ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iunie 2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 16798 din 8 mai 2015, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 3 martie 2015, înregistrat la AFIR sub nr. x din 6 martie 2015, precum și suspendarea executării procesului-verbal menționat, până la soluționarea în mod definitiv a prezentei acțiuni în anulare.

Prin Sentința civilă nr. 2880 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în cuantum de 5.727 RON consemnată cu recipisa nr. x din 14 octombrie 2015.

Împotriva sentinței de fond a promovat recurs reclamanta A. SRL, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., și solicitând casarea sentinței atacate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004, când a stabilit că societatea recurentă este întreprindere legată.

O primă observație este aceea că,din motivarea deciziei de soluționare a contestației administrative, rezultă că în calea de atac administrativă nu s-a mai menținut neregula potrivit căreia reclamanta ar fi o întreprindere legată, iar nu o microîntreprindere autonomă. Conform deciziei menționate, soluția de respingere a contestației s-a dispus prin raportare la reținerea condițiilor artificiale, dovedite prin relațiile de rudenie, prin prestarea activităților preponderent către B. și prin raportare la nerespectarea condiției finanțării referitoare la crearea și menținerea celor 6 locuri de muncă în mediul rural.

Ca atare, problema calității de întreprindere legată a societății reclamante nu putea fi pusă în discuție în fața instanței de fond câtă vreme a fost înlăturată de Comisia de soluționare a contestației. Prin constatarea acestei nereguli, instanța a încălcat efectul pozitiv al deciziei pronunțate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în cadrul contestației administrative.

Dacă s-ar trece peste acest aspect, arată că situația prevăzută de art. 4

4

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 nu este incidentă în cauză. Pentru ca reclamanta să poată fi încadrată în categoria întreprinderilor legate, vizată de norma indicată, s-ar impune ca întreprinderea dominantă (iar nu o persoană sau un grup de persoane) să poată decide și influența cursul de dezvoltare al societății reclamante, aspect care să rezulte dintr-un contract sau dintr-o clauză a statutului societății. Împrejurarea că reclamanta a prestat servicii către B. SRL nu înseamnă că aceasta din urmă exercită asupra sa o influență dominantă, raportat la definiția acestei noțiuni cuprinsă în art. 3 lit. m) din O.U.G. nr. 34/2006.

Atât din verificările Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale cât și din înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă se poate lesne observa că societatea prestează activitate și către alte entități juridice, având o voință proprie asupra raporturilor comerciale în care se implică. Tocmai existența raporturilor comerciale cu B. SRL exclude ideea de întreprindere dominantă versus întreprindere controlată.

De asemenea, nu există nicio interdicție legală ca societăți ai căror acționari sunt rude/afini să solicite și să acceseze deopotrivă fonduri europene. Singura restricție impusă de Ghidul solicitantului a fost aceea ca acționarii majoritari ai societății să nu aibă mai multe proiecte în derulare, în același timp și pentru aceleași tipuri de investiții, în cadrul Măsurii 312. Nu există nicio altă prevedere legală care să interzică rudelor/afinilor să înființeze societăți distincte și să desfășoare activități comerciale. De altfel, B. nu a accesat fonduri europene pe Măsura 312.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a menționat în mod concret în ce constau tranzacțiile speciale sau operațiunile preferențiale, la care s-a referit.

În ceea ce privește mișcările de salariați, este adevărat că recurenta-reclamantă a angajat unele persoane care anterior au fost angajate la altă societate, însă nu există nicio interdicție legală de a angaja astfel de persoane.

Nerelevant este și că C. a fost o perioadă de timp angajat al societății reclamante, scopul acestei angajări fiind demararea afacerii.

Instanța de judecată a interpretat în mod nelegal noțiunea de condiții artificiale, așa cum este ea definită prin decizia Comisiei Europene și a aplicat în mod greșit art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011.

Este greșită susținerea primei instanțe potrivit căreia scopul măsurii nu a fost atins, câtă vreme recurenta-reclamantă a prestat activități către diverse persoane juridice din mediul rural sau către autorități publice. Instanța trebuia să țină seama de statutul reclamantei, de societate nou înființată, fără un portofoliu de clienți. Un astfel de portofoliu a fost creat și lărgit pe parcursul anilor și dovedește că scopul măsurii a fost atins. Este greșită raportarea exclusiv la prima perioadă de implementare a proiectului.

Nici împrejurarea că societatea nu a angajat personal din mediul rural nu este relevantă întrucât angajamentul a fost în sensul creării de locuri de muncă în mediul rural, față de care este nerelevant de unde au provenit persoanele angajate. Nu se poate pune semnul egalității între crearea de locuri de muncă în mediul rural și angajarea unor persoane care provin din mediul rural.

