ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1557/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2024, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS") și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România ("ANMDM"), a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Wilzin, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 432 din 03 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâti, a admis cererea de ordonanța președințială privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și a obligat pârâții să asigure reclamantului pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Wilzin până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova.

Calea de atac exercitată în cauză 3.1. Împotriva sentinței civile nr. 432 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. În ceea ce privește modalitatea de soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, recurentul-pârât reiterează argumentele expuse în fața instanței de fond, considerând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Solicită recurentul-pârâtă a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006, precum și împrejurarea că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Prin urmare, având în vedere că raportul de drept procesual nu subzistă decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv, susține recurentul-pârât că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii fiind imposibil de valorificat direct/nemijlocit față de Guvernul României. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, susține recurentul-pârât că acțiunea de fond trebuie să aibă obiect identic cu ordonanța președințială, iar astfel cum este formulată pretenția reclamantului, ea nu se circumscrie activității de contencios administrativ. Obiectul acțiunii de fond se circumscrie Legii nr. 554/2004, pe când ordonanța președințială are ca temei dispozițiile art. 997-1002 C. proc. civ., astfel că, în materia contenciosului administrativ, procedura ordonanței președințiale este inadmisibilă. Pe fondul cauzei, susține recurentul-pârât că instanța de fond a constatat greșit îndeplinirea în cauză a prevederilor art. 997 alin. (1) și (5) din C. proc. civ.. Instanța avea obligația de a verifica dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, iar în condițiile în care cererea s-a judecat în regim de urgență, fără analizarea acestor elemente de fond, pârâtul a fost prejudiciat de dreptul la un proces echitabil. Susține că, în vederea includerii în Listă a unui medicament, solicitantul trebuie să depună o cerere adresată ANMDM, conform Anexei nr. 3 la Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014, legislația națională nepermițând rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate de ANMDM sau de Agenția Europeană a Medicamentului. Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei, iar Guvernul de a o aproba, doar după parcurgerea etapelor legale de evaluare a medicamentului și, în cazul celor pentru care s-a emis decizie de includere condiționată în listă, doar după încheierea unui contract de tip cost-volum de deținătorii autorizației de punere pe piață. Consideră recurentul-pârât că, prin admiterea cererii reclamantului, instanța de fond a depășit competențele puterii judecătorești, etapa de evaluare a medicamentului fiind imperativă și neputându-se deroga de la parcurgerea ei. 3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 432 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că hotărârea recurată este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât în contenciosul administrativ trebuie îndeplinite condițiile generale de exercitare a acțiunii civile prevăzute de C. proc. civ., printre care și calitatea procesuală pasivă a autorității chemate în judecată. Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantului poate privi un act administrativ ori nesoluționarea în termen a unei cereri sau refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri ori de efectuare a unei operațiuni administrative. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă aparține, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, autorității emitente, conform art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în situația în care se contestă refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau nerăspunderea în termenul legal la cererea solicitantului, calitatea procesuală pasivă aparține autorității căreia i-a fost adresată cererea. Or, aceste ipoteze legale se referă la fapte personale ale autorității/instituției chemate în judecată, care trebuie să îndeplinească un anumit act din sfera sa de competență, iar nu să garanteze îndeplinirea unui act din sfera de competență a altei autorități. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă a pârâților trebuie corelată cu capacitatea administrativă a acestora. Arată că obiectul cererii de ordonanță președințială este acela de a asigura reclamantului tratamentul cu medicamentul Wilzin, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pentru afecțiunea de care acesta suferă, iar această pretenție excedează contenciosul administrativ, care poate privi doar contestarea unui act administrativ sau faptul nesoluționării unei cereri ori a refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri și poate fi solicitată doar în raport de competențele autorității sau instituției chemate în judecată. Deși prevederile art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008 reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale, totuși dispozițiile art. 241 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 nu prevăd dreptul absolut al asiguraților de a beneficia de medicamente cu sau fără contribuție personală, acest drept fiind condiționat de existența unei prescripții medicale, contravaloarea lor fiind suportată numai pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că sentința instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, un prim aspect în acest sens fiind dat de încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022. Astfel, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de fiecare dintre pârâți, reținând că toți au calitate procesuală întrucât sunt implicați în procesul de elaborare al listei cu medicamentele de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, susține pârâtul că, potrivit legislației în vigoare, Ministerul Sănătății nu are atribuții în gestionarea FNUASS, din care se suportă costul tratamentelor, iar obiectul cererii de ordonanță președințială este acela de a asigura reclamantului tratamentul cu medicamentul solicitat, în regim de compensare 100%, până la soluționarea fondului cauzei, astfel încât calitatea procesuală a Ministerului Sănătății trebuie analizată prin raportare la obiectul cauzei. Învederează recurentul-pârât că prima instanță nu a ținut cont, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, de prevederile O.G. nr. 37/2022, prin care a fost completat art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016. Ministerul Sănătății nu poate să efectueze plăți din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de acest text de lege, iar medicamentul solicitat de reclamant prin acțiune nu este inclus în niciuna dintre categoriile prevăzute de art. 16 alin. (1 1 ) din Legea nr. 95/2016, astfel că suportarea contravalorii lui s-ar realiza cu încălcarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Contrar aspectelor reținute de instanța de fond, Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a medicamentului sau de elaborare a Listei medicamentelor compensate, decizia de includere sau neincludere în Listă aparținând ANMDM, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014 și, de asemenea, Ministerul Sănătății nu are nici atribuții de gestionare a FNUASS. Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât susține că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, care stabilește atribuțiile CNAS în domeniul programelor de sănătate. Invocă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 432/2022, art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 423/2022 și art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care stabilesc competența CNAS de a asigura finanțarea programelor naționale de sănătate curative, concluzionând că Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%. Mai arată că asigurații beneficiază de medicamente cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente elaborată de Ministerul Sănătății și CNAS și aprobată prin hotărârea a Guvernului, numai pentru acele medicamente care au indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, condiții neîndeplinite de medicamentul în discuție la acest moment. Referitor la criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că prima instanță a motivat soluția de respingere a excepției inadmisibilității din perspectiva inexistenței unei solidarități între pârâți prin raportare la aspecte străine de natura cauzei. Recurentul-pârât susține că, potrivit dispozițiilor art. 1443 C. civ., de esența solidarității pasive este faptul că toți pârâții sunt obligați la aceeași prestație, însă, în cauza de față pârâții au atribuții diferite în procedura de includere a medicamentului în Listă și în procedura de decontare a medicamentelor, astfel că nu ar putea fi obligați decât la prestații diferite. Or, instanța de fond a ignorat aspectele învederate de pârât, pronunțând hotărârea cu încălcarea textului de lege amintit. Printr-un alt rând de critici, subsumate aceluiași motiv de casare, recurentul-pârât Ministerul Sănătății susține că în speță nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, din perspectiva aparenței de drept. Solicită a se avea în vedere că deși în petitul acțiunii reclamantul nu a solicitat ca instanța să exercite un control de legalitate cu privire la pretinsul refuz nejustificat de a include medicamentul în Lista medicamentelor compensate, totuși solicitarea sa are efectul unei prejudecări a fondului. Instanța de fond a reținut în mod corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantului, dar a reținut greșit că în favoarea reclamantului există o aparență de drept și a admis în mod nejustificat cererea, pentru motive străine de natura pricinii, respectiv prin raportare la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează. Obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâților la asigurarea tratamentului, iar nu la includerea în Listă a medicamentului, astfel că în lipsa indicației terapeutice autorizate și a protocoalelor terapeutice aprobate pentru această afecțiunea în discuție, reclamantul nu are dreptul la decontarea tratamentului. Recurentul-pârât invocă prevederile art. 241, art. 242, art. 243 1 și art. 243 2 din Legea nr. 95/2006, arătând că reclamantul nu are dreptul la compensarea tratamentului câtă vreme medicamentul nu figurează în Lista aprobată de H.G. nr. 720/2008 și învederează că ministerul are competența de a actualiza această Listă doar după ce