ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3888/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.02.2024 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman (MIPE-DGPECU), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU), solicitând instanței ca, în temeiul prevederilor art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, să dispună anularea Deciziei nr. 1801/17.08.2023, prin care a fost suspendată procedura de soluționare a contestației nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE-DGPECU sub nr. x/29.06.2023, formulată de ANOFM împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2023 aferent Contractului de finanțare POCU/485/3.14/129163 pentru implementarea proiectului cu titlul "UNIT 5 RMD și RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate" și obligarea pârâtului la soluționarea contestației nr. 5192/RG/28.06.2023

Prin Prin sentința civilă nr. 4053/17.06.2024, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin raportare la disp. art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice la data de 08.10.2024, sub același număr de dosar.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 230/2024 din data de 27 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a X-a Contencios dministrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE - DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE CAPITAL UMAN - ÎN CALITATE DE AUTORITATE DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAȚIONAL CAPITAL UMAN, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ a declarat recurs și, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată.

În cadrul motivelor de nelegalitate, a susținut în esență recurenta - reclamantă că, aplicând greșit dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, prima instanță a reținut în moe eronat că " Neindicarea concretă a ipotezei de suspendare de la art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu echivalează cu o nemotivare în drept, atâta vreme cât se poate realiza o verificare a încadrării împrejurărilor de fapt reținute în oricare dintre aceste ipoteze, esențial din perspectiva motivării fiind indicarea acestor împrejurări de fapt, respectiv a normei juridice avute în vedere, chiar în considerarea tuturor ipotezelor prevăzute de aceste norme."

Arată astfel reurenta că nu se află în niciuna dintre cele trei situații prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 50 alin. {2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, în care se poate dispune, prin decizie motivată, suspendarea soluționării contestației.

Pe de altă parte, deși dispozițiile art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, impun ca suspendarea procedurii de soluționare a contestației să se efectueze prin decizie motivată, intimatul-pârât nu a indicat în mod concret în decizia a cărei anulare se solicită, vreuna dintre situațiile de suspendare reglementate expres și limitativ de lit. a)-c) ale aceluiași alineat.

Or, astfel cum s-a statuat prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului și trebuie să conțină elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Consideră recurenta - reclamantă că reținerile instanței de fond potrivit cărora " între ipotezele de la lit. a) și respectiv b) ale art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 există o suprapunere parțială a sferelor de incidență în împrejurarea concretă, ca în cea în cauza de față, în care există o procedură de cercetare a indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.", sunt netemeinice. . i

Astfel, situația reglementată de dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, este aceeea în care structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.-

Or, în cauză, structura de control a intimatului-pârât, care a efectuat activitatea de verificare a fost informată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia despre începerea urmăririi "in rem" în Dosarul penal nr. x/2021, sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta.

Așadar, întrucât în cauză nu exisță o sesizare formală a organelor în drept, nu sunt incidente prevederile art. 50 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011,cu modificările și completările ulterioare."

O interpretare cum este cea efectuată de instanța de fond, care consideră că nu este relevantă "modalitatea de sesizare a organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvîrșirii unei infracțiuni respective dacă acestea din urmă s-au autosesizat sau au fost sesizate pe altă cale decât prin intermediul structurii de control" contravine scopului urmărit de legiuitor prin instituirea dispozițiilor art. 50 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, respectiv instituirea unor situații exprese și limitative în care să poată fi suspendată soluționarea contestației administrative, astfel încât să nu se aducă atingere principiilor celerității, independenței procedurii administrative de cea penală și securității juridice.

Pe de altă parte, mai susține recurenta - reclamantă că, în cauză, soluționarea contestației nu depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, situație prevăzută de art. 50 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care care nu există un dosar penal aflat pe rolul instanței de judecată competente, potrivit legii.

Deopotrivă, mai arată recurenta că reținerile instanței de fond potrivit cărora "... sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea procedurii de soluționarea contestației în raport cu ambele ipoteze de la lit. a) și b), încadrarea precisă între cete două ipoteze nefiind de o relevanță deosebită în speța de față", în baza cărora această instanță respinge cererea de chemare în judecată, sunt nelegale și neîntemeiate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și motivată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, în cadrul căreia, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii în totalitate a sentinței recurate, ca temeinică și legală, cu consecința confirmării legalității actului contestat.

