ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 2619/2000, reclamanții S.A., S.D. și Ș.L., au chemat în judecată pârâtele K.M., B.K. și V.V., solicitând obligarea lor la recunoașterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în municipiul Târgu Mureș, P-ța Trandafirilor, și înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureș sub A+1, nr. top. 1161/2 1162/1, 1163/1 format din spațiu comercial având intrare directă din stradă, în suprafață de 72,54 mp, un antreu în suprafață de 7,67mp, o cameră de 4,5/5 m. și un depozit aflat la subsol în suprafață de 46,8mp. De asemenea, reclamanții au solicitat să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Prin sentința civilă nr. 84 din 30 martie 2001, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamanților, fiind obligate pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului aflat în litigiu, s-a dispus și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în favoarea reclamanților, fiind obligați pârâții și la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Mureș a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 1948, imobilul în litigiu a fost înstrăinat către S.A. și S.D. de către antecesoarea pârâtelor, în contract consemnându-se plata în întregime a prețului, precum și faptul că apartamentul a intrat în posesia cumpărătorilor.

De asemenea, tribunalul a reținut că, prin încheierea nr. 1276 din 1948 a biroului de carte funciară, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor la data de 5 august 1948, operațiunea în cartea funciară fiind efectuată în baza încheierii Judecătoriei Mixte Târgu Mureș, prin care întregul imobil a fost cuprins în CF 2916 Târgu Mureș și dezmembrat pe apartamente. S-a reținut că dovada faptului că cei doi cumpărători au intrat în posesia imobilului este ordinul de cartiruire, precum și contractul de închiriere încheiat între reclamanta S.A. și Magazinul de stat Târgu Mureș. Prin decizia civilă nr. 59/A din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile declarate de pârâte, a anulat sentința civilă nr. 84/2001, pronunțată de Tribunalul Mureș și, în rejudecare, a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului în cauză.

Pârâtele au declarat recurs împotriva acestei decizii iar prin decizia civilă nr. 2442 din 14 iunie 2002, Î.C.C.J. a casat decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 84/2001 a Tribunalului Mureș, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Târgu Mureș. Instanța supremă a constat că, deși pârâtele au contestat existența valabilă a unui titlu exhibat de reclamanți, instanțele nu au dispus administrarea unor probe pentru verificarea acestor susțineri și abia după administrarea unor astfel de probe (- verificarea de scripte, expertiză, înscrisuri) - se va putea trece la aplicarea Decretului Lege nr. 115/1938. În rejudecare, reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată și a altor persoane, respectiv a pârâților S.C.C., Ș.M.

și K.C.Ș.C., solicitând obligarea acestora la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în cauză, evacuarea necondiționată a pârâților Ș.C. și M. din spațiul revendicat, lăsarea acestuia în deplină folosință reclamanților, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea acestei cererii s-a arătat că, în cursul procesului, pârâtele împreună cu K.C. au înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001, imobilul în cauză către soții Ș., însă cum litigiul era înscris în cartea funciară, în contract s-a prevăzut că vânzătorii garantează pe cumpărători de evicțiune totală sau parțială. Judecătoria Târgu Mureș și-a declinat însă competența materială în soluționarea cererii trimise spre judecare prin sentința civilă nr. 5776 din 5 octombrie 2004 în favoarea Tribunalului Mureș.

În rejudecare, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C.Ș., V.V., B.K. și K.M., aceste excepții fiind unite de instanță cu fondul cauzei. Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților K.C.Ș., V.V., B.K. și K.M. și a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceștia. Totodată, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S.A., S.D. și Ș.L., acțiune continuată de reclamanții S.D. T. și Ș.L., în nume propriu și în calitate de moștenitori ai reclamantei S.A., și a obligat pârâții Ș.M. și Ș.C. să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 din imobilul situat în Târgu Mureș, P-ța Trandafirilor, înscris în CF nr. 90203 Târgu Mureș, sub A+1, nr. top.

1161/2, 1162/1 și 1163/1/1, apartament compus din spațiu comercial în suprafață de 72,54 mp, un antreu în suprafață de 7,67 mp., o cameră de 4,5/5metri și un depozit la subsol de 46,8 mp. S-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți. Tribunalul a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, întrucât acțiunea reclamanților, soluționată prin decizia nr. 1494 din 9 decembrie 1996 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș.

De asemenea, tribunalul a reținut că pârâtele K.M., V.V., B.K. nu au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât ele nu mai sunt proprietare, nu au calitate de posesori ai imobilului revendicat în cauză. Pe fond, Tribunalul Mureș a reținut că, în conformitate cu îndrumările deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și cu concluziile raportului de expertiză grafologică efectuată în cauză, contractul a fost semnat de văduva lui B.G., B.V., B.G. junior, B.L. și B.E., reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate în contradictoriu cu pârâtele K.M., V.J. și B.K., prin prisma prevederilor art. 969 alin. (1) C. civ. și a prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă de o parte contractuală celeilalte părți contractuale.

