ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2168/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Mureș sub nr. 2619/2000, reclamanții S.A., S.D. și Ș.L., au

chemat în judecată pârâtele K.M., B.K. și V.V., solicitând obligarea lor la

recunoașterea dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 6 din imobilul

situat în municipiul Târgu Mureș, P-ța Trandafirilor, și înscris în CF nr. 90203

Târgu Mureș sub A+1, nr. top. 1161/2 1162/1, 1163/1 format din spațiu comercial

având intrare directă din stradă, în suprafață de 72,54 mp, un antreu în

suprafață de 7,67mp, o cameră de 4,5/5 m. și un depozit aflat la subsol în suprafață

de 46,8mp. De asemenea, reclamanții au solicitat să se dispună întabularea

dreptului de proprietate în cartea funciară.

Prin sentința civilă

nr. 84 din 30 martie 2001, Tribunalul Mureș a admis acțiunea reclamanților, fiind

obligate pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamanților asupra

imobilului aflat în litigiu, s-a dispus și înscrierea dreptului de proprietate

în cartea funciară, în favoarea reclamanților, fiind obligați pârâții și la

plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Mureș a

reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 1948, imobilul

în litigiu a fost înstrăinat către S.A. și S.D. de către antecesoarea

pârâtelor, în contract consemnându-se plata în întregime a prețului, precum și

faptul că apartamentul a intrat în posesia cumpărătorilor.

De asemenea,

tribunalul a reținut că, prin încheierea nr. 1276 din 1948 a biroului de carte funciară, s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al cumpărătorilor

la data de 5 august 1948, operațiunea în cartea funciară fiind efectuată în

baza încheierii Judecătoriei Mixte Târgu Mureș, prin care întregul imobil a

fost cuprins în CF 2916 Târgu Mureș și dezmembrat pe apartamente.

S-a reținut că dovada

faptului că cei doi cumpărători au intrat în posesia imobilului este ordinul de

cartiruire, precum și contractul de închiriere încheiat între reclamanta S.A.

și Magazinul de stat Târgu Mureș.

Prin decizia civilă nr.

59/A din 14 noiembrie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelurile

declarate de pârâte, a anulat sentința civilă nr. 84/2001, pronunțată de

Tribunalul Mureș și, în rejudecare, a admis acțiunea reclamantelor și a obligat

pârâtele să recunoască dreptul de proprietate al reclamantelor asupra

imobilului în cauză. Pârâtele au declarat recurs împotriva acestei decizii iar

prin decizia civilă nr. 2442 din 14 iunie 2002, Î.C.C.J. a casat decizia

recurată, precum și sentința civilă nr. 84/2001 a Tribunalului Mureș, cauza

fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Târgu Mureș.

Instanța supremă a

constat că, deși pârâtele au contestat existența valabilă a unui titlu exhibat

de reclamanți, instanțele nu au dispus administrarea unor probe pentru

verificarea acestor susțineri și abia după administrarea unor astfel de probe

(- verificarea de scripte, expertiză, înscrisuri) - se va putea trece la

aplicarea Decretului Lege nr. 115/1938.

În rejudecare,

reclamanții au formulat o cerere de chemare în judecată și a altor persoane,

respectiv a pârâților S.C.C., Ș.M. și K.C.Ș.C., solicitând obligarea acestora

la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului în

cauză, evacuarea necondiționată a pârâților Ș.C. și M. din spațiul revendicat,

lăsarea acestuia în deplină folosință reclamanților, cu obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acestei

cererii s-a arătat că, în cursul procesului, pârâtele împreună cu K.C. au

înstrăinat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 898/2001,

imobilul în cauză către soții Ș., însă cum litigiul era înscris în cartea

funciară, în contract s-a prevăzut că vânzătorii garantează pe cumpărători de

evicțiune totală sau parțială.

Judecătoria Târgu

Mureș și-a declinat însă competența materială în soluționarea cererii trimise

spre judecare prin sentința civilă nr. 5776 din 5 octombrie 2004 în favoarea

Tribunalului Mureș.

În rejudecare,

pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților K.C.Ș., V.V., B.K. și K.M., aceste

excepții fiind unite de instanță cu fondul cauzei.

Tribunalul Mureș,

prin sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților K.C.Ș., V.V., B.K. și K.M. și a respins

acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu aceștia. Totodată, a

admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S.A., S.D. și Ș.L., acțiune

continuată de reclamanții S.D. T. și Ș.L., în nume propriu și în calitate

de moștenitori ai reclamantei S.A., și a obligat pârâții Ș.M. și Ș.C.

să recunoască reclamanților dreptul de proprietate asupra apartamentului 6 din

imobilul situat în Târgu Mureș, P-ța Trandafirilor, înscris în CF nr. 90203

Târgu Mureș, sub A+1, nr. top. 1161/2, 1162/1 și 1163/1/1, apartament compus

din spațiu comercial în suprafață de 72,54 mp, un antreu în suprafață de 7,67

mp., o cameră de 4,5/5metri și un depozit la subsol de 46,8 mp. S-a dispus

întabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului

și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată suportate de

reclamanți.

Tribunalul a reținut

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. în ceea ce

privește autoritatea de lucru judecat, întrucât acțiunea reclamanților,

soluționată prin decizia nr. 1494 din 9 decembrie 1996 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgu

Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș.

De asemenea,

tribunalul a reținut că pârâtele K.M., V.V., B.K. nu au calitate procesuală

pasivă în cauză, întrucât ele nu mai sunt proprietare, nu au calitate de

posesori ai imobilului revendicat în cauză.

