ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 87/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 36/ A din 17 octombrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția l civilă, a admis apelul declarat de pârâții F.F., F.R., F.M.F., P.M.V. și B.E. prin moștenitori B.G. și B.E. împotriva sentinței civile nr. 421 din 21 mai 2003 pronunțata de Tribunalul Mureș, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1388 din 19 noiembrie 2002, emisă de Primarul Municipiului Târgu-Mureș, astfel: a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților B.G.E., B.P.Z., J.M.T., S.A., T.E. și N.G.E., a corpurilor de clădire A și B, precum și a terenului aferent acestora, în suprafață de 400 m.p., din imobilul situat în Tg.
Mureș, P-ta Trandafirilor, nr. 24, înscris în CF. nr. 800/11 Târgu Mureș, nr. top. 682/1 și 682/a/l, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic E.E., aflat la filele 75 - 83 din Dosarul nr. 611/43/2008 al Curții Apei Târgu Mureș. Au fost menținute celelalte prevederi din dispoziție, în sensul atribuirii corpului C și a terenului aferent acestuia, în suprafață de 220 m.p., înscris sub nr. top. 682/2 și 682/a/2, precum și a terenului în suprafață de 360 m.p., înscris sub nr. top. 680/2 și 681/1, aferent corpurilor de clădire D, E și F - demolate, în natură, pârâților. A fost menținută dispoziția privind acordarea de despăgubiri bănești în favoarea acelorași pârâți pentru corpurile de clădire D, E și F - demolate și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Împotriva acestei decizii pârâții F.F.J., F.R., F.M.F. și P.M.V. au declarat recurs. În cuprinsul cererii au arătat că instanța de apel a reținut greșit că reclamanții au calitatea de proprietari ai imobilelor în discuție, întrucât aceasta nu a analizat înscrisurile depuse ia dosar. Au arătat recurenții că instanța de apel a omis să observe că de pe certificatele de moștenitor ale celor trei succesoare, de pe urma autoarei Felmer Măria, întocmite de BNP - A.K., lipsește semnătura necesară autentificării lor. În realitate, F.M. a împrumutat o sumă de bani de la soția fratelui său, care, ulterior a constituit prețul de vânzare al imobilului, pentru corpurile A și B, așa cum s-a consemnat și în autobiografia lui F.F.
În mod greșit instanța de apel a înlăturat adresa nr. 17929 din 3 decembrie 1992 emisă de fostul Notariat de Stat Mureș, unde se arată că succesoarea pârâților F.F. figura ca proprietară a conform Registrului Opis Alfabetic asupra imobilelor înscrise în CF Târgu Mureș. De asemenea, în Decretul nr. 92/1950 se consemnează că imobilul a fost preluat de la proprietarul F.F. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând excepția nulității recursului, invocată de intimații reclamanți, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor ” . Conform art. 306 alin. (1) C. proc.
civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs ” . De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”. În cauză, recurenții pârâți au invocat, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte legate de administrarea și interpretarea probatoriului în cauză. Susținerile recurentului pârât nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci se referă o greșită interpretare a probelor administrate.
Motivarea recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează. În acest sens, trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
În consecință, văzând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., precum și chitanța reprezentând onorariu de avocat, aflată la fila 136, urmează să admită cererea formulată de intimații reclamanți S.A. și T.E. privind acordarea cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către intimații reclamanți B.P.Z. și J.M.T., Înalta Curte constată că înscrisurile depuse sunt copii xerox necertificate pentru conformitate (filele 138- 142), așa încât urmează să constate că nu s-a tăcut dovada cheltuielilor solicitate, sancțiune prevăzută de art. 139 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâții F.F.J., F.R., F.M.F. și P.M.V. împotriva deciziei civile nr. 36/ A din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Obligă pe recurenții pârâți la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți S.A. și T.E. Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimații reclamanți B.P.Z. și J.M.T. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.