ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 313/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față: Prin sentința civilă nr. 2918 din 22 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a admis contestația formulată de contestatoarele C.G.R. și M.E.L., împotriva deciziei nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de intimata Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Mureș, Târgu-Mureș. S-a dispus modificarea deciziei atacate în sensul restituirii în natură contestatoarelor, în cote egale, a imobilului înscris în C.F. X1 nr. top. Y1 teren în suprafață de 1217 mp și construcții cu destinație actuală, sediul Formației de lucru Praid. S-a dispus întabularea dreptului de coproprietate în cartea funciară. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta și a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei în calitate de deținător al imobilului revendicat în baza Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent.

Pe parcursul judecării apelului reclamanta M.E.L. a decedat și, în aceste condiții, au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia: M.V. și M.G.M. Prin decizia nr. 19 /A din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a admis apelul declarat de pârâta Administrația Națională „Apele Române” București, Direcția Apelor Mureș împotriva sentinței civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș. S-a dispus schimbarea în tot hotărârii atacate în sensul că s-a respins contestația formulată de contestatorii C.G.R. și M.E.L., decedată, continuată prin moștenitorii M.V. și M.G.M., împotriva deciziei nr. 38 din 5 aprilie 2006 emisă de intimata Administrația Națională Apele Române, Direcția Apelor Mureș.

Prin decizia nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de reclamanții C.G.R., M.V. și M.G.M. împotriva deciziei nr. 19/A din 11 februarie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale. S-a dispus casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele: Prin notificarea formulată de petentele C.G.R. și M.E.L., în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea P., str. G., județul Harghita, înscris în C.F. X1, sub nr. top. Y1, în suprafață de 1217 mp, compus din casă cu etaj și terenul aferent.

Prima instanță a restituit în natură reclamanților imobilul în litigiu, iar instanța de apel a admis apelul pârâtei și, reținând că terenul aferent construcției în care se află sediul Formației de lucru Praid din cadrul Direcției Apelor Mureș a fost dobândit în anul 1924, prin cumpărare, de numitul K.D., potrivit copiei C.F. X2, nr. top. Y2, iar terenul identificat sub nr. top. Y1, revendicat de reclamanți, nu este identic cu terenul aferent construcției situate în Praid, str. G., și că acesta din urmă nu aparține în prezent pârâtei Direcția Apelor Mureș, a conchis că pârâta nu are calitatea de unitate deținătoare a terenului respectiv. În ceea ce privește construcția revendicată de reclamanți, s-a reținut, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, că aceasta nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, din moment ce situația construcției este legată de situația juridică a terenului.

Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Or, în speță, se constată că instanța de apel a soluționat pricina fără a stabili pe deplin situația de fapt.

Astfel, instanța de apel nu a stabilit dacă imobilul în litigiu, teren și construcție, a fost preluat de stat de la autorii reclamantelor în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945-22 decembrie 1989; dacă imobilul intră sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și modalitatea de preluare a acestuia de către stat, cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără titlu, având în vedere că potrivit Legii nr. 10/2001 preluarea imobilelor de către stat, în perioada de referință prevăzută de acest act normativ, în oricare din modalitățile indicate mai sus, a fost calificată ca fiind abuzivă; dacă imobilele, teren și construcții, erau la data preluării două corpuri funciare distincte sau au constituit un singur corp funciar, teren și construcțiile aferente, iar dacă acestea au constituit un singur corp funciar nu s-a lămurit regimul juridic al acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și anume, de ce atât la acel moment, cât și în prezent, pe terenul preluat de la autorii reclamanților este situată Piața agroalimentară a localității Praid, iar construcțiile aferente acestui teren, preluate de la autorii reclamanților, sunt situate pe terenul ce a aparținut din anul 1924 numitului K.D.

Mai mult, se constată că în recurs s-a depus sentința civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă și irevocabilă, având ca obiect „rectificare carte funciară și altele”, potrivit căreia, urmare a localizării și reașezării corecte a parcelelor, așa cum rezultă din dispozitivul acesteia, s-a dispus lotizarea suprafeței de teren comasat în 6 corpuri funciare, din care corpul funciar I, cu suprafața de 1961 mp, unde își are sediul Formația de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș și se identifică cu nr. top.

nou Y3, Y4, Y5, Y6 și Y7 cu suprafața tabulară de 1961 mp, clădire ce reprezintă sediul și două magazii și care se notează într-o carte funciară nouă, în favoarea proprietarilor tabulari, iar același număr administrativ a fost indicat de reclamanți prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a emis decizia nr. 38/2006 de către pârâtă, contestată în prezentul litigiu.

