ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1759/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de fată:

În

baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 124 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în

dosarul penal nr. 2329/88/2013, în temeiul art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu referire

la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.C. la o pedeapsă de 3 ani

închisoare.

În

temeiul art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală

de 1 an și 6 luni închisoare.

În

temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost

contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În

temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În

temeiul art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea

executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 5 ani.

A fost obligat inculpatul ca pe durata

termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de

art. 86

3

alin. (1) lit. a)-d) C. pen. și anume:

- să se prezinte la datele fixate de Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, căruia i se încredințează supravegherea

inculpatului;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informațiile de natură a

putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

nerespectării art. 86

4

și 86

5

C. pen.

În

temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea

executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În

temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

S-a constatat că în perioada 31 iulie -

27 august 2013 și 29 august 2013 și până la data punerii în libertate, inculpatul

s-a aflat în stare de arest preventiv.

În

temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea

de la inculpat a sumelor de 4.500 RON și 950 euro.

În

temeiul art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000,

s-a dispus restituirea sumelor de bani primite de inculpat, astfel: 450 euro și

900 RON numitului Ș.V., 2.100 RON numitului D.G., 500 de euro numitului R.N. și

1.500 RON numitului B.l.A.

În

temeiul art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială

de la inculpat a sumei de 200 de euro primită de la partea vătămată C.Ș.C.

În

temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut

măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului marca D.L., proprietatea

inculpatului dispusă prin ordonanța nr. 431/P/2013 din 02 august 2013 de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În

temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.200 RON.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut:

Numitul Ș.V. a fost cercetat în Dosarul

nr. 1232/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se

faptul că la data de 12 martie 2012, având o îmbibație alcoolică de 1,50 gr.‰, a

condus pe drumul public din localitatea Agighiol autoturismul marca M., ocazie cu

care a fost depistat de agentul de poliție C.S. din cadrul Serviciului Rutier -

I.P.J. Tulcea.

Prin rezoluția din data de 11 mai 2012,

confirmată de procuror, organul de cercetare penală a început urmărirea penală față

de numitul Ș.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 87

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin referatul din data de 4 martie 2013

organul de cercetare penală a propus întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței

de judecată, în vederea judecării numitului Ș.V., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 19 iunie 2013, procurorul de

caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a procedat la prezentarea

materialului de urmărire penală către învinuitul Ș.V., iar prin rechizitoriul

nr. 1232/P/2012 din data de 19 iunie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată

a numitului Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din

O.U.G. nr. 195/2002, cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea.

În

încercarea de a fi exonerat de consecințele penale, Ș.V. l-a

contactat în cursul lunii martie 2012 pe I.C. - lucrător de poliție în cadrul Poliției

Municipiului Tulcea, iar acesta din urmă i-a dat de înțeles că are influență asupra

agentului de poliție C.S., cu care a discutat în prezența denunțătorului Ș.V., precum

și asupra funcționarilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală Tulcea, în vederea

soluționării favorabile a cauzei penale privind pe denunțător, printr-o soluție

a amenzii în cauza penală.

Astfel, în cursul zilei de 13 martie 2012,

denunțătorul Ș.V. l-a contactat telefonic pe inculpatul I.C., care, cu mașina personală,

s-a deplasat în localitatea Agighiol - localitatea de domiciliu a denunțătorului,

unde după ce a aflat problema denunțătorului l-a întrebat pe denunțător „dacă dispune

de bani căci se rezolvă". Inculpatul i-a solicitat suma de 250 euro, sumă pe

care denunțătorul a

împrumutat-o în cursul aceleași zile de

la un prieten. În cursul zilei respective, cei doi s-au deplasat cu mașina inculpatului

în Municipiului Tulcea, au oprit în fața Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea,

unde, pentru a-i întări convingerea denunțătorului cu privire la presupusa influență

asupra agentului constatator, inculpatul l-a contactat telefonic pe agentul constatator

C.S. și i-a solicitat să coboare în parcarea poliției. Cei trei au purtat inițial

o discuție despre fapta constatată, iar ulterior inculpatul I.C. l-a tras într-o

parte pe agentul constatator, continuând discuția cu acesta, după care i-a precizat

denunțătorului „cu C. poate o scoatem mai ieftin cu 100 - 150 de euro", ca

să-i dea denunțătorului doar o amendă.

Inculpatul i-a precizat denunțătorului

că trebuie să meargă și la Serviciul de Medicină Legală Tulcea pentru a vedea cât

îl costă „și acolo", moment în care a primit suma de 250 de euro de la denunțător.

Apoi, cei doi s-au deplasat cu mașina inculpatului la sediul Serviciul de Medicină

Legală Tulcea, situat pe strada V. din

Municipiul Tulcea, unde denunțătorul

a așteptat în mașină aproximativ 15 minute, iar inculpatul a intrat în sediul Serviciul

de Medicină Legală Tulcea și la întoarcere i-a spus denunțătorului că se rezolvă

(„o să iei NUP").

