ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.12.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2017, reclamantul Ministerul Educației Naționale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțarea Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale – Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, a solicitat: i. anularea Deciziei MEN - OIPOCU nr. 01/851/22.06.2017 transmise prin adresa de înaintare nr. x/22.06.2017, înregistrată la MEN - UMPFE cu nr. 85/27.06.2017; ii. admiterea contestației nr. 5014/13.11.2015 înregistrate la MEN - OIPOCU cu nr. OI 11331/SJCSN/16.11.2015 și, pe cale de consecință și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul x "Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul rural prin activități de mentorat", cod SMIS 22424, emis de MEN - OIPOCU cu nr. x/12.10.2015, transmis prin adresa de înaintare nr. x/12.10.2015.

Hotărârea instanței de fond, pronunțată în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 3836 din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Educației Naționale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțarea Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale – Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul Ministerul Educației Naționale – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțarea Externă, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în principal, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rejudecarea litigiului pe fond și admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei primei instanțe, în vederea rejudecării fondului.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 3934 din data de 15 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Educației Naționale - Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă împotriva sentinței civile nr. 3836 din 28 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Hotărârea instanței de fond, pronunțată în al doilea ciclu procesual, după casarea cu trimitere la rejudecare Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017*. Prin sentința civilă nr. 218 din data de 3 noiembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Educației Naționale - Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman și a anulat Decizia MEN-OIPOCU nr. OI/851/22.06.2017 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind proiectul x "Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul rural prin activități de mentorat", cod SMIS 22424, emis de MEN-OIPOCU nr. x/12.10.2015, obligând, totodată, pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 218 din data de 3 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Împotriva sentinței civile menționate anterior, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și menținerea ca temeinice și legale a actelor contestate. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea instanței de fond din rejudecare cuprinde motive contradictorii: • Aspectele contradictorii se referă la faptul că, în urma analizei cauzei deduse judecății, Curtea de Apel a constatat din conținutul documentelor analizate faptul că rezulta un grad înalt de similaritate între conținutul serviciilor de întreținere a sistemelor informatice achiziționate pentru cele două proiecte, dar ulterior a considerat în mod nejustificat că față de primul proiect, cel de-a doilea a inclus și activitățile de administrare a aplicațiilor informatice, fapt care ar justifica, în opinia instanței, diferența de cost de întreținere între cele 2 platforme finanțate prin proiectele cu ID 3537 și x. Susține că acest ultim aspect nu este conform realității și că primul proiect a inclus activități de întreținere a aplicației software. Astfel, prin Contractul de servicii nr. x/22.04.2009, încheiat de ME - UMPFE cu S.C. A. S.A., s-au achiziționat servicii de dezvoltare, implementare și întreținere a aplicației software necesare activității de mentorat și promovării proiectului x (ID 3537) iar ulterior, prin Contractul de servicii nr. x/06.07.2011, încheiat de ME - UMPFE cu S.C. A. S.A., s-au achiziționat servicii de dezvoltare, implementare și întreținere a aplicației software necesare dezvoltării profesionale a cadrelor didactice din mediul rural pentru proiectul x. • Un alt aspect contradictoriu vizează faptul că prin hotărârea pronunțată Curtea reține explicația expertului că serviciile oferite pentru întreținerea unor aplicații informatice similare (portal web, aplicații de e-Learning) vor fi similare, astfel încât, pentru două aplicații similare, care funcționează în locații/rețele distincte sau care sunt operate în aceeași rețea organizațională, dar în perioade de timp diferite, vor fi necesare servicii similare de întreținere, dar aceste servicii trebuie livrate și evident contabilizate separat, astfel cum consideră expertul, dar totuși concluzionează că serviciile de întreținere achiziționate în cadrul proiectului x sunt justificate, ceea ce este contradictoriu din moment ce la cea de a doua aplicație, costul pentru întreținerea sistemului