Pe fond, Tribunalul

Mureș a reținut că, în conformitate cu îndrumările deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție, dar și cu concluziile raportului de expertiză grafologică

efectuată în cauză, contractul a fost semnat de văduva lui B.G., B.V., B.G. junior,

B.L. și B.E., reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate în

contradictoriu cu pârâtele K.M., V.J. și B.K., prin prisma prevederilor art. 969

alin. (1) C. civ. și a prevederilor Decretului Lege nr. 115/1938, potrivit

cărora lipsa înscrierii drepturilor reale în cartea funciară nu poate fi opusă

de o parte contractuală celeilalte părți contractuale.

În ceea ce privește

situația pârâților Ș.C. și Ș.M., tribunalul a reținut că aceștia nu

se pot prevala de prezumția de proprietate rezultată din întabulare, întrucât

aceasta situație profită numai dobânditorilor de bună credință, iar pârâții

cunoșteau, la data încheierii contractului de vânzare- cumpărare, de existența

litigiului purtat cu moștenitorii defuncților B.G. și B.V., mai mult, ei și-au

asumat riscul unei evicțiuni. S-a mai reținut că prin compararea titlului de

proprietate al reclamanților cu titlul de proprietate al pârâților Ș.C. și

Ș.M., este preferabil cel al reclamanților, care au dobândit imobilul prin

cumpărare de la foștii proprietari tabulari.

Întrucât efectul

principal al acțiunii în revendicare constă în restituirea bunului în

patrimoniul revendicatorului, liber de orice sarcină, în temeiul Legii nr. 7/1996

s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești au declarat apel atât reclamanții S.D. și Ș.L., cât

și pârâții Ș.C. și Ș.M.

La data de 31

februarie 2009, reclamanții au formulat în scris o cerere de renunțare la

judecarea apelului, iar pârâții Ș.C. și Ș.M. au solicitat schimbarea

în tot a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 117/A

din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureș a luat act de renunțarea

reclamanților S.D. și S.L. la judecarea apelului declarat împotriva sentinței

civile nr. 1850 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Ș. M. și Ș. C.,

reținându-se următoarele considerente:

La data de 31 martie 2009,

reclamanții au înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunțare la apelul

declarat și respectând principiul disponibilității, instanța a luat de

renunțarea lor la judecarea căii de atac a apelului.

În privința apelului

pârâților,instanța de apel reținut că imobilul situat în strada Stalin, în

prezent P-ța Trandafirilor, a format, în întregul lui, proprietatea defunctei B.E.,

ai cărei moștenitori legali sunt B.K., V.J. și K.M.

Imobilul a constituit

obiect al Decretului de naționalizare nr. 92/1950, iar prin sentința civilă nr.

861 din 25 iunie 1999 a Tribunalului Mureș, s-a constatat că imobilul a fost

trecut nelegal în proprietatea statului și ca urmare, s-a dispus restabilirea

dreptului de proprietate în favoarea lui B.E., cu restabilirea situației de

carte funciară. Urmare a acestei sentințe, cele trei pârâte au devenit

proprietare tabulare în cota de 1/3 parte fiecare. Prin contractul de vânzare

cumpărare încheiat la data de 08 aprilie 1948 în fața Notarului Public D.I., B.E.

a vândut soților S.D. și S.A. o parte din imobil, respectiv apartamentul nr. 6,

situat la parterul imobilului. Dreptul de proprietate transmis soților S. a

fost menționat și în încheierea CF nr. 1276 din 1948, în care se arată că

apartamentul nr. 6, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a

fost întabulat în CF individual nr. 8021 Târgu Mureș.

Valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între familia S. și vânzătoarea B.E.

a fost verificată în urma unei expertize grafologice, din care a rezultat că

acest contract a fost semnat de vânzătoare. În aceste condiții, instanța de

fond a aplicat corect prevederile art. 969 alin. (1) C. civ. și prevederile

Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit cărora lipsa înscrierii dreptului în

cartea funciară nu poate fi opusă celeilalte părți contractante, fiecare parte fiind

obligată să respecte obligațiile asumate.

S-a reținut că

pârâții, la data cumpărării, aveau cunoștință de existența litigiului între

reclamanți și moștenitoarele lui B.E., asumându-și astfel riscul de a fi evinși

de către reclamanți.

De asemenea s-a mai

reținut că, dreptul de proprietate fiind pe deplin dovedit, acțiunea în revendicare

este admisibilă în condițiile art. 480-481 C. civ., de aici izvorând calitatea

procesuală activă a reclamanților, ceea ce a dus la respingerea în mod corect a

excepției lipsei calității procesuale invocată de pârâții Ș. C. și M. În

mod corect s-a reținut faptul că dreptul de proprietate al reclamanților a fost

dovedit și prin încheierea de CF nr. 1276 din 20 iulie 1948,motiv pentru care

susținerile pârâților, conform cărora încheierea poartă doar semnătura de

conformitate, fără a exista o dovadă că este irevocabilă, nu poate fi reținută.

S-a mai reținut că nu

are relevanță susținerea pârâților potrivit căreia reclamanții nu au făcut

dovada că imobilul revendicat ar fi aparținut autorilor lor, având în vedere că

reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe art. 480, 481 C. civ. Este adevărat că

prin sentința civilă nr. 861/1999 a Tribunalului Mureș s-a constatat

nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a întregului imobil din P-ța

Trandafirilor, însă trebuie menționat că decretul de naționalizare se referea

la imobilele înscrise în cartea funciară și la proprietarii tabulari, însă, în

fapt, imobilul a fost naționalizat prin Ordinul de cartiruire din 07 septembrie

lui B.G. nu are relevanță atâta timp cât dreptul de proprietate al

antecesorilor reclamanților, proprietari ai apartamentului 6, nu era înscris în

cartea funciară dar dobândit anterior naționalizării.

