ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1573/2015

Asupra cererii de față, constată: Prin Sentința civilă nr. 8179 din data de 09 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5736/3/2012, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive; s-a respins excepția autorității de lucru judecat; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind respinsă cererea, raportat la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20 decembrie 2008 - 26 februarie 2009, ca fiind prescris dreptul la acțiune; s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul T.R.L., în contradictoriu pârâta B.C.R.

SA.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 euro lunar, în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății efective, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale aferentă sumei cu titlu de drepturi salariale datorate pentru perioada 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, începând cu data de 27 februarie 2012 până la data plății efective; s-a constatat calitatea de salariat a reclamantului in perioada 07 aprilie 2007 - 09 septembrie 2014, in raport cu pârâta, pe funcția echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul BANCOREX, cu salariul lunar echivalent în lei, de 70.000 euro pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 100.000 euro, în echivalent lei la cursul oficial BNR din ziua plății efective, cu titlu de daune morale; s-a respins cererea de reîncadrare a reclamantului; a fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul T.R.L. și pârâta B.C.R. SA. Prin Decizia nr. 1205 din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamant, a admis recursul formulat de pârâta B.C.R. SA, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiate pretențiile din acțiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, contravaloarea dobânzii legale aferente și daunelor morale; a respins, ca neîntemeiate pretențiile din acțiune privind constatarea calității de salariat a reclamantului pe funcția echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată în cadrul BANCOREX, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 mai 2015, revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 1205 din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă, și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivarea cererii, revizuentul a susținut următoarele: Hotărârea supusă revizuirii este potrivnică Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 37.891 din 1 martie 2007, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/2011 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 37.891 din 1 martie 2007 , aceste hotărâri fiind pronunțate de instanțe de același grad, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 4.004 din 11 mai 2010, Tribunalul București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA și a obligat pârâta să înscrie în cartea de muncă a reclamantului datele privind activitatea prestată în cadrul Bancorex în perioada 14 martie 1997 - 21 octombrie 1999, respectiv funcția, vechimea în muncă și salariul, datele din contractul individual de muncă, actele adiționale și data încetării raporturilor de muncă - 21 octombrie 1999, prin disponibilizare; a respins excepțiile invocate de pârâtă, referitoare la autoritatea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1506 din 06 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, excepția prescripției și excepția lipsei calității procesual pasive a BCR, ca neîntemeiate; a respins capetele de cerere privind obligarea BCR la plata drepturilor salariale aferente perioadei 06 aprilie 2004 - 06 aprilie 2007 și la plata daunelor morale.

Prin Decizia civilă nr. 1766 din 21 martie 2011, Curtea de Apel București a admis recursul promovat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 4004 din 11 mai 2010 și a modificat în parte sentința recurată, în sensul că: a obligat BCR să plătească reclamantului suma de 625.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății efective, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei cuprinse intre 07 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007; a obligat BCR să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale civile pentru suma de 625.000 euro în echivalent în lei, calculată pentru intervalul cuprins între 31 octombrie 2005 și data plății efective; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, în echivalent în lei Ia cursul oficial al BNR din ziua plății efective, cu titlu de daune morale; a obligat pârâta să înscrie în cartea de muncă mențiunile referitoare la calitatea de salariat a reclamantului pe perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007, pe funcția echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul Bancorex, cu salariul lunar echivalent în lei, de 20.000 euro pentru perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 - 31 decembrie 2007; a înlăturat din dispozitivul sentinței recurate mențiunile referitoare la data încetării raporturilor de muncă;

a respins cererea reclamantului de închidere a cărții de muncă; a menținut restul dispozițiilor sentinței recurate.

La data de 28 octombrie 2011 a fost admisă cererea de revizuire formulată de BCR, iar prin Decizia civilă nr. 6796/2011, Curtea de Apel București a dispus: obligarea BCR să plătească reclamantului suma de 480.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății efective, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei cuprinse între 07 aprilie 2005 - 06 aprilie 2007; obligarea BCR să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale civile pentru suma de 480.000 euro în echivalent lei, calculată pentru intervalul cuprins între 31 octombrie 2005 și data plății efective; a obligat pârâta să înscrie în cartea de muncă mențiunile referitoare la calitatea de salariat a reclamantului pe perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 -06 aprilie 2007, pe funcția echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul Bancorex, cu salariul lunar echivalent în lei de 20.000 euro pentru perioada cuprinsă între 07 aprilie 2005 - 06 aprilie 2007; a menținut restul dispozițiilor deciziei recurate.

