ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2025/2017

Decizia nr. 2025/2017

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii, anularea actelor administrative normative reprezentate de decizia nr. 26 din 03 decembrie 2014 și decizia nr. 19 din 04 iunie 2015, ambele pronunțate de completul Înaltei Curți pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În motivarea cererii, reclamanta a argumentat, în esență, că deciziile contestate sunt acte administrative cu caracter normativ, lovite de nulitate absolută deoarece încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 15 ianuarie 2014, art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999, art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, art. 138 lit. o) din Legea nr. 263/2010, art. 1 lit. a) și art. 3 din Legea nr. 78/2000, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2003 și decizia penală nr. 1647/1992 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție a României, medicii neputând fi asimilați în categoria funcționarilor publici în sensul legii penale.

Apărările intimaților

Legal citat, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, prin întâmpinarea depusă în cauză, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

La rândul său, prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la prevederile Legii nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Intimata Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, argumentând că hotărârile judecătorești, chiar pronunțate în proceduri speciale, nu reprezintă acte administrative.

Soluția Înaltei Curți

În temeiul dispozițiilor art. 394 C. proc. civ. (2010), analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește judecarea pe fond a cererii reclamantei, excepție invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din noul C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Or, cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, prin care aceasta solicită anularea unor acte calificate ca „acte administrative”, nu face parte din cererile prevăzute a fi soluționate, în primă instanță, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”

Pentru aceste considerente, față de obiectul cererii reclamantei și având în vedere că pârâții au calitatea de autorități publice centrale, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. raportat la art. 96 pct. 1 din același cod și coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a acțiunii în anulare formulată de reclamanta A. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2017.