În aceeași idee, s-a

mai reținut că nu are relevanță faptul că reclamanții au revendicat imobilul

din fosta Piață Stalin, pentru că acest imobil a fost atribuit autorilor

reclamantei ca urmare a rechiziționării farmaciei ce o aveau în proprietate.

Oricum, această acțiune a fost respinsă ca urmare a faptului că și el a fost

preluat abuziv de la alți proprietari.

În mod corect a fost

respinsă și excepția autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr.

1494/1996 a Curții de Apel Târgu Mureș, lipsind tripla identitate în condițiile

în care în această cauză pârâți erau Primăria municipiului Târgu Mureș și

R.A.G.C.L. Târgu Mureș, iar obiectul nu îl constituia o acțiune în revendicare.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Ș. M. și Ș. C., iar prin decizia nr.

6589 din 6 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

pârâților, a casat în parte decizia recurată,dispunând trimiterea spre

rejudecarea apelului declarat de pârâții Ș. M. și Ș. C., menținând

dispozițiile referitoare la apelul reclamanților.

În considerentele

deciziei s-a arătat că, din actele aflate la dosar, la data de 20 februarie

2006, pârâta B.K. a decedat, anterior pronunțării sentinței civile nr. 1850 din

13 noiembrie 2008 a Tribunalului Mureș.

Ca urmare, cererea

reclamanților, fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală, s-a dispus casarea și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului,

urmând a fi analizate toate motivele invocate de reclamanți.

În rejudecare, prin

decizia civilă nr. 27 din 17 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, cu

majoritate de voturi s-a respins apelul pârâților Ș. M. și Ș. C. și a

fost obligată SC H.C. SRL la plata sumei de 6.328 lei în favoarea lui S.D. T.

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a casat

decizia Curții de Apel Târgu Mureș, apreciind că au fost viciate normele de

procedură, în condițiile în care sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008

a fost pronunțată după ce, anterior, decedase una dintre pârâte. Cu toate

acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că rejudecarea cauzei

trebuie să pornească din faza procesuală a apelului. Din ansamblul motivării

Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că motivele de casare privesc

stabilirea cadrului procesual al acestui litigiu.

Acțiunea a fost

inițial pornită de către reclamanții S.A., S.D. și Ș.L., pe parcursul

judecății decedând reclamanta S.A., demersul judiciar fiind continuat de

ceilalți doi reclamanți, care au și calitatea de moștenitori ai primei

reclamante.

Cererea inițială a

fost îndreptată împotriva pârâtelor K.M., născută B., B.K., născută B., și V.V.,

născută B. Ulterior, la data de 02 mai 2001, imobilul aflat în litigiu este

cumpărat de soții Ș. C. și Ș. M. și este înscris în cartea funciară

la poziția B+21, B+22, la data de 02 mai 2001, prin încheierea nr. 7601, în

baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 898/2001, pentru ca, mai apoi, soții

Ș. să vândă același imobil către SC H.C. SRL prin contractul de

vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate fiind înscris sub B+23 la data de 03

octombrie 2001, prin încheierea nr. 17736 (fila 135 vol. I din dosarul

5527/1888/2004 al Tribunalului Mureș).

La data de 07

octombrie 2002, reclamanții au formulat o cerere de introducere în cauză și a

soților Ș. C. și Ș. M. constatând că aceștia au dobândit, prin

cumpărare, imobilul aflat în litigiu, aceeași cerere fiind formulată și cu

ocazia rejudecării apelului față de SC H.C. SRL.

Instanța de apel a

constat că, pe parcursul desfășurării judecării cauzei, a avut loc o

transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu de la

pârâții inițiali K.M., B.K. și V.V. către soții Ș. C. și Ș. M. și, în

cele din urmă, către SC H.C. SRL.

Odată cu transmiterea

dreptului de proprietate a avut loc și o transmitere a calității procesuale

pasive, în condițiile în care instanța a fost învestită cu o acțiune în

revendicare prin care reclamanții invocând faptul că sunt proprietari neposesori,

au chemat în judecată pe posesorii imobilului.

Instanța de apel a

apreciat că potrivit doctrinei, transmisiunea calității procesuale poate avea

loc nu doar pe cale legală, ci și convențională, ca urmare a unei cesiuni de

creanță, a unei vânzări sau donării bunului aflat în litigiu, precum și prin

orice alte mijloace juridice indirecte de schimbare a subiectului activ sau

pasiv a raportului juridic substanțial dedus judecății.

Ca atare cel care

dobândește dreptul de proprietate asupra bunului aflat în litigiu dobândește și

calitatea procesuală, ca efect al transmisiunii preluând procesul în starea în

care se găsește.

În rejudecarea

apelului, Curtea de Apel Târgu Mureș a procedat la introducerea în cauză, în

calitate de pârâtă, a SC H.C. SRL, singura care, la momentul de față, are

calitate procesuală pasivă.

Pârâtele inițiale, K.M.,

B.K. și V.V., precum și soții Ș. C. și Ș. M. nu mai au calitate

procesuală pasivă în cauză, ca urmare a transmiterii acestei calități succesiv

către SC H.C. SRL.

Instanța de apel a

reținut faptul că, în cauză, doar în rejudecarea apelului (cu mult timp după ce

a avut loc înstrăinarea imobilului dedus judecății), pârâții Ș. C. și Ș.

M. au înțeles să invoce faptul că nu mai au calitate procesuală pasivă în

cauză, încercând astfel să lase fără efect demersul judiciar al reclamanților.