Prin urmare, față de probele administrate în recurs, potrivit cărora construcțiile care constituie în prezent sediul punctului de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș, sunt situate pe terenul lotizat ca fiind corpul funciar I, cât și față de cele administrate în apel, potrivit cărora construcțiile cu destinația de sediu al aceluiași punct de lucru sunt situate pe terenul ce nu a aparținut autorilor reclamanților, s-a constatat că se impune reevaluarea situației de fapt, ceea ce nu se poate face în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., în scopul aplicării corecte a legii cauzei pendinte.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 8 A din 26 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta Administrația Națională „Apele Române”, Direcția Apelor Mureș împotriva sentinței civile nr. 2918 din 22 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul nr. 2006/2006. A fost schimbată în tot hotărârea atacată, în sensul că s-a respins contestația formulată de contestatorii C.G.R. și M.E.L., decedată, continuată prin moștenitorii M.V. și M.G.M. împotriva deciziei din 5 aprilie 2006 emisă de intimata Administrația Națională „Apele Române”, Direcția Apelor Mureș. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, instanța a constatat că apelul declarat este nefondat din următoarele considerente: Prin notificarea formulată petiționarii C.G.R.

și M.E.L. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Praid, str. G., cuprins în C.F. nr. X1 Praid, sub nr. top. Y1, în suprafață de 1217 mp compus din casă cu etaj și teren aferent. În ședința publică din 19 februarie 2013 reprezentantul apelantei a depus extrasul de C.F. X3, din care rezultă că asupra terenului în suprafață de 1961 mp și construcțiilor situate în Praid, str. G., s-a înscris dreptul de proprietate, în favoarea Administrației Naționale Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Mureș. În această situație instanța a avut în vedere principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia dreptul real înscris în cartea funciară se consideră a fi exact, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate exista și deci nu poate fi opus nimănui, dacă nu este înscris în cartea funciară.

Acest principiu are la bază prezumția, consacrată de art. 31 din Legea nr. 7/1996 modificată, și anume, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul ei dacă a fost dobândit sau constituit cu bună credință. Această înscriere nu a fost atacată și nu a fost supusă rectificării, cu toate că reclamanții au susținut în tot cursul procesului, și în concluziile scrise, că întregul lor demers a vizat restituirea în natură a imobilului de la Praid, str. G., sediul formației de lucru a apelantei, fiind identificat greșit doar sub aspect de evidență C.F. Această situație se coroborează cu constatările raportului de expertiză întocmit de expertul T.I.

din care rezultă că terenul revendicat identificat sub nr. top. Y1 nu este identic cu terenul aferent construcției situate în Praid, str. G. În ceea ce privește construcția revendicată, așa cum s-a reținut, ca fiind situată pe terenul corespunzător nr. top. Y2 și acest teren a aparținut din anul 1924 unei alte persoane decât antecesorii reclamantelor și nu a făcut obiectul preluării de către stat și ca atare nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001. Prin urmare reclamanții nu au făcut dovada identității dintre imobilul situat în Praid, str. G. și imobilul preluat fără titlu de la antecesorii reclamanților din C.F. X1 Praid. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.G.R., M.V., M.G.M.

Un prim motiv de recurs vizează nerespectarea de către instanța de rejudecare a îndrumărilor și dezlegărilor de drept date de instanța de casare (art. 315 C. proc. civ.), ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc. civ. Cinci din cele șapte îndrumări ale instanței supreme decurgeau din omisiunea esențială a soluției primului apel, aceea de a analiza cu prioritate incidența Legii nr. 10/2001, natura juridică vădită și obiectul neîndoielnic al pricinii. Celelalte două îndrumări vizau reevaluarea situației de fapt avându-se în vedere punerea de acord a situației birocratice din cartea funciară cu situația reală (cea din teren), punere de acord consfințită cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea definitivă și irevocabilă pronunțată ulterior soluționării primului apel.