În ceea ce privește situația pârâților Ș.C. și Ș.M., tribunalul a reținut că aceștia nu se pot prevala de prezumția de proprietate rezultată din întabulare, întrucât aceasta situație profită numai dobânditorilor de bună credință, iar pârâții cunoșteau, la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, de existența litigiului purtat cu moștenitorii defuncților B.G. și B.V., mai mult, ei și-au asumat riscul unei evicțiuni. S-a mai reținut că prin compararea titlului de proprietate al reclamanților cu titlul de proprietate al pârâților Ș.C. și Ș.M., este preferabil cel al reclamanților, care au dobândit imobilul prin cumpărare de la foștii proprietari tabulari. Întrucât efectul principal al acțiunii în revendicare constă în restituirea bunului în patrimoniul revendicatorului, liber de orice sarcină, în temeiul Legii nr. 7/1996 s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel atât reclamanții S.D. și Ș.L., cât și pârâții Ș.C. și Ș.M. La data de 31 februarie 2009, reclamanții au formulat în scris o cerere de renunțare la judecarea apelului, iar pârâții Ș.C. și Ș.M. au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată. Prin decizia nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a luat act de renunțarea reclamanților S.D. și S.L. la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Ș. M. și Ș. C., reținându-se următoarele considerente: La data de 31 martie 2009, reclamanții au înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la apelul declarat și respectând principiul disponibilității, instanța a luat de renunțarea lor la judecarea căii de atac a apelului.

În privința apelului pârâților,instanța de apel reținut că imobilul situat în strada Stalin, în prezent P-ța Trandafirilor, a format, în întregul lui, proprietatea defunctei B.E., ai cărei moștenitori legali sunt B.K., V.J. și K.M. Imobilul a constituit obiect al Decretului de naționalizare nr. 92/1950, iar prin sentința civilă nr. 861 din 25 iunie 1999 a Tribunalului Mureș, s-a constatat că imobilul a fost trecut nelegal în proprietatea statului și ca urmare, s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate în favoarea lui B.E., cu restabilirea situației de carte funciară. Urmare a acestei sentințe, cele trei pârâte au devenit proprietare tabulare în cota de 1/3 parte fiecare. Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 08 aprilie 1948 în fața Notarului Public D.I., B.E.

a vândut soților S.D. și S.A. o parte din imobil, respectiv apartamentul nr. 6, situat la parterul imobilului. Dreptul de proprietate transmis soților S. a fost menționat și în încheierea CF nr. 1276 din 1948, în care se arată că apartamentul nr. 6, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a fost întabulat în CF individual nr. 8021 Târgu Mureș. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între familia S. și vânzătoarea B.E. a fost verificată în urma unei expertize grafologice, din care a rezultat că acest contract a fost semnat de vânzătoare. În aceste condiții, instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 969 alin. (1) C. civ. și prevederile Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii dreptului în cartea funciară nu poate fi opusă celeilalte părți contractante, fiecare parte fiind obligată să respecte obligațiile asumate.

S-a reținut că pârâții, la data cumpărării, aveau cunoștință de existența litigiului între reclamanți și moștenitoarele lui B.E., asumându-și astfel riscul de a fi evinși de către reclamanți. De asemenea s-a mai reținut că, dreptul de proprietate fiind pe deplin dovedit, acțiunea în revendicare este admisibilă în condițiile art. 480-481 C. civ., de aici izvorând calitatea procesuală activă a reclamanților, ceea ce a dus la respingerea în mod corect a excepției lipsei calității procesuale invocată de pârâții Ș. C. și M. În mod corect s-a reținut faptul că dreptul de proprietate al reclamanților a fost dovedit și prin încheierea de CF nr. 1276 din 20 iulie 1948,motiv pentru care susținerile pârâților, conform cărora încheierea poartă doar semnătura de conformitate, fără a exista o dovadă că este irevocabilă, nu poate fi reținută.

S-a mai reținut că nu are relevanță susținerea pârâților potrivit căreia reclamanții nu au făcut dovada că imobilul revendicat ar fi aparținut autorilor lor, având în vedere că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe art. 480, 481 C. civ. Este adevărat că prin sentința civilă nr. 861/1999 a Tribunalului Mureș s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a întregului imobil din P-ța Trandafirilor, însă trebuie menționat că decretul de naționalizare se referea la imobilele înscrise în cartea funciară și la proprietarii tabulari, însă, în fapt, imobilul a fost naționalizat prin Ordinul de cartiruire din 07 septembrie 1948. În consecință, faptul că s-a naționalizat întregul imobil de la văduva lui B.G.

nu are relevanță atâta timp cât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților, proprietari ai apartamentului 6, nu era înscris în cartea funciară dar dobândit anterior naționalizării. În aceeași idee, s-a mai reținut că nu are relevanță faptul că reclamanții au revendicat imobilul din fosta Piață Stalin, pentru că acest imobil a fost atribuit autorilor reclamantei ca urmare a rechiziționării farmaciei ce o aveau în proprietate. Oricum, această acțiune a fost respinsă ca urmare a faptului că și el a fost preluat abuziv de la alți proprietari. În mod corect a fost respinsă și excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 1494/1996 a Curții de Apel Târgu Mureș, lipsind tripla identitate în condițiile în care în această cauză pârâți erau Primăria municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L.

