ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3176/2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 5 iunie 2018 de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale, a solicitat suspendarea provizorie a Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2335/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme, cu modificările și completările ulterioare și a tuturor efectelor și actelor emise în baza acestuia până la pronunțarea instanței de fond.

Prin Sentința civilă nr. 4908 din 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale, ca inadmisibilă.

Împotriva Sentinței civile nr. 4908 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

a) Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arată că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța sesizată cu cererea de suspendare provizorie a unui act administrativ este ținută să verifice trei condiții și anume: (1) cazul bine justificat, (2) paguba iminentă și (3) sesizarea în prealabil a autorității publice emitente a actului administrativ atacat.

Sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece instanța reține, pe de-o parte, interesul recurentei reclamante de a solicita suspendarea actului administrativ și posibilitatea creării unui prejudiciu acesteia și statului, însă, pe de altă parte, arată că nu s-ar putea verifica motivele de aparentă nelegalitate invocate.

Prin sentința atacată, instanța reține că nu ar fi posibilă analiza interpretării dispozițiilor legale sau valoarea probatorie a înscrisurilor, apreciind că această analiză s-ar impune doar cu ocazia judecării fondului cauzei.

Recurenta reclamantă arată că nu a solicitat pe calea suspendării provizorii analizarea modului de interpretare și aplicare a Regulamentului, nici analiza valorii probatorii a unor înscrisurilor ci a arătat cazuri bine justificate pentru care Regulamentul nu prezintă nici măcar aparența de legalitate, fiind necesară suspendarea aplicării acestuia până la judecarea acțiunii privind nelegalitatea actului atacat.

În ceea ce privește considerentele primei instanțe susține că acestea sunt străine de cererea formulată deoarece instanța de contencios a fost sesizată pentru a analiza dacă există sau nu aparența de legalitate a actului administrativ și pentru a constata că aceasta nu există și că este iminentă păgubirea sa.

Recurenta menționează că a arătat exclusiv cazurile temeinic justificate pentru care nu există nici măcar aparența de legalitate a actului administrativ, deoarece acesta conține lacune de reglementare care conduc la distribuirea fondurilor publice pe criterii discriminatorii și cu încălcarea concurenței loiale.

Susține că instanța de fond a săvârșit practic denegare de dreptate, refuzând să analizeze cazurile temeinic justificate pentru care a arătat că se impune suspendarea provizorie a Regulamentului. Procedând în acest fel a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării fără a analiza motivele de admisibilitate arătate în cuprinsul acesteia.

b) Raportat la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta reclamantă susține că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile legale privitoare la condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare provizorie a actului administrativ.

Precizează astfel că, prin cererea de suspendare provizorie, nu a solicitat prejudecarea fondul, ci a arătat că există suficiente motive de nelegalitate actului pentru a răsturna prezumția de legalitate a acestuia.

Susține că motivele de aparentă nelegalitate invocate constituie cazuri bine justificate pentru care a fost solicitată suspendarea actului administrativ nelegal. Instanța era chemată să verifice dacă motivele de nelegalitate invocate creează un dubiu în privința legalității actului administrativ, ceea ce în mod eronat a apreciat că nu ar putea efectua, deși dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că instanța va verifica, în procedura suspendării provizorii, tocmai aceste aspecte.

Arată că lipsa clarității actului atacat cu privire la conflictele de interese și cu privire la asigurarea concurenței loiale reprezintă tocmai cazuri bine justificate invocate pentru a se dispune suspendarea provizorie a actului lipsit de aparența de legalitate.

Astfel, consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece a refuzat să verifice tocmai criteriile legale expres arătate de acest articol referitor la suspendarea provizorie a actelor administrative. Instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale în așa fel încât acestea au fost golite de conținut și eficiență. Instanța a considerat că nu ar putea verifica tocmai una dintre cerințele legale ale admiterii cererii de suspendare. În baza aceste interpretări a art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu s-ar putea dispune niciodată suspendarea provizorie a vreunui act administrativ.

Prin sentința atacată, instanța face o confuzie între legalitatea actului administrativ atacat și aparența de legalitate. Instanța de fond a interpretat eronat că ar fi sesizată cu motive a căror analiză ar conduce la prejudecarea fondului. În realitate, aceasta a fost sesizată doar pentru a "pipăi fondul", pentru a efectua o verificare sumară a argumentelor arătate pentru a determina dacă există cazuri justificate care relevă aparenta lipsă de legalitate a actului.

Existența sau inexistența legalității actului urmează a se verifica doar de către instanța de fond, însă instanța sesizată cu cererea de suspendare provizorie este chemată să verifice, anterior instanței de fond, dacă actul administrativ este lipsit de aparența de legalitate și dacă acesta este pe cale de a determina păgubirea recurentei reclamante.