este prezentată de ANMDM, după parcurgerea etapelor de evaluare a medicamentelor pentru care DAPP au formulat solicitări în acest sens, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014. Arată că persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România beneficiază de pachetul de bază de servicii medicale de specialitate în ambulatoriu, conform H.G. nr. 696/2021 și Ordinului ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 1068/627/2021, iar conform Ordinului comun al ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 564/499/2021, protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere a medicamentelor, care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Astfel fiind, consideră că intimatul-reclamant nu are dreptul, la nivel de aparență, de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului, câtă vreme acesta nu figurează la data solicitării pe lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, iar în prezent legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național. Mai susține că împrejurarea că reclamantului i-a fost prescris medicamentul Wilzin, iar în cazul lui și-a dovedit eficiența nu poate avea semnificația adoptată de prima instanță, deoarece utilizarea acestuia pentru boala Wilson se face în afara indicațiilor terapeutice, iar în acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor aprobate la nivel național de ANMDM, însă autoritățile nu pot fi obligate să suporte costul unui astfel de tratament. 3.3. Împotriva sentinței civile nr. 432 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat de asemenea recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea ordonanței președințiale. Recurenta-pârâtă critică soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la atribuțiile CNAS prevăzute de art. 280 din Legea nr. 95/2006. CNAS nu are atribuții referitoare la autorizarea de punere pe piață a medicamentului ce face obiectul cauzei, această atribuție revenind ANMDM, nu are atribuții referitoare la introducerea medicamentelor în Lista medicamentelor compensate, iar între reclamant și CNAS nu există niciun fel de raporturi juridice din care să poată izvorî drepturi și obligații reciproce. Învederează că medicamentul Wilzin nu a obținut o decizie de autorizare de punere pe piață în România, nu are preț stabilit de Ministerul Sănătății, nu a obținut decizie de includere în Lista medicamentelor compensate, nu are prevăzută indicația terapeutică de care suferă reclamantul în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021. Totodată, arată că CNAS nu se poate substitui entităților care au competența legală de a autoriza și evalua indicațiile terapeutice la solicitarea expresă a DAPP, în vederea lărgirii ariei de utilizare a medicamentului și la afecțiunea de care suferă reclamantul. Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă critică motivarea instanței de fond, cu privire la admiterea ordonanței presedintiale, având în vedere, în primul rând, că medicamentul care face obiectul prezentei cauze nu se comercializează în România, astfel că acesta nu poate fi achiziționat de nicio unitate sanitară sau farmacie din România și implicit nu poate fi decontat de casele de asigurări de sănătate. Arată că, pentru indicația terapeutică boala Wilson, medicamentul Wilzin a fost autorizat de punere pe piața prin procedura centralizată de către Agenția Europeană a Medicamentului, însă acesta nu a fost autorizat de punere pe piață în România. În urma verificărilor efectuate pe site-ul autorității competente ANMDMR, în secțiunea dedicată evaluării tehnologiilor medicale, în documentul "Lista solicitărilor depuse în baza OMS 861/2014, cu modificările și completările ulterioare" nu se identifică o solicitare depusă de deținătorul de autorizație de punere pe piață pentru medicamentul Wilzin, pentru indicația solicitată de reclamant, iar în secțiunea "Rapoarte de evaluare a tehnologiilor medicale" nu este publicat un raport de evaluare pentru medicamentul mai sus menționat pentru indicația terapeutica boala Wilson. Totodată, întrucât medicamentul nu are autorizație de punere pe piață emisă de ANMDM nu se poate lua în discuție nici includerea lui în Lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008. Medicamentul va putea fi rambursat în sistemul de asigurări de sănătate doar după depunerea unei cereri la ANMDM de deținătorul autorizației de punere pe piață, obținerea autorizației, stabilirea unui preț în CANAMED, evaluarea finalizată cu o decizie pozitivă de includere condiționată sau necondiționată în listă, negocierea contractului cost volum în cazul includerii condiționate, elaborarea protocolului terapeutic și aprobarea acestuia. În al doilea rând, susține recurenta-pârâtă că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială fiind neîntemeiată. Susține recurenta că în prezenta cauză, nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului cauzei. Acțiunea de fond formulată de către reclamant are ca obiect solicitarea de obligare a pârâților la includerea medicamentului Wilzin pentru indicația boala Wilson în Lista medicamentelor compensate. Or, în prezent medicamentul Wilzin nu este autorizat de punere pe piață și nici evaluat de către ANMDM pentru nicio indicație terapeutică, deoarece deținătorul de autorizație de punere pe piață nu a solicitat acest lucru. În acest context, pe calea ordonanței președințiale, intimatul-reclamant urmărește obligarea autorităților publice pârâte să-i deconteze medicamentul Wilzin, în