Târgu Mureș, iar obiectul nu îl constituia o acțiune în revendicare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Ș. M. și Ș. C., iar prin decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâților, a casat în parte decizia recurată,dispunând trimiterea spre rejudecarea apelului declarat de pârâții Ș. M. și Ș. C., menținând dispozițiile referitoare la apelul reclamanților. În considerentele deciziei s-a arătat că, din actele aflate la dosar, la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat, anterior pronunțării sentinței civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 a Tribunalului Mureș. Ca urmare, cererea reclamanților, fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, s-a dispus casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, urmând a fi analizate toate motivele invocate de reclamanți.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 27 din 17 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, cu majoritate de voturi s-a respins apelul pârâților Ș. M. și Ș. C. și a fost obligată SC H.C. SRL la plata sumei de 6.328 lei în favoarea lui S.D. T. cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia Curții de Apel Târgu Mureș, apreciind că au fost viciate normele de procedură, în condițiile în care sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 a fost pronunțată după ce, anterior, decedase una dintre pârâte. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că rejudecarea cauzei trebuie să pornească din faza procesuală a apelului.

Din ansamblul motivării Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că motivele de casare privesc stabilirea cadrului procesual al acestui litigiu. Acțiunea a fost inițial pornită de către reclamanții S.A., S.D. și Ș.L., pe parcursul judecății decedând reclamanta S.A., demersul judiciar fiind continuat de ceilalți doi reclamanți, care au și calitatea de moștenitori ai primei reclamante. Cererea inițială a fost îndreptată împotriva pârâtelor K.M., născută B., B.K., născută B., și V.V., născută B. Ulterior, la data de 02 mai 2001, imobilul aflat în litigiu este cumpărat de soții Ș. C. și Ș. M. și este înscris în cartea funciară la poziția B+21, B+22, la data de 02 mai 2001, prin încheierea nr. 7601, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 898/2001, pentru ca, mai apoi, soții Ș. să vândă același imobil către SC H.C.

SRL prin contractul de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate fiind înscris sub B+23 la data de 03 octombrie 2001, prin încheierea nr. 17736 (fila 135 vol. I din dosarul 5527/1888/2004 al Tribunalului Mureș). La data de 07 octombrie 2002, reclamanții au formulat o cerere de introducere în cauză și a soților Ș. C. și Ș. M. constatând că aceștia au dobândit, prin cumpărare, imobilul aflat în litigiu, aceeași cerere fiind formulată și cu ocazia rejudecării apelului față de SC H.C. SRL. Instanța de apel a constat că, pe parcursul desfășurării judecării cauzei, a avut loc o transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu de la pârâții inițiali K.M., B.K. și V.V. către soții Ș. C. și Ș. M. și, în cele din urmă, către SC H.C.

SRL. Odată cu transmiterea dreptului de proprietate a avut loc și o transmitere a calității procesuale pasive, în condițiile în care instanța a fost învestită cu o acțiune în revendicare prin care reclamanții invocând faptul că sunt proprietari neposesori, au chemat în judecată pe posesorii imobilului. Instanța de apel a apreciat că potrivit doctrinei, transmisiunea calității procesuale poate avea loc nu doar pe cale legală, ci și convențională, ca urmare a unei cesiuni de creanță, a unei vânzări sau donării bunului aflat în litigiu, precum și prin orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau pasiv a raportului juridic substanțial dedus judecății. Ca atare cel care dobândește dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândește și calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii preluând procesul în starea în care se găsește.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Târgu Mureș a procedat la introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC H.C. SRL, singura care, la momentul de față, are calitate procesuală pasivă. Pârâtele inițiale, K.M., B.K. și V.V., precum și soții Ș. C. și Ș. M. nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a transmiterii acestei calități succesiv către SC H.C. SRL. Instanța de apel a reținut faptul că, în cauză, doar în rejudecarea apelului (cu mult timp după ce a avut loc înstrăinarea imobilului dedus judecății), pârâții Ș. C. și Ș. M. au înțeles să invoce faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă în cauză, încercând astfel să lase fără efect demersul judiciar al reclamanților.

S-a mai apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care stipulează principiul potrivit căruia orice persoană este îndreptățită să beneficieze de un proces echitabil într-un termen rezonabil. Chiar dacă normele de procedură civilă nu reglementează în mod expres procedura după care are loc transmiterea calității procesuale, în cazul în care are loc o transmitere convențională a bunului ce face obiectul litigiului, prin raportare la art. 20 alin. (2) din Constituția României, prevederile art. 6 din Convenție pot asigura cadrul legislativ care să permită înlocuirea pârâților care au înstrăinat obiectul dedus judecății și care nu mai justifică participarea lor la judecată cu cel care a dobândit imobilul și, odată cu aceasta, calitatea procesuală pasivă.