Soluția rejudecării cauzei în fond era ca și conturată, instanța supremă făcând precizarea că doar actuala structură a art. 304 C. proc. civ. nu permite rezolvarea fondului de către instanța de recurs. În ciuda acestor îndrumări, precizate în mod concret, instanța de rejudecare a reluat soluția primului apel, pe cea care decurgea din erorile grosiere de înregistrare în cartea funciară, adaptând-o printr-o contorsionare sofistică la noua configurație a înscrierilor. Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că, hotărârea atacată a fost dată fără temei legal, ceea ce o pune sub incidența art. 304 pct. 9 teza I C. proc. civ., dar totodată, și cu încălcarea legii de reparație existente, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 teza a II-a C. proc.

civ. Din punctul de vedere al instanței de rejudecare, dacă o entitate de stat care folosește un imobil provenit din preluări abuzive ale statului totalitar se găsește înscrisă în foaia de proprietate a cărții funciare, caracterul de preluare abuzivă se stinge, persoanele îndreptățite la restituire nu mai au dreptul la nici un fel de reparații, chiar dacă posesia i-a fost încredințată entității de stat de un neproprietar. O astfel de soluție nu își găsește vreun corespondent în legislația națională sau europeană din toate timpurile, fiind fără temei legal. Corelat cu prima hotărâre casată, hotărârea dată de instanța de rejudecare a apelului poate fi rezumată în felul următor: dacă un imobil a fost transnotat eronat în cartea funciară, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii își pierd orice drept, chiar dacă identificarea bunului se face prin alte mijloace de probă.

Dacă eroarea din cartea funciară este îndreptată, persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii tot își pierd orice drept, chiar dacă identificarea imobilului se face precis și prin mijloace legale de probă, și prin înscrierea în cartea funciară. Nici această soluție nu își găsește vreun corespondent în legislația națională sau europeană, nici măcar în legile statului totalitar, fiind fără temei legal. Un al treilea motiv de recurs vizează faptul că, prin hotărârea pronunțată, instanța a schimbat natura pricinii și obiectul ei vădit neîndoielnic, punându-se sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Nu există nicio îndoială că natura pricinii este aceea de contestație la decizia entității deținătoare privind un bun imobil preluat abuziv de stat, contestație exercitată în cadrul procedurii speciale prevăzute de legea reparatorie.

De asemenea, nu există nici o îndoială privind cauza juridică a pricinii, care este restituirea în natură a bunului imobil preluat în mod abuziv de către statul totalitar, în baza Legii nr. 10/2001. Instanța de rejudecare în apel a dat o soluție ca și cum ar fi judecat nu o contestație a reclamanților, ci o acțiune în constatare a pârâtei. Chiar dacă dispozitivul hotărârii nu cuprinde, expresis verbis, un verdict explicit de constatare a dreptului de proprietate al pârâtului, efectul juridic al soluției este implacabil, se respinge și încetează procedura de restituire a bunului către reclamanții-contestatori (recurenții) pentru că bunul ar face parte din patrimoniul intimatei, ignorându-se cu desăvârșire că intimata are posesia de la un neproprietar.

Concluzia implicită a dispozitivului decurge din considerentele deciziei care, în loc să analizeze titlul sub care a preluat statul totalitar, autor al intimatei, imobilul, ori lipsa titlului, precum și legalitatea procedurii de soluționare a notificării, cuprinde asemenea raționamente străine de obiectul pricinii. Invocarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 7/1996 reprezintă o aplicare greșită a legii, deoarece entitatea deținătoare nu a dobândit dreptul cu bună credință. Un al patrulea motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii, respectiv, că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Se stăruie în mod deosebit asupra contradicțiilor din probatoriu pentru că ele marchează raționamentul instanței de rejudecare, generând motivarea contradictorie învederată și punându-se astfel sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 tezele a II-a și a III-a C. proc.

civ. (1864/1865) aplicabil speței. Prin ultimul motiv de recurs se susține că, în afară de încălcarea dispozițiilor ar. 315 C. proc. civ. analizată în motivul l al acestui recurs, rejudecarea apelului a fost marcată, ca și judecarea apelului din primul ciclu procesual, de o atitudine discriminatorie față de obiectul și cauza pricinii, față de realitatea faptică și juridică desprinsă din materialul probator, ceea ce constituie semnele unei judecăți inechitabile, contrar dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituția României. Concluzia este întărită și de rolul eminamente pasiv al judecătorilor fondului [contrar dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.], față de realitatea faptică și juridică desprinsă din numeroasele probe, acordându-se prevalență unui aspect formal contrar realității, atras în proces în mod inutil, peste apărarea părților și cu opunerea reclamanților ce acuzau tergiversarea cauzei.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat. Principala critică care determină admiterea recursului de față este nerespectarea de către instanța de rejudecare a îndrumărilor și dezlegărilor date de instanța superioară de casare, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de reclamanții C.G.R., M.V. și M.G.M., s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În considerentele acestei hotărâri s-a statuat, în mod clar, că instanța de apel a soluționat pricina fără a stabili pe deplin situația de fapt în cauză.