În ce privește Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, a cărei revizuire se solicită: Prin Sentința civilă nr. 8179 din 09 septembrie 2014, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesual pasive; a respins excepția autorității de lucru judecat; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins cererea, raportat la plata drepturilor salariale aferente perioadei 20 decembrie 2008 - 26 februarie 2009 ca fiind prescris dreptul la acțiune; a obligat BCR să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009- 09 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 euro lunar, în echivalent lei la cursul oficial al BNR din ziua plății elective, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective; a obligat BCR să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale aferentă sumei acordate cu titlu de drepturi salariale datorate pentru perioada 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, începând cu data de 27 februarie 2012 până la data plății efective; a constatat calitatea de salariat a reclamantului în perioada 07 aprilie 2007 -09 septembrie 2014, în raport cu pârâta, pe funcția echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată în cadrul Bancorex, cu salariul lunar echivalent în lei,

de 70.000 euro pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2009 -09 septembrie 2014; a obligat BCR să plătească reclamantului suma de 100.000 euro cu titlu de daune morale; a respins cererea de reîncadrare. Prin Decizia nr. 1205 din 9 aprilie 2015, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, a admis recursul formulat de pârâta BCR, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a respins pretențiile din acțiune privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, a contravalorii dobânzii legale aferente și a daunelor morale; au fost respinse pretențiile din acțiune privind constatarea calității de salariat a reclamantului pe funcția echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general executată în cadrul Bancorex; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Revizuentul susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel: Decizia nr. 1205/2015 este o hotărâre dată de o instanță de recurs care evocă fondul și este contradictorie Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul 37891 din 1 martire 2007, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/ 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, aceasta fiind de asemenea o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs. Între cele două hotărâri există o triplă identitate de părți, obiect și cauză, întrucât ambele litigii izvorăsc din calitatea de salariat a reclamantului în cadrul BCR, ca urmare a preluării în întregime, odată cu fuziunea, a drepturilor și obligațiilor Bancorex.

În principal, contradictorialitatea dintre cele două hotărâri derivă din soluțiile vădit contradictorii date de Curtea de Apel București în cele două dosare, cu privire la calitatea reclamantului de salariat al BCR pentru perioada 1999 - 2004 și 07 aprilie 2007 - 21 martie 2011. Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr.1766 din 21 martie 2011 pronunțată de aceeași instanță, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/ 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 37891/2007.

Astfel, prin Decizia nr. 1766/21 martie 2011 au fost soluționate în mod irevocabil, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, două aspecte esențiale pentru admiterea pretențiilor reclamantului, respectiv efectele Deciziei nr. 51/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție cu privire la raporturile contractuale existente între reclamant și BCR și existența unor raporturi contractuale de muncă între reclamant și BCR, în calitate de continuatoare a Bancorex, iar Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 încalcă autoritatea de lucru judecat a soluțiilor date de Curtea de Apel București cu privire la cele două aspecte mai sus menționate.

Totodată, revizuentul consideră că soluția din 2015 a Curții de Apel București din dosarul nr. 5736/3/2012 este vădit contradictorie cu soluția aceleași instanțe din 2011, instanța de recurs aflându-se în eroare cu privire la situația de fapt analizată, motiv pentru care a pronunțat o hotărâre judecătorească cu încălcarea puterii de lucru judecat a soluției date de Curtea de Apel București în dosarul nr. 37891 ianuarie /3/2007 cu privire la efectele Deciziei nr. 51/2002.

Decizia nr. 1205/09 aprilie 2015 este contradictorie cu Decizia nr. 1766/2011 și prin prisma faptului că prin Decizia nr. 1766/2011, Curtea de Apel București a statuat că, până în anul 2011 nu a intervenit încetarea raporturilor de muncă existente între părți în timp ce, prin Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2005, aceeași instanță a reținut că „aplicând aceste norme juridice la situația din speță, înseamnă ca de la data intrării în vigoare a OUG nr. 82/2007, prin efectul art. V teza I, chiar dacă s-ar accepta ipoteza că la acel moment între BCR (societate comercială) si recurentul-persoană fizică ar fi existat raporturi juridice de muncă, pe funcția de președinte-director, acestea au încetat de drept.

" Susține revizuentul că pentru menținerea securității juridice se impune respectarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1766/2011, cu consecință admiterii prezentei cereri de revizuire. Cu privire la principiul securității juridice aplicabil în cauza de față, Curtea Europeană a statuat că "unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluția definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată. " Concluzionând, revizuentul susține că Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 5736/3/2012 este potrivnică Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. 37891 din 1 marie 2007, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 37891 din 1 martie 2007, cuprinzând măsuri ce nu pot fi aduse la îndeplinire.