Au fost atinse obiectivele Măsurii 312, proiectul contribuind la dezvoltarea activităților non-agricole în mediul rural și neurmărind un avantaj care să contravină obiectivului general sau obiectivelor specifice și operaționale ale schemei de sprijin, ci din contră.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale nu a dovedit că recurenta-reclamantă a urmărit exclusiv obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de sprijin. Bunurile achiziționate în cadrul proiectului sunt folosite conform scopului căruia au fost destinate, iar investiția realizată și-a demonstrat utilitatea, prin activitatea desfășurată de către recurenta-reclamantă.

Aceasta a respectat întocmai procedurile impuse de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și prevederile contractuale, iar legăturile între asociații întreprinderilor greșit considerate legate puteau fi verificate oricând de către AFIR.

Schimbarea acționariatului societății a fost aprobată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anterior efectuării plăților, iar nu ulterior, ca să justifice controlul efectuat. Instanța de judecată a aplicat greșit legea când a constatat că Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale putea să reverifice proiectul. Aceasta avea obligația de a verifica toate aspectele considerate nereguli înainte de efectuarea oricărei plăți și acestea au fost efectiv verificate, așa încât nu mai puteau face obiectul unor controale ulterioare.

Singurul aspect care mai putea fi verificat era cel legat de societățile în favoarea cărora s-a prestat activitatea, iar împrejurarea că într-o perioadă de timp această activitate a fost prestată în favoarea unei singure societăți a fost dictată de nevoia respectivei societăți și este nerelevantă din perspectiva analizei condițiilor artificiale, câtă vreme activitatea s-a desfășurat în baza unor raporturi contractuale și contra unui preț.

În raport cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014, controlul putea viza numai perioada ulterioară ultimei tranșe de plată și trebuia să stabilească dacă s-au adus modificări proiectului care să atragă neeligibilitatea lui și dacă condițiile acordării sprijinului financiar au continuat să fie respectate.

Cu alte cuvinte, controlul trebuia să vizeze elemente noi. Or, în baza documentelor prezentate de societate, cu ocazia accesării finanțării, s-a constatat de către autoritatea pârâtă că sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate, iar ulterior nu au existat elemente noi care să schimbe aceste constatări.

Concluzia la care a ajuns prima instanță este în contradicție cu prevederile legale aplicabile contractului de finanțare, care, în esență, este un contract sinalagmatic, nu aleatoriu, cum stabilește prima instanță. Interpretarea primei instanțe încalcă principiile de drept, dând posibilitatea săvârșirii de abuzuri din partea autorităților care, sub umbrela unei noi interpretări, pot oricând să schimbe modul de aplicare a legii.

Instanța de judecată a interpretat greșit legea când a stabilit că nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011, respectiv că neregula nu este rezultatul erorii autorității pârâte, ci rezultatul acțiunilor intenționate ale reclamantei. În acest sens, recurenta citează prevederile art. 7 din Regulamentul 2988/1995, conform cărora măsurile și sancțiunile administrative comunitare pot fi aplicate celor obligați să își asume răspunderea pentru abatere sau să vegheze ca aceasta să nu fie comisă, adică în speță Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Art. 5 alin. (3) din Regulamentul 65/2011 transpune principiul potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă. În sfera unei coordonări deliberate intră ascunderea unor elemente sau schimbarea de către beneficiarul finanțării a condițiilor de eligibilitate, care ar dovedi încercarea de înșelare sau inducere în eroare a autorității. Nu este cazul în speță întrucât autoritatea pârâtă putea verifica toate aspectele pe care s-a bazat în constatarea neregulii înainte de efectuarea oricărei plăți. Or, obligația de rambursare prevăzută de art. 5 alin. (1) din Regulamentul 65/2011 nu se aplică când plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități ori atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Intimata-pârâtă nu formulat întâmpinare față de cererea de recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen pentru judecarea pe fond a recursurilor la data de 12 decembrie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl constată nefondat pentru motivele care vor fi arătate în continuare.

Criticile recurentei au fost subsumate motivelor de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva primului caz de casare invocat - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - se constată că nu pot fi identificate critici concrete în cadrul cererii de recurs care să corespundă acestui motiv de casare a hotărârii, singurul aspect care ar putea fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind cel referitor la pronunțarea de către instanța de fond asupra chestiunii litigioase referitoare la caracterul de întreprindere legată al societății recurente-reclamante în raport cu B., aceste considerente fiind apreciate de recurentă ca fiind străine de cauza dedusă judecății întrucât prin decizia de soluționare a contestației administrative nr. 16798 din 8 mai 2015 autoritatea pârâtă a înlăturat neregula referitoare la caracterul de întreprindere legată.