regim de compensare de 100%, pentru indicații terapeutice neautorizate de lege. Or, din acest punct de vedere, cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât această solicitare reprezintă de fapt o prejudecare a fondului cauzei și o soluționare de fapt a dosarului de fond în care s-a solicitat obligarea pârâților la includerea în Lista medicamentelor pentru indicația terapeutică în litigiu a unor indicații neautorizate, în condițiile în care deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus la ANMDM o cerere (însoțită de documentația aferentă) de autorizare și evaluare a medicamentului pentru afecțiunea de care suferă reclamantul. Susține recurenta-pârâtă că solicitarea reclamantului ca instanța de fond să exercite un control de legalitate cu privire la refuzul pretins nejustificat al autorităților publice pârâte de a include în Lista medicamentelor compensate și în protocolul terapeutic a medicamentului în litigiu reprezintă o prejudecare a fondului, cererea fiind inadmisibilă. Practic, se solicită instanței să constate, la nivel de aparență, un refuz nejustificat al autorităților pârâte de a modifica și completa cadrul normativ care reglementează prescrierea și administrarea medicamentului Wilzin, câtă vreme obiectul indirect al cauzei constă în ceea ce s-a solicitat în dosarul de fond. Consideră că, numai în ipoteza în care medicamentul solicitat ar fi fost inclus în Lista medicamentelor compensate, iar indicația terapeutică de care suferă reclamantul ar fi fost prevăzută de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 și acest medicament ar fi putut fi decontat în regim de compensare 100%, iar autoritățile de resort refuzau punerea medicamentului la dispoziția reclamantului, s-ar fi putut lua în discuție o analiză a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ.. Însă, în situația de față, o admitere a acțiunii ar presupune o analiză a refuzului autorităților de a emite un act normativ de completare a H.G. nr. 720/2008, ceea ce face obiectul cauzei de fond. Susține recurenta că în speță nu este îndeplinită nici condiția aparenței dreptului, câtă vreme reclamantul nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a medicamentului Wilzin. În dreptul intern a fost transpusă Directiva 89/105/CEE, fiind stabilit cadrul normativ care reglementează criteriile de evaluare a medicamentelor privind includerea, extinderea, neincluderea sau excluderea medicamentelor din Listă, modelul de cerere și documentația ce trebuie depusă de către DAPP în procesul de evaluare, precum și procedurile de soluționare a cererilor DAPP, conform Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014. Potrivit art. 241, 242 și 243 din Legea nr. 95/2006, art. 3 din H.G. nr. 720/2008 și art. 3 din Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 861/2014, asigurații din sistemul public de sănătate beneficiază, pe bază de prescripție medicală, de medicamentele cuprinse în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, ale căror indicații terapeutice (afecțiuni) sunt menționate expres în rezumatul caracteristicilor produsului și în protocoalele terapeutice naționale prevăzute de Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 564/499/2021, condiții pe care medicamentul în litigiu nu se îndeplinește, neexistând protocol terapeutic pentru afecțiunea boala Wilson. Recurenta-pârâtă mai susține că în speță nu pot fi identificate argumente pentru ca sistemul public de asigurări sociale de sănătate să fie ținut de obligația de asigurare și acordare a medicamentului în litigiu în regim de compensare totală, câtă vreme reclamantul nu a demonstrat că ar fi intervenit un exces de putere ori un refuz nejustificat al CNAS sau că reclamantului i-ar fi fost încălcat dreptul la asistență medicală, de vreme ce, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului, reclamantul a beneficiat de analizate medicale, intervenții și tratament în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate. Totodată, reclamantul nu a prezentat tipizatul de prescripție medicală tipizatul de prescripție medicală utilizată și recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru administrarea de tratament cu medicamentul în litigiu, conform art. 3 din Ordinul ministrului sănătății și președintelui CNAS nr. 564/499/2021. Aceasta, în condițiile în care indicația medicamentului Wilzin pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu boala Wilson nu a fost autorizată la nivel național de către ANMDM, nu a fost supusă autorității și evaluării întrucât DAPP nu a formulat o astfel de cerere și nu a fost inclusă în protocolul terapeutic aprobat prin ordinul ministrului sănătății. Mai susține recurenta că neîntrunirea cerinței aparenței dreptului este observată și prin raportare la împrejurarea că tratamentul cu acest medicament nu se acordă niciunui asigurat din cadrul sistemului public de asigurări de sănătate, iar reclamantul nu a prezentat prescripția medicală decontată din FNUASS, care se eliberează numai de către medicii aflați în contract cu casa de asoigurări de sănptate conform legislației specifice. Solicită recurenta-pârâtă să fie avute în vedere și prevederile O.G. nr. 37/2022, prin care a fost completat art. 241 din Legea nr. 95/2006 cu două alineate, respectiv alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ), precum și nota de fundamentare a acestei ordonanțe de urgență a guvernului. 3.

