ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 233/2021

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea actelor administrative normative reprezentate de Decizia nr. 26/03.12.2014 și Decizia nr. 19/04.06.2015, ambele pronunțate de Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. La data de 27.04.2017, reclamanta a depus la dosarul aflat pe rolul ÎCCJ, cerere de modificare a acțiunii, prin care a invocat următoarele excepții: a) excepția de neconstituționalitate a art. 477 indice 1 C. proc. pen. - Legea nr. 134/2010 care nu prevede control judecătoresc asupra deciziilor pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care au calitate de acte administrative cu caracter normativ emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, fiind astfel încălcată Constituția României art. 21 "Accesul liber la justiție" alin. (1) "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților si a intereselor sale legitime " și art. 126 alin. (6) "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar ", Constituția României art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (2) "Nimeni nu este mai presus de lege", având în vedere Legea nr. 554/2004 art. 4 alin. (4) "Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege" și Legea nr. 554/2004 art. 2 alin. (1) lit. e) "act administrativ - act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică. în regim de putere publică. În vederea organizării executării leșii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinse raporturi juridicei"; b) excepția de neconstituționalitate a sintagmei "funcție publică de orice natură" din Nou C. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a "exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură ", întrucât încalcă Constituția României art. 15 alin. (1), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici Cap. II, art. 7 "Clasificarea funcțiilor publice" și Anexa la Legea nr. 188/1999 Statutul funcționarilor publici: unde nu este menționată funcția publică de "medic" și Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art. 36 alin. (1); c) excepția de neconstituționalitate a sintagmei "public" din conținutul sintagmei "funcționar public" din art. 175 alin. (2) Noul C. pen. "De asemenea este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public (...) deoarece este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere definirea calității de funcționar și nicidecum pe cea de funcționar public pe care o definește în art. 175 alin. (1) Noul C. pen., așa după cum și vechiul C. pen. art. 147 alin. (1) definește calitatea de "funcționar public", iar la alin. (2) definește calitatea de "funcționar". Prin decizia civilă nr. 2025 din 30 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, excepția necompetenței materială fiind invocată din oficiu de instanță. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 13.09.2017, sub nr. x/2017. La termenul de judecată, din data de 17.11.2017 reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei "hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac" din C. proc. civ. art. 132 alin. (3) "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent, deoarece este încălcată Constituția României art. 20 "Tratatele internaționale privind drepturile omului" și Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil) și art. 13 dreptul la un recurs efectiv. Caracterul definitiv al hotărârii de declinare de competență fiind exclusă controlului judiciar, încalcă Constituția României art. 20 Tratatele internaționale privind drepturile omului" și art. 21 "Accesul liber la justiție" și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale art. 6 și art. 13, deoarece contravine prevederilor constituționale privind accesul liber la justiție, precum si celor convenționale privind dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din Convenție. Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "Necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanța de alt grad", iar potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ. "Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză". La același termen de judecată din data de 17.11.2017, respectiv primul termen de judecată acordat în fața Curții de Apel București, a fost invocată de către reclamantă excepția necompetenței materiale a instanței, deoarece parte procesuală pasivă este Înalta Curte de Casație și Justiție, care are un ascendent de tip administrativ și profesional față de toate instanțele din circumscripția sa.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1229 din data de 16.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a instanței ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și CSM, a respins acțiunea față de pârâții Guvernul României și CSM pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., față de pârâta ÎCCJ, ca nefondată; a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la prevederile art. 477 indice 1 C. proc. pen., art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II a și art. 175 alin. (2) C. pen. și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ. în raport de art. 20, art. 21 din Constituția României.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1229 din data de 16.03.