Coroborând conținutul deciziei de soluționare a contestației și al procesului-verbal de constatare a neregulilor cu hotărârea pronunțată în fond, nu rezultă incongruența pretinsă de recurenta-reclamantă, respectiv împrejurarea că instanța de fond ar fi considerat și asupra unor aspecte străine de cauza dedusă judecății. Aceasta întrucât, atât în actele administrative atacate cât și în hotărârea recurată, chestiunea caracterului de întreprindere legată al societății reclamante, respectiv întreprindere controlată de întreprinderea dominantă B. SRL, a constituit unul dintre elementele de fapt care au contribuit la constatarea creării de condiții artificiale, respectiv la stabilirea existenței unei coordonări deliberate între persoanele care dețin și conduc activitatea celor două întreprinderi, de natură a conduce la eludarea legii, respectiv la accesarea fondurilor nerambursabile în cadrul Măsurii 312, deși nu erau îndeplinite în mod real condițiile de eligibilitate cerute de cadrul normativ.

Diferența de abordare este una de nuanță, decizia de soluționare a contestației referindu-se numai tangențial la chestiunea întreprinderilor legate, când confirmă că este dovedită existența legăturilor între societățile beneficiare ale finanțărilor în cadrul Măsurii 312 -A. SRL și D. SRL cu B. SRL deținută și condusă de C. Însă, neregula reținută prin procesul-verbal de constatare atacat în cauză și confirmată prin decizia de soluționare a contestației este aceea a creării condițiilor artificiale pentru accesarea finanțării de către societatea recurentă-reclamantă A. SRL, pe baza stabilirii legăturilor de ordin economic între aceste entități și a legăturilor de rudenie între persoanele fizice care le dețin și le controlează, precum și a altor aspecte factuale care, privite în ansamblu, au condus la concluzia existenței unei coordonări deliberate pentru îndeplinirea aparentă a condițiilor de eligibilitate.

Nici dacă s-ar aprecia că instanța de fond s-a referit distinct la o neregulă constând în încălcarea declarației pe care beneficiara finanțării a dat-o în sensul că are caracter de întreprindere autonomă, nu poate fi socotit incident motivul de casare invocat întrucât, în mod evident, amplu motivata hotărâre a instanței de fond nu se referă numai la caracterul de întreprindere legată, ci analizează îndeplinirea elementelor obiectiv și subiectiv, specifice aplicării sancțiunii retragerii finanțării în caz de constatare a creării de condiții artificiale și, de asemenea, analizează neregula constând în nerespectarea criteriului de eligibilitate referitor la crearea și menținerea a 6 locuri de muncă în mediul rural. Astfel, motivarea hotărârii îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Trecând la analiza motivelor de recurs încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată nefondate.

O primă critică din recurs subsumată acestui motiv de nelegalitate se referă la greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, așa cum au fost interpretate în jurisprudența CJUE - aceasta fiind norma referitoare la sancționarea creării de condiții artificiale pentru obținerea finanțării.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, cu interpretarea și aplicarea corectă a cadrului normativ incident, că, în speță, sunt întrunite cele două elemente necesare punerii în aplicare a procedurii de retragere a finanțării în temeiul art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, denumite elementul obiectiv și elementul subiectiv, conform jurisprudenței CJUE în cauza C-434/12, Slancheva sila EOOD.

În sensul elementului obiectiv, este de competența instanței naționale să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atins.

În sensul elementului subiectiv, este de competența aceleiași instanțe să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plata în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate. În această privință, instanța de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice și/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiții similare, ci și pe indicii care dovedesc existența unei coordonări deliberate între aceste persoane.

Conform jurisprudenței citate, art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că proiectul nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor.

Prin urmare, este aplicabil mecanismul de retragere a finanțării prevăzut de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 când se stabilește că nu poate fi/nu este atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor și că s-a urmărit de către beneficiarul finanțării exclusiv obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Unul dintre obiectivele generale ale Măsurii 312 din cadrul FEADR este dezvoltarea durabilă a economiei rurale, prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului locurilor de muncă în mediul rural. Printre obiectivele specifice ale schemei de ajutor se numără: crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală, prestate de către microîntreprinderi și crearea și menținerea locurilor de muncă în spațiul rural.