La aproximativ o săptămână, pentru rezolvarea

problemei dosarului său, inculpatul I.C. i-a solicitat denunțătorului și suma de

200 de euro, sumă de bani pe care denunțătorul a împrumutat-o de la mama sa și a

înmânat-o inculpatului, care i-a precizat că destinația acestei sume de bani este

pentru „cei de la medicină legală". Pe parcursul perioadei următoare, inculpatul

i-a mai cerut denunțătorului diferite sume de bani, fiindu-i predată de către denunțător

suma totală de 900 RON.

Numitul I.C. a solicitat și primit de la

denunțătorul Ș.V. suma de 450 euro și 900 RON.

Numitul D.G. a fost cercetat în Dosarul

nr. 1293/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se

faptul că la data de 14 martie 2012, având o îmbibație alcoolică de 1,40 gr.‰, a

condus pe drumul public din localitatea Agighiol autoturismul marca D., ocazie cu

care a fost depistat de agentul de poliție C.D. din cadrul Serviciului Rutier -

I.PJ. Tulcea.

Prin rechizitoriul nr. 1293/P/2012 din

data de 22 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a numitului D.G.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea.

În

încercarea de a scăpa de consecințele ce decurg din dosarul

penal menționat mai sus, în cursul lunii septembrie 2012, denunțătorul D.G. a aflat

de la numitul R.V.G. - ajutor al șefului de post din comuna Valea Nucarilor, că

problema sa poate fi rezolvată de către polițistul I.C., pe care, de altfel,"ajutorul

șefului de post l-a contactat telefonic de față cu denunțătorul și i-a expus problema,

răspunsul inculpatului fiind „se poate rezolva".

În

cursul zilei următoare, denunțătorul a primit un SMS de la

numitul R.V.G. cu mesajul „vrea 200 euro azi și 250 euro miercuri", situație

în care denunțătorul a împrumutat suma de 1.000 RON de la șeful său P.M., bani pe

care i-a predat inculpatului în aceeași zi, cei doi întâlnindu-se pe raza Municipiului

Tulcea, la intersecția străzii 1848 cu strada Spitalului.

După ce a primit suma de 1.000 RON, inculpatul

i-a transmis denunțătorului „o rezolvăm cu băieții", respectiv inculpatul o

să rezolve lucrurile, iar denunțătorul o să primească NUP și o să i se restituie

permisul de conducere.

După aproximativ o săptămână, denunțătorul

a fost contactat telefonic de inculpat, care i-a cerut diferența de 250 euro, bani

pe care denunțătorul i-a solicitat din nou cu titlu

de

împrumut administratorului P.M., căruia i-a și povestit problema sa și destinațiile

sumelor de bani împrumutate.

După acordarea sumei de 1.100 RON cu titlu

de împrumut, martorul P.M. s-a deplasat împreună cu denunțătorul pe raza localității

S., unde a venit și inculpatul, ocazie cu care inculpatul a primit suma de 1.100

RON solicitată și l-a reasigurat pe denunțător că dosarul său se va soluționa prin

NUP.

Numitul I.C. a solicitat 450 euro și a

primit de la denunțătorul D.G. suma de 2.100 RON.

Numitul R.N. a fost cercetat în Dosarul

nr. 2077/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se

faptul că la data de 2 mai 2012, având o îmbibatie alcoolică de 1,05 gr.‰, a condus

pe drumul public din localitatea Tulcea autoturismul marca D., ocazie cu care a

fost depistat de agentul de poliție M.D. din cadrul Serviciului Rutier - I.P.J.

Tulcea.

Prin rechizitoriul nr. 2077/P/2012 din

data de 5 februarie 2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a numitului R.N.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002,

cauza fiind trimisă la Judecătoria Tulcea.

În

încercarea de a scăpa de consecințele ce decurg din dosarul

penal menționat mai sus, numitul R.N. l-a contactat în cursul lunii mai 2012 pe

I.C. - lucrător de poliție în cadrul Poliției Municipiului Tulcea, persoană care

i-a fost recomandată de către Ș.V., iar I.C. i-a dat de înțeles denunțătorului că

are influență asupra lucrătorilor de poliție care instrumentează cauza penală, în

vederea soluționării favorabile a cauzei penale privind pe denunțător, asigurându-l

de faptul că, în schimbul sumei de 500 de euro, va primi o soluție de neîncepere

a urmăririi penale.

Urmare discuțiilor telefonice dintre Ș.V.

și cunoscutul său, denunțătorul R.N. s-a întâlnit în fața stadionului D. din Municipiul

Tulcea cu persoana respectivă, ocazie cu care a aflat că aceasta este polițist,

fiind îmbrăcată în uniforma de serviciu și că se numește I.C.

