ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.06.2017 sub nr. x s-a înregistrat cererea reclamantei Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin care a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) și MMJS OIPOSDRU pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 29310 RON precum și a sumei de 29.784 RON, reprezentând prejudiciul produs asupra bugetului asigurărilor pentru șomaj, administrat potrivit legii de către ANOFM, ca urmare a refuzului nejustificat al Ministerului Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (MFE-AMPOSDRU) de a proceda la rectificarea erorii materiale strecurate in Anexa II la Cererea de finanțare - Lista experților pe termen lung anularea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/2016 prin care a fost stabilită o creanță în sarcina sa de 8953,67 RON, a deciziei OIPOSDRU nr. 35/16.01.2017 și suspendarea executării titlului de creanță până la soluționarea cauzei.

De asemenea a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor de la primul capăt de cerere de la data emiterii scrisorilor standard de informare a beneficiarului nr. 2841 și 2842/2016.

Prin sentința civilă nr. 3200 din 4 iulie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

Împotriva 3200 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a și, în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca nemotivat și, în subsidiar, ca nefondat.

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a formulat nicio critică (de nelegalitate) sentinței atacate, dimpotrivă, se reiau, aspecte în ce privește fondul cauzei, așa cum au fost redate în acțiunea introductivă de instanță.

Astfel, recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, integral, acțiunea cu care a învestit instanța de judecată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, printr-o preluare integrală a faptelor și motivelor invocate și dezvoltate în cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în sentință, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor sentinței de fond, soluția acestei instanțe.

Astfel, prezentarea, din nou, a argumentelor și susținerilor expuse în cererea de chemare în judecată nu răspunde exigențelor cerute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazului de casare prevăzut de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 3200 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.