Problema litigioasă centrală este aceea de a stabili, pe baza indicatorilor menționați în procesul-verbal de nereguli, dacă există indicii în măsură să dovedească existența unei coordonări deliberate între persoanele care dețin și controlează activitatea a trei întreprinderi, respectiv recurenta-reclamantă A. SRL, D. SRL (acestea două cu statut de microîntreprinderi autonome care au accesat fiecare finanțare în cadrul Măsurii 312, pentru proiecte asemănătoare) și B. SRL, deținută și condusă de C., considerată de autoritatea emitentă a actelor administrative atacate că este beneficiara reală a finanțărilor.

Legăturile de rudenie între persoanele care dețin și controlează cele trei întreprinderi au fost recunoscute.

Înalta Curte confirmă să există indicatori relevanți/elemente de probă obiective care conduc la concluzia creării în mod artificial a condițiilor necesare accesării finanțării și anume: înființarea celor două microîntreprinderi cu sediul în aceeași localitate; accesarea deopotrivă a fondurilor europene în cadrul Măsurii 312, pe baza unor proiecte similare; identificarea bunurilor achiziționate în cadrul proiectului, la momentul controlului ex-post, la sediul social al B. SRL și în activități prestate pentru B. SRL, coroborată cu lipsa spațiului de garare a celor două utilaje la locul de implementare a proiectului, conform angajamentului; prestarea serviciilor cu bunurile achiziționate în cadrul proiectului de către reclamantă preponderent în favoarea B. SRL; implicarea lui C., în calitate de manager de proiect, în activitatea societății recurente; migrarea personalului angajat de la B. SRL la A. SRL.

Conform cererii de finanțare, intimata-reclamantă și-a propus să urmărească obiectivul general al schemei de ajutor referitor la dezvoltarea durabilă a economiei rurale, prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii numărului de locuri de muncă și a veniturilor adiționale și obiectivul operațional referitor la crearea unei microîntreprinderi.

Pe baza întregului complex factual al cauzei, Înalta Curte constată, că instanța de fond a stabilit cu aplicarea corectă a legii că s-a creat un avantaj nejustificat altei persoane, respectiv societății B. SRL, prin accesarea sprijinului financiar pentru investiții de către un solicitant aparent eligibil, în calitate de microîntreprindere, ceea ce înseamnă că este îndeplinit elementul subiectiv.

B. SRL nu putea accesa o finanțare în cadrul Măsurii 312, care este destinată microîntreprinderilor.

Mai mult, crearea a două microîntreprinderi a urmărit avantajul nejustificat al obținerii a două finanțări în cadrul Măsurii 312, cu depășirea plafonului de minimis, prevăzut atât de Ordinul MADR nr. 567/2008, cât și de normele legale superioare, respectiv Regulamentul nr. 1998/2006 și H.G. nr. 224/2008.

Concluzia că prin crearea societății reclamante s-a creat doar aparența unui solicitant eligibil, aceasta neavând o independență reală, scopul fiind acela de a obține avantaje financiare pentru accesarea cărora beneficiarul real nu avea eligibilitate și cu depășirea plafonului impus în cadrul măsurilor de sprijin este justificată de coroborarea indicatorilor anterior menționați și ținând seama, în special, de implicarea explicită a lui C. în activitatea celor două microîntreprinderi, de încheierea de către recurenta-reclamantă a contractelor de prestări servicii în mod preponderent cu B. SRL și de modul de ocupare a locurilor de muncă nou create, prin migrarea personalului între aceste societăți.

Reținerea creării condițiilor artificiale se sprijină pe jurisprudența CJUE în cauza C-434/12, Slancheva Sila, unde s-a statuat, referitor la elementul subiectiv, că "(...) fac parte dintre elementele de fapt care pot fi luate în considerare de instanța menționată pentru a stabili caracterul artificial al creării condițiilor necesare pentru a beneficia de o plată în temeiul FEADR legăturile de natură juridică, economică și/sau personală dintre persoanele implicate în operațiunea de investiții respectivă (...). Existența acestui element subiectiv poate fi de asemenea stabilită prin dovedirea unei coluziuni, care poate să ia forma unei coordonări deliberate, între diferiți investitori candidați la acordarea unui ajutor în temeiul unei scheme de ajutor din cadrul FEADR, în special atunci când proiectele de investiții sunt identice și când există o legătură geografică, economică, funcțională, juridică și/sau personală între aceste proiecte."