Instanța de casare a trimis cauza spre rejudecare, pentru ca instanța de apel să lămurească: dacă imobilul, teren și construcție, a fost preluat de stat de la autorii reclamanților în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001; dacă imobilul intră sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și dacă preluarea de către stat s-a făcut cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără titlu, având în vedere că (...) oricare din modalitățile indicate a fost calificată ca fiind abuzivă; dacă imobilele, teren și construcții, erau la data preluării două corpuri funciare distincte sau au constituit un singur corp funciar, teren și construcțiile aferente, iar dacă acestea au constituit un singur corp funciar nu s-a lămurit regimul juridic al acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și anume, de ce atât la acel moment, cât și în prezent, pe terenul preluat de la autorii reclamanților este situată Piața agroalimentară a localității Praid, iar construcțiile aferente acestui teren sunt situate pe terenul ce a aparținut din anul 1924 numitului K.D.

Mai mult, s-a constatat că în recurs s-a depus sentința civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă și irevocabilă, având ca obiect „rectificare carte funciară și altele”, potrivit căreia, urmare a localizării și reașezării corecte a parcelelor, așa cum rezultă din dispozitivul acesteia, s-a dispus lotizarea suprafeței de teren comasat în 6 corpuri funciare, din care corpul funciar I, cu suprafața de 1961 mp, unde își are sediul Formația de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș și se identifică cu nr. top.

nou Y3, Y4, Y5, Y6 și Y7 cu suprafața tabulară de 1961 mp, clădire ce reprezintă sediul și două magazii și care se notează într-o carte funciară nouă, în favoarea proprietarilor tabulari, iar același număr administrativ a fost indicat de reclamanți prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-a emis decizia nr. 38/2006 de către pârâtă, contestată în prezentul litigiu.

Prin urmare, față de această hotărâre depusă în recurs, potrivit cărora construcțiile care constituie în prezent sediul punctului de lucru Praid din cadrul Sistemului Hidrotehnic Târnava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș sunt situate pe terenul lotizat ca fiind corpul funciar I, cât și față de probele administrate în apel, potrivit cărora construcțiile cu destinația de sediu al aceluiași punct de lucru sunt situate pe terenul ce nu a aparținut autorilor reclamanților, s-a constatat că se impune reevaluarea situației de fapt în scopul aplicării corecte a legii în cauză. Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Așadar, sunt obligatorii pentru instanța determinată să rejudece cauza indicațiile date de instanța superioară în legătură cu necesitatea de a se lămuri anumite împrejurări și cu administrarea de probe, în scopul de a se pronunța o hotărâre temeinică și legală în cauză. În speță, instanța de trimitere nu avea un drept de apreciere și nu putea să aibă în vedere la rejudecarea cauzei în apel un singur înscris, respectiv extrasul de C.F. X3, depus de reprezentantul apelantei la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond, bazându-se pe principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară, și să ignore, astfel, indicațiile obligatorii date de instanța de casare în legătură cu necesitatea de a lămuri situația de fapt și de drept a imobilului litigios, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Considerând că față de înscrisul depus de parte nu mai este necesară lămurirea situației de fapt și de drept a imobilului, în sensul indicațiilor instanței superioare de control judiciar, având în vedere obiectul și cauza juridică a pricinii, din perspectiva aplicării legii speciale de reparație, Legea nr. 10/2001, instanța de rejudecare a nesocotit hotărârea instanței de casare și a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Vătămarea reclamanților constă în aceea că le-a fost respinsă acțiunea (contestația) fără să se fi lămurit situația imobilului solicitat în procedura administrativă și judiciară a Legii nr. 10/2001, respectiv îndreptățirea acestora la măsurile reparatorii, în una sau alta din formele prevăzute de legea specială.

Instanța de rejudecare s-a pronunțat pe baza unor înscrisuri noi, respectiv extrasul de C.F. X3, eliberat după sentința civilă nr. 4666 din 7 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, definitivă și irevocabilă, sentință pe care instanța de casare a avut-o în vedere atunci când a stabilit că nu este lămurită pe deplin situația de fapt a imobilului în vederea aplicării corecte a legii incidente. Rejudecând în aceste limite, fără a ține seama de decizia de casare, instanța de apel nu a lămurit starea de fapt a procesului și, în același timp, a depășit limitele învestirii sale. În aceste condiții, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de față și, după casare, va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru ca instanța de apel să respecte decizia de casare nr. 6173 din 10 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.G.R., M.V., M.G.M. împotriva deciziei civile nr. 8 A din 26 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.