S-a mai reținut că acest procedeu asigură toate garanțiile procesuale privind dreptul la apărare pentru cel care a dobândit calitate procesuală prin transmitere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, SC H.C. SRL are ca acționari unici pe pârâții Ș. C. și Ș. M. Instanța de apel a mai reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat de Notarul Public I.D. la data de 8 aprilie 1948, imobilul aflat în litigiu a fost înscris inițial în cartea funciară nr. 2916 Târgu Mureș, sub A+1, având ca proprietari tabulari pe văduva lui B.G. – B.E., născută B., B.V., B.G. junior, B.L. junior și B.E. Apartamentul 6 din acest imobil constând în local de farmacie, compus dintr-o cameră mare, o bucătărie, antreu, a fost vândut, prin contract de vânzare-cumpărare soților S.D.

și S.A. contra sumei de 174.000 lei. În cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare se menționează la pct. 4 alin. (2) că, la momentul încheierii vânzării, dreptul de proprietate al vânzătorilor nu era intabulat în cartea funciară, însă, conform mențiunii făcută pe acest contract de vânzare-cumpărare, constând în încheierea nr. 1276/1948 din data de 5 august 1948, mențiune semnată și ștampilată, dreptul de proprietate dobândit de cumpărători a fost înscris în cartea funciară.

Aceasta înseamnă că, în intervalul 8 aprilie 1948, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, și 5 august 1948, data încheierii nr. 1276/1948 dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra întregului imobil a fost înscris în cartea funciară, precum și dreptul de proprietate al cumpărătorilor asupra apartamentului nr. 6. În acest sens, se poate observa că, prin încheierea aflată la fila 12 din dosarul nr. 2619/2000 al Tribunalului Mureș, a avut loc o dezmembrare a imobilului înscris inițial în CF nr. 2916 Târgu Mureș în 7 apartamente, iar apartamentul 6 – local de prăvălie-farmacie – a fost transcris în CF 8021 Târgu Mureș și înscris dreptul de proprietate al soților S.D. și S.A.

Ulterior dobândirii dreptului de proprietate, familia S. este obligată să părăsească acest local de farmacie, primește de la autoritățile vremii un alt local pentru farmacie, preluat de autorități de la alte persoane, apoi este naționalizată farmacia cu tot ce este în ea și trecută în proprietatea statului. Imobilul este transcris din cartea funciară nr. 8021 Târgu Mureș, mai întâi în foaia colectivă 800/II Târgu Mureș și, în cele din urmă, în cartea funciară nr. 90203 Târgu Mureș. La 25 iunie 1999, prin sentința civilă nr. 861 a Tribunalului Mureș s-a constatat nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilului construit situat în Târgu Mureș, Piața Trandafirilor, restabilind dreptul de proprietate în favoarea vechiului proprietar, B.E., în CF 800/II Târgu Mureș, nr. top 1161/2, 1162/1, 1163/1/1, imobil transcris din CF 8023 Târgu Mureș.

Ulterior, dreptul de proprietate redobândit astfel de fosta proprietară este înscris sub B+9 în CF 90203 Târgu Mureș, prin Încheierea nr. 13880 din 5 august 1999, transcris din CF 800/2 Târgu Mureș. În baza certificatului de moștenitor nr. 113/1999, prin încheierea nr. 14578, este înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.K., V.J. și K.M. S-a mai reținut că,deși imobilul a fost dezmembrat, iar apartamentul nr. 6, dobândit de soții S.D. și S.A., a fost transcris într-o altă carte funciară și anume CF 8021 Târgu Mureș, la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B.E. în CF 90203 nu s-a avut în vedere faptul că în CF 800/II Târgu Mureș nu putea să fie transcrisă din CF 8023 Târgu Mureș decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948, adică apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și 7, rămase în proprietatea lui B.E.

înainte de naționalizare. S-a mai avut în vedere că Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 861 din 25 iunie 1999, a dispus restituirea imobilului din Piața Trandafirilor, mai puțin apartamentul nr. 6, ce a fost dobândit de autorii reclamanților, apartamentul 6 a rămas înscris în CF 8021 Târgu Mureș. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureș, deci la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și 7. Odată cu naționalizarea imobilelor, a avut loc o transcriere a acestora în cărți funciare colective, una dintre acestea fiind 800/II Târgu Mureș, ocazie cu care cărțile funciare inițiale s-au distrus. Constatarea stării de fapt mai sus arătată, rezultă atât din actele depuse la dosar, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948, precum și din încheierea de dezmembrare și înscriere a dreptului de proprietate depuse de reclamanți în mai multe rânduri, pe parcursul judecării cauzei.