Întrucât societatea reclamantă nu a fost înființată în scopul declarat, de a funcționa ca o entitate economică independentă, ci a fost creată în scopul oferirii unui avantaj nejustificat unei alte entități economice, respectiv acționarului acesteia din urmă, rezultă cu evidență că această situație contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Este întrunit, astfel, elementul obiectiv, pentru că obiectivele schemei de sprijin nu au fost atinse de vreme ce locurile de muncă create au fost ocupate prin transferul salariaților și nu s-a înființat o microîntreprindere autonomă, al cărei scop să fie acela de a contribui la creșterea mediului de afaceri în mediul rural sau la creșterea veniturilor populației rurale.

De asemenea, obținerea finanțării nerambursabile prin înființarea de entități juridice care numai formal îndeplinesc criteriile de eligibilitate împiedică obiectivul Măsurii 312, care vizează sprijinirea unui număr cât mai mare posibil de întreprinderi, motiv pentru care sunt instituite restricții cu privire la valoarea ajutorului de minimis și depunerea de proiecte în cadrul măsurilor FEADR. Acordarea unui ajutor nerambursabil de o valoare mai mare decât plafoanele impuse solicitanților/beneficiarilor creează beneficiarului real un avantaj nejustificat, aspect care conduce la neîndeplinirea obiectivelor Măsurii 312, care vizează crearea și diversificarea serviciilor pentru populația rurală prestate de către microîntreprinderi.

Se impun a fi înlăturate susținerile intimatei-reclamante referitoare la greșita aplicare a legii de către instanța de fond în cadrul constatării conform căreia Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale putea să reverifice proiectul.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitate de autoritate administrativă investită cu atributul monitorizării proiectului finanțat, poate, în temeiul art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014, în urma unui control ex-post, să ajungă la o concluzie contrară celei pe care a statuat-o în cadrul unor controale anterioare referitoare la respectarea acelorași obligații asumate prin contractul de finanțare. Ea are dreptul și obligația, pe durata de valabilitate a contractului de finanțare, să monitorizeze și să evalueze proiectul și nu este ținută de rezultatele controlului anterior prin care s-au verificat elementele referitoare la crearea condițiilor artificiale întrucât o astfel de analiză poartă asupra condițiilor de implementare a proiectului și a menținerii criteriilor de eligibilitate până la data efectuării controlului, iar rezultatele ei se bazează pe o evaluare, în contextul concret, a tuturor indicatorilor reliefați.

Din această perspectivă, emiterea procesului-verbal de nereguli nu poate fi considerată nelegală sau ca fiind manifestarea unui exces de putere.

De altfel, chestiunea neobservării sau a aprecierii diferite anterioare de către autoritatea de monitorizare a încălcării a fost tratată de CJUE în cauzele C-465/10 și C-94/05. Conform acestei jurisprudențe, împrejurarea că autoritatea competentă ar fi fost informată de beneficiarul finanțării cu privire la o anume situație nu influențează, ca atare, calificarea faptelor drept neregulă.

În cauza C-94/05, Curtea a reținut totodată că principiul protecției încrederii/așteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziții clare a dreptului european. Nici comportamentul unei autorități naționale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii și care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

În același sens pledează și dispozițiile art. 72 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din FEADR, conform cărora statul membru trebuie să se asigure că contribuția FEADR nu rămâne blocată într-o operațiune de investiții cofinanțată, în cazul în care această operațiune suferă, în termen de 5 ani de la data deciziei de finanțare de către autoritatea de gestionare, o modificare importantă care îi afectează natura sau condițiile de punere în aplicare sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi.

Este nejustificată susținerea recurentei, potrivit căreia ar fi incidente dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 65/2011 având în vedere că aspectele care au condus la concluzia existenței unor condiții artificiale sunt rezultatul exclusiv al comportamentului/acțiunilor sale și al celorlalte societăți cu care se reține că a acționat concertat, astfel că afirmațiile în sensul existenței unei erori ce nu putea fi depistată în mod rezonabil sunt greșite.

Cât privește cea de-a doua neregulă care a condus la retragerea finanțării și anume neîndeplinirea condiției de eligibilitate referitoare la crearea și menținerea a 6 locuri noi de muncă în mediul rural, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect existența neregulii raportat la împrejurarea că persoanele angajate de reclamantă au provenit din personalul B. SRL, încălcând obiectivul Măsurii 312 referitor la crearea de locuri de muncă în mediul rural, dar și raportat la împrejurarea că, în cadrul controlului ex post s-a constatat că societatea recurentă nu a funcționat cu numărul de posturi asumate, pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, ba mai mult, într-o anume perioadă (mai - octombrie 2014), societatea nu a avut angajat personal.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2880 din 5 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - LM