Decizia nr. 4223/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management - Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea corecției financiare de 32.818,75 RON, reprezentând 25% din valoarea contractului de prestări servicii nr. x/27.10.2014, stabilită prin Notificarea x/19.08.2015, emisă de pârât, și suspendarea efectelor acestui act cu virarea respectivei sume către reclamantă.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1411 din 25 aprilie 2016, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Notificarea nr. x/19.08.2015. Totodată, a respins cererea de suspendare și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii achitate cu recipisa de consemnare nr. x/06.01.2016, în cuantum de 300 RON, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu conține motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de autoritatea pârâtă, apreciind astfel că nesocotirea prevederilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești, iar, pe fond, soluția dată cererii de anulare a actului atacat este greșită, actele administrative fiind emise cu respectarea dispozițiilor legale. A susținut că în cauză au fost încălcate prevederile referitoare la respectarea principiului transparenței, reglementate de Ordinul nr. 1120/2013, iar prima instanță s-a limitat în a reține exclusiv aspecte legate de aplicabilitatea sau nu a unor acte normative (ordine emise de ministrul fondurilor europene), fără a analiza, în concret, dacă aspectele reținute de autoritatea pârâtă în cuprinsul actului administrativ dedus judecății, se confirmă. Or, câtă vreme procedura de achiziție a fost în legătură cu contractul de finanțare, este evident că verificarea acesteia trebuie efectuată în raport cu prevederile ordinului menționat, cum în mod corect a procedat autoritatea pârâtă. În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar, în subsidiar, în rejudecare, a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Apărarea intimatei-reclamante Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 iunie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în ședință publică, potrivit încheierii din 18 octombrie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele și pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea corecției financiare în sumă de 32.818,75 RON, reprezentând 25% din valoarea contractului de prestări servicii nr. x/27.10.2014, stabilită prin Notificarea nr. x/19.08.2015, emisă de pârât, și suspendarea efectelor acestui act cu virarea respectivei sume către reclamantă. Prin notificarea atacată, autoritatea pârâtă a dispus aprobarea cererii de plată nr. x/21.05.2015, dar și aplicarea unei corecții financiare în sumă de 25% din valoarea contractului de prestări servicii nr. x/27.10.2014 având ca obiect întocmirea planului de afaceri, invocând prevederile Anexei 3, pct. 1 din H.G. nr. 519/2014. Împotriva acestui act, în privința corecției aplicate, reclamanta a formulat contestație, conform art. 47 din O.U.G. nr. 66/2011, aceasta fiind respinsă de autoritatea pârâtă, prin Raportul nr. x/29.10.2015. Se reține că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată. Potrivit art. 34 alin. (3) raportat la art. 46 și 47 din O.U.G. nr. 66/2011 împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ. Conform art. 51 alin. (2) din același act normativ deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Așadar, obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ în această materie, similar procedurii fiscale, îl constituie anularea deciziei de soluționare a contestației. Subsecvent, persoana vătămată poate contesta și procesul-verbal sau nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în speță notificarea a cărei anulare constituie obiectul deciziei atacate în principal, și chiar operațiunile administrative preparatorii actelor administrative atacate în condițiile Legii nr. 554/2004, fără ca anularea acestora din urmă să poată forma obiectul exclusiv al acțiunii în contencios administrativ. Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată. Totodată, se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004. Per a contrario, rezultă că, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare/procesului-verbal/notificării în absența deciziei de soluționare a contestației administrative. Or, în cauză, se constată că intimata-reclamantă a atacat doar Notificarea nr. x/19.08.2015 și nu Raportul nr. x/29.10.2015, prin care a fost soluționată contestația împotriva corecției financiare aplicate, care ține loc de decizie de soluționare a contestației administrative. De altfel, intimata-reclamantă, în cadrul dezbaterilor asupra recursului, a precizat că a atacat doar Notificarea vizând corecția financiară aplicată. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe fond, pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, hotărârea atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.