ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5552/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buucrești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.08.2016, sub nr. x/2016, reclamanta Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de Munca (ANOFM) a chemat în judecată pârâții Ministerului Fondurilor Europene - Direcția Generala Autoritatea de Management Programul Operațional Capital Uman (MFE-DGAMPOCU) și Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (MMFPSPV-OIPOSDRU) solicitând:

- anularea "Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta" nr. 485/RI/09.03.2016, încheiata la data de 09.03.2016, privind proiectul "Gestionarea eficienta a Resurselor in vederea îmbunătățirii calității serviciilor oferite persoanelor aflate in căutarea unui loc de munca dar si de Economisire a resurselor Naturale" - x, cod SMIS 36435, denumita în continuare Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare;

- anularea Deciziei nr. 641/RI/01.04.2016 privind soluționarea Contestației nr. 3975/C.B./18.03.2016 înregistrata la MMFPSPV - OIPOSDRU sub nr. x/18.03.2016, formulata de ANOFM cu privire la Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare, denumita in continuare Decizia;

- desființarea corecției financiare de 15.396,15 RON si a creanței bugetare in cuantum de 11.547,11 RON, precum si

- obligarea pârâtelor la restituirea în contul ANOFM a sumelor menționate, arătate a constitui debit potrivit actelor administrative a căror anulare se solicită.

Prin sentința civilă nr. 3999/12.12.2016, pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management Programul Operațional Capital Uman și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice - OIPOSDRU, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, înregistrat la data de 29.03.2017 pe rolul Înalta Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 6006 pronunțată la data de 28 noiembrie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 3999 din 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând, în esență, nemotivarea hotărârii judecătorești.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Buucrești, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2020, sub nr. x/2016*.

Soluția instanței de fond, în rejudecare

Prin sentința civilă nr. 243 din 20.07.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 243 din 20.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche a declarat recurs reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, atât cererea inițială transmisă prin fax la data de 10.12.2020, cât și cea transmisă ulterior prin poștă, la data de 14.12.2020, fiind adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În cadrul cererii de recurs, a susținut în esență recurenta -reclamantă că instanța de fond ignoră faptul că, în proiectul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, întocmită în urma verificărilor efectuate cu privire la suspiciunea de nereguli nr. 117/RI/18.01.2016, echipa de control din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (MMFPSPV-OIPOSDRU), față de care ANOFM a formulat apărări în consecință, nu s-a reținut încălcarea prevederilor art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare.

Respectivele prevederi au fost reținute a fi încălcate prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului1 convergență nr. 485/RI/09.03.20l6, încheiată la data de 09.03.2016, privind proiectul, "Gestionarea eficientă a Resurselor în vederea îmbunătățirii calității serviciilor oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă dar și de Economisire a resurselor Naturale" - x, cod SMIS 36435, denumită în continuare Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, astfel ca ANOFM nu a avut posibilitatea de a formula apărări prin prezentarea punctului său de vedere, conform prevederilor art. 21 alin. (14) si (15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare.

Or, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 21 alin. (21) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, punctul de vedere al structurii verificate față de constatările echipei de control constituie un element esențial, necesar a fi prevăzut în titlul de creanță reprezentat în speță, de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.

Consideră recurenta că încălcarea, astfel, a dreptului la apărare al ANOFM, demonstrează nelegalitatea actului administrativ reprezentat de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, menținută prin Decizia nr. 641/RI/01.04.2016 privind soluționarea Contestației nr. 3975/C.B./18.03.2016 înregistrată la MMFPSPV-OIPOSDRU sub nr. x/18.03.2016, formulată de ANOFM cu privire la Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, denumită în continuare Decizia.

În acest context, în care ANOFM a fost pusă în imposibilitatea de a prezenta apărări în consecință față de pretinsele nereguli din Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, susține că, în cauză nu se poate reține "înlăturarea apărărilor invocate de reclamantă... prin procesul-verbal de constatare", cum a reținut în mod nefondat instanța de fond.

Pe de altă parte, menținerea în ființă a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, menținută prin Decizie, conduce la prejudicierea bugetului asigurărilor pentru șomaj, buget din care sunt finanțate în prezent atât măsurile de protecție socială și de stimulare a ocupării forței de muncă prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, precum si de alte legi speciale, și, nu în ultimul rând, măsurile active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, acordate potrivit cadrului legal incident în materie, consecință care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestor acte administrative, astfel cum s-a solicitat prin cererea dedusă judecății.

Totodată, nu se poate reține că în cauză a avut loc "atribuirea unui contract ce intră sub incidența O.U.G. nr. 34/2006 fără publicarea unui anunț de participare", întrucât, astfel cum a arătat instanței de fond, procedura de atribuire s-a finalizat prin semnarea Contractului de servicii nr. x/16.01.2012, denumit in continuare Contractul de servicii, a cărui valoare a fost sub cea prevăzută pentru autoritățile sau instituțiile publice de art. 57 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Faptul că, ulterior, prin intermediul actelor adiționale încheiate, valoarea Contractului de servicii a fost suplimentată, nu poate conduce la concluzia nerespectării de către ANOFM a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții incidente în etapa de atribuire a contractelor de achiziție publică, în condițiile în care prevederile acestei ordonanțe de urgență nu interzic suplimentarea serviciilor contractate, a căror valoare a fost sub cea prevăzută de art. 57 alin. (2) lit. a) din ordonanța de urgență.

Față de aceste argumente consideră că în mod nelegal instanța de fond a reținut că "reclamanta avea obligația instituită de art. 56 alin. (1) și (2) din același act normativ de a transmite spre publicare un anunț de atribuire", fiind rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor invocate.

În final arată că nu se poate reține în sarcina ANOFM neregula prevăzută în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, menținută prin Decizie, întrucât nu se poate pune problema "încălcării prevederilor reglementărilor în vigoare în domeniul achizițiilor prin atribuirea unui contract ce intră sub incidența O.U.G. nr. 34/2006 fără publicarea unui anunț de participare".

Solicită, în acest sens, admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, admiterea acțiunii formulate de ANOFM.

Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - anterior Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurenta - reclamantă, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului și în subsidiar, a se respinge, ca nefondat.

Astfel, intimatul a solicitat în principal a se constata nulitatea recursului, în temeiul art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât recursul nu a fost depus la registratura Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Deopotrivă, a mai solicitat a se constata nulitatea recursului și în temeiul art. 185 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., ca fiind tardiv formulat.

În subsidiar, a mai invocat nulitatea recursului și raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru nemotivare.

Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susținând că prima instanță a apreciat în mod corect împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, cele derivând atât din actele normative incidente, cât și cele rezultate din prevederile contractuale analizate în cauză.

În ceea ce privește nulitatea recursului prin raportare la dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., solicitț admiterea acesteia, având în vedere că reclamanta nu a depus cererea de recurs la instanța ce a pronunțat hotărârea judecătorească atacată, ci a transmis -o Înaltei Curți de Casație și Justiție, împrejurare care atrage sancțiunea nulității prevăzută de normele cu caracter imperativ ale C. proc. civ.

Consideră, așadar, că depunerea cererii de recurs direct la instanța de recurs, atrage nulitatea cererii, astfel cum prevăd dispozițiile exprese ale articolului 490 alin. (1) din C. proc. civ., apreciind că această excepție se impune a fi admisă cu prioritate.

În ceea ce privește tardivitatea recursului, susține intimatul că, din informațiile rezultate de pe portalul instanței de fond, din fișa dosarului rezultă că recursul declarat de reclamantă apara înregistrat la Curtea de Apel București la data de 17.12.2020, cât și la data de 07.01.2021, prin urmare, după data de 07.12.2020, ceea ce conduce la concluzia că recursul este tardiv formulat, chiar și în ipoteza în care s-ar lua în calcul data de 24.11.2020.

În subsidiar, intimatul apreciază că recursul nu se încadrează nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este argumentată incidența în cauză a vreuneia dintre ipotezele textului de lege invocat, recurenta reclamantă necriticând hotărârea instanței de fond din perspectiva evidențierii dispozițiilor legale care ar fi fost nesocotite de prima instanță -aplicate greșit sau interpretate greșit, de natură a impune o soluție de casare și de reevaluare a situației de fapt și de drept, contrar celor reținute de instanța de fond.

Solicită, astfel a se constata nulitatea recursului raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - reclamantă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - pârât combătând apărările acestuia cu privire la nulitatea recursului invocată.

Susține astfel că, în ce privește argumentele privind "nulitatea recursului" întemeiată pe dispozițiile art. 490 alin. (0) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la dispozițiile art. 129 și ale art. 126 alin. (2) din Constituția României, republicată, conform cărora exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, legiuitorul având așadar libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate pot exercita căile de atac.

Apreciază însă că, libertatea legiuitorului de a stabili condițiile de exercitare a căilor de atac și procedura de judecată nu este însă absolută, limitele libertății de reglementare fiind determinate și în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept iar în reglementarea exercitării accesului la justiție, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

În lumina acestor considerente, solicită a se constatat că prevederea cuprinsă în art. 490 alin. {1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin care se sancționează cu nulitate absolută depunerea recursului la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se ataca, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării caii de atac și să restrângă nejustificat accesul liber la justiție, sancțiunea fiind cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăși instanța competentă să judece recursul ori la altă instanță decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci și magistratului sau funcționarului care primește cererea de recurs greșit îndreptată, deși are posibilitatea să-l îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege.

Consideră astfel că aplicarea principiilor constituționale privind accesul liber la justiție și folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greșit îndreptate să fie transmise jurisdicției competente să le soluționeze.

Pe de altă parte, instituirea sancțiunii nulității pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 490 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare îl lipsește pe recurent, fără o justificare rezonabilă, de posibilitatea de a se examina, pe calea recursului, susținerile sale întemeiate privind modul eronat, eventual abuziv, prin care s-a soluționat, prin hotărârea atacată, litigiul în care este parte.

În consecință, solicită a se constata că, prin sancțiunea nulității pe care o institute, textul de lege atacat încalcă atât dispozițiile art. 21, cât și pe cele ale art. 129 și ale art. 24 alin. (1) din Constituția României, republicată.

In ce privește argumentele privind "tardivitatea" formulării recursului, susține că, în cauză nu prezintă relevanță data înregistrării recursului pe Portalul instanțelor de judecată, avută în vedere, în mod eronat, de intimatul-pârât în întâmpinare, ci data depunerii la oficiul poștal.

Or, sentința civila nr. 243/20.07.2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2016" a fost comunicată ANOFM de către Curtea de Apel București, secția a VIU-a contencios administrativ și fiscal- Veche prin adresa înregistrată sub nr. x/24.11.2020, iar recursul formulat de ANOFM împotriva sentinței menționate a fost transmis atât prin fax, cât și prin poștă cu confirmare de primire, la data de 10.12.2020, astfel cum se atestă prin recipisa de poștă și confirmarea de transmitere prin fax.

Astfel, solicită a se reține că recursul a fost formulat si depus în termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

în ce privește argumentele privind "nemotivarea" recursului, solicită a se reține că aspectele pe baza cărora intimata -pârâtă apreciază că recursul său nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se susține, prin cererea de recurs demonstrându-se pe larg că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, evidențiate pe larg în cererea de recurs.

În concluzie, solicită respingerea excepției nulității recursului precum și respingerea apărărilor formulate de intimatul - pârât prin întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a învestit instanța cu o acțiune împotriva Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergenta" nr. 485/RI/09.03.2016, încheiata la data de 09.03.2016, privind proiectul "Gestionarea eficienta a Resurselor in vederea îmbunătățirii calității serviciilor oferite persoanelor aflate in căutarea unui loc de munca dar si de Economisire a resurselor Naturale" - x, cod SMIS 36435, precum și împotriva Deciziei nr. 641/RI/01.04.2016 privind soluționarea Contestației nr. 3975/C.B./18.03.2016 înregistrata la MMFPSPV-OIPOSDRU sub nr. x/18.03.2016, formulata de ANOFM cu privire la Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare, prin care a solicitat desființarea corecției financiare de 15.396,15 RON si a creanței bugetare in cuantum de 11.547,11 RON, precum si obligarea pârâtelor la restituirea în contul ANOFM a sumelor menționate.

Prin sentința civilă nr. 243 pronunțată la data de 20 iulie 2020, pronunțată în rejudecare după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, ca neîntemeiată.

În dispozitivul hotărârii instanța de fond, respectând întocmai dispozițiile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., a menționat și instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac, respectiv " sediul Curții de Apel București".

Respingându-se din nou acțiunea de către instanța de fond, în rejudecare după casare, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a declarat recurs, cererea de recurs fiind transmisă, atât prin fax cât și prin poștă, direct instanței de recurs (dosarul de recurs), respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, încălcând astfel dispozițiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că "(1) Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității".

Reține instanța de control judiciar că aceste dispoziții se bucură de prezumția de constituționalitate, fiind în vigoare la data introducerii acțiunii (12.08.2016), motiv pentru care se impune aplicarea, ca atare, a acestora.

Cum în cazul de față hotărârea care se atacă a fost pronunțată de Curtea de Apel București, iar cererea de recurs a fost depusă de recurenta-reclamantă la Înalta Curte de Casație și Justiție, constată instanța de control judiciar că intervine sancțiunea nulității, având în vedere că, fiind vorba de o nulitate expres prevăzută de lege, vătămarea este prezumată în mod absolut, potrivit art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., ce prevăd că " 2) În cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată".

Prin urmare, în condițiile în care Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, nu a depus cererea de recurs la " instanța a cărei hotărâre se atacă", respectiv la Curtea de Apel București, astfel cum s-a menționat expres în dispozitivul hotărârii recurate, conform normelor imperative prevăzute la art. 490 alin. (1) C. proc. civ., ci direct la instanța de control judiciar, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se va aplica sancțiunea nulității recursului, dispozițiile anterior menționate nelăsând loc de interpretare.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a depus cererea de recurs la instanța a cărei hotărâre se atacă, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 490 alin. (1) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului invocată de intimatul - pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - anterior Ministerul Fondurilor Europene, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 490 alin. (1) C. proc. civ., constată nul recursul formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței civile nr. 243 din 20 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.