Solicită astfel intimatul - pârât a se respinge susținerile recurentei, pe considerentul că instanța de fond a procedat la o corectă analiză atât în fapt, cât și în drept, cu o justă apreciere a prevederilor legale incidente în cauză.

Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că informațiile cuprinse în Decizie sunt de natură să lămurească împrejurările de fapt ce au condus la emiterea deciziei de suspendare. În considerarea acestor argumente, se poate reține faptul că actul administrativ nu poate fi considerat un act viciat și, mai mult, așa cum și instanța de fond a reținut, cum în cauza de față nu este în discuție un demers de fond, ci exclusiv unul de natură procedurală, indicarea contextului factuat și a temeiului de drept reprezintă elemente suficiente pentru a pune în lumină rațiunea pentru care a fost adoptată decizia, respectiv verificarea acesteia.

Susține astfel că, în mod corect instanța a constatat că nu poate fi reținută nemotivarea în drept a deciziei, în condițiile în care se putea realiza o verificare a încadrării împrejurărilor de fapt reținute în;oricare dintre ipotezele de la art. 50 alin. (2) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește critica recurentei ce vizează nelegalitatea deciziei și prin prisma faptului că nu reiese din conținutul deciziei care din cele trei situații indicate de art. 50 alin. (2) sunt incidente în cauză, arată intimata că, în acord cu instanța de fond, neindicarea unei litere nu are un efect sancționator într-o asemenea măsură încât să meargă până la anularea actului administrativ, în condițiile în care pot fi apreciate ca fiind îndeplinite condițiile pentru suspendarea procedurii de soluționare a contestației în raport de ambele ipoteze de la lit. a) și b).

Or, raportat la suspiciunea de fraudă emisă în baza adresei încomite de Direcția Națională Anticorupție, arată intimatul că, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că justificarea suspendării este dată de "necesitatea de finalizare cu prioritate a verificărilor privitoare la existența unei eventuale infracțiuni...".

Astfel, solicită a se constata că prin modul în care a fost motivată sentința pronunțată de instanța de fond, nu poate fi pusă în discuție incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond realizând o amplă motivare a soluției pe care a pronunțat-o, arătând și dezvoltând, atât în fapt, cât și în drept, argumentele pe care s-a întemeiat în pronunțarea soluției, astfel încât criticile invocate de recurentă cu privire la greșita interpretare a normelor legale incidente în speță, nu se susțin.

În concluzie, intimatul - pârât solicită respingerea recursului, ca nefundat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală, cu consecința confirmării legalității actului contestat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ a combătut apărările intimatului - pârât din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului conform art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de concluziile orale formulate de reprezentantul recurentei - reclamante, pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul în pronunțare asupra acestuia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ este fondat, urmând a fi admis, în considerarea următoarelor argumente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta ANOFM, în calitate de beneficiar, a încheiat cu MIPE-DGPECU, în calitate de autoritate finanțatoare, Contractul de finanțare cu numărul de identificare POCU/485/3/14/129163, al cărui obiect îl constituie acordarea finanțării nerambursabile de către MIPE, reprezentat prin Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București-Ilfov, pentru implementarea proiectului POCU/485/3/14/129163, Cod SMIS 129163, cu titlul "UNIT 5 RMD și RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate".

Echipa de control din cadrul MIPE - DGPECU a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2023, a fost stabilită în sarcina reclamantului o creanță bugetară în cuantum de 2.692.989,19 RON, ca urmare a neregulilor constatate.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2023, reclamantul ANOFM a formulat contestația cu nr. 5192/RG/28.06.2023.

Prin Decizia nr. 1801/17.08.2023 s-a decis că, începând cu data de 17.08.2023, se suspendă procedura de soluționare a contestației nr. 5192, înregistrată la sediul Direcției Generale Programe Europene Capital Uman (DGPECU) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, formulată de ANOFM împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2023.

Decizia de suspendare a procedurii a fost adoptată având în vedere Suspiciunea de fraudă nr. 42097/22.03.2023 și adresa nr. x/12.04.2022 prin care Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba a informat MIPE/AM POCU despre faptul că prin ordonanța procurorului din 21.01.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în dosarul penal x/2021, referitor la S.C. A. S.R.L., în proiectul "UNIT 5RMD și RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomeri non-NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate".

