 de euro și 200 RON pe care nu le-a restituit, potrivit convenției, în termen de o săptămână. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul I.C. a indus-o în eroare pe partea vătămată C.Ș.C., promițându-i că îi va înmatricula autoturismul adus din Spania, sens în care a solicitat un onorariu în cuantum de 200 de euro, iar ulterior a asigurat-o pe partea vătămată că a efectuat demersuri în sensul promisiunii, din verificării rezultând contrariul.

Din verificările efectuate de organul de cercetare penală rezultă faptul că pe rolul Tribunalului sau Judecătoriei Tulcea nu se află înregistrată nici o acțiune privind înmatricularea autoturismului numitului C.Ș.C. fără plata taxei de înmatriculare. De altfel, numitului I.C., în calitate de funcționar public cu statut special, îi sunt incompatibile aceste activități oneroase. În cursul urmăririi penale, partea vătămată C.Ș.C. nu a formulat pretenții de natură civilă în prezenta cauză. În legătură cu ultima infracțiune reținută în sarcina sa, cea de înșelăciune în formă tip, inculpatul, prin avocat ales, a solicitat achitarea, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. Tribunalul consideră că o cerere de achitare poate fi analizată numai în urma efectuării cercetării judecătorești.

În speță, inculpatul a formulat o cerere de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, cerere ce a fost admisă de instanță, astfel că în cauză nu a fost efectuată cercetarea judecătorească în condițiile art. 322-329 C. proc. pen. Drept urmare, în opinia instanței, în aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu poate fi pronunțată decât soluția de condamnare a inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul I.C. Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a criticat hotărârea sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunii de trafic de influență - solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

și reținerea în concurs a unui număr de patru infracțiuni - precum și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor și modalității de executare a acestora, solicitând înlăturarea beneficiului suspendării condiționate sub supraveghere, prevăzut de art. 86 1 C. pen. Inculpatul I.C. a solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prin reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., deducerea perioadei considerate ca executate prin reținere și arest preventiv, înlăturarea dispozițiilor referitoare la aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, datorită restituirii sumelor de bani obținute, cu consecința ridicării măsurilor asigurătorii instituite asupra conturilor bancare și autoturismului personal.

Prin decizia penală nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul I.C. împotriva sentinței penale nr. 124 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 2329/88/2013. În baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând: A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în patru infracțiuni prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (denunțător Ș.V.). În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (denunțător R.N.). În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.

a condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (denunțător B.l.A.). În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (denunțător D.G.). În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., în final inculpatul I.C.

urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare. Pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare se execută în regim de deținere, conform art. 57 C. pen. În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului I.C. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a, lit. b) C. pen., precum și interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist, conform art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I.C. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 31 iulie 2013 la data de 27 august 2013 și de la data de 29 august 2013 la data de 01 octombrie 2013. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 , 86 3 C. pen., art. 359 C. proc.

pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. A înlăturat dispoziția privind confiscarea de la inculpat a sumelor de 4.500 RON și 950 euro. A înlăturat dispoziția privind restituirea de către inculpat a următoarelor sume: 450 euro și 900 RON numitului Ș.V.; 2.100 RON numitului D.G.; 500 euro numitului R.N.; 1.500 RON numitului B.I.A. În baza art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a revocat măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor de bani prezente și viitoare din conturile bancare aparținând inculpatului I.C., deținute la următoarele bănci: Banca B. SA, R. Bank SA, Ba. SA, P. Bank România S.A.- Agenția Tulcea - Isaccea; V. România SA, G. Bank SA, dispusă prin ordonanța nr. 431/P/2013 din data de 02 august 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut: Analizând actele și lucrările dosarului, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport de criticile formulate și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect existența faptelor și vinovăția inculpatului, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cursul urmăririi penale, însușite și necontestate de către inculpat în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, prevăzut de art. 320 1 C. proc. pen., pronunțând o soluție de condamnare la diferite pedepse cu închisoarea, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. Din perspectiva primului motiv de apel al Ministerului Public, instanța de apel a constatat ca întemeiată critica referitoare la greșita încadrare juridică dată infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întinderea activității infracționale, intervalele de timp diferite în decursul cărora inculpatul a înțeles să acționeze, comiterea faptelor în împrejurări diferite, profitând de conjunctura creată, la care se adaugă propria contribuție din partea cumpărătorilor de influență, neputând susține soluția, reținerii formei continuate de săvârșire a faptei, aptă să atragă incidența art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, așa cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare, inculpatul a acționat la îndemnul unor persoane diferite, care s-au arătat dispuse a-i cumpăra influența, neputând anticipa comiterea unor fapte de natură penală și neavând cunoștință despre momentul intervenției potențialilor beneficiari, spre a avea măcar reprezentarea generală a întregii activități ilicite. Cu alte cuvinte, așa cum în mod corect se remarcă în apelul procurorului, prin săvârșirea traficului de influență, făptuitorul nu putea acționa din proprie inițiativă, rezoluția lui infracțională presupunând și acordul unei alte persoane, fapt ce implică în fiecare caz o hotărâre distinctă, excluzând forma continuată de săvârșire a faptei.