S-a mai apreciat că,

în cauză, sunt incidente prevederile art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, care stipulează principiul potrivit căruia orice persoană este

îndreptățită să beneficieze de un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Chiar dacă normele de procedură civilă nu reglementează în mod expres procedura

după care are loc transmiterea calității procesuale, în cazul în care are loc o

transmitere convențională a bunului ce face obiectul litigiului, prin raportare

la art. 20 alin. (2) din Constituția României, prevederile art. 6 din Convenție

pot asigura cadrul legislativ care să permită înlocuirea pârâților care au

înstrăinat obiectul dedus judecății și care nu mai justifică participarea lor

la judecată cu cel care a dobândit imobilul și, odată cu aceasta, calitatea

procesuală pasivă. S-a mai reținut că acest procedeu asigură toate garanțiile

procesuale privind dreptul la apărare pentru cel care a dobândit calitate

procesuală prin transmitere. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauză, SC H.C.

SRL are ca acționari unici pe pârâții Ș. C. și Ș. M.

Instanța de apel a

mai reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat de Notarul Public

I.D. la data de 8 aprilie 1948, imobilul aflat în litigiu a fost înscris

inițial în cartea funciară nr. 2916 Târgu Mureș, sub A+1, având ca proprietari

tabulari pe văduva lui B.G. – B.E., născută B., B.V., B.G. junior, B.L. junior și

B.E.

Apartamentul 6 din

acest imobil constând în local de farmacie, compus dintr-o cameră mare, o

bucătărie, antreu, a fost vândut, prin contract de vânzare-cumpărare soților S.D.

și S.A. contra sumei de 174.000 lei. În cuprinsul contractului de

vânzare-cumpărare se menționează la pct. 4 alin. (2) că, la momentul încheierii

vânzării, dreptul de proprietate al vânzătorilor nu era intabulat în cartea

funciară, însă, conform mențiunii făcută pe acest contract de

vânzare-cumpărare, constând în încheierea nr. 1276/1948 din data de 5 august 1948,

mențiune semnată și ștampilată, dreptul de proprietate dobândit de cumpărători

a fost înscris în cartea funciară. Aceasta înseamnă că, în intervalul 8 aprilie

1948, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, și 5 august 1948, data

încheierii nr. 1276/1948 dreptul de proprietate al vânzătorilor asupra

întregului imobil a fost înscris în cartea funciară, precum și dreptul de

proprietate al cumpărătorilor asupra apartamentului nr. 6. În acest sens, se

poate observa că, prin încheierea aflată la fila 12 din dosarul nr. 2619/2000

al Tribunalului Mureș, a avut loc o dezmembrare a imobilului înscris inițial în

CF nr. 2916 Târgu Mureș în 7 apartamente, iar apartamentul 6 – local de

prăvălie-farmacie – a fost transcris în CF 8021 Târgu Mureș și înscris dreptul

de proprietate al soților S.D. și S.A. Ulterior dobândirii dreptului de

proprietate, familia S. este obligată să părăsească acest local de farmacie,

primește de la autoritățile vremii un alt local pentru farmacie, preluat de

autorități de la alte persoane, apoi este naționalizată farmacia cu tot ce este

în ea și trecută în proprietatea statului. Imobilul este transcris din cartea

funciară nr. 8021 Târgu Mureș, mai întâi în foaia colectivă 800/II Târgu Mureș

și, în cele din urmă, în cartea funciară nr. 90203 Târgu Mureș.

La 25 iunie 1999,

prin sentința civilă nr. 861 a Tribunalului Mureș s-a constatat nelegalitatea

trecerii în proprietatea statului a imobilului construit situat în Târgu Mureș,

Piața Trandafirilor, restabilind dreptul de proprietate în favoarea vechiului

proprietar, B.E., în CF 800/II Târgu Mureș, nr. top 1161/2, 1162/1, 1163/1/1,

imobil transcris din CF 8023 Târgu Mureș. Ulterior, dreptul de proprietate

redobândit astfel de fosta proprietară este înscris sub B+9 în CF 90203 Târgu

Mureș, prin Încheierea nr. 13880 din 5 august 1999, transcris din CF 800/2

Târgu Mureș.

În baza

certificatului de moștenitor nr. 113/1999, prin încheierea nr. 14578, este

înscris dreptul de proprietate în favoarea lui B.K., V.J. și K.M.

S-a mai reținut

că,deși imobilul a fost dezmembrat, iar apartamentul nr. 6, dobândit de soții S.D.

și S.A., a fost transcris într-o altă carte funciară și anume CF 8021 Târgu

Mureș, la înscrierea dreptului de proprietate redobândit de B.E. în CF 90203 nu

s-a avut în vedere faptul că în CF 800/II Târgu Mureș nu putea să fie

transcrisă din CF 8023 Târgu Mureș decât partea din imobil rămasă în urma

dezmembrării ce a avut loc în anul 1948, adică apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și

7, rămase în proprietatea lui B.E. înainte de naționalizare.

S-a mai avut în

vedere că Tribunalul Mureș, prin sentința civilă

nr. 861 din 25 iunie 1999, a dispus restituirea imobilului din Piața

Trandafirilor, mai puțin apartamentul nr. 6, ce a fost dobândit de autorii

reclamanților, apartamentul 6 a rămas înscris în CF 8021 Târgu Mureș. De

altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la imobilul

transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureș, deci la apartamentele 1,

2, 3, 4, 5 și 7.

Odată cu

naționalizarea imobilelor, a avut loc o transcriere a acestora în cărți

funciare colective, una dintre acestea fiind 800/II Târgu Mureș, ocazie cu care

cărțile funciare inițiale s-au distrus.

Constatarea stării de

fapt mai sus arătată, rezultă atât din actele depuse la dosar, contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948, precum și din încheierea de

dezmembrare și înscriere a dreptului de proprietate depuse de reclamanți în mai

multe rânduri, pe parcursul judecării cauzei. Foarte important este și aspectul

că, într-un prim demers inițiat de reclamanți, instanțele au stabilit că

apartamentul 6, pe care-l revendică reclamanții, nu a făcut obiectul

naționalizării prin Decretul nr. 92/1950 (în acest sens, a se vedea decizia

civilă nr. 1494 din 1996 a Curții de Apel Alba Iulia).