Foarte important este și aspectul că, într-un prim demers inițiat de reclamanți, instanțele au stabilit că apartamentul 6, pe care-l revendică reclamanții, nu a făcut obiectul naționalizării prin Decretul nr. 92/1950 (în acest sens, a se vedea decizia civilă nr. 1494 din 1996 a Curții de Apel Alba Iulia). Pornind de la această stare de fapt, instanța de apel a reținut că, reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai apartamentului 6, au calitate procesuală activă în a revendica acest imobil invocând prevederile art. 480 – 481 C. civ. Dreptul de proprietate al autorilor reclamanților fiind înscris în CF, poate fi opus oricăror persoane care invocă un drept asupra acestui imobil.

Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu numai că a fost confirmată de expertiza grafologică, dar ea este întărită și de faptul că acest contract a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate atât al autorilor reclamanților în CF 8021 Târgu Mureș și înscrierii dreptului de proprietate în CF 90203 Târgu Mureș în favoarea lui B.E. și apoi succesiv, prin moștenire, în favoarea lui B.K., V.J. și K.M., precum și al înscrierii dreptului de proprietate prin vânzare-cumpărare în favoarea familiei S.C. și S.M. și respectiv în favoarea SC H.C. SRL. Instanța de apel a mai observat că nu se pot reține nici criticile de nelegalitate aduse de apelanți privind existența unei autorități de lucru judecat pentru că, pe de o parte, cauza litigiului promovat de S.A., S.D.

T. și S.L.D. în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș este diferită de cea din prezenta cauză și totodată părțile sunt diferite. Așa cum s-a arătat deja, hotărârea Tribunalului Mureș din 1999 vizează imobilul transcris din CF 8023 Târgu Mureș. Apelanții au criticat hotărârea instanței de fond considerând că apartamentul 6 nu poate fi restituit pentru că expertul tehnic judiciar, care, la fond, a efectuat raportul de expertiză, a precizat că acest apartament nu poate fi delimitat încât să poată fi revendicat de către reclamanți. S-a mai reținut că nici această critică nu poate fi primită și că nu pot fi însușite concluziile expertului pentru că, într-adevăr, prin raportare la situația actuală a imobilului, care, după înstrăinare și dobândirea acestuia de către familia S. și mai apoi de către SC H.C.

SRL, și-a schimbat destinația și totodată compartimentarea. Este evident că, în raport cu această nouă compartimentare, nu poate fi identificat cu descrierea din cartea funciară, dar această constatare a expertului nu poate duce la concluzia că acțiunea în revendicare nu poate fi primită pentru că, în mod evident, admițându-se acțiunea în revendicare, limitele de demarcare a apartamentului 6, așa cum este el descris prin suprafețe și amplasament, pot fi restabilite. Apelanții pârâți au criticat hotărârea instanței de fond considerând că reclamanții nu puteau revendica imobilul situat în Piața Trandafirilor, pentru că localul de farmacie a fost rechiziționat de la autorii reclamanților și li s-a atribut o altă farmacie, un alt local, al firmei R., din fosta Piață Stalin.

Instanța de apel a mai reținut diferența de raționament a pârâților, care, pe de o parte, neagă faptul că autorii reclamanților au devenit proprietari ai apartamentului 6 revendicat și susțin că imobilul a fost în întregime naționalizat de la văduva B., iar, pe de altă parte, apreciază că imobilul în litigiu a fost rechiziționat de Statul Român, reclamanții primind în schimb un alt imobil. Ca atare, se reține că raționamentul instanței pornește de la faptul că autorii reclamanților nu doar au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul aflat în litigiu, ba chiar au intrat în posesia acestuia și și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.

Faptul că, ulterior, statul, printr-o măsură arbitrară, a rechiziționat imobilul aflat în litigiu și tot printr-o măsură arbitrară a acordat autorilor reclamanților un alt spațiu dovedește atât că apartamentul 6 n-a fost preluat de Statul Român prin naționalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950, ci prin rechiziție, cât și faptul că reclamanții nu au fost compensați pentru pierderea acestui apartament. De altfel, așa cum au susținut chiar și pârâții, demersul reclamanților de a redobândi un alt imobil decât cel la care sunt îndreptățiți, nu a fost încununat de succes. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâții Ș.C., Ș.M. cât și SC H.C. SRL, iar criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., solicitându-se astfel, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar modificarea, în tot, a hotărârii, în sensul admiterii apelului și a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților Ș. C. și Ș. M. și pe cale de consecință respingerea, cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă. Astfel, recurenții Ș., susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei calității lor procesual pasive și că în mod arbitrar a dispus scoaterea acestora din proces, fără a pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceștia, deși au fost parte în primul ciclu procesual.

În aceeași idee, recurenții Ș. invederează că au formulat o cerere de introducere în cauză a societății H.C. în calitate de posesor și proprietar al imobilului revendicat, cerere respinsă inițial prin încheierea din 7 februarie 2012, iar după repunerea pe rol a cauzei s-a procedat la citarea societății în calitate de apelant și la scoaterea din litigiu a pârâților S. Ca atare, se arată că la data la care imobilul a fost vândut de pârâții Ș. C. și Ș. M., aceștia nu aveau nici o calitate procesuală, neavând ce transmite pe cale convențională, iar contractul de vânzare – cumpărare al imobilului a fost încheiat în octombrie 2001, deci înainte ca soții Ș. să fi fost chemați în judecată și respectiv, înainte ca aceștia să fi dobândit calitate procesuală în litigiu, motiv pentru care nu putea opera vreo transmisiune convențională a calității procesual pasive a acestora.