Împotriva sentinței civile nr. 432 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANMDM, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susține recurenta-pârâtă că, raportat la atribuțiile sale legale, nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neavând competența de a suporta contravaloarea medicamentelor compensate, atribuție care revine CNAS. Calitatea procesuală este una din condițiile exercitării acțiunii civile, conform art. 32 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., iar în contenciosul administrativ, această calitate aparține autorității publice emitente a actului administrativ atacat sau autorității care a refuzat nejustificat să rezolve o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim sau, după caz, nu a răspuns solicitantului în termenul legal, conform art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și i) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Așadar, ipotezele legale se referă la fapte personale ale autorității chemate în judecată, care intră în sfera sa de competență, iar nu la fapte care intră în sfera de competență a altei autorități. Or, conform art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 și art. 5 din H.G. nr. 155/2017, CNAS este autoritatea care asigură finanțarea programelor naționale curative. Arată recurenta-pârâtă că, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (5) pct. 6 din Legea nr. 134/2019, legiuitorul i-a instituit doar obligații limitative în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale doar pentru medicamentele a căror indicație terapeutică se regăsește în rezumatul caracteristicilor produsului. Invocă în sprijinul susținerilor sale și dispozițiile pct. II.3 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, arătând că instanța judecătorească poate dispune prin hotărâre judecătorească soluționarea unei cereri formulate de către un petent exclusiv pentru a include un medicament în Listă și nu pentru asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat. De asemenea, solicită a fi avute în vedere dispozițiile art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și art. 4 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, raportat la împrejurarea că medicamentului în litigiu este prevăzut în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, dar nu pentru indicația terapeutică de care suferă reclamantul. Consideră că reclamantul nu a solicitat, prin acțiunea de față, niciun fel de prestație care să țină de obiectul de activitate și competențele ANMDM, care sunt circumscrise, cum s-a arătat anterior, obligației de evaluare a medicamentului la cererea deținătorului autorizației, obligarea sa la asigurarea tratamentului cu medicamente incluse/neincluse în Lista medicamentelor compensate neputând fi dispusă câtă vreme nu deține atribuții de gestionare a FNUASS. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a apreciat greșit asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale referitoare la aparența de drept și neprejudicierea fondului. În analiza existenței sau nu a aparenței de drept, instanța trebuia să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista medicamentelor compensate și dacă are protocol terapeutic aprobat, acest protocol fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Reclamantul nu are dreptul de a beneficia de compensare integrală pentru achiziționarea medicamentului în calitate de asigurat conform art. 231 și art. 232 din Legea nr. 95/2006. În privința condiției neprejudecării fondului, susține recurenta-pârâtă că, admițând acțiunea de față, instanța de fond a recunoscut intimatului-reclamant dreptul la un medicament care nu are indicația terapeutică de care acesta suferă inclusă în Rezumatul caracteristicilor produsului la nivel național și european. Mai susține recurenta-pârâtă că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței. Legislația națională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate la nivel național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului. Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare de către deținătorul autorizației de punere pe piață (DAPP) în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014. Conform Anexei nr. 3 la acest ordin, DAPP trebuie să depună o cerere însoțită de o documentație de specialitate, în baza căreia se face evaluarea indicației terapeutice. Apreciază recurenta-pârâtă că, prin admiterea cererii intimatului-reclamant, instanța a depășit competența conferită puterii judecătorești. Pentru includerea medicamentelor în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, este necesară parcurgerea procedurii de evaluare reglementată de Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, care are caracter imperativ, iar în lipsa acestei evaluări niciun medicament nu se poate califica pentru o eventuală includere în Listă. Potrivit Directivei nr. 105/89 a Comunității Economice Europene privind transparența măsurilor care guvernează stabilirea prețurilor de uz uman si includerea lor în sfera de aplicare a sistemului național de asigurări de sănătate, statele membre ale UE păstrează competențe exclusive în reglementarea și organizarea sistemelor proprii de sănătate, iar potrivit prevederilor art. 6 din aceeași Directivă, un medicament este cuprins în sistemul național de asigurări de sănătate numai după ce autoritățile competente au decis să-l includă într-o listă certă a medicamentelor cuprinse în sistemul național de asigurări de sănătate. Invocă în sprijinul susținerilor sale și dispozițiile art. 168 alin. (7) din TFUE, art. 4 alin. (3) din Directiva 2001/83 și art. 1 din Regulamentul CE nr. 726/2004, solicitând a fi avute în vedere considerentele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Uniunii Europene, pronunțate la data de 23.09.2020 în cauza T-549/19. 