Pentru rezolvarea problemei referitoare

la dosarul cu alcoolemia, inculpatul i-a solicitat denunțătorului suma de 500 de

euro și l-a asigurat „asta-i un fleac, vorbesc eu cu polițistul să treacă altceva

și se rezolvă și chiar dacă ajunge la Parchet sigur îți dă NUP".

Întrucât

denunțătorul nu poseda suma de bani solicitată,

în cursul aceleași zile acesta a amanetat pentru suma de 1.836 RON un lănțișor de

aur făcut cadou fiicei sale R.A.E. cu ocazia majoratului, a adăugat diferența de

bani, suma totală fiind schimbată în 500 de euro, bani pe care în cursul aceleași

zile i-a predat inculpatului, în fața stadionului D.

Cu această ocazie a fost asigurat de către

inculpat „gata boierule, fii liniștit, se rezolvă, ne auzim".

Numitul I.C. a solicitat și primit de la

denunțătorul R.N. suma de 500 euro.

Numitul B.l.A. este cercetat în Dosarul

nr. 816/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Macin, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 208 alin. (4) C.

pen., reținându-se faptul că la data de 20 din 21 iulie 2013, a sustras în scopul

folosinței autoturismul cu numărul de înmatriculare TL-xxx, pe care l-a condus pe

drumurile publice din localitatea Luncavița, fără a poseda permis de conducere,

ocazie cu care a fost depistat de lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Luncavița.

În

încercarea de a fi exonerate de consecințele ce decurg din

dosarul penal menționat mai sus, numitul B.l.A. i-a relatat lui I C. - lucrător

de poliție în cadrul Poliției Municipiului Tulcea - cele întâmplate, iar I.C. i-a

dat de înțeles denunțătorului că are influență asupra unui polițist, în vederea

soluționării favorabile a cauzei penale privindu-l pe denunțător, solicitând și

primind de la acesta, în două tranșe, suma de 1.500 RON.

Astfel, în cursul unei zile ulterioare

săvârșirii faptelor ce fac obiectul Dosarului nr. 816/P/2013 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Macin, denunțătorul a purtat o discuție telefonică cu I.C., cei

doi cunoscându-se anterior, iar printre cele discutate denunțătorul i-a relatat

inculpatului și problema dosarului său penal.

Ulterior, inculpatul i-a spus denunțătorului

că are „o soluție bună" pentru el, dar că trebuie să vină la Tulcea și să ia

și niște bani la el. Pe data de 26 iulie 2013, cei doi s-au întâlnit pe raza Municipiului

Tulcea, inculpatul i-a precizat denunțătorului că îi poate rezolva dosarul penal

printr-un șef din poliție, persoană arătată denunțătorului cu ocazia unei întâlniri

anterioare și indicată cu apelativul „Ș.", fapt pentru care a solicitat de

la denunțător suma de 500 RON, respectiv 400 RON pentru a-i da mai departe lui „Ș."

în soluționarea favorabilă a problemei, iar 100 RON „pentru deranjul lui".

Suma totală solicitată de inculpat, cu

ocazia întâlnirii din data de 26 iulie 2013, pentru soluționarea favorabilă a dosarului

penal al denunțătorului a fost de 1.500 RON, la data de 28 iulie 2013 inculpatul

solicitându-i denunțătorului prin SMS telefonic să-i dea și diferența de bani, potrivit

înțelegerii.

La data de 29 iulie 2013, cei doi s-au

întâlnit în zona Pieții Neptun, inculpatul fiind îmbrăcat în uniforma de serviciu,

unde denunțătorul i-a predat acestuia suma de 1.000 RON pentru soluționarea favorabilă

a dosarului său, fiindu-i promisă denunțătorului soluția scoaterii de sub urmărire

penală.

Numitul I.C. a solicitat și primit de la

denunțătorul B.l.A. suma de 1.500 RON.

În cursul lunii august 2012, numitul C.Ș.C.

a revenit în țară, cu intenția de a se restabili în România, având în posesie un

autoturism marca V. înmatriculat în Spania, pe care intenționa să îl înmatriculeze

în România.

Prin intermediul vecinului său Ș.V., numitul

C.Ș.C. l-a cunoscut în cursul lunii septembrie 2012, pe agentul de politie I.C.,

care l-a asigurat de faptul că în schimbul unei sume de bani se va ocupa de înmatricularea

autoturismului. Suma de bani predată a fost de 200 de euro, ocazie cu care i-au

fost înmânate inculpatului și actele autoturismului, cei doi convenind suplimentarea

sumei inițiale în funcție de necesități. La aproximativ o săptămână, inculpatul

i-a restituit denunțătorului actele autoturismului și l-a asigurat pe acesta că

a demarat în fața instanței de judecată procedura de înmatriculare a autoturismului

fără plata taxei.