Din aceastîă perspectivă se mai arată că față de data cererii de chemare în judecată 7 octombrie 2002, trebuia reținut faptul că vânzarea imobilului, respectiv cumpărarea de către SC H.C. SRL, s-a făcut la 1 octombrie 2001, cu aproximativ 1 an înainte de introducerea soților Ș. în proces, situație în care este evident că pârâții Ș. nu aveau nicio calitate procesuală și pe cale de consecință nefiind parte în proces, nu puteau transmite nicio calitate procesuală. Ca atare, susțin recurenții, instanța de apel. a constatat în mod greșit că a avut loc o transmisiune a calității procesual pasive și în mod greșit cu încălcarea art 294 coroborat cu art. 132 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză a societății H.C.

în faza procesuală a apelului. În ce privește recursul declarat de SC H.C. SRL, criticile de nelegalitate vizează următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.: O primă critică vizează încălcarea dispozițiilor din decizia de casare și respectiv încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care nu au fost pe deplin stabilite imprejurările de faptși nu au fost lămurite aspectelelegate de cadrul procesual Astfel se arată că deși reclamanții au solicitat a se constata nulitatea contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001 încheiat între pârâții K.M., K.C., B.K. și pârâții Ș., instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere.

Aceeași recurentă mai susține că se impunea anularea sentinței civile nr. 1850/2008 a Tribunalului Mureș și în rejudecare după îndeplinirea procedurii de citare cu toate părțile citate și cu moștenitorii defunctei B.K., trebuia analizat fondul cauzei, or, instanța nu a stabilit nici cadrul procesual și nici nu a citat părțile și moștenitorii acestora, fiind încălcate și dispozițiile art. 243 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată. O altă critică, vizează încălcarea dispozițiilor art. 294 coroborat cu art. 132 C. proc. civ. și introducerea în apel a SC H.C. SRL, în condițiile în care la data încheierii convenției de vânzare, pârâții Ș. nu aveau nici o calitate procesuală și nefiind parte în proces nu puteau transmite nici o calitate procesuală la încheierea convenției.

Se mai susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererile de probațiune formulate, motiv pentru care se solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului. Un alt motiv de recurs învederat, vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,susținându-se că hotărârea se sprijină pe motive contradictorii și străine de natura cauzei. În acest sens se susține că printr-o argumentație străină de probele administrate în cauză, instanța de apel constată că fostul apartament 6 a fost transcris într-o altă carte funciară și anume CF 8021 Târgu Mureș iar la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B.E.

în CF 90203 nu s-a avut în vedere că în CF 800/II Târgu Mureș nu putea fi transcrisă, din CF 8023 Târgu Mureș, decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948. Această argumentație, susține recurenta, vine în contradicție cu dispozitivul sentinței civile nr. 861/1999 a Tribunalului Mureș, hotărâre rămasă irevocabilă. Or, susține aceeași recurentă, eventualele critici ale hotărârii intrate în puterea lucrului judecat nu își au locul și nici sensul, iar argumentația instanței de apel este una lipsită de orice temei legal. Ca atare, se susține că prin menținerea sentinței civile nr. 1850/2008 a Tribunalului Mureș s-a ajuns ca sentința nr. 861/1999 să fie golită de conținut, iar drepturile recunoscute numitei B.E.

să fie recunoscute și reclamantelor din prezenta cauză. Un ultim aspect vizează cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținându-se că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 480 C. civ., în condițiile în care o acțiune în revendicare imobiliară nu putea fi promovată, nefiind realizată încă o identificare și delimitare a fostului apartament 6 raportat la actuala configurație a imobilului, motiv pentru care se susține încălcarea dispozițiilor art 26 din Legea nr. 7/1996. Prin întâmpinarea depusă la filele 46 – 70, intimații S.D. și Ș.L. au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar cel al recurenților Ș. ca inadmisibil, poziție procesuală susținută și prin concluziile scrise depuse la filele 94 – 104. Examinând recursurile declarate de pârâții Ș. C. și Ș. M. și respectiv de SC H.C.

SRL, Înalta Curte reține următoarele: Acțiunea reclamanților vizează revendicarea apartamentului nr .6 din imobilul situat în Tîrgu Mureș piata Trandafirilor înscris în Cf 90203 Tirgu Mureș sub A+1 nr. top. 1161/2 1162/1 și 1163/1 format din spațiu comercial în suprafață de 72, 54 mp un antreu de 7,67 mp, o cameră de 4,5 mp și un depozit aflat la subsol în suprafață de 46,8 mp și pe cale de consecință intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară. Este real că acțiunea în revendicare este cel mai energic mijloc de apărare al dreptului de proprietate, fiind definită ca o acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar, numai că ea poate fi exercitată doar de titularul dreptului de proprietate, care trebuie să facă dovada că este proprietarul exclusiv al bunului revendicat.