Pornind de la această

stare de fapt, instanța de apel a reținut că, reclamanții, în calitate de

moștenitori ai foștilor proprietari tabulari ai apartamentului 6, au calitate

procesuală activă în a revendica acest imobil invocând prevederile art. 480 –

481 C. civ. Dreptul de proprietate al autorilor reclamanților fiind înscris în

CF, poate fi opus oricăror persoane care invocă un drept asupra acestui imobil.

Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nu numai că a fost confirmată

de expertiza grafologică, dar ea este întărită și de faptul că acest contract a

stat la baza înscrierii dreptului de proprietate atât al autorilor

reclamanților în CF 8021 Târgu Mureș și înscrierii dreptului de proprietate în

CF 90203 Târgu Mureș în favoarea lui B.E. și apoi succesiv, prin moștenire, în

favoarea lui B.K., V.J. și K.M., precum și al înscrierii dreptului de

proprietate prin vânzare-cumpărare în favoarea familiei S.C. și S.M. și

respectiv în favoarea SC H.C. SRL.

Instanța de apel a

mai observat că nu se pot reține nici criticile de nelegalitate aduse de

apelanți privind existența unei autorități de lucru judecat pentru că, pe de o

parte, cauza litigiului promovat de S.A., S.D. T. și S.L.D. în contradictoriu

cu Consiliul local al municipiului Târgu Mureș și R.A.G.C.L. Târgu Mureș este

diferită de cea din prezenta cauză și totodată părțile sunt diferite. Așa cum

s-a arătat deja, hotărârea Tribunalului Mureș din 1999 vizează imobilul

transcris din CF 8023 Târgu Mureș.

Apelanții au criticat

hotărârea instanței de fond considerând că apartamentul 6 nu poate fi restituit

pentru că expertul tehnic judiciar, care, la fond, a efectuat raportul de

expertiză, a precizat că acest apartament nu poate fi delimitat încât să poată

fi revendicat de către reclamanți.

S-a mai reținut că

nici această critică nu poate fi primită și că nu pot fi însușite concluziile

expertului pentru că, într-adevăr, prin raportare la situația actuală a

imobilului, care, după înstrăinare și dobândirea acestuia de către familia S.

și mai apoi de către SC H.C. SRL, și-a schimbat destinația și totodată

compartimentarea. Este evident că, în raport cu această nouă compartimentare,

nu poate fi identificat cu descrierea din cartea funciară, dar această

constatare a expertului nu poate duce la concluzia că acțiunea în revendicare

nu poate fi primită pentru că, în mod evident, admițându-se acțiunea în

revendicare, limitele de demarcare a apartamentului 6, așa cum este el descris

prin suprafețe și amplasament, pot fi restabilite.

Apelanții pârâți au

criticat hotărârea instanței de fond considerând că reclamanții nu puteau

revendica imobilul situat în Piața Trandafirilor, pentru că localul de farmacie

a fost rechiziționat de la autorii reclamanților și li s-a atribut o altă

farmacie, un alt local, al firmei R., din fosta Piață Stalin.

Instanța de apel a

mai reținut diferența de raționament a pârâților, care, pe de o parte, neagă

faptul că autorii reclamanților au devenit proprietari ai apartamentului 6

revendicat și susțin că imobilul a fost în întregime naționalizat de la văduva B.,

iar, pe de altă parte, apreciază că imobilul în litigiu a fost rechiziționat de

Statul Român, reclamanții primind în schimb un alt imobil.

Ca atare, se reține

că raționamentul instanței pornește de la faptul că autorii reclamanților nu

doar au încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul aflat în

litigiu, ba chiar au intrat în posesia acestuia și și-au înscris dreptul de

proprietate în cartea funciară. Faptul că, ulterior, statul, printr-o măsură

arbitrară, a rechiziționat imobilul aflat în litigiu și tot printr-o măsură

arbitrară a acordat autorilor reclamanților un alt spațiu dovedește atât că

apartamentul 6 n-a fost preluat de Statul Român prin naționalizare în temeiul

Decretului nr. 92/1950, ci prin rechiziție, cât și faptul că reclamanții nu au

fost compensați pentru pierderea acestui apartament.

De altfel, așa cum au

susținut chiar și pârâții, demersul reclamanților de a redobândi un alt imobil

decât cel la care sunt îndreptățiți, nu a fost încununat de succes.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât pârâții Ș.C., Ș.M. cât și SC H.C. SRL,

iar criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează aspecte de nelegalitate

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitându-se

astfel, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel, iar în subsidiar modificarea, în tot, a hotărârii, în sensul

admiterii apelului și a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților

Ș. C. și Ș. M. și pe cale de consecință respingerea, cererii de

chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesual pasivă.

Astfel, recurenții Ș.,

susțin că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la excepția lipsei

calității lor procesual pasive și că în mod arbitrar a dispus scoaterea

acestora din proces, fără a pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceștia,

deși au fost parte în primul ciclu procesual.

În aceeași idee,

recurenții Ș. invederează că au formulat o cerere de introducere în cauză

a societății H.C. în calitate de posesor și proprietar al imobilului

revendicat, cerere respinsă inițial prin încheierea din 7 februarie 2012, iar

după repunerea pe rol a cauzei s-a procedat la citarea societății în calitate

de apelant și la scoaterea din litigiu a pârâților S.

Ca atare, se arată că

la data la care imobilul a fost vândut de pârâții Ș. C. și Ș. M.,

aceștia nu aveau nici o calitate procesuală, neavând ce transmite pe cale

convențională, iar contractul de vânzare – cumpărare al imobilului a fost

încheiat în octombrie 2001, deci înainte ca soții Ș. să fi fost chemați în

judecată și respectiv, înainte ca aceștia să fi dobândit calitate procesuală în

litigiu, motiv pentru care nu putea opera vreo transmisiune convențională a

calității procesual pasive a acestora.