Ulterior, inculpatul a solicitat și primit

cu titlu de împrumut de la denunțător sumele de 50 de euro și 200 RON pe care nu

le-a restituit, potrivit convenției, în termen de o săptămână.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat

faptul că inculpatul I.C. a indus-o în eroare pe partea vătămată C.Ș.C., promițându-i

că îi va înmatricula autoturismul adus din Spania, sens în care a solicitat un onorariu

în cuantum de 200 de euro, iar ulterior a asigurat-o pe partea vătămată că a efectuat

demersuri în sensul promisiunii, din verificării rezultând contrariul.

Din verificările efectuate de organul de

cercetare penală rezultă faptul că pe rolul Tribunalului sau Judecătoriei Tulcea

nu se află înregistrată nici o acțiune privind înmatricularea autoturismului numitului

C.Ș.C. fără plata taxei de înmatriculare.

De altfel, numitului I.C., în calitate

de funcționar public cu statut special, îi sunt incompatibile aceste activități

oneroase.

În

cursul urmăririi penale, partea vătămată C.Ș.C. nu a formulat

pretenții de natură civilă în prezenta cauză.

În

legătură cu ultima infracțiune reținută în sarcina sa, cea

de înșelăciune în formă tip, inculpatul, prin avocat ales, a solicitat achitarea,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Tribunalul consideră că o cerere de achitare

poate fi analizată numai în urma efectuării cercetării judecătorești. În speță,

inculpatul a formulat o cerere de aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției, cerere

ce a fost admisă de instanță, astfel că în cauză nu a fost efectuată cercetarea

judecătorească în condițiile art. 322-329 C. proc. pen.

Drept urmare, în opinia instanței, în aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu poate fi pronunțată decât soluția

de condamnare a inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor

de pedeapsă prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul I.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea

a criticat hotărârea sub aspectul greșitei încadrări juridice a infracțiunii de

trafic de influență - solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.

pen. și reținerea în concurs a unui număr de patru infracțiuni - precum și sub aspectul

greșitei individualizări a pedepselor și modalității de executare a acestora, solicitând

înlăturarea beneficiului suspendării condiționate sub supraveghere, prevăzut de

art. 86

1

C. pen.

Inculpatul I.C. a solicitat reducerea pedepselor

sub minimul special prin reținerea în favoarea sa a dispozițiilor art. 74 alin.

(1) lit. a), b) și c) C. pen., deducerea perioadei considerate ca executate prin

reținere și arest preventiv, înlăturarea dispozițiilor referitoare la aplicarea

măsurii de siguranță a confiscării speciale, datorită restituirii sumelor de bani

obținute, cu consecința ridicării măsurilor asigurătorii instituite asupra conturilor

bancare și autoturismului personal.

Prin decizia penală nr. 18/P din 16 ianuarie

2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul I.C. împotriva sentinței penale nr.

124 din 01 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 2329/88/2013.

În

baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte

sentința penală apelată și, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3

ani închisoare aplicată inculpatului I.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare

și 1 an și 6 luni închisoare.

În

baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică

din infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în patru infracțiuni prev. de art. 6 din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen.

În

baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C.

la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

(denunțător Ș.V.).

În

baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C.

la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

(denunțător R.N.).

În

baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 257 C.

pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat inculpatul I.C.

la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență (denunțător B.l.A.).

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat

inculpatul I.C. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de influență (denunțător D.G.).

În

baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. a

contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 1

an și 6 luni închisoare stabilită de prima instanță pentru infracțiunea prev. de

art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., în final

inculpatul I.C. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni

închisoare se execută în regim de deținere, conform art. 57 C. pen.

În

baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului

I.C. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit a teza a II-a, lit. b) C. pen., precum

și interzicerea dreptului de a exercita profesia de polițist, conform art. 64

alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În

baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

I.C. perioada reținerii și arestării preventive de la data de 31 iulie 2013 la data

de 27 august 2013 și de la data de 29 august 2013 la data de 01 octombrie 2013.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

, 86

3

C. pen., art. 359 C. proc. pen. și art. 71

alin. (5) C. pen.

A înlăturat dispoziția privind confiscarea

de la inculpat a sumelor de 4.500 RON și 950 euro.

A înlăturat dispoziția privind restituirea

de către inculpat a următoarelor sume: 450 euro și 900 RON numitului Ș.V.; 2.100

RON numitului D.G.; 500 euro numitului R.N.; 1.500 RON numitului B.I.A.

În

baza art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 357 alin.

(2) lit. c) C. proc. pen. a revocat măsura asigurătorie a popririi asupra sumelor

de bani prezente și viitoare din conturile bancare aparținând inculpatului I.C.,

deținute la următoarele bănci: Banca B. SA, R. Bank SA, Ba. SA, P. Bank România

S.A.- Agenția Tulcea - Isaccea; V. România SA, G. Bank SA, dispusă prin ordonanța

nr. 431/P/2013 din data de 02 august 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea

de Apel a reținut:

Analizând actele și lucrările dosarului,

examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate, în raport de criticile

formulate și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat

că prima instanță a stabilit în mod corect existența

faptelor

și vinovăția inculpatului, făcând o justă apreciere a probelor administrate în cursul

urmăririi penale, însușite și necontestate de către inculpat în cadrul acordului

de recunoaștere a vinovăției, prevăzut de art. 320

1

C. proc. pen., pronunțând

o soluție de condamnare la diferite pedepse cu închisoarea, potrivit art. 345

alin. (2) C. proc. pen.