În lumina considerentelor arătate mai sus, este cert că în intervalul martie 2012 - iulie 2013 inculpatul I.C. a comis patru infracțiunii de trafic de influență, aflate în concurs, faptele săvârșite în lunile martie 2012, mai 2012, septembrie 2012 și iulie 2013 având loc la inițiativa cumpărătorilor de influență, care l-au determinat pe inculpat, în împrejurări de fapt diferite, să adopte rezoluția infracțională. Pe cale de consecință, în urma admiterii apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul și inculpat, față de care înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. îi profită, Curtea, în baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen., a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului I.C.

în pedepsele componente de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în patru infracțiuni prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea a avut în vedere că faptele, prin conținutul lor concret, se diferențiază sub aspectul pericolului intrinsec al acestora, prin raportare la sumele de bani obținute, perseverența inculpatului în comiterea unor fapte de natură penală, cu un grad sporit de pericol social, remarcată în ultima parte a activității infracționale, impunând, la rândul său, ca aplicarea unor pedepse mai aspre în privința infracțiunilor comise în dauna denunțătorilor B.l.A.

și D.G. În stabilirea cuantumului pedepselor, dar și din perspectiva evaluării judiciare a pedepsei aplicate sub aspectul infracțiunii de înșelăciune, Curtea nu a primit solicitarea apelantului inculpat, privind reținerea în favoarea dispozițiilor art. 74 alin. (19 lit. a), b) și c) C. pen., la dosarul cauzei neputând fi identificate elemente ce ar putea fi asimilate acestor circumstanțe atenuante legale. Astfel, obținerea unor calificări pozitive la locul de muncă nu echivalează cu buna conduită în comunitate, mai cu seamă că inculpatul a fost sancționat pe linie disciplinară în două rânduri, iar datele cu caracter personal se circumscriu situației de normalitate, fără a-l evidenția pe aceasta în relația cu ceilalți cetățeni.

De asemenea, inculpatul nu a dovedit stăruință pentru înlăturarea rezultatelor infracțiunii decât în fața instanței de recurs, iar demersul său nu a fost precedat de prezentarea de bună voie în fața autorităților judiciare, descoperirea ca autor al faptelor fiind rezultatul eforturilor depuse de organele de urmărire penală. În sfârșit, comportamentul sincer al inculpatului în cursul judecății a atras beneficii legale, în sensul reducerii limitelor pedepsei cu o treime, o astfel de conduită procesuală neputând atrage o dublă atenuare a răspunderii penale, atât prin aplicarea dispozițiilor art. 74-76 C. pen., cât și prin aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Din perspectiva celorlalte critici ale procurorului, care vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea a reținut că, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. În ceea ce privește, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, ci și la atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât și scopul mediat al pedepsei. De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia, și în inocularea unor valențe c omportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal. Pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini funcțiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă, inclusiv din perspectiva modalității sale de executare, gravității infracțiunii și nevoilor de îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social concret al faptei și periculozității infractorului, asupra căruia trebuie se acționeze. În acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea infractorului, pe de o parte, și pedeapsa aplicată de instanță, pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanță, în caz contrar pedeapsa neputându-și atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.

De aceea, cu ocazia stabilirii și aplicării pedepsei, trebuie să se țină seama de necesitatea acestei concordanțe, deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcția de a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului, pedeapsa trebuia să corespundă în aceeași măsură gradului de receptivitate a condamnatului față de influența educativă a pedepsei. Firește, acest grad de receptivitate este reflectat și în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa față de faptă, în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului și a relaționat în raporturile cu organele judiciare. Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului pedepsei și fixarea modalității sale de executare, este necesar a fi examinate, în mod cumulativ, circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cazul de față, schimbarea modalității de executare a pedepsei, prin înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., reținute în favoarea inculpatului, s-a impus cu necesitate, o asemenea concluzie fiind susținută de datele ce caracterizează persoana autorului și pericolul social ridicat al faptelor, pericol apreciat pe baza probelor certe, a circumstanțelor reale și modului concret de comitere, a mijloacelor folosite și scopului urmărit de infractor.