Din aceastîă

perspectivă se mai arată că față de data cererii de chemare în judecată 7

octombrie 2002, trebuia reținut faptul că vânzarea imobilului, respectiv

cumpărarea de către SC H.C. SRL, s-a făcut la 1 octombrie 2001, cu aproximativ

1 an înainte de introducerea soților Ș. în proces, situație în care este

evident că pârâții Ș. nu aveau nicio calitate procesuală și pe cale de

consecință nefiind parte în proces, nu puteau transmite nicio calitate

procesuală.

Ca atare, susțin

recurenții, instanța de apel. a constatat în mod greșit că a avut loc o transmisiune

a calității procesual pasive și în mod greșit cu încălcarea art 294 coroborat cu

art. 132 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză a societății H.C. în

faza procesuală a apelului.

În ce privește recursul

declarat de SC H.C. SRL, criticile de nelegalitate vizează următoarele aspecte

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

O primă critică

vizează încălcarea dispozițiilor din decizia de casare și respectiv încălcarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., în condițiile în care nu au fost pe

deplin stabilite imprejurările de faptși nu au fost lămurite aspectelelegate de

cadrul procesual

Astfel se arată că

deși reclamanții au solicitat a se constata nulitatea contractului de vanzare-cumpărare

autentificat sub nr. 898/2001 încheiat între pârâții K.M., K.C., B.K. și

pârâții Ș., instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere.

Aceeași recurentă mai

susține că se impunea anularea sentinței civile nr. 1850/2008 a Tribunalului

Mureș și în rejudecare după îndeplinirea procedurii de citare cu toate părțile

citate și cu moștenitorii defunctei B.K., trebuia analizat fondul cauzei, or,

instanța nu a stabilit nici cadrul procesual și nici nu a citat părțile și

moștenitorii acestora, fiind încălcate și dispozițiile art. 243 C. proc. civ.,

cu atât mai mult cu cât hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o

persoană decedată.

O altă critică,

vizează încălcarea dispozițiilor art. 294 coroborat cu art. 132 C. proc. civ.

și introducerea în apel a SC H.C. SRL, în condițiile în care la data încheierii

convenției de vânzare, pârâții Ș. nu aveau nici o calitate procesuală și

nefiind parte în proces nu puteau transmite nici o calitate procesuală la

încheierea convenției.

Se mai susține că instanța

nu s-a pronunțat cu privire la cererile de probațiune formulate, motiv pentru

care se solicită casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului.

Un alt motiv de

recurs învederat, vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,susținându-se

că hotărârea se sprijină pe motive contradictorii și străine de natura cauzei.

În acest sens se

susține că printr-o argumentație străină de probele administrate în cauză,

instanța de apel constată că fostul apartament 6 a fost transcris într-o altă carte funciară și anume CF 8021 Târgu Mureș iar la înscrierea

dreptului de proprietate redobândit de B.E. în CF 90203 nu s-a avut în vedere

că în CF 800/II Târgu Mureș nu putea fi transcrisă, din CF 8023 Târgu Mureș,

decât partea din imobil rămasă în urma dezmembrării ce a avut loc în anul 1948.

Această argumentație,

susține recurenta, vine în contradicție cu

dispozitivul

sentinței civile nr. 861/1999 a Tribunalului Mureș,

hotărâre rămasă

irevocabilă.

Or, susține aceeași

recurentă, eventualele critici ale hotărârii intrate în puterea lucrului

judecat nu își au locul și nici sensul, iar argumentația instanței de apel este

una lipsită de orice temei legal.

Ca atare, se susține

că prin menținerea sentinței civile nr. 1850/2008 a Tribunalului Mureș s-a ajuns

ca sentința nr. 861/1999 să fie golită de conținut, iar drepturile recunoscute

numitei B.E. să fie recunoscute și reclamantelor din prezenta cauză.

Un ultim aspect

vizează cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținându-se că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 480 C. civ., în condițiile în care o acțiune în revendicare

imobiliară nu putea fi promovată, nefiind realizată încă o identificare și

delimitare a fostului apartament 6 raportat la actuala configurație a

imobilului, motiv pentru care se susține încălcarea dispozițiilor art 26 din

Legea nr. 7/1996.

Prin întâmpinarea

depusă la filele 46 – 70, intimații S.D. și Ș.L. au solicitat respingerea

ca nefondat a recursului, iar cel al recurenților Ș. ca inadmisibil,

poziție procesuală susținută și prin concluziile scrise depuse la filele 94 –

104.

Examinând recursurile

declarate de pârâții Ș. C. și Ș. M. și respectiv de SC H.C. SRL,

Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea reclamanților

vizează revendicarea apartamentului nr .6 din imobilul situat în Tîrgu Mureș

piata Trandafirilor înscris în Cf 90203 Tirgu Mureș sub A+1 nr. top. 1161/2

1162/1 și 1163/1 format din spațiu comercial în suprafață de 72, 54 mp un

antreu de 7,67 mp,

o cameră de 4,5 mp și un depozit

aflat la subsol în suprafață de 46,8 mp

și pe cale de consecință intabularea

dreptului de proprietate în cartea funciară.

Este real că acțiunea

în revendicare este cel mai energic mijloc de apărare al dreptului de

proprietate, fiind definită ca o acțiune reală prin care proprietarul care a

pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestuia de la posesorul

neproprietar, numai că ea poate fi exercitată doar de titularul dreptului de

proprietate, care trebuie să facă dovada că este proprietarul exclusiv al

bunului revendicat.