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub număr de dosar x/2024, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a solicitat anularea Deciziei nr. 1801/17.08.2023, prin care a fost suspendată procedura de soluționare a contestației nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE-DGPECU sub nr. x/29.06.2023, formulată de ANOFM împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.06.2023 aferent Contractului de finanțare POCU/485/3.14/129163 pentru implementarea proiectului cu titlul "UNIT 5 RMD și RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate" și obligarea pârâtului la soluționarea contestației nr. 5192/RG/28.06.2023.

Instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), ca neîntemeiată.

În esență, a reținut judecătorul de primă jurisdicție că decizia contestată este motivată și, deopotrivă, sunt îndeplinite și condițiile pentru suspendarea procedurii de soluționare a contestației în raport de ambele ipoteze de la lit. a) și b), încadrarea precisă între cele două ipoteze nefiind de o relevanță deosebită în speța de față.

Soluția primei instanțe nu este împărtășită și de instanța de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, Înalta Curte reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu interpretarea eronară a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, ce prevăd următoarele:

"2) Autoritatea competentă cu soluționarea contestației prevăzută la alin. (1) poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluționare atunci când:

a) structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;

b) soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

c) soluționarea cauzei depinde de reanalizarea cererii de plată și a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii titlului de creanță pentru beneficiarii persoane fizice sau juridice îndreptățite să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora în cadrul politicii agricole comune și din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013."

În cauză, contrar celor reținute de instanța de fond, nu este incidentă niciuna dintre cele trei ipoteze prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că suspendarea procedurii de soluționare a contestației prealabile apare ca un drept al autorității, și nu o obligație. Este vorba de o suspendare facultativă care reprezintă însă o posibilitate dată organului de soluționare a contestației doar atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv doar atunci când pentru a se pronunța organul de soluționare a contestației au importanță anumite chestiuni de fapt ce țin de existența sau inexistența unei infracțiuni.

Așadar, prevederile anterior citate instituie posibilitatea și nu obligația de suspendare a soluționării contestației administrative, facultate ce survine când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- există indiciile săvârșirii unei infracțiuni;

- există o sesizare a structurii de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21, cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni;

- infracțiunea respectivă, dacă ar fi constatată, ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă

Cu privire la indiciile săvârșirii unei infracțiuni, în decizia atacată este menționată doar " Adresa nr. x/12.04.2022 prin care Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia a informat MIPE -AM POCU despre faptul că, prin ordonanța procurorului din 21..01.2021 s-a dispus începerea urmăririi penale " in rem" sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sa incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în dosarul penal nr. x/2021, referitor la S.C. A., în proiectul " UNIT5 RMD și RMPD - Ucenicie și stagii pentru șomerii non -NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin dezvoltate" POCU/485/3/14/129163".

Sub aspectul îndeplinirii condiției privind titularul sesizării, Înalta Curte constată că art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede în mod expres că trebuie să existe o sesizare a organelor de urmărire penală, făcută chiar de structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută de art. 21, cu privire la o infracțiune a cărei existență sau inexistență ar avea o înrâurire hotărâtoare pentru soluționarea contestației.

În cauză, însă, nu există nici o sesizare formulată de structura de control, ci aceasta din urmă a fost doar informată de DNA -Serviciul Teritorial Alba Iulia despre începerea urmăririi " in rem" în dosarul penal nr. x/2021, sub aspectul comiterii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente sau declarații false, fără însă ca în cuprinsul deciziei pârâtul să facă o analiză cu privire la raportul dintre existența sesizării și faptele pe care organele de urmărire penală ar trebuie să le constate sau nu, pentru a se stabili influența hotărâtoare în soluționarea contestației.

Întrucât în cauză nu a existat o sesizare a organelor de control, Înalta Curte constată că, eronat prima instanță a reținut că "între ipotezele de la lit. a) și respectiv b) ale art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 există o suprapunere parțială a sferelor de incidență în împrejurarea concretă, ca în cea în cauza de față, în care există o procedură de cercetare a indiciilor săvârșirii unei infracțiuni."

