ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3916/2022

Ședința publică din data de 14 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 decembrie 2021, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Centrul Național al Cinematografiei, au solicitat instanței, ca pe cale de ordonanță președințială să dispună următoarele:

(i) suspendarea provizorie, până la soluționarea definitivă a cererii de suspendare reprezentând capătul 4 de cerere din acțiunea de fond ce formeaza obiectul dosarului nr. x/2020 și al dosarului nr. x/2020, conexat la dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost completată, a executării Regulamentului privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme, emis de Ministerul Culturii și Cultelor, publicat în M.Of. nr. 742 din 2006.08.31, anexa la Ordinului 2335/2006, în ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 46 din Regulamentul anexă;

(ii) suspendarea provizorie, până la soluționarea definitivă a cererii de suspendare reprezentând capatul 5 de cerere din acțiunea de fond ce formeaza obiectul dosarului nr. x/2020 și al dosarului nr. x/2020, conexat la dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost completată, a executării și efectelor oricăror acte subsecvente, cum sunt, dar fără a se limita la acestea, listele, notele interne, referatele, deciziile, emise de către CNC în baza prevederilor art. 3 alin. (1) si art. 46 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2335/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice in vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție si distribuire de filme emis de Ministerul Culturii și publicat în M. Of. 742 din 2006.08.31, a căror anulare s-a solicitat prin cererea introductiva de instanta si a prevederilor O.G.. nr. 39/2005 privind cinematografia, ulterior intrării în vigoare a respectivelor acte normative si care au avut ca efect interzicerea A./B. de a mai participa la concursurile organizate și de a obține creditele acordate de CNC;

(iii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 53 din 19 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, invocată de pârâtul Centrul Național al Cinematografiei și a respins, în consecință, cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Culturii și Centrul Național al Cinematografiei, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței curții de apel au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de emitere a ordonanței președințiale, astfel cum a fost formulată.

Recurentele-reclamante au criticat sentința sub următoarele aspecte:

Instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, reținând în mod nelegal aplicabilitatea dispozițiilor art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin cererea introductivă de instanță au solicitat suspendarea provizorie până la soluționarea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 14 si 15 din Legea 554/2004, ce face obiectul dosarului x/2020, iar nu suspendarea până la pronunțarea instanței pe fond. Consideră că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității în procesul civil și dreptul de acces la justiție, prin stabilirea unui obiect diferit față de cel dedus judecații.

Hotărârea recurată încalcă prevederile CEDO și principiul de drept european al garantării imperative a dreptului debitorului la un remediu efectiv și la un proces echitabil; în mod nelegal instanța de fond a considerat că reclamantele aveau deschisă calea unei cereri de suspendare în baza art. 14 și 15 din Legea 554/2004; potrivit jurisprudenței CJUE, invocată în cuprinsul cererii de recurs, dreptul la o instanță include nu numai dreptul de a iniția o acțiune, ci și dreptul la soluționarea juridică a litigiului, care trebuie să fie concret și efectiv.

Au mai arătat recurentele că suspendarea provizorie a executorii prevederilor la care au făcut trimitere prin cererea de emitere a ordonanței președințiale reprezintă singurul remediu avut la dispoziție de către A. și B., pentru evitarea unui deznodământ ireversibil în situația în care ar obține, ulterior pe fond, recunoașterea drepturilor invocate, o protecție a posteriori neconstituind un mijloc nici adecvat, nici eficient.

De asemenea, au susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată și cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității în cauza fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor și dreptul la un proces echitabil - drepturi recunoscute de art. 6 si art. 13 din C. proc. civ., întrucât instanța nu a pus în discuția părților, în niciun moment procesual, acest motiv de inadmisibilitate pe motiv că reclamantele ar fi avut la dispoziție calea valorificării drepturilor printr-o cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate.