Așadar, condiția

„sine qua non” pentru promovarea acțiunii în revendicare este ca reclamantul să

își probeze dreptul de proprietate. Or, în absența unei astfel de dovezi,

pârâtul nu poate fi obligat să își probeze propriul titlu,deoarece legea

ocrotește posesia, independent de dovada dreptului ce se pretinde a-l exterioriza.

Din acestă

perspectivă și raportat la obiectul dedus judecății, este de reținut că în

condițiile în care imobilul din litigiu este suspus regimului de carte

funciară, acțiunea în revendicare formulată de reclamanți împotriva pârâților,

prezintă o notă specifică regulilor și principiilor de carte funciară, cu atât

mai mult cu cât acțiunea în revendicare nu a fost îndreptată împotriva

statului, nefiind solicitatată constatarea nevalabilității titlului statului,

și nici rectificarea de carte funciară.

Din această

perspectivă, în condițiile în care acțiunea reclamanților vizează revendicarea

imobilului de la pârâți, fără a se solicita în contradictoriu cu Statul

Român,constatarea nevalabilității titlului statului, și respectiv rectificarea

de carte funciară,sunt de reținut următoarele aspecte:

Din fila 14 – dos.

civ nr. 9167/1998 rezultă că titlul Statului Român a fost înscris asupra

imobilului din CF 800/II (ce vine din CF 8023), în baza Decretului de

naționalizare nr. 92/1950, fiind preluat de la familia B.G.

Or, în condițiile în

care reclamanții nu au chemat în judecată statul pentru constatarea

nevalabilității titlului și respectiv rectificarea de carte funciară, este de

reținut că reclamanții nu-și pot dovedi calitatea de proprietari ai imobilului

din litigiu, cu atât mai mult cu cât în prezent, dreptul de proprietate asupra

imobilului din litigiu este întabulat în în favoarea pârâtei SC H.C. SRL.

Astfel, în

considerarea principiului constitutiv de drepturi reale ce guvernează

înscrierile în cartea funciară, este de reținut că potrivit art. 17-18 din

Legea nr. 115/1938, drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate

sau stinse numai prin înscriere în cartea funciară. Prin urmare, înscrierea în

cartea funciară dă naștere, modifică sau stinge drepturile reale și le face opozabile

față de terți.

Or, în virtutea

principiului de carte funciară sus evocat, cea care în prezent face dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu, prin înscrierea dreptului

în cartea funciară, este doar pârâta SC H.C. SRL.

Ca atare, din in

această perspectivă, este de reținut este incidență într-adevăr exceptia lipsei

calității lor procesual pasive a pârâților S., în condițiile în care au depus

contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 1 octombrie 2001 și din care

rezultă că proprietar asupra imobilului din litigiu este SC H.C. SRL.

Este real că instanța

a examinat incidența acestei excepții în chiar considerentele hotărârii, numai

că acest aspect nu s-a mai reflectat și în dispozitivul hotărârii, motiv pentru

care este de reținut că pârâții Ș. în mod nelegal au fost scoși din cauză,

fără a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceștia.

Cum pârâții Ș.C. și Ș.

M. nu au nici calitatea de posesori și nici cea de proprietari asupra imobilului

revendicat de reclamanți, este fără posibilitate de echivoc că fiind incidentă

excepția lispei calității procesual pasive, se impunea admiterea ei și pe cale

de consecință respingerea acțiunii față de pârâții Ș., ca fiind formulată

împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

În ce privește

motivul de recurs invocat de pârâții Ș., legat de faptul că nu putea opera

transmisiunea convențională și că în mod greșit a fost introdusă în apel pârâta

SC H.C. SRL, este de reținut că acesta este nefondat, în condițiile în care

acțiunea reclamanților a fost formulată în anul 2000, iar contractul cu SC H.C.

SRL a fost încheiat în anul 2001.

Ca atare, calitatea

lor procesual pasivă a pârâților Ș. și implicit a pârâților Ș.,

trebuie raprtată la aceste aspecte,motiv pentru care în condițiile în care doar

SC C. SRL, are în prezent calitatea de

proprietară

a imobilului, în mod corect și legal s-a dispus

introdroducerea acesteia

în cauză.

Din perspectiva celor

expuse și dor în ceea ce privește incidența excepției lipsei calității

procesual pasive a pârâților Ș., fiind prezent motivul de recurs prevăzut

de art 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se admite recursul pârâților Ș.C. și

Ș. M. a se modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului

pârâților sus menționați și pe cale de consecință a se schimba în parte

sentința civilă nr. 1850 din 13 noiembrie 2008 în sensul respingerii acțiunii

formulată împotriva pârâților Ș., ca fiind formulată împotriva unor

persoane fără calitate procesual pasivă.

În ce privește

recursul declarat de SC H.C. SRL sunt de reținut următoarele aspecte:

Este real că prin

decizia nr. 6589 din 6 decembrie 2010, a ÎCCJ s-a casat în parte decizia civilă nr. 117/A din 5 noiembrie 2009, a Curții de Apel Târgu Mureș dispunându-se

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de pârâții Ș.M. și Ș.C.,

fiind menținute dispozițiile referitoare la apelul reclamanților.

Numai că,din considerentele

deciziei de casare rezultă că trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost determinată

de faptul că la data de 20 februarie 2006, pârâta B.K. a decedat.

Criticile recurentei

legate de faptul că instanța în rejudecare nu

s-a

conformat deciziei de casare sub aspectul identificării

moștenitorilor

acestei pârâte sunt nefondate, în condițiile în care decizia de casare nu a statuat

cu privire la aceste aspecte.

Or, instanța în

rejudecare a avut în vedere decizia de casare, precum și faptul că B.K. neavând

calitate procesual pasivă, nu se mai impunea introducerea în cauză a

moștenitorilor ei.

