ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 663/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 27 mai 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia să îi lase în liniștită posesie și folosință apartamentul nr. x, compus din patru camere, două debarale, culoar, vestibul, bucătărie, wc, baie și boxă, situat în București, str. x, sect. 3, inclusiv cotă parte indiviză de teren de 26,37 mp, aferentă apartamentului, imobil cu nr. cadastral x, înscris în CF x-Cl-U4 a OCPI sector 3, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin cererea reconvențională înregistrată la data de 3 august 2015, pe rolul aceleiași instanțe, pârâta reclamantă B. a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 46.000 RON, cu titlu de despăgubiri, pentru sporul de valoare adus apartamentului în litigiu, prin îmbunătățirile aduse, de la data achiziționării și până în prezent, precum și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 529 din 6 mai 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta reclamantă B.; a fost obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. x, situat în București, str. x, sect. 3, imobil cu nr. cadastral x, înscris în CF x-Cl-U4, a OCPI sect. 3, București.

A fost admisă în parte cererea reconvențională. A fost obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 23.018 RON, reprezentând sporul de valoare adus imobilului.

A fost obligată pârâta reclamantă la 5.500 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

S-a luat act că pârâta-reclamantă își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

A fost stabilit onorariu definitiv de expert la suma de 1.500 RON, prin majorarea cu 700 RON a onorariului provizoriu de 800 RON, în sarcina pârâtei-reclamante.

Împotriva Sentinței civile nr. 529 din 6 mai 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declarat apel pârâta-reclamantă B..

Prin Decizia nr. 705/A din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională, ca rămasă fără obiect; a luat act că apelanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Prin încheierea de ședință din 2 mai 2018, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care a fost conexat Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 2 mai 2018, fiind acordat termen de judecată, cu citarea părților, la 12 septembrie 2018.

Prin Decizia nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 705/A din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu pârâta B.

Împotriva Deciziei nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat la data de 8 februarie 2019, cerere de revizuire reclamantul A., solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate, admiterea în principiu și admiterea pe fond a recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 705A/20 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, astfel cum acesta a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță de apel.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul A. a susținut că, din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, prezenta cerere îndeplinește cerințele legale de admisibilitate, după cum urmează:

- cerința pronunțării asupra fondului sau evocării fondului prin decizia de recurs atacată pe calea revizuirii, cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a fost declarată ca fiind neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015, cu referire la motivul de revizuire valorificat prin prezenta cerere, respectiv cel reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

În consecință, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, s-a modificat art. 509 alin. (2) C. proc. civ. în următorul sens: - "60. La articolul 509, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins: (2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul."

Cerința evocării fondului a fost înlăturată în mod expres și de decizia Curții Constituționale care susține prezenta cerere, în care s-a subliniat jurisprudența sa constantă, în sensul că aceasta se aplică atât cauzelor în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate admisă, cât și cauzelor în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate până la momentul publicării deciziei de admitere, altele decât cea în care a fost pronunțată decizia Curții Constituționale, soluționate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

Această cerință ar fi lăsat fără efecte decizia Curții Constituționale, având în vedere că, în cauzele soluționate definitiv (la care se face referire în considerentele anterior citate), deciziile nu pot fi decât de respingere a recursului ca inadmisibil.

Ultimele considerente, susținute de decizia Curții Constituționale, sunt pe deplin valabile și în privința deciziei de recurs pronunțată în complet de filtru care, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu este supusă niciunei căi de atac.

- dispozițiile art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fundamentat decizia atacată prin prezenta cerere (prin care a fost respins recursul ca inadmisibil) și au făcut obiect al controlului de constituționalitate prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea Constituțională, invocată în susținerea cererii de revizuire.

- până la momentul publicării Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, recurentul a solicitat, în dosarul său de recurs, sesizarea Curții Constituționale, invocând excepția de neconstituționalitate, ce ulterior a fost admisă, și punând în discuție aspecte reținute de Curtea Constituțională în constatarea neconstituționalității, recursul fiind soluționat prin decizia atacată, anterior publicării acestei decizii de admitere.

