ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 834/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial "Creșterea competitivității economice", a solicitat și suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 emise de pârât, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a aceleiași note de constatare.

Prin încheierea din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 19 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.

Din perspectiva cazului de casare invocat, recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum și riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.

Cât privește cazul bine justificat punctează următoarele împrejurări de fapt și de drept care creează îndoieli asupra legalității actului administrativ atacat:

- cerințele instituite în procedura de achiziție publică nu pot fi considerate disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică, neputându-se reține o încălcare a prevederilor H.G. nr. 925/2006 care, la art. 8 și art. 9, în forma în vigoare la data publicării documentației de atribuire, enumeră categoriile de cerințe care sunt considerate disproporționate sau irelevante, printre acestea neregăsindu-se și cerințele reținute în sarcina sa ca fiind restrictive;

- din cuprinsul notei atacate nu rezultă că presupusele nereguli invocate ar fi cauzat un prejudiciu pentru bugetul Uniunii Europene sau pentru bugetul de stat, neexistând operatori economici cu oferte mai avantajoase economic ale căror oferte să fi fost declarate inacceptabile sau neconforme pentru neîndeplinirea cerințelor în cauză și nici operatori economici interesați care să fi renunțat la intenția de participare la procedură, ca urmare a faptului că nu îndeplineau cerințele restrictive;

- nota cuprinde inadvertențe între pretinsele nereguli constatate și temeiul de drept la care se raportează echipa de control atunci când argumentează în drept aplicarea corecției financiare;

- echipa de control nu face referire la normele juridice încălcate de către autoritatea contractantă și care ar fi condus la aplicarea corecției financiare, limitându-se doar la aprecieri de ordin general.

Mai arată recurenta și că UCVAP (autoritatea cu atribuții de monitorizare și verificare a modului de derulare a achizițiilor publice) nu a constatat nicio încălcare a legii privind atribuirea contractului. Totodată, procedura de atribuire împreună cu documentația aferentă au făcut, în integralitate și pe baza acelorași documente justificative, obiectul verificării anterioare de către OIPSI, respectiv AM POS CCE, fără să fi fost constatată existența vreunei nereguli.

Cât privește iminența producerii unei pagube, raportat la cuantumul ridicat al sumei impuse prin titlul de creanță și la specificul activității instituției reclamante care necesită lichidități financiare pentru plata salariaților, a furnizorilor, etc., consideră că această condiție a suspendării actului administrativ este dovedită.

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene nu a depus întâmpinare în cauză.

5 Aspecte procesuale

La termenul de judecată din 6 februarie 2019, Înalta Curte a luat act că, urmare a modificărilor legislative intervenite prin O.U.G. nr. 1/2018 și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 52/2018, calitatea de intimat-pârât revine Ministerului Fondurilor Europene, denumire sub care a fost citat în cauză, pentru acest termen de judecată.

Prin rezoluția din 6 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 februarie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte îl constată nefondat, pentru următoarele argumente.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Reclamanta A. a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 emise de pârât, până la soluționarea definitivă a cererii în anulare a acestui act administrativ.

Susținerile recurentei potrivit cărora, în cauză, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi reținute.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Mai exact, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri raportat la împrejurările cauzei, dacă se oferă suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a titlului de creanță contestat, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Aceasta întrucât nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/13.05.2015 constată trei nereguli săvârșite în procedura de achiziție urmată de recurenta-reclamantă (și anume: modificarea unei cerințe referitoare la capacitatea profesională a ofertanților pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, neîndeplinirea de către ofertantul declarat câștigător a cerințelor impuse pentru managerul de proiect și neindicarea unor exemple de certificări echivalente pentru anumite tehnologii solicitate) și le încadrează ca încălcări ale principiului transparenței și tratamentului egal, în temeiul pct. 1 din partea a II-a a Anexei la O.U.G. nr. 66/2011.

Rezultă astfel, la o cercetare sumară, că este indicată norma juridică încălcată, care poate fi coroborată cu neregulile reținute, iar în privința prejudiciului, indicarea în concret a acestuia nu este o condiție pentru constatarea neregulii în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează și la prejudiciul potențial, rezultă și din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudența consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (după adoptarea soluției de principiu din 24.11.2014), în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecției financiare pentru recuperarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora nu este condiționată de existența unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale (cu excepția situațiilor expres și limitativ prevăzute în anexa la ordonanța de urgență în care aplicarea corecției financiare este condiționată de existența prejudiciului).

De asemenea, controlul anterior al UCVAP asupra procedurii de achiziție nu poate constitui un motiv de nelegalitate evidentă al notei de constatare al neregulilor întrucât această verificare este nerelevantă în cadrul activității de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, soluție care rezultă din prevederile art. 6 alin. (3) și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 32

4

din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale. Ultimul act normativ menționat, în forma în vigoare la data declanșării activității de constatare, prevede expres că autoritatea de management nu este condiționată, în analizarea neregulilor, de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP.

Nici rezultatul controlului anterior al AM nu este relevant. În privința acestui aspect, al neobservării sau chiar aprecierii diferite anterioare, de către autoritățile de monitorizare, a încălcării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-465/10 Hotărârea Ministre de l’Intérieur, de l’Outre-mer, des Collectivités territoriales et de l’Immigration din 21 decembrie 2011, aplicând prin analogie raționamentul din Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Stärke GmbH din 16 martie 2006.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că prima instanță a concluzionat, cu interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Având în vedere că această condiție are caracter sine qua non, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs care se referă la îndeplinirea condiției necesității prevenirii unei pagube iminente.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii civile din 19 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV