ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4038/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.07.2020, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a chemat în judecată pe pârâtul Organismului Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea București Ilfov (OIRPOSDRU București-Ilfov), solicitând:

Prin sentința civilă nr. 1014 din 23 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității capătului doi de cerere.

A admis acțiunea și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 8046/10.09.2019 emis de pârât și Decizia pârâtului nr. 02/07.11.2019.

A obligat pe pârât la plata sumei de 6.078.915,30 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamantă, în cadrul proiectului aprobat, cheltuieli solicitate prin cererile de rambursare x/31.05.2011, y/14.10.2011, z/14.02.2012, w/15.06.2012, t/17.09.2012, s/08.02.2013, q/10.07.2013, r/10.12.2013, t/28.05.2014, u/19.06.2014.

Împotriva sentinței civile nr. 1014 din 23 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea București - Ilfov.

În motivarea cererii de recurs, pârâta susține că instanța de fond, printr-o analiză superficială a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, în mod greșit a reținut că suma de 6.078.915,30 RON reprezentând cheltuielile eligibile efectuate de reclamantă, a fost încasata de către pârât.

De asemenea, prima instanță a obligat pe pârât la plata sumei de 6.078.915,30 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamantă, în cadrul proiectului aprobat, cheltuieli solicitate prin cererile de rambursare, soluție ce nu este legală, întrucât, din susținerile ambelor părți, rezultă fără dubiu că "suma de 6.078.915,30 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de reclamantă", solicitată prin cererile de rambursare menționate, a fost plătită de AM POSDRU.

A aplica sentința primei instanței înseamnă a efectua o plată dublă, ceea ce este inadmisibil.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a invocat în nici un moment în cererea de chemare în judecată și nu a dovedit cu extras de cont faptul că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 8046/10.09.2019 a fost executat și că suma a fost încasată de către OIR POSDRU Bl.

Menționează recurenta că nu i-a fost comunicată vreo cerere adițională formulată de intimata-reclamantă (în sensul art. 30 alin. (5) din C. proc. civ.), respectiv o cerere prin care ANOFM să-și modifice pretențiile formulate prin cererea introductivă de instanță, în condițiile art. 204 din C. proc. civ. și nici vreo dovadă că suma de 6.078.915,30 RON, ca urmare a emiterii PVC nr. 8046/10.09.2019, a fost plătită de intimata-reclamantă.

Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel. Astfel, judecătorul este ținut de cadrul procesual stabilit de către părți, în ceea ce privește obiectul, cauza și părțile. Or, în cauza de față prima instanță a analizat motive care nu au fost invocate de către părți.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în cuprinsul hotărârii a motivelor de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere [a probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător (a soluția cuprinsă în dispozitiv.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Dispoziția legală privind motivarea hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabiIilor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.

În al doilea rând, recurenta consideră că în mod greșit prima instanță a admis cererea și a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 8046/10.09.2019 și Decizia nr. 02/07.11.2019, motivând în esență că din interpretarea corelată (sistematică) a art. 24, și 25 din O.U.G. nr. 64/2009 rezultă că pentru implementarea proiectelor, autoritățile sau instituțiile finanțate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu entități din sectorul privat numai prin aplicarea unei proceduri transparente și nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat, iar aspectele legale, financiare și de altă natură privind proiectele implementate în parteneriat vor fi reglementate prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009, ce vor fi aprobate în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/200 și că din interpretarea teleologică (ce ține seama de scopul urmărit de legiuitor) a acelorași texte de lege rezultă că legiuitorul a urmărit adoptarea unei proceduri unitare transparente și nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat, procedura aplicabilă la nivel noțional (de vreme art. 25 din O.U.G. nr. 64/2009 prevede că aspectele legale, financiare și de altă natură privind proiectele implementate in parteneriat, vor fi reglementate prin normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009, norme ce se vor aplica la nivel național).

În consecință, a apreciat judecătorul fondului că este neîntemeiată apărarea pârâtului, potrivit căreia reclamanta putea adopta și aplica individual o procedură proprie de alegere a partenerilor din sectorul privat, aceasta contravenind scopului legiuitorului. De asemenea, art. 26 din O.U.G. nr. 64/2009 stabilește un termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2009 în care trebuie să se aprobe normele metodologice de aplicare.

Consideră recuurenta că sunt greșite și considerentele primei instanțe potrivit cărora până la data de 15.09.2009, când a fost publicat în Monitorul Oficial OMFP nr. 2548/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2009, prevederile art. din O.U.G. nr. 64/2009 referitoare la aplicarea unei proceduri privind alegerea partenerilor din sectorul privat nu se pot aplica.

Este adevărat că la momentul depunerii cererii de finanțare nu erau publicate normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009, însă era în vigoare O.U.G. nr. 64/2009. Lipsa unor norme metodologice la nivel național nu poate justifica neaplicarea dispozițiilor legislației naționale (art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009), conform cărora partenerii trebuie selectați prin aplicarea unei proceduri transparente și nediscriminatorii, motiv pentru care considerăm că Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 8046/10.09.2019, prin care echipa de control a declarat neeligibile cheltuielile aferente partenerului A. S.A., decontate în cadrul proiectului, în valoare totală de 6.680.126,70 RON (din care valoarea de 6.078.915,30 RON este aferentă bugetului Uniunii Europene), este emis de echipa de control în mod temeinic și legal, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și O.U.G. nr. 64/2009, în urma faptului că procedura de selecție a partenerilor nu a fost inițiată conform prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

De asemenea, consideră recurenta că sunt greșite și considerentele primei instanțe potrivit cărora selectarea Partenerului 1, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, nu s-a realizat în perioada de Implementare a Proiectului, ci în etapa premergătoare depunerii cererii de finanțare, astfel că în cauză nu se poate reține săvârșirea de către ANOFM, în calitate de beneficiar în contractul de finanțare, a unor abateri de la normele în materie de achiziții anterior menționate.

Față de aceste circumstanțe de fapt și de drept, pe larg menționate în cererea de exercitare a căii de atac, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea București - Ilfov împotriva sentinței civile nr. 1014 din 23 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că este fondat, cu consecința casării hotărârii atacate, a rejudecării cauzei și respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. 8046/10.09.2019 a fost stabilită în sarcina reclamantei intimate o creanță în sumă totală de 6.680.126,70 RON.

Actul a fost întocmit în baza raportului privind rezultatele preliminare ale verificărilor încrucișate, Etapa I, privind proiectele finanțate din fonduri structurale pentru care A. a avut calitatea de partener, emis de MFE cu nr. 45596/23.07.2019, înregistrat la OIR POSDRU București-Ilfov sub nr. x/24.07.2019, echipa de control declarând neeligibile cheltuielile aferente partenerului A. S.A., decontate în cadrul proiectului, întrucât nu a fost făcută dovada respectării dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

Sumele constatate neeligibile au fost incluse în cererile de rambursare ale beneficiarului, așa cum au fost detaliate în PVC, la punctul 11.

Împotriva procesului-verbal sus menționat reclamanta a formulat contestație, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr. 02/07.11.2019.

Nemulțumită fiind de modalitatea de soluționare a contestației sale, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, criticând decizia de soluționare a contestației pentru argumentul esențial, potrivit căruia la momentul încheierii acordului de parteneriat în dispută, nu exista o reglementare prin care să fie detaliată obligația impusă de art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, astfel că procedura de încheiere a acordului de parteneriat a fost legal desfășurată.

Achiesând la argumentele reclamantei, prima instanță a pronunțat sentința civilă nr. 1014/23.10.2020, prin care a reținut, în esență, că în condițiile în care nu au fost adoptate normele metodologice conform prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 64/2009, este neîntemeiată apărarea pârâtului potrivit căreia reclamanta putea adopta și aplica individual o procedură proprie de alegere a partenerilor din sectorul privat, aceasta contravenind scopului legiuitorului.

De aceea, până la data de 15.09.2009 când a fost publicat în Monitorul Oficial OMFP nr. 2548/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 64/2009, prevederile art. din O.U.G. nr. 64/2009 referitoare la aplicarea unei proceduri privind alegerea partenerilor din sectorul privat nu se pot aplica. În consecință până la data de 15.09.2009, reclamanta nu trebuia să urmeze nicio procedură de alegere a partenerilor din sectorul privat.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare este legal întocmit, reflectând o corectă a aplicare a dispozițiilor OU.G. nr. 64/2009.

În acest sens, este de observat faptul că prin dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 64/2009 legiuitorul a prevăzut că proiectele finanțate din instrumente structurale în cadrul programelor operaționale pentru obiectivul convergență pot avea ca beneficiari parteneriate compuse din două sau mai multe entități cu personalitate juridică, înregistrate în România și/sau în statele membre ale Uniunii Europene, cu condiția desemnării ca lider al parteneriatului a unei entități înregistrate fiscal în România, excepție făcând proiectele pentru care beneficiar este o grupare europeană de cooperare teritorială.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din același act normativ, pentru implementarea proiectelor prevăzute la art. 23, autoritățile sau instituțiile finanțate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu entități din sectorul privat, numai prin aplicarea unei proceduri transparente și nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat.

Este adevărat că la momentul încheierii acordului de parteneriat nr. 1538/12.08.2009 nu erau aprobate normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009 însă o atare împrejurare nu lipsește de conținut obligația prevăzută prin dispozițiile art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, aceea de a stabili parteneriate cu entități din sectorul privat, atunci când beneficiarul finanțării nerambursabile înțelege să implemnteze astfel proiectul, numai prin aplicarea unei proceduri transparente și nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat.

Trebuie subliniat faptul că în cursul verificărilor privind respectarea dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009 OIPOSDRU București Ilfov a solicitat reclamantei intimate, în mod repetat, transmiterea documentelor cu privire la selecția partenerului A., singurul răspuns transmis de intimata reclamantă asupra solicitărilor enunțate anterior fiind adresa nr. x, înregistrată de OIPOSDRU București Ilfov sub nr. x/11.12.2017, prin care este comunicat doar acordul de parteneriat, fără nicio explicație suplimentară cu privire la criteriile în temeiul cărora a fost desemnat acest operator privat, în calitate de partener.

Acesta este contextul în care trebuie verificată abaterea reținută în sarcina reclamantei intimate, Înalta Curte admițând faptul că deși este demonstrată în cauză omisiunea respectării prevederilor art. 26 din O.U.G. nr. 64/2009, potrivit cărora în termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin al ministrului finanțelor publice, se aprobă normele metodologice de aplicare, adoptarea cu întârziere a acestor norme nu înlătură de la aplicare aceste norme și, prin urmare, nu constituie o cauză de înlăturare a consecințelor ce țin de nerespectarea dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

După cum s-a arătat anterior, abaterea reținută în sarcina reclamantei intimate nu a constă în faptul nerespectării dispozițiilor normelor metodologice aprobate prin OMFP nr. 2548/2009 ci a fost stabilită în raport de faptul că aceasta nu a justificat în niciun mod criteriile în baza cărora a procedat la desemnarea partenerului A. în această calitate, astfel că singura concluzie ce poate fi trasă în atare context factual este aceea potrivit căreia desemnarea partenerului respectiv s-a realizat de o manieră pur discreționară, fiind încălcate în mod evident prevederile art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod legal a fost stabilită în sarcina reclamantei intimate abaterea ce constituie temeiul emiterii procesului-verbal contestat în cauză, astfel că soluția de anulare a titlului de creanță reflectă o greșită aplicare a prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

Întemeiată este și critica recurentei la adresa considerentelor judecătorului fondului, prin care acesta reține faptul încasării, de către pârât, a creanței stabilite prin procesul-verbal nr. x/10.09.2019, considerente ce stau la baza obligării pârâtei la plata sumei de 6.078.915,30 RON.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, suma de 6.078.915,30 RON a fost achitată prin cererile de rambursare nr. x și nu a fost încasată de pârât în baza procesului-verbal de constatare și sancționare a neregulii nr. x/10.09.2019.

Prin urmare, o eventuală soluție de obligare a pârâtei la restituirea sumei stabilite cu titlu de creanță bugetară rezultată din nereguli presupunea dovada achitării creanței de către debitor, în virtutea titlului de creanță și nu, cum eronat susține reclamanta-intimată prin întâmpinarea la prezentul recurs, dovada faptului că nu a fost recuperată nicio sumă, ca urmare a emiterii pvc nr. 8046/10.09.2019.

Astfel, deși procesul-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare constituie titlu executoriu, după cum se prevede prin O.U.G. nr. 66/2011, plata creanței stabilite prin acest titlu constituie o chestiune de fapt, iar dovada acesteia rămâne guvernată de principiul potrivit căruia acel ce face o afirmație în fața instanței este ținut să o dovedească("actori incumbit probatio"), regulă prevăzută de art. 249 C. proc. civ.

Cum nu există la dosarul cauzei nicio dovadă care să ateste faptul că reclamanta intimată a achitat creanța impusă în sarcina sa prin procesului-verbal de constatare și sancționare a neregulii nr. x/10.09.2019 se impune a fi înlăturate atât considerentele judecătorului fondului prin care a reținut în sens contrar dar și soluția prin care prima instanță a dispus obligarea recurentului-pârât la restituirea sumei de 6.078.915,30 RON.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, cu consecința casării hotărârii criticate, rejudecării cauzei și respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea București - Ilfov împotriva sentinței civile nr. 1014 din 23 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman - Regiunea București - Ilfov, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2022.