ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1469/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 20.11.2015, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Română de Presă "B." la eliberarea unei adeverințe prin care să fie atestată perioada lucrată în grupe superioare de muncă.

Prin sentința nr. 4625 din 4.05.2016, Tribunalul București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Română de Presă B.", ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2025 din 29.03.2017, Curtea de Apel București - secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 4625/4.05.2016 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acțiunii și recunoașterea vechimii pentru perioada cât a lucrat la B., cu adăugarea acesteia la punctul de pensie.

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului dosar se încadrează în sfera cererilor privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale, reprezentând o acțiune introdusă pe rolul Tribunalului București la data de 20.11.2015, prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Română de Presa "B." a solicitat eliberarea unei adeverințe prin care să fie atestată perioada lucrată în grupe superioare de muncă.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 Iei inclusiv." În speță, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 2025 din 29 martie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 4625/4.05.2016 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Decizia este definitivă.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Coduî de procedură civilă prevăd că sunt hotărâri definitive "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. prevăd că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Textele procedurale enunțate reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat față de vechea reglementare caracterul recursului de cale extraordinară de atac.

De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate materiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Față de considerentele expuse, decizia nr. 2025 din 29 martie 2017 a Curții de Apel București nu este supusă căii de atac a recursului, Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2025 din 29 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul prevederilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2018.