ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 997/2017

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 218 alin. (1) și art. 219 din Legea nr. 22/1969, Legea nr. 31/1991, art. 168 din Legea nr. 168/1999, art. 2019 din C. civ. și art. 270 din Codul muncii.

Reclamanta și-a precizat în mai multe rânduri cererea introductivă, după cum urmează: la 15 martie 2013 a arătat că prejudiciul a cărui acoperire o solicită a fost produs în intervalul ianuarie 2010- decembrie 2011; la termenul din 08 aprilie 2013, răspunzând cererii pârâtului de a indica dacă solicită atragerea răspunderii sale în calitate de membru al consiliului de administrație și director, conform art. 143 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, ori ca director, în baza contractului individual de muncă nr. x din 5 noiembrie 2002, a arătat că funcția de director, remunerată cu salariu, justifică temeiul de drept indicat, respectiv art. 270 Codul muncii; la 20 mai 2013 și-a majorat cuantumul pretențiilor cu 93.828,53 RON, echivalentul în RON al sumei de 21.417,06 euro, calculată la cursul B.N.R. de la data formulării cererii, respectiv 4,37 RON pentru 1 EURO, reprezentând valoarea ratelor de leasing achitate pentru achiziționarea autoturismului marca x, înmatriculat sub nr. x, precum și cu suma de 2.937,49 RON, reprezentând penalități pentru neplata la timp a prețurilor de achiziționare a rovinietelor, conform facturii emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Prin încheierea din 03 aprilie 2014, instanța a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității depunerii cererii precizatoare și a unit cu fondul excepția prescripției extinctive, toate invocate de pârât prin întâmpinare.

3.1 Prin sentința civilă nr. 72/PI/LP din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei S.C. A. S.A. de a solicita antrenarea răspunderii pârâtului pentru nefuncționarea autoturismului marca x, înmatriculat sub nr. x;

S-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect obligația de a face.

A fost obligată reclamanta S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtul B. în cuantum de 10.800 RON.

Apelul promovat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv formulat, prin decizia nr. 597/A din 22 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Totodată, reclamanta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata sumei de 7.440 RON către pârâtul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva acestei decizii a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 351 din 23 februarie 2016, fiind casată decizia nr. 597/A din 22 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

4.1. Prin decizia civilă nr. 45/A din 16 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul reclamantei S.C. A. S.A. promovat împotriva sentinței civile nr. 72/PI/LP din 29 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă. Reclamanta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata sumei de 15.144 RON către pârâtul B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că temeiul prezentei acțiuni îl constituie răspunderea contractuală a pârâtului, atât în ceea ce privește activitatea acestuia cât și coordonarea și controlul activității personalului aflat în subordinea pârâtului.

Recurenta-reclamantă a arătat că, nu pot fi primite apărările pârâtului referitoare la nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către personalul contractual, în contextul în care în toată perioada mandatului pârâtul nu a identificat și nu a formulat acțiuni care să conducă la reîntregirea patrimoniului reclamantei.

Instanțele anterioare nu au avut în vedere conținutul neîndoielnic al actelor întocmite în cadrul societății, din conținutul cărora rezultă prejudicierea societății, că decizia nr. 909 din 18 ianuarie 2012 nu mai producea efecte juridice, având în vedere că la art. 1 a fost revocată decizia de inventariere nr. 13012 din 3 octombrie 2011 emisă în numele societății de pârât.

Astfel, interpretarea greșită a acestor înscrisuri a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite întemeiată pe dispozițiile unei decizii anulate.

Totodată, instanța nu a dat eficiență juridică deciziei de inventariere nr. 1439 din 28 ianuarie 2012 și nici procesului-verbal de inventariere nr. x din 8 martie 2012, din conținutul cărora rezultă temeinicia și legalitatea acțiunii.

De altfel, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile regulamentului de aplicare a Ordinului nr. 2861 din 9 octombrie 2011.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că singurul act de inventariere real este cel cuprins în procesul-verbal întocmit în perioada 21 ianuarie - 8 martie 2012, iar fictivitatea și modul pur formal al inventarierii patrimoniului realizat, ca urmare a încercării pârâtului de a ascunde situația patrimonială a societății, nu poate fi considerat real.

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. per a contrario, dacă dezvoltarea memoriului de recurs nu face posibilă identificarea unor critici și încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Se reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege - art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate sub aspectul legalității acesteia, din perspectiva motivelor de nelegalitate arătate anterior.

În speță, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui motiv de modificare sau casare prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs și, ca atare, nu pot fi analizate, argumentele invocate fiind critici de netemeinicie.

Astfel, deși recurenta - reclamantă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta își exprimă nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt și de interpretare a probatoriilor care au condus la respingerea acțiunii reclamantei, ca urmare a nedovedirii vreunei culpe a pârâtului în producerea prejudiciului pretins de reclamantă, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Or, simpla reluare a situației de fapt a cauzei și susținerea că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Ordinului nr. 2861/2009 și că nu a dat eficiență juridică deciziei de inventariere nr. 1439 din 28 ianuarie 2012 și nici procesului-verbal de inventariere nr. x din 8 martie 2012, în contextul în care în opinia recurentei decizia nr. 909 din 18 ianuarie 2012 și cea de inventariere nr. 13012 din 3 octombrie 2011 nu mai produceau efecte juridice, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, chiar dacă, în mod formal, s-a indicat ca temei de drept motivele de recurs înscrise în art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea sau respingerea recursului, lipsa motivelor de nelegalitate fiind sancționată cu nulitatea recursului.

Așa fiind, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A., prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. va fi obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 8.353,2 RON reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport și cazare către intimatul-pârât B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 45/A din 16 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. să achite intimatului-pârât B. suma de 8.353,2 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2017.