Din perspectiva primului motiv de apel

al Ministerului Public, instanța de apel a constatat ca întemeiată critica referitoare

la greșita încadrare juridică dată infracțiunii de trafic de influență, prevăzută

de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întinderea activității

infracționale, intervalele de timp diferite în decursul cărora inculpatul a înțeles

să acționeze, comiterea faptelor în împrejurări diferite, profitând de conjunctura

creată, la care se adaugă propria contribuție din partea cumpărătorilor de influență,

neputând susține soluția, reținerii formei continuate de săvârșire a faptei, aptă

să atragă incidența art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, așa cum rezultă din cuprinsul

actului de sesizare, inculpatul a acționat la îndemnul unor persoane diferite, care

s-au arătat dispuse a-i cumpăra influența, neputând anticipa comiterea unor fapte

de natură penală și neavând cunoștință despre momentul intervenției potențialilor

beneficiari, spre a avea măcar reprezentarea generală a întregii activități ilicite.

Cu alte cuvinte, așa cum în mod corect

se remarcă în apelul procurorului, prin săvârșirea traficului de influență, făptuitorul

nu putea acționa din proprie inițiativă, rezoluția lui infracțională presupunând

și acordul unei alte persoane, fapt ce implică în fiecare caz o hotărâre distinctă,

excluzând forma continuată de săvârșire a faptei.

În

lumina considerentelor arătate mai sus, este cert că în intervalul

martie 2012 - iulie 2013 inculpatul I.C. a comis patru infracțiunii de trafic de

influență, aflate în concurs, faptele săvârșite în lunile martie 2012, mai 2012,

septembrie 2012 și iulie 2013 având loc la inițiativa cumpărătorilor de influență,

care l-au determinat pe inculpat, în împrejurări de fapt diferite, să adopte rezoluția

infracțională.

Pe cale de consecință, în urma admiterii

apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul și inculpat, față

de care înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. îi profită, Curtea,

în baza art. 382 alin. (2) C. proc. pen., a desființat în parte sentința penală

apelată și, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată

inculpatului I.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni

închisoare.

În

baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică

din infracțiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în patru infracțiuni prevăzute

de art. 6 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 257 C. pen.

La individualizarea pedepselor aplicate

inculpatului, Curtea a avut în vedere că faptele, prin conținutul lor concret, se

diferențiază sub aspectul pericolului intrinsec al

acestora,

prin raportare la sumele de bani obținute, perseverența inculpatului în comiterea

unor fapte de natură penală, cu un grad sporit de pericol social, remarcată în ultima

parte a activității infracționale, impunând, la rândul său, ca aplicarea unor pedepse

mai aspre în privința infracțiunilor comise în dauna denunțătorilor B.l.A. și D.G.

În

stabilirea cuantumului pedepselor, dar și din perspectiva

evaluării judiciare a pedepsei aplicate sub aspectul infracțiunii de înșelăciune,

Curtea nu a primit solicitarea apelantului inculpat, privind reținerea în favoarea

dispozițiilor art. 74 alin. (19 lit. a), b) și c) C. pen., la dosarul cauzei neputând

fi identificate elemente ce ar putea fi asimilate acestor circumstanțe atenuante

legale.

Astfel, obținerea unor calificări pozitive

la locul de muncă nu echivalează cu buna conduită în comunitate, mai cu seamă că

inculpatul a fost sancționat pe linie disciplinară în două rânduri, iar datele cu

caracter personal se circumscriu situației de normalitate, fără a-l evidenția pe

aceasta în relația cu ceilalți cetățeni.

De asemenea, inculpatul nu a dovedit stăruință

pentru înlăturarea rezultatelor infracțiunii decât în fața instanței de recurs,

iar demersul său nu a fost precedat de prezentarea de bună voie în fața autorităților

judiciare, descoperirea ca autor al faptelor fiind rezultatul eforturilor depuse

de organele de urmărire penală.

În

sfârșit, comportamentul sincer al inculpatului în cursul judecății

a atras beneficii legale, în sensul reducerii limitelor pedepsei cu o treime, o

astfel de conduită procesuală neputând atrage o dublă atenuare a răspunderii penale,

atât prin aplicarea dispozițiilor art. 74-76 C. pen., cât și prin aplicarea prevederilor

art. 320

1

C. proc. pen.

Din perspectiva celorlalte critici ale

procurorului, care vizează modalitatea de individualizare a executării pedepsei,

Curtea a reținut că, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere

și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii

de noi infracțiuni.