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A.. Prin motivele de recurs se invocă: - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 135 alin. (2) C. proc. civ. deoarece sintagma "Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțate de ÎCCJ este obligatorie pentru instanța de trimitere" încalcă art. 20 din Constituția României; - excepția de neconstituționalitate a art. 477 1 C. proc. pen. deoarece sintagma "Deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul ÎCCJ sunt obligatorii, iar împotriva lor nu se poate declara nicio cale de atac" încalcă art. 21 din Constituția României "Accesul liber la justiție"; - excepția de neconstituționalitate a sintagmei "funcție publică de orice natură" din Noul C. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a "exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură" încalcă Constituția României, art. 15 alin. (1); - excepția de neconstituționalitate a sintagmei "public" din conținutul sintagmei "funcționar public" din art. 175 alin. (2) din Noul C. pen. Prin motivele de recurs se critică hotărârea atacată după cum urmează: I. Art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii" deoarece, sentința civilă nr. 1229 din 16.03.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este pronunțată de o instanță necompetentă material care nu are competența judecării acțiunii în anularea act administrativ normativ reprezentat de Decizia nr. 26/03.12.2014 și Decizia nr. 19/04.06.2015, ambele pronunțate de Completul de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarele nr. x/2014, respectiv 1151/1/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, după ce prin decizia civilă nr. 2025 din 30 mai 2017 pronunțată în dosar civil nr. x/2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, instanța și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, excepția necompetenței materială fiind invocată din oficiu de instanță, fără a fi pusă în discuția părților, instanța încălcând art. 224 C. proc. pen. "Discutarea cererilor și excepțiilor. Instanța este obligată, în orice proces să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu". II. Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" deoarece sentința civilă nr. 1229 din 16.03.2018 pronunțată în dosar civil nr. x/212017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, respinge ca neîntemeiată excepția invocată la primul termen de judecată din 17.11.2017 din acest dosar de reclamantă cu privire la necompetența materială a instanței în judecarea acțiunii în contradictoriu cu pârâta înalta Curte de Casație și Justiție în dosar civil nr. x/2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, deși nu se putea pronunța asupra acestei excepții având în vedere art. 135 alin. (2) C. proc. civ. "Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere". Or, decizia civilă nr. 2025 din 30 mai 2017. pronunțată în dosarul nr. x/2017 al ÎCCJ definitivă și fără cale de atac admite excepția necompetentei materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu", dar fără a fi pusă în discuția părților, instanța a încălcat art. 224 C. proc. pen. "Discutarea cererilor și excepțiilor. Instanța este obligată, în orice proces să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii sau invocate din oficiu", iar hotărârea este definitivă fără cale de atac potrivit C. proc. civ. art. 132 alin. (3), prevedere neconstituțională, motiv pentru care sentința civilă nr. 1229 din 16.03.2018 pronunțată în dosar civil nr. x/2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ a admis cererea reclamantei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 132 alin. (3) C. proc. civ. III. Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" deoarece, sentința civilă nr. 1229 din 16.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este netemeinică și nelegală fiind pronunțată de o instanță necompetentă material care în mod netemeinic și nefondat respinge ca nefondată acțiunea de anulare a Deciziei nr. 26/03.12.2014 și a Deciziei nr. 19/04.06.2015, pronunțate în dosarele nr. x/2014, respectiv nr. 1151/1/2015 de Completul de 9 judecători pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la înalta Curte de Casație si Justiție. Or, aceste decizii reprezintă acte administrative cu caracter normativ emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, având caracter obligatoriu după publicarea în Monitorul Oficial al României, potrivit Nou C. proc. pen. art. 477 alin. (3) si care trebuie să poată fi anulate de instanța de contencios administrativ având în vedere art. 126 alin. (6) din Constituția României "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar", art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normative se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare. în condițiile prevăzute de prezenta lege" și art. 5 alin. (1) "Actele nesupuse controlului și limitele controlului" "Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ: lit. a) actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu parlamentul: lit. b) actele de comandament militar alin. (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrative, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organica, o altă procedură judiciară".