Așadar, condiția „sine qua non” pentru promovarea acțiunii în revendicare este ca reclamantul să își probeze dreptul de proprietate. Or, în absența unei astfel de dovezi, pârâtul nu poate fi obligat să își probeze propriul titlu,deoarece legea ocrotește posesia, independent de dovada dreptului ce se pretinde a-l exterioriza. Din acestă perspectivă și raportat la obiectul dedus judecății, este de reținut că în condițiile în care imobilul din litigiu este suspus regimului de carte funciară, acțiunea în revendicare formulată de reclamanți împotriva pârâților, prezintă o notă specifică regulilor și principiilor de carte funciară, cu atât mai mult cu cât acțiunea în revendicare nu a fost îndreptată împotriva statului, nefiind solicitatată constatarea nevalabilității titlului statului, și nici rectificarea de carte funciară.

Din această perspectivă, în condițiile în care acțiunea reclamanților vizează revendicarea imobilului de la pârâți, fără a se solicita în contradictoriu cu Statul Român,constatarea nevalabilității titlului statului, și respectiv rectificarea de carte funciară,sunt de reținut următoarele aspecte: Din fila 14 – dos. civ nr. 9167/1998 rezultă că titlul Statului Român a fost înscris asupra imobilului din CF 800/II (ce vine din CF 8023), în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, fiind preluat de la familia B.G. Or, în condițiile în care reclamanții nu au chemat în judecată statul pentru constatarea nevalabilității titlului și respectiv rectificarea de carte funciară, este de reținut că reclamanții nu-și pot dovedi calitatea de proprietari ai imobilului din litigiu, cu atât mai mult cu cât în prezent, dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu este întabulat în în favoarea pârâtei SC H.C.

SRL. Astfel, în considerarea principiului constitutiv de drepturi reale ce guvernează înscrierile în cartea funciară, este de reținut că potrivit art. 17-18 din Legea nr. 115/1938, drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară. Prin urmare, înscrierea în cartea funciară dă naștere, modifică sau stinge drepturile reale și le face opozabile față de terți. Or, în virtutea principiului de carte funciară sus evocat, cea care în prezent face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, prin înscrierea dreptului în cartea funciară, este doar pârâta SC H.C. SRL. Ca atare, din in această perspectivă, este de reținut este incidență într-adevăr exceptia lipsei calității lor procesual pasive a pârâților S., în condițiile în care au depus contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 1 octombrie 2001 și din care rezultă că proprietar asupra imobilului din litigiu este SC H.C.

SRL. Este real că instanța a examinat incidența acestei excepții în chiar considerentele hotărârii, numai că acest aspect nu s-a mai reflectat și în dispozitivul hotărârii, motiv pentru care este de reținut că pârâții Ș. în mod nelegal au fost scoși din cauză, fără a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceștia. Cum pârâții Ș.C. și Ș. M. nu au nici calitatea de posesori și nici cea de proprietari asupra imobilului revendicat de reclamanți, este fără posibilitate de echivoc că fiind incidentă excepția lispei calității procesual pasive, se impunea admiterea ei și pe cale de consecință respingerea acțiunii față de pârâții Ș., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

În ce privește motivul de recurs invocat de pârâții Ș., legat de faptul că nu putea opera transmisiunea convențională și că în mod greșit a fost introdusă în apel pârâta SC H.C. SRL, este de reținut că acesta este nefondat, în condițiile în care acțiunea reclamanților a fost formulată în anul 2000, iar contractul cu SC H.C. SRL a fost încheiat în anul 2001. Ca atare, calitatea lor procesual pasivă a pârâților Ș. și implicit a pârâților Ș., trebuie raprtată la aceste aspecte,motiv pentru care în condițiile în care doar SC C. SRL, are în prezent calitatea de proprietară a imobilului, în mod corect și legal s-a dispus introdroducerea acesteia în cauză. Din perspectiva celor expuse și dor în ceea ce privește incidența excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților Ș., fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmează a se admite recursul pârâților Ș.C. și Ș. M. a se modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului pârâților sus menționați și pe cale de consecință a se schimba în parte sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 în sensul respingerii acțiunii formulată împotriva pârâților Ș., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă. În ce privește recursul declarat de SC H.C. SRL sunt de reținut următoarele aspecte: Este real că prin decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2010, a ÎCCJ s-a casat în parte decizia civilă nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, a Curții de Apel Târgu Mureș dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârâții Ș.M.