Având în vedere că cele două hotărâri supuse analizei sunt diametral opuse, cea de-a doua conținând dispoziții ce nu pot fi aduse la îndeplinire, trebuie recunoscută și reținută autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, cu consecința anulării celei de-a doua hotărâri. În susținerea cererii, revizuentul invocă decizii ale CEDO, pronunțate în cauza M. vs. România și M.N. contra României. Revizuentul susține că ne aflăm chiar în situația avută în vedere de CEDO, ingerința adusă art. 6 din CEDO constând în încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 1766/2011 și pronunțarea unei hotărâri nefavorabile revizuentului, urmare a reinterpretării aceluiași probatoriu pe baza căruia alte două instanțe pronunțase irevocabil, respectiv definitiv, soluții de admitere a pretențiilor reclamantului.

În concluzie, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, cu consecința pronunțării unei hotărâri prin care să se constate că hotărârea a cărei revizuire o solicită este potrivnică Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, revizuită prin Decizia civilă nr. 6796/ 2011 a aceleiași instanțe. Ca efect al admiterii cererii de revizuire, solicită anularea celei din urmă hotărâri potrivnice, respectiv Decizia nr. 1205 din 09 aprilie 2015 și, în consecință, procedând la rejudecarea în fond a recursului, și, respectând autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 1766 din 21 martie 2011 pronunțate de Curtea de Apel București, respingerea recursului BCR, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 8179 din 09 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București.

Intimata B.C.R. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, susținând că aceasta nu îndeplinește niciuna dintre cele trei condiții de admisibilitate, respectiv existența triplei identități specifice autorității de lucru judecat - de părți, obiect și cauză, hotărârile invocate să fie contradictorii, în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau chiar dacă ar fi fost invocată, să nu se fi discutat. La termenul din 11 iunie 2015, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc.

civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1205 din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că este potrivnică Deciziei civile nr. 1766 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București. Norma cuprinsă în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deschide părților calea revizuirii, cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Fundamentul acestui caz de revizuire constă în respectarea principiului puterii lucrului judecat.

De aceea, una dintre condițiile ce se cere a fi îndeplinită pentru admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este aceea ca hotărârile pretins potrivnice să conțină elementele caracteristice lucrului judecat, adică să existe tripla identitate, de părți, obiect și cauză. În cauza dedusă judecății, cele două hotărâri invocate nu îndeplinesc condiția identității de obiect, fiind pronunțate în litigii vizând pretenții aferente unor perioade diferite de timp.

Astfel, prin Decizia nr. 1766/2011, așa cum a fost revizuită prin Decizia nr. 6796/2011, s-a analizat calitatea de salariat BCR a revizuentului pentru perioada 07 aprilie 2005 – 06 aprilie 2007, iar prin Decizia nr. 1205/2015, aceeași calitate de salariat pentru o perioadă diferită, respectiv 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014. Celelalte capete de cerere privind drepturile salariale, înscrierile în carnetul de muncă și daunele morale sunt accesorii soluțiilor reținute de instanțe cu privire la calitatea de salariat și au în vedere aceleași perioade temporale. Ca atare, hotărârile pretins potrivnice fiind pronunțate în procese cu obiect diferit, în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a revizuirii referitoare la existența triplei identități de elemente specifică autorității de lucru judecat.

O altă condiție de admisibilitate a revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. rezidă în existența unor hotărâri definitive potrivnice, condiție care, de asemenea, nu este îndeplinită în speță. În sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a exista contrarietate de hotărâri este necesar ca această contrarietate să fie între dispozitivele celor două hotărâri, care dobândesc autoritate de lucru judecat, iar nu între considerentele hotărârilor respective.

Or, cele două hotărâri invocate în revizuirea dedusă judecății nu îndeplinesc condiția de a fi potrivnice, întrucât dispozitivele acestora nu conțin prevederi contradictorii, de neconciliat, care să nu poată fi executate simultan: prin Decizia nr. 1766/2011, revizuită prin Decizia nr. 6796/2011, s-au admis pretențiile reclamantului aferente perioadei 07 aprilie 2005 - 06 aprilie 2007, iar prin Decizia nr. 1205/2015 s-au respins pretențiile vizând altă perioadă, respectiv 27 februarie 2009 - 09 septembrie 2014. Așa cum s-a arătat, rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

se găsește în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieșirea din situația anormală creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni”.

(cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009). De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice.

A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să “lege” în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta,,un rău”, respectiv divergențele de jurisprudență prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură.

În concluzie, constatând că în speță nu sunt întrunite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1205 din 9 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuentul T.R.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2015.