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată în cauză, învederând, în esență, că recursul a fost soluționat după data de 17 iulie 2018, data publicării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 52/2018, însă anterior datei de 3 ianuarie 2019, data publicării Deciziei Curții Constituționale a României nr. 874/2018, pe care revizuentul își întemeiază cererea de revizuire.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma motivului formulat și a deciziilor Curții Constituționale relevante în cauză, Înalta Curte apreciază că este admisibilă și trebuie încuviințată, pentru argumentele ce vor succede:

Obiectul revizuirii îl constituie Decizia civilă nr. 3016 din 19 septembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 705/A din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimata pârâta B..

La pronunțarea acestei decizii, s-au avut în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum și prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Având în vedere că decizia Curții de Apel București este pronunțată într-un litigiu pornit anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidentă cauzei pendinte, instanța de recurs a stabilit că regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță se stabilește potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional, și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

S-a reținut, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 27 mai 2015, reclamantul A. a revendicat apartamentul nr. x, compus din patru camere, două debarale, culoar, vestibul, bucătărie, wc, baie și boxă, situat în București, str. x, sect. 3, inclusiv cotă parte indiviză de teren de 26,37 mp, aferentă apartamentului, imobil cu nr. cadastral x și înscris în CF x-Cl-U4, a OCPI sector 3, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, pretenții ce au fost evaluate la suma de 230.000 RON.

Cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație față de care Decizia nr. 705/A din 20 septembrie 2017 a Curții de Apel București nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale incidente în cauză, în cronologia lor:

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederii legale care limita exercițiul căii de atac a recursului, în funcție de un anumit prag valoric, respectiv a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care prevăd că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", acestea fiind declarate neconstituționale în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei nr. 369 din 17 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei, respectiv după data de 20 iulie 2017.

S-a mai concluzionat de către instanța supremă că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituționala nu s-a pronunțat asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., întrucât stabilirea incompatibilității acestui articol din C. proc. civ. cu norma constituțională nu se poate dispune decât pe calea admiterii excepției de neconstituționalitate a acestui articol din C. proc. civ.

La data de 8 octombrie 2018, a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018, în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 836 din 8 octombrie 2018, prin care s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, a condiționat aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, că instanțele judecătorești nu pot înlătura efectele deciziei Curții Constituționale expres indicate în corpul acesteia, că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența să se pronunțe în legătură cu efectele deciziei Curții Constituționale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curții Constituționale și că, în urma pronunțării și publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privința art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, nu devin incidente prevederile art. 27 din C. proc. civ., neconstituționalitatea fiind o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendinte.

Curtea Constituțională a statuat faptul că, sub aspectul efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului C. proc. civ., hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv devine susceptibilă de recurs, daca a fost pronunțată după publicarea deciziei Curții Constituționale (paragraful 58).

Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, s-a constatat că dispozițiile art. 27 din C. proc. civ., în interpretarea data de Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale, fiind încălcate prevederile din Legea fundamentală cuprinse în art. 147 alin. (4), referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, prin raportare la art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (2), privind accesul liber la justiție și art. 126 alin. (3), referitoare la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, paragraful 64, Curtea Constituțională a statuat că legiuitorul poate stabili drogări de la regula de procedură reglementată de art. 27 din C. proc. civ., cu condiția respectării principiului neretroactivității legii, în sensul că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, aceasta din urmă teză fiind singura de ordin constituțional și că, în vederea respectării principiilor constituționale ale egalității în drepturi și accesului la justiție, hotărârile pronunțate de instanțele de apel, după publicarea deciziei Curții Constituționale, trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, astfel cum statuează Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, în considerentul 32, în sensul că, toate hotărârile pronunțate după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt supuse recursului.

Curtea Constituțională a stabilit și că interpretarea constituțională a prevederilor art. 27 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 16 și 21 din Constituția României, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu și al aplicării pentru viitor a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 care se aplică în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON, inclusiv, a fost pronunțată după publicarea deciziei Curții Constituționale.

Prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, în Dosarul nr. x/2018, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarele nr. x/2015 și nr. y/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept dacă recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, inclusiv, (20 iulie 2017), pornite anterior publicării deciziei, recursuri nesoluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 1 octombrie 2018, devin admisibile sau își mențin caracterul inadmisibil rezultat din interpretarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, cât privește producerea efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017, data de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2018.

Motivul cererii de revizuire:

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I, pct. 60 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., pentru a fi puse în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 10 decembrie 2015 care se citesc după cum urmează: revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Aprecierea Înaltei Curți:

Motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 pct. 11 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanța a pronunțat hotărârea în temeiul unui text de lege în legătură cu care fusese invocată o excepție de neconstituționalitate și este justificat de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, conform cărora sesizarea Curții Constituționale nu mai atrage suspendarea obligatorie a judecății.