4. Apărările formulate în cauză În dosarul instanței de recurs nu au fost depuse întâmpinări față de recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate, pentru următoarele considerente: II.1. Aspecte prealabile referitoare la încadrarea criticilor de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."; totodată, potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." [s.n.]. a) Subsumat cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă ANMDM a dezvoltat critici referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, pe care Înalta Curte le va încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi astfel analizate. b) Critica recurentului-pârât Guvernul României cu privire la soluția dată excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială în contenciosul administrativ vor fi tratate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. c) Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Sănătății a dezvoltat critici care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se neîndeplinirea în speță a condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 997 și urm. C. proc. civ. pentru admiterea ordonanței președințiale. d) Critica recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la soluția dată excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială din perspectiva nelegalității stabilirii unei răspunderi solidare în sarcina pârâților va fi tratată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. e) În concluzie, având în vedere similaritatea criticilor formulate de pârâți, prin care au invocat greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și neîndeplinirea condițiilor de admitere a ordonanței președințiale, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problemele de drept invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. II.2. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o corectă dezlegare acestei excepții, criticile din recurs ale pârâtului Guvernul României fiind nefondate. Recurentul-pârât a susținut această excepție în raport de o pretinsă incompatibilitate între procedura ordonanței președințiale, reglementată de dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ., și procedura contenciosului administrativ, reglementată de Legea nr. 554/2004, cu referire specială la dispozițiile art. 14-15 și art. 28 din această lege. În acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți, instanța de recurs reține că procedura ordonanței președințiale nu este incompatibilă de plano cu specificul raporturilor juridice specifice contenciosului administrativ, cererea fiind admisibilă în raport cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte. În cauză, obiectul dedus judecății nu privește suspendarea executării unui act administrativ, caz în care ar fi aplicabile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, care conțin dispoziții specifice proprii, cu aplicare exclusivă în materia suspendării executării actelor administrative. Mai bine spus, câtă vreme starea de fapt nu se circumscrie art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, neavând ca obiect suspendarea unui act administrativ, partea reclamantă poate uza de prevederile ordonanței președințiale reglementate de dispozițiile art. 997 și urm. C. proc. civ. pentru a obține dispunerea unor măsuri provizorii, respectiv impunerea unei obligații vremelnice în sarcina pârâților, până la dezlegarea fondului cauzei. În consecință, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât Guvernul României referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii. II.3. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății din perspectiva nelegalității stabilirii unei răspunderi solidare în sarcina pârâților. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurentul-pârât, prin care se invocă natura străină a considerentelor instanței de fond cu privire la această excepție. Din verificarea conținutului sentinței atacate, rezultă că instanța de fond a examinat această excepție din perspectiva inadmisibilității cererii de ordonanță președințială în contenciosul administrativ (aspect sub care fusese invocată excepția omonimă de către pârâtul Guvernul României), deși pârâtul Ministerul Sănătății a invocat această excepție dintr-o cu totul altă perspectivă, întemeiată fiind pe dispozițiile art. 1443 C. civ. Cu toate acestea, omisiunea instanței de fond nu este suficientă pentru a conduce la reformarea soluției pronunțate, câtă vreme instanța de recurs constată că excepția inadmisibilității, astfel cum a fost invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, este neîntemeiată, astfel că soluția instanței de fond nu va suferi nicio modificare, urmând a fi înlocuite doar considerentele expuse în susținerea soluției de respingere a excepției cu cele din prezenta decizie. Înalta Curte, examinând excepția inadmisibilității invocată de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, constată că acesta a susținut, în esență, că atât timp cât autoritățile pârâte în cauză au atribuții diferite, atunci nu pot fi obligate în solidar la o prestație comună, conform art. 1443 C. civ., ci la prestații diferite. Or, argumentele recurentului-pârât nu se referă la un aspect de inadmisibilitate a