ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 29.12.2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare a actului administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 2757 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Totodată, prima instanță a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 10.000 RON, consemnate cu O.P. nr. x/30.06.2016, emis de B..

Împotriva Sentinței civile nr. 2757 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SRL, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a susținut că prima instanță a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurenta-reclamantă a arătat că a indicat următoarele motive de nelegalitate ale actului administrativ contestat:

- lipsa motivării actului administrativ;

- lipsa menționării, la pct. 7 "Temeiul de drept" și pct. 8 "Concluziile activității de verificare" din procesul-verbal, a temeiului de drept în baza căruia a fost dispusă corecția financiară;

- neprecizarea poziției exprimată de structura de control competentă și neprecizarea datei la care a fost încheiat procesul-verbal;

- neîncadrarea în prevederile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, analizându-se pct. 6 "Motivele de fapt" din procesul-verbal, rezultă că acesta nu este motivat; totodată, se arată că pârâtul se limitează la a cita, în cuprinsul procesului-verbal, dispozițiile art. 4

4

din Legea nr. 346/2006, fără a detalia motivele pentru care a apreciat că societatea reclamantă este legată cu C..

- încălcarea prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât situația societăți nu se încadrează în situațiile enumerate de acest text de lege, proiectul respectând cerințele de durabilitate/sustenabilitate, precum și obiectivele/indicatorii proiectului.

De asemenea, recurenta-reclamantă invocă existența unei practici contradictorii a intimatului-pârât, în cazuri similare, în ceea ce privește încadrarea societăților finanțate în rândul IMM-urilor.

Toate aceste elemente, dar în mod special nerespectarea cerinței motivării, creează o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, conturând existența cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu a avut în vedere argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că riscă să sufere un prejudiciu de ordin material, ca urmare a emiterii procesului-verbal, respectiv că pierde sau va pierde avantajele preconizate în cadrul proiectului, cum ar fi: profitul, dezvoltarea firmei, creșterea productivității prin creșterea numărului de salariați. De asemenea, la momentul încheierii contractului de finanțare, a realizat o estimare a modului în care urmează să își desfășoare activitatea, realizând investiții în vederea derulării contractului.

În acest sens, punerea în executare a procesului-verbal ar împiedica desfășurarea activității, ca urmare a popririi conturilor societății, fiind pusă în situația de a nu onora contractele încheiate cu furnizorii, de a nu achita salariile angajaților și de a intra în insolvență.

Aceste efecte sunt ireversibile, în opinia recurentei-reclamante, chiar dacă, ulterior, s-ar dispune anularea actului administrativ, fapt pentru care cererea de suspendare a executării procesului-verbal este întemeiată.

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat note scrise, intitulate "Precizări", înregistrate la dosarul cauzei la data de 27 decembrie 2018, prin care a invocat autoritatea provizorie de lucru judecat a încheierii pronunțate la data de 25 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. SRL este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Prioritar analizării criticilor de nelegalitate formulate de reclamantă, Înalta Curte va examina apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, referitoare la autoritatea provizorie de lucru judecat, invocată în raport de prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Acest incident procedural a fost justificat de intimatul-pârât prin raportare la soluția pronunțată prin încheierea din 25 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 29 decembrie 2015, formulată de reclamanta A. SRL.

Înalta Curte reține că prezenta cerere de suspendare, ce face obiectul dosarului nr. x/2016, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, fiind soluționată de instanța de fond la data de 27 septembrie 2016, iar cererea de suspendare ce face obiectul dosarului nr. x/2016, soluționată prin încheierea din 25 octombrie 2016, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru invocarea autorității de lucru judecat provizorie, având în vedere că, raportat la momentul temporal la care s-au judecat cele două cereri de suspendare, acest incident procedural nu poate fi invocat în dosarul de față, Sentința civilă nr. 2757 din 27 septembrie 2016 fiind pronunțată în dosarul nr. x/2016 anterior încheierii din 25 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016. Autoritatea de lucru judecat provizorie putea fi invocată (dacă erau îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege) la momentul soluționării cererii de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, în dosarul nr. x/2016, în raport de dispozițiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia:

"Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive".

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată apărarea intimatului-pârât privitoare la existența autorității de lucru judecat provizorie a încheierii din 25 octombrie 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamanta A. SRL

Recursul declarat în cauză a fost întemeiat de reclamantă pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă, din analiza criticilor expuse, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu doar prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă, neputând fi decelate critici care să corespundă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând criticile de nelegalitate expuse de reclamantă, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, instanța de fond constatând în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 29 decembrie 2015.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Mai exact, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile, cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Pe cale de consecință, împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a procesului-verbal contestat, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actelor administrative a căror executare s-a cerut a fi suspendată.

Recurenta-reclamantă a invocat, drept caz bine justificat pentru temporizarea efectelor procesului-verbal contestat, argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate a procesului-verbal, ce pot forma obiectul analizei doar în cadrul unei acțiuni în anulare, și anume respectarea cerințelor de durabilitate/sustenabilitate, precum și a obiectivelor/indicatorilor proiectului, precum și practica administrativă contradictorie a autorității în cazuri similare, în ceea ce privește clasificarea societății ca fiind întreprindere mică sau mijlocie ori întreprindere mare. Nici lipsa menționării datei la care a fost întocmit procesul-verbal contestat sau lipsa precizării poziției organului de control nu pot fi considerate argumente în sensul dovedirii cazului bine justificat, aceste critici de nelegalitate a actului administrativ necesitând administrarea unor probatorii și examinarea unor împrejurări de fapt ce exced cererii de suspendare.

Singurul motiv de nelegalitate ce poate fi analizat și în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie lipsa motivării actului administrativ, cerință de formă a cărei neîndeplinire naște o îndoială justificată asupra legalității actului administrativ. În cauză, așa cum a reținut și prima instanță, procesul-verbal contestat este motivat, cel puțin la nivel formal, iar caracterul succint ori necorespunzător al motivării, criticat de recurenta-reclamantă, nu poate fi analizat decât în cadrul acțiunii în anulare a actului administrativ.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către recurenta-reclamantă, acele împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privința pagubei iminente, din prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că această noțiune are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Critica recurentei-reclamante referitoare la neanalizarea existenței acestei cerințe este nefondată, întrucât prima instanță a apreciat în mod corect a fi inutilă analizarea condiției pagubei iminente, atât timp cât în cauză nu a fost conturată cerința cazului justificat, iar art. 14 din Legea nr. 554/2004 presupune îndeplinirea cumulativă a ambelor cerințe.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susține în mod eronat că este îndeplinită condiția pagubei iminente prin punerea în executare a procesului-verbal, ceea ce ar determina îngreunarea situației financiare a societății și pierderea avantajelor obținute în urma acordării finanțării.

Deși reclamanta a relevat o serie de consecințe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur ipotetice, cu atât mai mult cu cât, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, nu pot fi invocate pur și simplu efectele actului. Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare și la definiția dată de art. 2 lit. ș) din același act normativ, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei juridice, însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2757 din 27 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - CL