În opinia recurentelor-reclamante cerere de emitere a ordonanței președințiale este admisibilă și îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 997 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, intimatul-pârât Centrul Național al Cinematografiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a apărărilor din întâmpinări, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentele-reclamante au solicitat pe calea ordonanței președințiale suspendarea provizorie a executării Regulamentului privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordarii de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme emis de Ministerul Culturii și Cultelor, anexă la Ordinul nr. 2335/2006, în ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 46 din Regulament, precum și suspendarea provizorie a executării și efectelor oricăror acte subsecvente emise de către CNC în baza prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 46 din Regulament care au avut ca efect interzicerea A. S.R.L. și B. de a mai participa la concursurile organizate și de a obține creditele acordate de Centrul Național al Cinematografiei, până la soluționarea definitivă a cererilor de suspendare formulate prin capatele 4 și 5 de cerere din acțiunea ce formează obiectul dosar nr. x/2020 și dosar nr. x/2020 conexat la dosar nr. x/2020, în care s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

Prima instanță a respins cererea de emitere a ordonanțeo președințiale în vederea suspendării executării unui act administrativ, ca inadmisibilă, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurentele-reclamante au susținut că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al acestora și dreptul la un proces echitabil, drepturi recunoscute de art. 6 și 13 din C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuție părților motivul de inadmisibilitate întemeiat pe posibilitatea părților de a-și valorifica drepturile printr-o cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate.

Înalta Curte constată, astfel cum rezultă din practicaua sentinței recurate, că instanța de fond a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței președințiale, neputându-se reține încălcarea dreptului reclamantelor la apărare sau la un proces echitabile. Aspectele vizând posibilitatea formulării cererii de repunere a cauzei pe rol fac parte din considerentele pe care și-a întemeiat instanța soluția și prin care a răspuns argumentelor invocate de către reclamante, astfel că nu exista obligația punerii acestora în discuția părților.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat, urmând a fi respins.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că potrivit acestui motiv, se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Înalta Curte constată că, în cauză, reclamantele nu au solicitat măsura suspendării unui act administrativ în baza dispozițiilor art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, ci pe calea ordonanței președințiale, potrivit art. 997 C. proc. civ.

Condițiile și cazurile în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ sunt prevăzute în mod expres în art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, ca lege specială, derogatorie de la dreptul comun, în materia contenciosului administrativ.

Având în vedere obiectul dedus judecății, Înalta Curte reține că prima instanță a reținut în mod corect că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii de emitere a unei ordonanțe președințiale, în raport de caracterul special al dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dispoziții cu rang prioritar de aplicare în raport cu prevederile cu caracter general cuprinse în art. 997 C. proc. civ.

Este adevărat că art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege. Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ. nu se mai poate dispune, această din urmă procedură fiind incompatibilă cu procedura reglementată de Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, astfel cum susțin recurentele-reclamante, întrucât acest principiu este limitat de mijloacele procedurale recunoscute de lege părților în vederea obținerii măsurii suspendării executării unor acte administrative.

Este irelevant faptul că recurentele-reclamante au solicitat suspendarea provizorie până la soluționarea cererii de suspendare formulate în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și nu până la pronunțarea instanței de fond, câtă vreme o astfel de distincție nu este prevăzută de lege, iar scopul urmărit este însăși suspendarea executării actelor administrative ce face deja obiectul dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a stabilit un obiect diferit de cel al cererii de chemare în judecată și nu a încălcat dreptul recurentelor de acces la justiție, ci a analizat cererea cu care a fost învestită de către reclamante, constatând că acestea nu pot recurge la calea ordonanței președințiale pentru a obține suspendarea executării unor acte administrative, atât timp cât este prevăzută în mod expres de legea contenciosuui administrativ o procedura specială în acest sens.

Nu pot fi primite nici susținerile recurentelor-reclamante cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 5 din C. proc. civ., întrucât acesta se referă doar la situația în care legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Or, în cauza de față în cuprinsul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 sunt prevăzute în mod expres și clar mijloacele procedurale pe care părțile le au la dispoziție în vederea obținerii suspendării unor acte administrative.

În acest context, Înalta Curte observă că sentința recurată nu a fost dată cu încălcarea prevederilor CEDO și nici nu este contrară jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată de reclamante, instanța de fond reținând în mod corect că legislația română recunoaște persoanelor vătămate care justifică un interes căi procedurale pentru a obține suspendarea executării actului administrativ, care se soluționează de urgență și cu precădere, în conformitate cu art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte apreciază că, prin obiectul cererii, reclamantele tind să oprească efectele juridice pe care le produc actele administrative pe perioada soluționării dosarului x/2020, or, un astfel de demers apare ca fiind inadmisibil pe cale ordonanței președințiale reglementate de art. 997 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 53 din 19 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 septembrie 2022.