acțiunii. Pentru a constata existența acestui fine de neprimire, este necesar a se invoca și demonstra lipsa uneia dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, astfel cum sunt prevăzute de art. 32 C. proc. civ. sau de legile speciale incidente. Chestiunea vizând calitatea de subiect pasiv obligat în cadrul raportului dedus judecății, inclusiv din perspectiva existenței sau nu a unei răspunderi solidare cu ceilalți pârâți, reprezintă o problemă ce ține de calitatea procesuală (urmând a fi tratat în cele ce urmează) și, în cele din urmă, de fondul cauzei, iar nu de admisibilitatea cererii. În consecință, cum recurentul-pârât Ministerul Sănătății nu a înfățișat niciun motiv de inadmisibilitate propriu-zisă a acțiunii, se impune respingerea excepției ca neîntemeiată, respectiv menținerea soluției date de instanța de fond, cu substituirea motivelor care susțin soluția cu cele din prezenta hotărâre. II.4. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale. În prezenta cauză, obiectul cererii de ordonanță președințială privește obligarea autorităților pârâte la asigurarea către reclamant a tratamentului cu medicamentul Wilzin, în regim de compensare integrală, până la judecarea în fond a cererii vizând includerea acestui medicament în Lista medicamentelor compensate. Cadrul procesual al prezentei cereri de luare a unei măsuri vremelnice este același cu cel al cauzei de fond, reclamantul chemând în judecată autoritățile pârâte cu competență legală în elaborarea listei medicamentelor compensate. Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod legal că, în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind, astfel, partajată între Ministerul Sănătății, ANMDM și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării acesteia prin hotărâre, conform art. 242 din Legea nr. 95/2006. Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate. Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența recurentei-pârâte CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. Însă, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive. Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărârea a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății, stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale. Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz.". Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamantul solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Wilzin, nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților. Argumentele referitoare la inexistența unui cadru normativ care să permită reclamantului decontarea din FNUASS a tratamentului cu medicamentul în discuție, respectiv la incidența dispozițiilor O.G. nr. 37/2022 care nu permit efectuarea de plăți de către Ministerul Sănătății decât în condițiile strict prevăzute de Legea nr. 95/2006, vizează fondul cauzei, neavând relevanță în privința calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății. În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză. În esență, prezentul litigiu vizează regimul de decontare a serviciilor medicale din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamantul solicitând decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu medicamentul Wilzin, pentru afecțiunea boala Wilson. Or, aspectele invocate de pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului, însă neautorizat pentru punere pe piață în România, vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS. Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Înalta Curte reține că aceasta este justificată de atribuțiile legale ce-i revin, potrivit art. 704 și urm. din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sănătății, art. 2 - 4 din H.G. nr. 734/2010 și art. 6 alin. (2) din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, în procedura de evaluare și autorizare a medicamentelor puse pe piață în România. Totodată, potrivit art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 "Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România poate iniția, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă în următoarele situații: (...) d) DCI-uri compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, altele decât cele pentru care solicitanții au depus cerere". Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente) nu poate avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse a calității procesuale pasive a Guvernului României, acesta fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți ANMDM, Ministerul Sănătății, CNAS și Guvernul României cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și restul criticilor din recurs, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 997 și urm. C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006. În esență, pârâții au criticat sentința recurată susținând că nu sunt îndeplinite unele dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv aparența de drept și neprejudecarea fondului. Referitor la cerința aparenței de drept, s-a invocat inexistența unui cadru legal corespunzător pretențiilor reclamantului, care solicită decontarea în regim de compensare integrală a tratamentului cu medicamentul Wilzin, pentru afecțiunea boala Wilson. Este de menționat că acest medicament este autorizat de punere pe piață prin procedura centralizată de Agenția Europeană a Medicamentului pentru boala Wilson, însă nu a fost inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, astfel încât acesta nu poate beneficia de compensarea integ