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea

unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile

de conviețuire socială.

În

ceea ce privește, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,

aceasta nu se rezumă doar la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări

ale legii penale, ci și la atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de

a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat, cât

și scopul mediat al pedepsei.

De aceea, nu se poate vorbi de scopul preventiv

al pedepsei, înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului

de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale

pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

Reeducarea sau îndreptarea condamnatului

constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale

acestuia, și în inocularea unor valențe

c

omportamentale în strictă

concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept

penal.

Pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini

funcțiile ce-i sunt atribuite, este necesar ca aceasta să corespundă, inclusiv din

perspectiva modalității sale de executare, gravității infracțiunii și nevoilor de

îndreptare ale infractorului, impunându-se ca ea să fie adaptată pericolului social

concret al faptei și periculozității infractorului, asupra căruia trebuie se acționeze.

În

acest sens, între gradul de pericol social al faptei săvârșite

și periculozitatea infractorului, pe de o parte, și pedeapsa aplicată de instanță,

pe de altă parte, trebuie să existe o anumită concordanță, în caz contrar pedeapsa

neputându-și atinge scopul, putând conduce chiar la rezultate contrare acestui scop.

De aceea, cu ocazia stabilirii și aplicării

pedepsei, trebuie să se țină seama de

necesitatea acestei concordanțe,

deoarece în măsura în care se atribuie pedepsei funcția

de

a influența asupra conștiinței, mentalității și conduitei viitoare a condamnatului,

pedeapsa

trebuia să corespundă în aceeași măsură gradului de receptivitate a

condamnatului

față de influența educativă a pedepsei.

Firește, acest grad de receptivitate este

reflectat și în conduita procesuală a condamnatului, în atitudinea sa față de faptă,

în modul în acesta a contribuit la aflarea adevărului și a relaționat în raporturile

cu organele judiciare.

Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului

pedepsei și fixarea modalității sale de executare, este necesar a fi examinate,

în mod cumulativ, circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse și

circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale

a codului, de limitele de pedeapsă fixate în Partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În

cazul de față, schimbarea modalității de executare a pedepsei,

prin înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., reținute în favoarea

inculpatului, s-a impus cu necesitate, o asemenea concluzie fiind susținută de datele

ce caracterizează persoana autorului și pericolul social ridicat al faptelor, pericol

apreciat pe baza probelor certe, a circumstanțelor reale și modului concret de comitere,

a mijloacelor folosite și scopului urmărit de infractor.

Perseverența inculpatului în comiterea

diferitelor fapte de natură penală exprimă, prin ea însăși, pericolul ce ar rezulta

din lăsarea în libertate a unei persoane, care în calitate de lucrător de poliție,

a înțeles să intervină în cursul mai multor anchete judiciare aflate în derulare,

încurajând persoanele intrate în conflict cu legea penală a persevera în încălcarea

acesteia, prin inocularea ideii că exonerarea lor de răspundere penală poate fi

realizată

prin coruperea diferiților funcționari și traficarea influenței în relația cu persoanele

angajate în procesul de înfăptuire a justiției.

Deși tânăr, inculpatul, fără a se remarca

cu o conduită exemplară la locul de muncă, a profitat în mod repetat de încrederea

cu care a fost învestit într-o funcție specifică autorității de stat, fără a ține

seama de avertismentele primite pe linie disciplinară, acesta perseverând în perpetuarea

unei conduite cu un pericol social sporit, prin care se aduce atingere unor valori

esențiale ocrotite de legea penală.

Contrar opiniei apărării și celei exprimate

de instanța de fond, greșelile pe care inculpatul le pune pe seama teribilismului

specific vârstei, nu au avut caracter accidental, inculpatul fiind convins că poate

profita de funcția ocupată în scopul de a obține foloase materiale substanțiale,

într-o modalitate lipsită de onestitate, fără teama că ar putea fi descoperit

De aceea, în opinia Curții de Apel, pronunțarea

unei soluții de condamnare la o pedeapsă cu suspendare, indiferent de modalitatea

dispusă, face ca scopul și funcțiile pedepsei să nu poată fi atinse, pericolul social

concret al faptelor, desprins și din circumstanțele comiterii lor, pledând pentru

aplicarea pedepsei rezultante cu închisoarea în regim de deținere, potrivit

art. 57 C. pen.

Pe cale de consecință, având în vederea

că sancționarea inculpatului se impune a fi realizată de o manieră mult mai categorică

în raport cu ceilalți cetățeni - inculpatul fiind obligat a respecta legea și a

acționa în direcția prevenirii și combaterii unor astfel de fapte penale - Curtea,

în exercitarea atribuțiilor sale de control judiciar, a dispus ca pedeapsa rezultantă

de 2 ani și 6 luni închisoare să se execute în regim de deținere, conform art. 57

C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul I.C.,

criticând

hotărârea atacată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în temeiul cazului

de casare prevăzut de art 385

9

pct. 14 C. proc. pen. anterior.