Din această

perspectivă sunt nefondate criticile legate de nerespectarea deciziei de casare

și respectiv încălcarea dispozițiilor art. 315 și 243 C. proc. civ.

Nefondată este și

critica legată de faptul că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o

persoană decedată (lipsită de capacitate de folosință) în condițiile în care B.K.

nu figurează în hotărârea recurată.

În ce privește

criticile recurentei SC H.C. SRL privind a lipsa calității procesual pasive a

pârâților Ș. și că nu puta opera transmisiunea convențională a calității

procesual pasive către SC H.C. SRL, este de reținut că acest aspect a fost

analizat și dezvoltat mai sus, în condițiile în care aceleași critici au fost formulate

de pârâții Ș., fiind apreciate ca nefondate pentru cele deja expuse cu

ocazia analizării recursului declarat de pârâții Ș.

De altfel este de

reținut că în condițiile în care acțiunea reclamanților a fost formulată în

anul 2000, iar contractul cu SC H.C. SRL a fost încheiat în anul 2001,

calitatea procesual pasivă a pârâților Ș. și implicit a pârâtei SC H.C. SRL

trebuie raportată la aceste aspecte,motiv pentru care în condițiile în care

doar SC C. SRL,are în prezent calitatea de proprietară a imobilului, în mod corect

și legal s-a dispus introducerea acesteia în cauză, în locul pârâților Ș.

Or, în aceste

condiții,operând transmisiunea convențională în ce privește calitatea procesuală

a pârâților apelanți Ș., recurenta SC H.C. SRL poate invoca în recurs doar

acele critici ce au constituit motive de apel invocate în apelul lor de pârâți Ș.

Din această perspectivă, este de reținut că în condițiile în care pârâții Ș.

în apelul lor, nu au formulat nici o critică legată de nepronunțarea instanței

de fond, pe capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-

cumpărare, criticile recurentei SC H.C. SRL formulate direct în recurs cu privire

la aceste aspecte, sunt invocate „omisso medio”. Astfel este de reținut că

recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței

anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel. Aceasta

este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică

prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost

apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel.

Numai în acest fel se

respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară,

s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie

analizate pentru prima oară de instanța investită cu calea extraordinară de

atac.

Or, este de reținut

că această regulă, potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat, „omisso

medio”, se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția

adoptată în prima instanță nu a declarat apel, ci și în situația în care

decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu a fost invocate critici de

nelegalitate, ele fiind invocate direct doar în faza procesuală a recursului.

Din perspectiva celor expuse,criticile legate de

nepronunțarea instanței de fond pe capătul de cerere privind nulitatea contractului

de vânzare- cumpărare, formulate direct în recurs, sunt critici„omisso medio” inadmisibile

în această fază procesuală.

Criticile legate de incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la faptul că argumentele

instanței vin în contradicție cu dispozitivul sentinței a civile nr. 861/1999 a

Tribunalului Mureș, și că sub acest aspect a fost încălcată puterea de lucru

judecat, sunt nefondate pentru următoarele aspecte:

Tribunalul Mureș,

prin sentința civilă

nr. 861 din 25 iunie 1999,

a dispus restituirea imobilului din Piața

Trandafirilor, mai puțin

apartamentul nr. 6. De altfel, chiar în dispozitivul acestei hotărâri se face

trimitere la imobilul transcris în foaia colectivă din CF 8023 Târgu Mureș,

respectiv doar la apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 și 7. Ca atare, rezultă fără

posibilitate de echivoc că dispozitivul hotărârii sus evocate nu privește apartamentul

nr 6.

Ca atare, nu a fost încălcată nici

puterea de lucru judecat, iar criticile sus arătate nu se circumscriu dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ce privește obiectul dedus judecății, ce

constă în acțiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâților, fără a însă fi

chemat în judecată și Statul Român pentru constatarea nevalabilității titlului

în baza căruia a fost preluat imobilul și respectiv pentru rectificarea

înscrierilor de CF, raportat și la efectul constitutiv de drepturi al

înscrierii în CF a dreptului de proprietate al pârâtei SC H.C. SRL (art. 17-18

din Legea nr. 115/1938) este de reținut că reclamanții nu sunt proprietarii

tabulari ai imobilului din litigiu, motiv pentru care acțiunea în revendicare împotriva

deținătorului actual al imobilului SC H.C. SRL, este neîntemeiată.

Din

perspectiva celor expuse urmează a fi admise recursurile declarate de pârâții Ș.

C., Ș. M. și de SC H.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 27 A pronunțată

la 17 mai 2012 de Curtea de Apel Târgu Mureș, a se modifica decizia recurată,

în sensul admiterii apelul declarat de pârâții S. C. și S. M. și continuat de

SC H.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1850 pronunțată la 13 noiembrie 2008

de Tribunalul Mureș,și pe cale de consecință urmează a se schimba în parte

sentința, în sensul că urmează a se respinge acțiunea formulată împotriva

pârâților Ș. C. și Ș. M., ca fiind formulată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă, și a se respinge, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată în contradictoriu cu pârâta SC H.C. SRL,urmând a fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de pârâții Ș.C., Ș.M. și de SC H.C. SRL

împotriva deciziei civile nr. 27 A pronunțată la 17 mai 2012 de Curtea de Apel

Târgu Mureș.

Modifică

decizia recurată, în sensul că:

Admite

apelul declarat de pârâții S.C. și S.M. și continuat de SC H.C. SRL împotriva

sentinței civile nr. 1850 pronunțată la 13 noiembrie 2008 de Tribunalul Mureș.

Schimbă

în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva pârâților

Ș.C. și Ș.M., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Respinge,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC H.C. SRL.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 15 aprilie 2013.