Perseverența inculpatului în comiterea diferitelor fapte de natură penală exprimă, prin ea însăși, pericolul ce ar rezulta din lăsarea în libertate a unei persoane, care în calitate de lucrător de poliție, a înțeles să intervină în cursul mai multor anchete judiciare aflate în derulare, încurajând persoanele intrate în conflict cu legea penală a persevera în încălcarea acesteia, prin inocularea ideii că exonerarea lor de răspundere penală poate fi realizată prin coruperea diferiților funcționari și traficarea influenței în relația cu persoanele angajate în procesul de înfăptuire a justiției.

Deși tânăr, inculpatul, fără a se remarca cu o conduită exemplară la locul de muncă, a profitat în mod repetat de încrederea cu care a fost învestit într-o funcție specifică autorității de stat, fără a ține seama de avertismentele primite pe linie disciplinară, acesta perseverând în perpetuarea unei conduite cu un pericol social sporit, prin care se aduce atingere unor valori esențiale ocrotite de legea penală.

Contrar opiniei apărării și celei exprimate de instanța de fond, greșelile pe care inculpatul le pune pe seama teribilismului specific vârstei, nu au avut caracter accidental, inculpatul fiind convins că poate profita de funcția ocupată în scopul de a obține foloase materiale substanțiale, într-o modalitate lipsită de onestitate, fără teama că ar putea fi descoperit De aceea, în opinia Curții de Apel, pronunțarea unei soluții de condamnare la o pedeapsă cu suspendare, indiferent de modalitatea dispusă, face ca scopul și funcțiile pedepsei să nu poată fi atinse, pericolul social concret al faptelor, desprins și din circumstanțele comiterii lor, pledând pentru aplicarea pedepsei rezultante cu închisoarea în regim de deținere, potrivit art. 57 C. pen.

Pe cale de consecință, având în vederea că sancționarea inculpatului se impune a fi realizată de o manieră mult mai categorică în raport cu ceilalți cetățeni - inculpatul fiind obligat a respecta legea și a acționa în direcția prevenirii și combaterii unor astfel de fapte penale - Curtea, în exercitarea atribuțiilor sale de control judiciar, a dispus ca pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare să se execute în regim de deținere, conform art. 57 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.C., criticând hotărârea atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în temeiul cazului de casare prevăzut de art 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior. Primul motiv de recurs vizează împrejurarea că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, prin încălcarea obligației de a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice, obligație ce rezultă imperativ din dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. Al doilea motiv de recurs invocat de către recurentul inculpat se referă la faptul că, deși Curtea de Apel a reținut în cuprinsul hotărârii atacate că instanța de fond a stabilit corect existența faptelor și vinovăția acestuia, totuși a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor și a modalității de executare a pedepsei, din suspendare sub supraveghere prevăzută de art. 86 1 C. pen. în regim de detenție. De asemenea, inculpatul a mai invocat, ca și motiv de recurs, greșita individualizare a pedepsei de către instanța de apel, având în vedere că aceasta nu a reținut dispozițiile art. 74 raportat la art. 76 C. pen. anterior. În fine, cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la latura civilă a cauzei, în sensul că instanța de apel, în mod greșit a menținut măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca D., deși din actele depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada că inculpatul a restituit suma de 200 de euro către numitul C.Ș.C.

Față de toate aceste motive, inculpatul a solicitat admiterea recursului formulat și pronunțarea unei hotărâri prin care să se înlăture greșita aplicare a legii. Totodată, a solicitat aplicarea dispozițiilor Noului C. pen., ca lege penală mai favorabilă. Examinând cauza în temeiul art. 385 6 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de către inculpat - prin concluziile orale susținute la termenul din 23 mai 2014, prevede situația când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii. Cu privire la primul motiv de recurs invocat de către recurentul inculpat, și anume că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa fără a pune acest aspect în discuția părților, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Astfel, instanța de recurs reține că împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a formulat apel criticând hotărârea sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunii de trafic de influență - solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și reținerea în concurs a unui număr de patru infracțiuni - precum și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor și modalității de executare a acestora, solicitând înlăturarea beneficiului suspendării condiționate sub supraveghere, prevăzut de art. 86 1 C. pen. La termenul din data de 09 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în fața Curții de Apel Constanța, inculpatul, prin apărător ales a susținut, prin concluziile orale, respingerea apelului formulat de Parchet, inclusiv cu privire la necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor reținute și a modalității de executare a pedepsei.