Astfel, din perspectivă istorică, deciziile instanței constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unui text legal au reprezentat motiv de revizuire odată cu adoptarea Legii nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a C. proc. civ. și a C. proc. pen. al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, act normativ prin care s-a eliminat suspendarea judecării cauzei, în situația invocării excepției de neconstituționalitate și, în materie civilă, a fost reglementat un nou motiv de revizuire la art. 322 pct. 10 din C. proc. civ. din 1865 (actualul pct. 11 al art. 509 C. proc. civ.).

Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe acest motiv trebuie întrunite următoarele cerințe:

- în timpul judecății, indiferent de etapa procesuală, să fi fost invocată de partea care exercită revizuirea sau de instanță din oficiu excepția de neconstituționalitate cu privire la o prevedere dintr-o lege sau ordonanță;

- norma procedurală/substanțială constatată ca fiind neconstituțională să fi fost temeiul sau unul dintre temeiurile de drept pe care hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii se fundamentează;

- decizia Curții Constituționale să fi fost pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere. În doctrină, s-a apreciat însă că data care trebuie luată în considerare pentru admisibilitatea cererii de revizuire este data la care decizia Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, în considerarea art. 147 alin. (4) din Constituția României.

În aprecierea acestor condiții, este relevant faptul că revizuentul recurent A. a invocat în cadrul recursului declarat împotriva Deciziei civile nr. 705 A din 20 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în interpretarea data prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, a art. 27 din Legea nr. 134/2010 și a art. 521 alin. (3) din Legea nr. 134/2010.

Prin încheierea din 19 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea 2/2013, art. 27 din Legea nr. 134/2010 și art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că reluarea unui aspect de neconstituționalitate asupra căruia s-a tranșat printr-o decizie anterioară nu este posibilă, întrucât, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, în cauză Decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Or, recurentul dorește să supună controlului de neconstituționalitate aceeași problemă asupra căreia Curtea Constituțională deja a statuat, legată de exercițiul căii extraordinare de atac a recursului, funcție de valoarea pretențiilor deduse judecății, situație față de care cererea sa nu se circumscrie condițiilor de admisibilitate specifice pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.

Prin Decizia civilă nr. 3790 din 6 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cum în cauză, astfel cum s-a expus supra, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, pe care instanța de recurs și-a întemeiat decizia de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat împotriva Deciziei nr. 705/A din 20 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, iar decizia atacată prin prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunțată anterior Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 2 din 3 ianuarie 2019, instanța apreciază că aceste condiții sunt întrunite în cauză.

Există însă o cerință impusă de doctrina juridică mai veche în această materie, care poate fi discutată în cauză, respectiv aceea dacă admisibilitatea cererii de revizuire este determinată și, deci, subordonată sesizării sau nu a Curții Constituționale de către instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

În acest context, Înalta Curte reține că această cerință a fost "amendată" de însăși jurisprudența recentă a Curții Constituționale, fiind relevante în acest sens Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016 și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016 și efectele pe care acestea le determină.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție care consacră efectele deciziilor instanței de contencios constituțional:

"Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

În interpretarea acestor dispoziții, Curtea Constituțională a reținut că deciziile de constatare a neconstituționalității fac parte din ordinea juridică normativă, prin efectul lor, prevederea neconstituțională încetându-și aplicabilitatea pentru viitor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008).

În aceste condiții, decizia de constatare a neconstituționalității se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepția de neconstituționalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) și un mijloc de apărare care nu pune în discuție fondul pretenției deduse judecății (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituționalității numai raporturilor juridice care urmează a se naște, deci unor situații viitoare ipotetice, întrucât și-ar pierde esențialmente caracterul concret. Așadar, Curtea a reținut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situațiile juridice ce urmează a se naște - facta futura, cât și situațiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere) și, în mod excepțional, acele situații care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, acestea au fost soluționate definitiv și irevocabil, cauze în care, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curții Constituționale se va aplica și acestora (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie.

În același sens, Curtea Constituțională a reținut că deciziile de constatare a neconstituționalității nu trebuie să se aplice numai raporturilor juridice care urmează a se naște, ci trebuie să profite autorului excepției de neconstituționalitate, lezat în drepturile sale prin norma constatată ca fiind contrară Legii fundamentale.