Primul motiv de recurs vizează împrejurarea

că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate, prin încălcarea obligației

de a pune în discuția părților schimbarea încadrării juridice, obligație ce rezultă

imperativ din dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

Al doilea motiv de recurs invocat de către

recurentul inculpat se referă la faptul că, deși Curtea de Apel a reținut în cuprinsul

hotărârii atacate că instanța de fond a stabilit corect existența faptelor și vinovăția

acestuia, totuși a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor și a modalității

de executare a pedepsei, din suspendare sub supraveghere prevăzută de art. 86

1

C. pen. în regim de detenție.

De asemenea, inculpatul a mai invocat,

ca și motiv de recurs, greșita individualizare a pedepsei de către instanța de apel,

având în vedere că aceasta nu a reținut dispozițiile art. 74 raportat la art. 76

C. pen. anterior.

În fine, cel de-al patrulea motiv de recurs

se referă la latura civilă a cauzei, în sensul că instanța de apel, în mod greșit

a menținut măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca D., deși din

actele depuse la dosarul cauzei s-a făcut dovada că inculpatul a restituit suma

de 200 de euro către numitul C.Ș.C.

Față de toate aceste motive, inculpatul

a solicitat admiterea recursului formulat și pronunțarea unei hotărâri prin care

să se înlăture greșita aplicare a legii.

Totodată, a solicitat aplicarea dispozițiilor

Noului C. pen., ca lege penală mai favorabilă.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de către inculpat

- prin concluziile orale susținute la termenul

din 23 mai 2014, prevede situația când hotărârea este contrară legii sau când prin

hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Cu privire la primul motiv de recurs invocat

de către recurentul inculpat, și anume că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor reținute în sarcina sa fără a pune acest aspect în discuția

părților, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.

Astfel, instanța de recurs reține că împotriva

sentinței penale pronunțate de Tribunalul Tulcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Tulcea a formulat apel criticând hotărârea sub aspectul greșitei încadrări juridice

a infracțiunii de trafic de influență - solicitând înlăturarea dispozițiilor art.

41 alin. (2) C. pen. și reținerea în concurs a unui număr de patru infracțiuni -

precum și sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor și modalității de executare

a acestora, solicitând înlăturarea beneficiului suspendării condiționate sub supraveghere,

prevăzut de art. 86

1

C. pen. La termenul din data de 09 ianuarie 2014,

când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în fața Curții de Apel Constanța,

inculpatul, prin apărător ales a susținut, prin concluziile orale, respingerea apelului

formulat de Parchet, inclusiv cu privire la necesitatea schimbării încadrării juridice

a faptelor reținute și a modalității de executare a pedepsei.

Față de acest aspect, Înalta Curte nu poate

primi apărarea inculpatului, în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de apel

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 334 C. proc. pen.

Cu privire la celelalte două motive de

recurs invocate, motive ce vizează individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

și a modalității de executare a acesteia, Înalta Curte amintește că art 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen., ce viza posibilitatea reindividualizării judiciare

a pedepsei sau a modalității executării a fost abrogat anterior declarării recursului

la data de 20 ianuarie 2014 și anterior pronunțării

deciziei

recurate, 16 ianuarie 2014, prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, acest aspect nu va

putea fi valorificat în temeiul textului legal menționat, dar nici în contextul

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., voința legiuitorului

fiind aceea de a supune cenzurii în al treilea grad de jurisdicție numai elemente

de nelegalitate. Ca urmare, aspectele referitoare la individualizarea judiciară

a pedepsei sau a modalității de executare, dacă nu se referă la elemente de nelegalitate,

nu mai pot fi cenzurate în recurs.

În

temeiul art 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din

perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu

elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la

reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de

atac a recursului.

La nivel concret, cazul de casare de la

pct. 17

2

nu permite exercitarea controlului judiciar cu privire la "situația

de fapt", și stabilirea efectivă a unei alte situații de fapt, ci numai cu

privire la "chestiunea de drept".

Individualizarea pedepsei este o chestiune

de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire

a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța

de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

În

consecință, atâta vreme cât instanța de prim control judiciar,

instanța de apel, într-o cale de atac integral devolutivă care permitea examinarea

cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, putând da o nouă apreciere a probelor

administrate în fața primei instanțe și a situației de fapt, a pronunțat o soluție,

cazul de casare invocat nu permite stabilirea în recurs a unei alte situații de

fapt și o reapreciere care să conducă la o altă soluție.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat

poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție

nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei, stabilind o altă modalitate

de executare a pedepsei.

Pentru aceleași considerente, respectiv

că Înalta Curte poate realiza, pe calea recursului ordinar, controlul judiciar doar

asupra chestiunilor de drept ale cauzei, critica recurentului inculpat cu privire

la latura civilă, nu poate fi primită de instanță.