și Ș.C., fiind menținute dispozițiile referitoare la apelul reclamanților. Numai că,din considerentele deciziei de casare rezultă că trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost determinată de faptul că la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat. Criticile recurentei legate de faptul că instanța în rejudecare nu s-a conformat deciziei de casare sub aspectul identificării moștenitorilor acestei pârâte sunt nefondate, în condițiile în care decizia de casare nu a statuat cu privire la aceste aspecte. Or, instanța în rejudecare a avut în vedere decizia de casare, precum și faptul că B.K. neavând calitate procesual pasivă, nu se mai impunea introducerea în cauză a moștenitorilor ei. Din această perspectivă sunt nefondate criticile legate de nerespectarea deciziei de casare și respectiv încălcarea dispozițiilor art. 315 și 243 C. proc.

civ. Nefondată este și critica legată de faptul că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată (lipsită de capacitate de folosință) în condițiile în care B.K. nu figurează în hotărârea recurată. În ce privește criticile recurentei SC H.C. SRL privind a lipsa calității procesual pasive a pârâților Ș. și că nu puta opera transmisiunea convențională a calității procesual pasive către SC H.C. SRL, este de reținut că acest aspect a fost analizat și dezvoltat mai sus, în condițiile în care aceleași critici au fost formulate de pârâții Ș., fiind apreciate ca nefondate pentru cele deja expuse cu ocazia analizării recursului declarat de pârâții Ș. De altfel este de reținut că în condițiile în care acțiunea reclamanților a fost formulată în anul 2000, iar contractul cu SC H.C.

SRL a fost încheiat în anul 2001, calitatea procesual pasivă a pârâților Ș. și implicit a pârâtei SC H.C. SRL trebuie raportată la aceste aspecte,motiv pentru care în condițiile în care doar SC C. SRL,are în prezent calitatea de proprietară a imobilului, în mod corect și legal s-a dispus introducerea acesteia în cauză, în locul pârâților Ș. Or, în aceste condiții,operând transmisiunea convențională în ce privește calitatea procesuală a pârâților apelanți Ș., recurenta SC H.C. SRL poate invoca în recurs doar acele critici ce au constituit motive de apel invocate în apelul lor de pârâți Ș. Din această perspectivă, este de reținut că în condițiile în care pârâții Ș. în apelul lor, nu au formulat nici o critică legată de nepronunțarea instanței de fond, pe capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare- cumpărare, criticile recurentei SC H.C.

SRL formulate direct în recurs cu privire la aceste aspecte, sunt invocate „omisso medio”. Astfel este de reținut că recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel. Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de atac.

Or, este de reținut că această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în prima instanță nu a declarat apel, ci și în situația în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu a fost invocate critici de nelegalitate, ele fiind invocate direct doar în faza procesuală a recursului. Din perspectiva celor expuse,criticile legate de nepronunțarea instanței de fond pe capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare- cumpărare, formulate direct în recurs, sunt critici„omisso medio” inadmisibile în această fază procesuală. Criticile legate de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., cu referire la faptul că argumentele instanței vin în contradicție cu dispozitivul sentinței a civile nr. 861/1999 a Tribunalului Mureș, și că sub acest aspect a fost încălcată puterea de lucru judecat, sunt nefondate pentru următoarele aspecte: Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 861 din 25 iunie 1999, a dispus restituirea imobilului din Piața Trandafirilor, mai puțin apartamentul nr. 6. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureș, respectiv doar la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și 7. Ca atare, rezultă fără posibilitate de echivoc că dispozitivul hotărârii sus evocate nu privește apartamentul nr 6. Ca atare, nu a fost încălcată nici puterea de lucru judecat, iar criticile sus arătate nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În ce privește obiectul dedus judecății, ce constă în acțiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâților, fără a însă fi chemat în judecată și Statul Român pentru constatarea nevalabilității titlului în baza căruia a fost preluat imobilul și respectiv pentru rectificarea înscrierilor de CF, raportat și la efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în CF a dreptului de proprietate al pârâtei SC H.C. SRL (art. 17-18 din Legea nr. 115/1938) este de reținut că reclamanții nu sunt proprietarii tabulari ai imobilului din litigiu, motiv pentru care acțiunea în revendicare împotriva deținătorului actual al imobilului SC H.C. SRL, este neîntemeiată. Din perspectiva celor expuse urmează a fi admise recursurile declarate de pârâții Ș. C., Ș. M. și de SC H.C.

SRL împotriva deciziei civile nr. 27 A pronunțată la 17 mai 2012 de Curtea de Apel Târgu Mureș, a se modifica decizia recurată, în sensul admiterii apelul declarat de pârâții S. C. și S. M. și continuat de SC H.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1850 pronunțată la 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Mureș,și pe cale de consecință urmează a se schimba în parte sentința, în sensul că urmează a se respinge acțiunea formulată împotriva pârâților Ș. C. și Ș. M., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, și a se respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC H.C. SRL,urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Ș.C., Ș.M. și de SC H.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 27 A pronunțată la 17 mai 2012 de Curtea de Apel Târgu Mureș. Modifică decizia recurată, în sensul că: Admite apelul declarat de pârâții S.C. și S.M. și continuat de SC H.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1850 pronunțată la 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Mureș. Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva pârâților Ș.C. și Ș.M., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC H.C. SRL. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2013.