Astfel, în jurisprudența Curții, s-a statuat că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită atât autorilor acesteia, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluționate definitiv (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 21).

În acest context, trebuie reamintit că legiuitorul a reglementat calea de atac a revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în cauzele în care a fost ulterior admisă o excepție de neconstituționalitate, în scopul acordării mijloacelor de apărare în vederea realizării drepturilor și intereselor părților în fața justiției.

Această concepție a fost exprimată expres de Curtea Constituțională în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, în care a statuat că, în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În același sens, neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a persoanei lezate în drepturile sale prin norma criticată.

Astfel, jurisprudența Curții Constituționale reprezintă o aplicare activă a dispozițiilor legale care au însoțit abrogarea fostului art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată interpretând în mod extensiv dispozițiile C. proc. civ. din 1865 și pe cele ale noului Cod de procedură, ca o garanție a apărării drepturilor justițiabililor, stabilind că o decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate profită atât autorilor acesteia, cât și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluționate definitiv.

Suma argumentelor expuse determină concluzia că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea, și anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, ulterior admisă, chiar și în ipoteza în care sesizarea Curții Constituționale cu această excepție nu s-a realizat.

Mai mult, în considerarea art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un recurs efectiv pentru remedierea pretinselor încălcări ale drepturilor fundamentale ale omului, în speță dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, cu componenta sa materială esențială - dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, în care sesizarea instanței de contencios constituțional în cauza dedusă judecății putea reprezenta un aspect important pentru salvgardarea acestui drept, precum și în temeiul principiului conform căruia Convenția garantează drepturi concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii, prezenta instanță consideră că, în cauzele judecate definitiv până la data publicării deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate de către instanța de contencios constituțional și în care această excepție a fost invocată, revizuirea este unicul remediu pe care părțile îl au la dispoziție, sigur în ipoteza în care norma procedurală/substanțială constatată ca fiind neconstituțională a fost temeiul sau unul dintre temeiurile de drept pe care hotărârea judecătorească ce formează obiect al revizuirii se sprijină, condiție, de asemenea, îndeplinită în cauză.

În acest punct, Înalta Curte apreciază că ceea ce diferențiază aceste cauze de cele definitiv soluționate, în care excepția de neconstituționalitate nu a fost invocată și în care revizuirea nu ar fi admisibilă pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 11 C. proc. civ., și impune o diferență de tratament juridic este însăși ieșirea din pasivitate, diligența procesuală a persoanei interesate și atacarea cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale incidente în cauză, precum și faptul că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost respinsă pe considerente de ordin formal, potrivit cărora s-a constatat deja neconstituționalitatea acestor dispoziții legale, iar nu pentru că nu ar fi avut legătura cu cauza, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că revizuentul, prin situația sa procesuală, se regăsește în acea ipoteză excepțională în care, deși cauza sa fusese soluționată definitiv la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a Deciziei nr. 874/2018 (respectiv, la 3 ianuarie 2019), recursul declarat de acesta fiind respins ca inadmisibil, prin Decizia nr. 3016 din 19 septembrie 2018 a instanței supreme, și, cu diligența necesară, invocase excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale ce au întemeiat această inadmisibilitate, recurentul aflându-se în situație similară cu autorii excepției de neconstituționalitate ale acelorași dispoziții legale, ale căror cereri au fost trimise Curții Constituționale, și, ulterior, această excepție a fost admisă, cererea sa de sesizare a Curții Constituționale nu a fost primită.

Pentru aceste motive substanțiale și imperioase, în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în materia căilor extraordinare de atac, se impune ca efectele Deciziei nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale să se reflecte în sens favorabil și asupra litigiul pe care reclamantul l-a inițiat, cu consecința admiterii revizuirii exercitate în cauză pentru motivul reglementat de art. 509 pct. 11 C. proc. civ.

În consecință, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, dar și admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (4) C. proc. civ., va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015; va schimba în tot hotărârea atacată, în sensul că va admite în principiu recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 705 A din 20 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru rejudecarea recursului, declarat admisibil în principiu, ca efect al prezentei decizii, va fi acordat termen la data de 22 mai 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 3016 din 19 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că admite în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 705 A din 20 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Acordă termen la data de 22 mai 2019, ora 09:00, în ședință publică, cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - LM