Abordarea juridică de profunzime pentru

inculpatul recurent face trimitere la împrejurarea că instanța de recurs este investită

și în același timp obligată în a realiza o analiză a speței și din perspectiva regulii

constituționale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual

C. pen.

În

situația în care după comiterea faptei de către inculpat intră

în vigoare o altă lege care incriminează aceeași faptă, dar modifică tratamentul

sancționator, de principiu legislațiile penale moderne, în cadrul cărora se înscrie

și cea românească, admit aplicarea legii care îi este mai favorabilă inculpatului.

Pentru infracțiunile pentru care a fost

trimis în judecată recurentul inculpat în analiza aplicării dispozițiilor art. 5

C. pen., Înalta Curte se va raporta și va determina pe de o parte dacă și cum anume

sunt încadrate juridic acuzațiile și faptele inculpatului în legea nouă și apoi

va compara sancțiunile prevăzute de legile speciale și Noul C. pen. pentru aceste

infracțiuni și dacă se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea

inițială.

Astfel, Înalta Curte constată că în prezent

acțiunea incriminatoare a infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., se regăsește și poate fi calificată în drept în conținutul art. 6 din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 Noul C. pen. cu aplicarea art. 375 raportat

la art. 374 alin. (4) Noul C. proc. pen.; a infracțiunii prevăzute de art. 215

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. în conținutul

art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 375 raportat la art. 374 alin. (4)

Noul C. proc. pen.

Analiza acestui prim criteriu relevă și

reflectă că acțiunile incriminatoare circumscrise textelor de lege precizate se

regăsesc și în noile dispoziții legale sens în care se va proceda la analiza celui

de-al doilea criteriu de aplicare a legii penale mai favorabile.

Al doilea criteriu de analiză impune a

se verifica sancțiunile prevăzute de Noul C. pen. pentru aceste infracțiuni și dacă

ele se circumscriu unor limite mai reduse în raport de reglementarea inițială.

. Din această perspectivă, realizând o

corespondență juridică pe marginea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat

la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. este de constatat

că, sub aspect sancționator legea nouă deși prevede limite de pedeapsă mai reduse,

de la 2-10 ani la 2-7 ani, totuși aceasta nu este mai favorabilă, întrucât în considerarea

celorlalte instituții (concurs de infractiuni), s-ar ajunge ca legea nouă prin aplicarea

sa globală să creeze inculpatului o situație mai grea.

Astfel, Înalta Curte reține că, pedeapsa

aplicată inculpatului de instanța de apel este orientată spre minimul special prevăzut

de lege, fără aplicarea unui spor pentru concursul de infracțiuni, ori în situația

aplicării legii penale noi ca lege penală mai favorabilă, instanța de recurs ar

fi obligată la majorarea pedepsei aplicate prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea

a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite,

respectiv 2 ani și 6 luni, ajungându-se în final la executarea unei de pedepse de

5 ani închisoare.

Cu privire la infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen. (art. 244 alin. (1) Noul C. pen.),

Înalta Curte reține, de asemenea, că deși limitele de pedeapsă au fost reduse, prin

legea nouă, de la 6 luni -12 ani la 6 luni - 3 ani, totuși dispozițiile noii reglementări

nu sunt mai favorabile inculpatului, dându-se eficiență

regulii

de bază a aplicării globale a legii penale mai favorabile. De asemenea, pedeapsa

aplicată de instanța de apel pentru această ultimă infracțiune se încadrează în

limitele prevăzute de lege, fiind individualizată în funcție de gravitatea faptei,

de modul de operare al inculpatului și de persoana acestuia.

Înalta Curte amintește că, în materia căilor

de atac exercitate de părti operează principiul procesual prevăzut de art. 418 C.

proc. pen., corespondent al art 372 din reglementarea anterioară, astfel instanța

de control judiciar, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat

o cale de atac.

Rațiunea acestui principiu pornește de

la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional fără

a i se crea titularului căii de atac o situație mai grea, pentru că astfel s-ar

putea determina abținerea părții de la exercitarea drepturilor sale procesuale de

teama asumării acestui risc.

În

aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță

abilitată în a trata exclusiv chestiunile de drept aduse în discuție, în lipsa constatării

incidenței vreunui caz de casare de la art. 385

9

C. proc. pen., într-o

analiză inclusiv din oficiu, coroborat cu tratamentul juridic din perspectiva regulii

constituționale a „aplicării legii penale mai favorabile" - art. 5 actual

C. pen., constatată o deplină legalitate în formula sancționatorie propusă de instanțele

ierarhic inferioare în funcție de dispozițiile legii penale vechi.

Față de toate aceste aspecte, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei

penale nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50

RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 18/P din 16 ianuarie 2014 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă, recurentul inculpat la plata sumei

de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 23 mai 2014.