În acord cu recurenta - reclamantă și Înalta Curte reține că interpretarea dată de instanța de fond în sensul ca nefiind relevantă modalitatea de sesizare a organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, respectiv dacă acestea din urmă s-au autosesizat sau au fost sesizate pe altă cale decât prin intermediul structurii de control, nefiind esențial titularul sesizării, ci doar derularea cercetărilor, contravine scopului urmărit de legiuitor prin instituirea dispoziilor art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv instituirea unei situații exprese și limitative, în care să poată fi suspendată soluționarea contestației administrative, astfel încât să nu se aducă atingere principiilor celerității, independenței procedurii administrative de cea penală și securității juridice.

Cu privire la înrâurirea hotărâtoare a infracțiunii asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă, în speța de față, constată Înalta Curte că emitentul deciziei atacate nu a indicat, măcar sumar, cum ar putea influența modul de soluționare a dosarului penal nr. x/2021, soluția ce urmează a fi dată în procedura administrativă, în condițiile în care suspendarea se dispune doar în situația în care, în urma analizării stării de fapt, soluția care urmează a fi pronunțată cu privire la contestație ar fi influențată de constatările organelor de urmărire penală cu privire la existența ori inexistența unei infracțiuni.

Or, în situația de față, pârâtul nu a arătat în ce constau "indiciile săvârșirii unei infracțiuni" ori " influența hotărâtoare" pe care aceste indicii le-ar fi avut asupra soluției ce urma să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță, că nu este incidentă nici situația prevăzută de art. 50 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, în condiții în care nu a existat un dosar aflat pe rolul unei instanțe de judecată.

De altfel, existența unui dosar penal nu poate constitui, prin sine însuși, temeiul suspendării contestației, de vreme ce ipoteza avută în vedere de legiuitor prin instituirea suspendării facultative prevăzute de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 o constituie înrâurirea pe care o poate avea constatarea infracțiunii asupra modului de soluționare a contestației, respectiv "existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți"

Aplicarea acestor dispoziții presupune nu numai îndeplinirea condițiilor procedurale prevăzute de textul legal, pentru a dispune suspendarea contestației, ci și analizarea oportunității măsurii suspendării, prin prisma circumstanțelor concrete ale cauzei. În aprecierea oportunității suspendării, este imperios necesar a se analiza condiția "înrâuririi hotărâtoare" a infracțiunii, respectiv a dreptului ce face o obiectul " unei alte judecăți" asupra soluției ce ar urma să fie dată contestației.

Formularea utilizată de legiuitor "poate suspenda, prin decizie motivată" sugerează o opțiune de exercitat iar nu o obligație a autorității emitente. Acest aspect confirmă faptul că aplicarea măsurii suspendării trebuie exclusă în cazul unui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

O motivare completă și pertinentă trebuie să stea întotdeauna la baza procedurii de emitere a actelor administrative, în scopul garantării principiului legalității actului, al păstrării echilibrului între interesul public și cel privat, al excluderii exercitării abuzive sau excesive a dreptului de apreciere a autorităților care emit acte administrative .

Simpla invocare a unor temeiuri legale, fără a se motiva influența covârșitoare," hotărâtoare" pe care o putea avea în soluționarea contestației soluția pronunțată în dosarul penal, nu acoperă cerința motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu.

În condițiile în care nici la acest moment procesual nu s-a făcut dovada soluționării dosarului penal nr. x/2021, Înalta Curte concluzionează că suspendarea procedurii administrative s-a realizat cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, demersul format de sesizarea organului de cercetare penată întârziind nejustificat soluționarea contestației administrative și creând premisele încălcării dispozițiilor art. 6

alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, din perspectiva dreptului de acces la o instanță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv pentru care se impune reformarea acesteia de către instanța de control judiciar.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pe cale de consecință, pentru a da eficiență dreptului de acces la justiție și dreptului la soluționarea problemei juridice într-un termen optim și previzibil constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul promovat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, va casa sentința civilă recurată și rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, va anula Decizia nr. 1801/17.08.2023 și, pe cale de consecință, va obliga pârâtul să soluționeze contestația nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE -DGPECU sub nr. x/29.06.2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 230/2024 din data de 27 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru Achiziții Publice.

Casează sentința civilă recurată și rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capital Uman.

Anulează Decizia nr. 1801/17.08.2023 și, pe cale de consecință, obligă pârâtul să soluționeze contestația nr. 5192/RG/28.06.2023 înregistrată la MIPE -DGPECU sub nr. x/29.06.2023.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 septembrie 2025.