Or prin sentința atacată, instanța sesizată cu cererea de suspendare provizorie a interpretat eronat dispozițiile legale și a refuzat a analiza tocmai această aparență de nelegalitate.

Deși esența cererii de suspendare provizorie era tocmai verificarea aparenței de legalitate a actului administrativ, instanța nu a efectuat această analiză esențială.

Fără verificarea uneia dintre cerințele legale de admisibilitate a acțiunii, instanța de fond nu putea să dispună respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Or instanța de fond a refuzat să verifice tocmai aceste motive de aparență de nelegalitate, respectiv să verifice una dintre condițiile arătate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume condiția existenței cazurilor bine justificate.

Prin motivele de recurs recurenta reclamantă a făcut și referiri privind temeinicia cererii de suspendare provizorie arătând că suspendarea provizorie constituie singura cale de a preîntâmpina paguba sa iminentă constând în lipsirea de finanțarea necesară realizării producției de film, precum și paguba iminentă a statului ca urmare a distribuirii nelegale a ajutorului de stat în condițiile în care Regulamentul a cărui suspendare provizorie a executării se solicită:

- nu asigură evitarea conflictului de interese;

- conține dispoziții discriminatorii;

- este pe cale de a determina distribuirea fără o procedură clară și transparentă a fondurilor publice nerambursabile;

- încalcă legislația concurentei loiale.

În drept, invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., cele ale art. 1 - 14 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Legea nr. 21/1996 a concurenței, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale precum și orice alte prevederi normative menționate în prezenta cerere.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2019, intimatul-pârât Ministerul Culturii și Identității Naționale a solicitat respingerea recursului pentru următoarele considerente:

Argumentația reclamantei nu este susținută de nicio probă a dreptului său recunoscut de lege și vătămat prin Regulament în raport cu art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată.

Cu privire la condițiile pe care reclamanta trebuie să le îndeplinească pentru a solicita suspendarea efectelor unui act administrativ, intimatul se raportează la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, prin care s-a statuat că poate constitui un caz temeinic justificat: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Pe de altă parte, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute. (Decizia nr. 442 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 30 ianuarie 2013 pronunțată în recurs de secția de contencios administrativ și fiscal).

Arată că, din motivarea acțiunii introductive, reiese că reclamanta nu îndeplinește niciuna dintre condițiile enumerate de instanța supremă pentru a se putea admite cererea, respectiv nu face dovada că a fost păgubită prin Regulament, că Regulamentul a fost emis cu depășirea competenței sau că a fost emis în temeiul unor acte normative neconstituționale, că este nemotivat.

În ce privește paguba iminentă, reclamanta nu probează riscul de a suferi un prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat. A participat la un concurs de selecție a proiectelor cinematografice în vederea obținerii finanțării dezvoltării și producției de proiecte cinematografice, fără a pune la îndoială legalitatea regulamentului. Dacă în urma concursului reclamanta nu a obținut ceea ce a dorit, are în realitate interesul să atace hotărârea Consiliului de administrație prin care s-au aprobat rezultatele concursului, iar nu Regulamentul. Câtă vreme a optat pentru participarea la concurs rezultă că a prezumat că Regulamentul este legal. Nu se poate trata un act normativ de autoritate cu caracter general doar în raport cu interesul particular. Acest interes poate fi urmărit și protejat prin contestarea actului de autoritate individual și nu prin contestarea celui general.

Față de argumentarea anterioară înțelege să invoce:

Conform art. 50 din O.G. nr. 39/2005 privind cinematografia:

"(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Cultelor".

A menționat și art. 44, 47, 48 din O.G. nr. 39/2005 privind procedura de selecție și finanțare a proiectelor cinematografice.

În acest sens argumentează că, pentru a-și justifica interesul, reclamanta avea obligația să dovedească faptul că prin Regulament i-a fost încălcat interesul legitim actual, născut direct în patrimoniul său propriu, de a accede la o finanțare. Or, reclamanta a ignorat gradul de întindere al efectelor juridice ale actelor administrative normative, care produc efecte cu caracter general și impersonal, fiind opozabile erga omnes.

Reclamanta cere suspendarea unui act administrativ de autoritate cu caracter general cu privire la care nu dovedește că există o îndoială serioasă de nelegalitate și cu atât mai puțin că prin dispozițiile sale îi vatămă vreun drept sau îi poate produce vreo pagubă iminentă. Ar fi trebuit ca reclamanta să invoce astfel de vicii înaintea prezentării sale la concurs și nu după prezentarea la un concurs pe care nu l-a câștigat așa cum și-ar fi dorit.