Față de acest aspect, Înalta Curte nu poate primi apărarea inculpatului, în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 334 C. proc. pen. Cu privire la celelalte două motive de recurs invocate, motive ce vizează individualizarea pedepsei aplicate inculpatului și a modalității de executare a acesteia, Înalta Curte amintește că art 385 9 pct. 14 teza I C. proc. pen., ce viza posibilitatea reindividualizării judiciare a pedepsei sau a modalității executării a fost abrogat anterior declarării recursului la data de 20 ianuarie 2014 și anterior pronunțării deciziei recurate, 16 ianuarie 2014, prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, acest aspect nu va putea fi valorificat în temeiul textului legal menționat, dar nici în contextul art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., voința legiuitorului fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicție numai elemente de nelegalitate. Ca urmare, aspectele referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei sau a modalității de executare, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate, nu mai pot fi cenzurate în recurs. În temeiul art 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la pct. 17 2 nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situația de fapt", și stabilirea efectivă a unei alte situații de fapt, ci numai cu privire la "chestiunea de drept". Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală. În consecință, atâta vreme cât instanța de prim control judiciar, instanța de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor administrate în fața primei instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție, cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situații de fapt și o reapreciere care să conducă la o altă soluție.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, stabilind o altă modalitate de executare a pedepsei. Pentru aceleași considerente, respectiv că Înalta Curte poate realiza, pe calea recursului ordinar, controlul judiciar doar asupra chestiunilor de drept ale cauzei, critica recurentului inculpat cu privire la latura civilă, nu poate fi primită de instanță. Abordarea juridică de profunzime pentru inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanța de recurs este investită și în același timp obligată în a realiza o analiză a speței și din perspectiva regulii constituționale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen.

În situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră în vigoare o altă lege care incriminează aceeași faptă, dar modifică tratamentul sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului. Pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., Înalta Curte se va raporta și va determina pe de o parte dacă și cum anume sunt încadrate juridic acuzațiile și faptele inculpatului în legea nouă și apoi va compara sancțiunile prevăzute de legile speciale și Noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezent acțiunea incriminatoare a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., se regăsește și poate fi calificată în drept în conținutul art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 Noul C. pen. cu aplicarea art. 375 raportat la art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen.; a infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. în conținutul art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 375 raportat la art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen. Analiza acestui prim criteriu relevă și reflectă că acțiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se regăsesc și în noile dispoziții legale sens în care se va proceda la analiza celui de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a se verifica sancțiunile prevăzute de Noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială. . Din această perspectivă, realizând o corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. este de constatat că, sub aspect sancționator legea nouă deși prevede limite de pedeapsă mai reduse, de la 2-10 ani la 2-7 ani, totuși aceasta nu este mai favorabilă, întrucât în considerarea celorlalte instituții (concurs de infractiuni), s-ar ajunge ca legea nouă prin aplicarea sa globală să creeze inculpatului o situație mai grea.

Astfel, Înalta Curte reține că, pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel este orientată spre minimul special prevăzut de lege, fără aplicarea unui spor pentru concursul de infracțiuni, ori în situația aplicării legii penale noi ca lege penală mai favorabilă, instanța de recurs ar fi obligată la majorarea pedepsei aplicate prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv 2 ani și 6 luni, ajungându-se în final la executarea unei de pedepse de 5 ani închisoare. Cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen. (art. 244 alin. (1) Noul C. pen.), Înalta Curte reține, de asemenea, că deși limitele de pedeapsă au fost reduse, prin legea nouă, de la 6 luni -12 ani la 6 luni - 3 ani, totuși dispozițiile noii reglementări nu sunt mai favorabile inculpatului, dându-se eficiență regulii de bază a aplicării globale a legii penale mai favorabile.

De asemenea, pedeapsa aplicată de instanța de apel pentru această ultimă infracțiune se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind individualizată în funcție de gravitatea faptei, de modul de operare al inculpatului și de persoana acestuia. Înalta Curte amintește că, în materia căilor de atac exercitate de părti operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C. proc. pen., corespondent al art 372 din reglementarea anterioară, astfel instanța de control judiciar, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat o cale de atac. Rațiunea acestui principiu pornește de la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional fără a i se crea titularului căii de atac o situație mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abținerea părții de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării incidenței vreunui caz de casare de la art. 385 9 C. proc. pen., într-o analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii constituționale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual C. pen., constatată o deplină legalitate în formula sancționatorie propusă de instanțele ierarhic inferioare în funcție de dispozițiile legii penale vechi. Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă, recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2014.