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea actelor administrative normative reprezentate de Decizia nr. 26/03.12.2014 și Decizia nr. 19/04.06.2015, ambele pronunțate de Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, pe de o parte că, Deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii, iar împotriva lor nu se poate declara nicio cale de atac, iar pe de altă, că acestea nu sunt acte administrative, din perspectiva definiției acestei noțiuni reglementate prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu pot fi contestate în instanță. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., prin care se susține că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, criticile recurentei sunt neîntemeiate. Curtea de apel București a respins în mod corect excepția necompetenței materiale, invocată de reclamantă, în raport cu dispozițiile legale reținute a fi incidente în cauză, respectiv art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel soluționează în fond litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale. Având în vedere că actele atacate în prezenta cauză au fost emise de Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod corect Curtea de Apel a constatat că este competentă material pentru soluționarea cererii deduse judecății. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste dispoziții au în vedere încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă recurenta-reclamantă nu dezvoltă critici de nelegalitate, ci reia susținerile referitoare la excepția necompetenței materiale a primei instanțe, invocând din nou încălcarea dispozițiilor art. 224 din C. proc. civ. de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2025/2017. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că motivul de recurs este nefondat și va fi respins. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este legală întrucât cele două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu au natura unor acte administrative, în raport cu definiția dată actului administrativ de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Pretențiile formulate de recurenta-reclamantă nu circumstanțiază un obiect al acțiunii care să intre în sfera de competență a instanței de contencios administrativ, prin raportare la condițiile legale enumerate de Legea nr. 554/2004 în acest sens, hotărârile judecătorești, chiar pronunțate în procedurile speciale prevăzute de lege, cum sunt cele pronunțate de completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nereprezentând acte administrative. Contrar susținerilor recurentei reclamante, deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație nu sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci sunt acte emise în exercitarea atribuțiilor constituționale și legale specifice acestei autorități publice. În acest sens, relevante sunt dispozițiile părții speciale a C. proc. pen., în Titlul III - "Judecata", Capitolul VI - "Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare", Secțiunea a 2-a este reglementată procedura judiciară privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Potrivit normelor procesual penale ale art. 477 alin. (3), dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție în Monitorul Oficial al României, Partea I. Efectul obligatoriu pentru instanțe al dezlegării date problemelor de drept ce au format obiectul întrebării prealabile, consacrat de norma procesual penală în art. 477 alin. (3), reprezintă o transpunere a dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție referitoare la poziția înaltei Curți de Casație și Justiție în ierarhia sistemului judiciar și la rolul sau de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Astfel, deciziile pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție sunt obligatorii, iar împotriva lor nu se poate declara nicio cale de atac. De asemenea, relevante sunt și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: "(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. (2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (3) Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorității administrative de a-și realiza atribuțiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiție, poate sesiza instanța competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiționarul dobândește de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiționarul nu își însușește acțiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanța de contencios administrativ anulează cererea." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin "act administrativ" se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ." Instanței de contencios administrativ i se pot adresa cereri de către orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004. Admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ este condiționată de justificarea vătămării unui drept fundamental prevăzut de Constituție sau de lege ori a unui interes legitim, conform prevederilor Legii nr. 554/2004. Însă un interes este apreciat ca fiind legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege sau a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului pentru care a fost astfel recunoscut. Nemulțumirea recurentei-reclamante se grefează, așa cum s-a arătat, pe modalitatea de instrumentare a unor cauze de către pârâtă; or, modalitatea de instrumentare a cauzelor de către instanțele de judecată este supusă condițiilor stabilite de codurile de procedură civilă și penală, inclusiv în privința cauzelor care intră în competența completelor pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Prin urmare, hotărârile judecătorești atacate de recurenta-reclamantă nu intră în sfera actelor aflate sub incidența legii contenciosului administrativ, pentru a putea fi desființate așa cum solicită reclamanta, scopul edictării Legii nr. 554/2004 nefiind oferirea posibilității de a ataca hotărâri ale instanțelor de judecată, indiferent de procedura în care au fost adoptate (în procedură ordinară, în soluționarea cauzelor de speță, sau în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare). Prin urmare, instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile Legii contenciosului administrativ, prevederi pe care recurenta-reclamantă și-a fundamentat acțiunea. De asemenea este de menționat și faptul că recurenta reclamantă, fără a se rezuma la a combate argumentele instanței de fond din perspectiva unor motive de nelegalitate, aduce ample critici Deciziei nr. 26/2014 și Deciziei nr. 19/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, critici care exced obiectului recursului de față. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și vor fi respinse, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,