Criticile cu privire la legalitatea regulamentului nu pot fi analizate de către instanță întrucât aceasta este ținută de obiectul cererii: suspendarea provizorie a ordinului de aprobare a regulamentului și nu anularea ordinului pentru nelegalitate. Conform art. 9 din C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Referirile reclamantei la potențiale conflicte de interese în care s-ar putea afla membrii comisiilor de lectori sunt neprobate, iar cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Așa fiind, în temeiul art. 249 C. proc. civ., solicită respingerea cererii și cu această motivare.

Arată și că obiectul de reglementare al Regulamentului îl constituie selecția proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme. Conflictul de interese reprezintă obiect de reglementare al altor acte normative și se apreciază de către organizatorul concursului conform actului normativ incident, iar nu prin dispozițiile regulamentului care are scopul de a realiza selecția de film și nu de a identifica și sancționa conflictul de interese.

În conformitate cu dispozițiile legii în baza căreia a fost elaborat regulamentul atacat, reclamanta ar fi urmat să se refere strict la hotărârea Consiliului de administrație al CNC prin care s-au aprobat rezultatele concursului și, în ipoteza în care rezultatul ar fi dezavantajat-o, ea ar fi avut interes să atace acea hotărâre care a declarat-o necâștigătoare și nu regulamentul desfășurării concursului la care a și participat.

Pentru aceste motive și ținând cont de limitele obiectului cererii - suspendarea provizorie a ordinului de aprobare a regulamentului - solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, ca lipsită de interes legitim și ca nedovedită.

În drept, își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C. proc. civ., precum și pe cele ale legii cinematografiei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și apărările invocate Înalta Curte, cu prioritate asupra excepției lipsei de interes în promovarea recursului reține următoarele:

Recursul constituie o formă de manifestare a acțiunii, un mijloc procedural care intră în conținutul acesteia cu toate consecințele care decurg de aici.

Prin urmare, pentru exercițiul dreptului de recurs trebuie îndeplinite condițiile generale de exercițiu ale dreptului la acțiune reglementate de art. 32 C. proc. civ. (capacitate, calitate procesuală, obiect și interes).

Cu toate acestea, în recurs, ca de altfel în orice cale de atac, condițiile de exercitare a acțiunii civile capătă valențe proprii acestei etape procesuale, raportându-se la obiectul căii de atac, respectiv hotărârea judecătorească a cărei reformare se solicită.

Astfel, interesul privit ca o condiție esențială de exercitare a căii de atac se va raporta la soluția adoptată prin sentința recurată iar nu la pretenția dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată sau alte cereri formulate pe parcursul judecății la instanța de fond.

În consecință, cel nemulțumit de hotărâre, pentru a putea exercita dreptul de recurs, trebuie să justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune, în situația reclamantului, că nu a obținut recunoașterea dreptului afirmat de către instanța de fond, cerință ce rezultă din dispozițiile art. 461 C. proc. civ. ce reglementează obiectul căilor de atac.

Este lipsită de interes cererea de recurs formulată de partea care a obținut câștig de cauză în prima instanță.

Or, în speța dedusă judecății, reclamantei i s-a respins cererea formulată de către instanța de fond astfel că are interes în a supune controlului judiciar prin intermediul căii de atac reglementate de lege sentința ce îi este nefavorabilă.

De altfel, această apărare formulată de apărătorul intimatului pârât este inconsecventă în condițiile în care prin întâmpinarea formulată în recurs, cu aceeași argumentare, se invocă lipsa de interes a reclamantei în promovarea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, excepție ce a fost invocată și în fața instanței de fond prin întâmpinare și care constituie o apărare în raport cu cererea dedusă judecății, iar nu față de cererea de recurs. Ca urmare, această apărare se impune a fi analizată odată cu recursul formulat în cauză iar nu ca o cerință de admisibilitate a promovării căii de atac.

Referitor la acest aspect se rețin ca relevante în primul rând dispozițiile art. 478 alin. (3) și (4) C. proc. civ. aplicabile și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ. potrivit cărora părțile pot să expliciteze pretențiile cuprinse în cererile lor, inclusiv pretențiile ce rezultă implicit din acestea, fără însă a schimba cauza litigiului.

Bineînțeles că în recurs aceste dispoziții procesuale capătă valențe noi, dat fiind faptul că este în discuție o cale de atac extraordinară, care se exercită pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Relevante în soluționarea excepției invocată de intimatul pârât sunt și dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căror motivele de casare art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite dacă nu au fost invocate în fața instanței de fond sau nu au putut fi invocate la judecarea fondului cauzei.

Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că prin intermediul recursului pot fi invocate motive de nelegalitate ce nu au putut fi invocate la judecarea fondului litigiului sau, deși invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Se impune a se distinge între motivele de casare expres reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. la care art. 488 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere și argumentele aduse în susținerea motivelor de casare.

Altfel spus, partea este ținută a invoca motivele de casare numai în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., însă, este în drept să aducă argumente suplimentare în susținerea motivelor de casare în condițiile art. 478 alin. (4) C. proc. civ.

De altfel, în speța dedusă judecății, nu se poate reține existența unor argumente noi în condițiile în care prin cererea de recurs cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reia în esență argumentația prezentată și primei instanțe în susținerea admisibilității și temeiniciei cererii de chemare în judecată.

Relativ la excepția lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare a executării invocată în fața instanței de fond și reiterată prin întâmpinarea formulată în recurs, se reține că aceasta este nefondată întrucât reclamanta, în calitatea sa de participant la concursul de selecție a proiectelor cinematografice, are interes în a supune controlului judecătoresc regulamentul în baza căruia s-a desfășurat concursul de selecție la care a participat. Interesul său ca persoană care se pretinde vătămată prin modul de organizare al concursului la care a participat, organizare reglementată de Regulamentul a cărui suspendare a executării se solicită nu poate fi limitat doar la actul final al procedurii la care a participat, respectiv hotărârea consiliului de administrație prin care s-au aprobat rezultatele concursului.

De altfel, în practica sa, Înalta Curte a hotărât că interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, nu are în vedere interesul material sau moral care formează substanța dreptului subiectiv, ci justificarea de a invoca și a urmări pe calea demersului judiciar promovat un anumit folos practic (Decizia nr. 313 din 31 ianuarie 2014 pronunțată în recurs de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Analizând cu prioritate recursul formulat în cauză prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se reține că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Sunt vizate astfel ipotezele de motivare insuficientă și contradictorie a hotărârii primei instanțe.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Așa cum s-a subliniat în doctrină și practica judiciară motivarea este de esența hotărârii judecătorești și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de către părți, dar și pentru a permite instanței de recurs, cum este situația în speța dedusă judecății, să verifice aplicarea legii de către prima instanță în raport de situația de fapt existentă în speță.

Este adevărat că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, însă această împrejurare nu eludează obligația instanței de a se pronunța asupra susținerilor și apărărilor esențiale formulate de părți. În lipsa unei motivări care să analizeze aceste aspecte, hotărârea judecătorească nu poate fi reținută ca fiind motivată potrivit cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În speță, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond se rezumă la a reitera practica Înaltei Curți în materie și, enumerând doar motivele de aparentă nelegalitate ale actului a cărui suspendare a executării se solicită, fără a face o minimă analiză a acestora, afirmă că acestea sunt veritabile critici de nelegalitate care nu pot fi examinate în cadrul prezentei proceduri sub aspectul existenței unor cazuri bine justificate.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de fond se rezumă la a arăta că analiza acestei cerințe nu se mai impune a fi efectuată în condițiile inexistenței unor cazuri bine justificate care să justifice suspendarea solicitată.

În finalul considerentelor instanța de fond arată că este inadmisibilă cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă.

Această motivare lapidară și contradictorie nu corespunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pe de o parte, pentru a ajunge la concluzia inexistenței unui caz bine justificat în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se impunea ca instanța de fond să facă o analiză a motivelor și argumentelor reclamantei în justificarea îndeplinirii acestei cerințe, numai ulterior putând ajunge la concluzia că acestea nu se subsumează noțiunii de "cazuri bine justificate" așa cum aceasta este definită legal.

Pe de altă parte, prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea 554/2004 cerințele privind existența unui caz bine justificat și aceea a existenței unei pagube iminente sunt condiții de fond ale cererii de suspendare a executării reglementată de această dispoziție legală a căror neîndeplinire conduce la concluzia netemeiniciei cererii iar nu la inadmisibilitatea acesteia.

Or, instanța de fond deși a reținut în esență neîntrunirea cerinței privind existența unui caz bine justificat a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă, din acest punct de vedere motivarea sentinței recurate fiind și contradictorie.

În concluzie se va reține că în lipsa unei motivări a sentinței recurate care să facă posibil controlul judiciar hotărârea a fost pronunțată fără a se judeca fondul cauzei ceea ce atrage casarea acesteia în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004.

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 496 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa sentința recurată și se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare instanța de fond va avea în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și va analiza temeinicia cererii de suspendare a executării formulată în cauză prin prisma motivelor și susținerilor reclamantei, precum și a apărărilor formulate de pârât raportat la condițiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, așa cum acestea sunt definite în art. art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 4908 din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - LM