informatic reprezintă un procent din total valoare contract de 24,76% față de procentul de la prima aplicație de numai 10,60%. • Mai mult, în mod contradictoriu cu cele reținute prin raportul de expertiză și avute în vedere de instanță, respectiv că proiectele sunt similare, Curtea a apreciat că gradul de similaritate nu este singurul criteriu care s-ar impune a fi avut în vedere pentru a ajunge la concluzia procesului-verbal de constatare a neregulilor, în sensul că pentru proiectul x costul de întreținere a sistemului informatic nu ar fi rezonabil. Contrar susținerilor Curții de Apel, rezultă că dacă serviciile oferite pentru întreținerea unor aplicații informatice similare (portal web, aplicații de eLearning) vor fi similare, chiar dacă ceea ce le diferențiază este contextul spațial și temporal de operare a aplicațiilor respective, totuși nu este justificată existența unor diferențe atât de mari între costurile cu serviciile de întreținere a aplicațiilor informatice raportate procentual la valoarea totală a contractelor (costul este de aproape două ori și jumătate mai mare în proiectul x față de proiectul ID 3537). • Hotărârea recurată este în contradicție cu aspectele constatate prin Raportul de expertiză și preluate de instanță, raportate la situația de fapt și la legislația aplicabilă. Din moment ce raportul de expertiză stabilește "un grad înalt de similaritate între conținutul serviciilor de întreținere a sistemelor informatice achiziționate pentru cele doua proiecte" iar Curtea reține explicația expertului, totuși, în cazul celui de al doilea proiect cu x serviciile de întreținere ale aplicației informatice au un preț mai mult decât dublu prin raportare procentuală față de proiectul cu ID 3537, astfel încât suma de 194.994,40 RON + 46.798,64 RON TVA aferentă serviciilor de întreținere sistem informatic este afectată de neregulă sub forma nerespectării unui management financiar riguros. Potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., producerea unor nereguli, abateri, fraude, corespunde automat unui prejudiciu bugetului U.E., iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător, regula generală fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-199/03 și Concluziile avocatului general pronunțate în cauza C-465/10). În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond a făcut, în rejudecare, o aplicare greșită a normelor de drept material. În esență, susține aplicarea greșită a prevederilor art. 172a, alin. (1) lit. (f) din Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al CE și ale art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, astfel: Contrar celor reținute de instanță, costul de întreținere a sistemului informatic achiziționat prin proiectul x nu este rezonabil iar cheltuiala aferentă solicitată la rambursare este nejustificată, în contextul în care ambele platforme/sisteme informatice finanțate prin proiectele cu ID 3537 și x deservesc activități similare (activități de mentorat), scopul acestora fiind asigurarea accesului la un învățământ de calitate prin îmbunătățirea și profesionalizarea formării continue a cadrelor didactice din învățământul obligatoriu (x) respectiv dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învățământul obligatoriu (ID 3537). Dintr-o analiză în paralel a ofertelor financiare și tehnice depuse în cadrul celor două proiecte de furnizorul serviciilor de dezvoltare, implementare și întreținere a aplicațiilor software S.C. A. S.A. nu reiese o explicație rezonabilă care să justifice diferența de cost de aproape două ori și jumătate mai mare în proiectul x față de proiectul ID 3537 (24,76% față de 10,60%) pentru prestarea unor servicii similare. Astfel, rezultă în mod obiectiv OI POCU-ME, în calitate de autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene a stabilit neeligibilitatea costurilor cu serviciile de întreținere a sistemului informatic solicitate la rambursare în baza Contractului nr. x/06.07.2011, în valoare de 194.994,40 RON fără TVA, deoarece nu sunt "rezonabile, justificate" și nu "respectă cerințele bunei gestionări financiare, în special din punctul de vedere al economiei și al eficienței", așa cum prevede art. 172a, alin. (1) lit. (f) din Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al CE. În același sens, este clar că aceste costuri/cheltuieli aferente serviciilor de întreținere a sistemului informatic finanțat prin proiectul cu x nu sunt "în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-rezultate", astfel cum este stipulat în Ghidul Solicitantului - Condiții Generale - secțiunea 4.3. Eligibilitatea cheltuielilor. Pe cale de consecință, cheltuiala nu respectă nici art. 2 alin. (1), lit. d) din H.G. nr. 759/2007privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale care prevede că pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie "să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare" și nici art. 3, alin. (1) din Ordinul comun nr. 1117/2170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU 2007- 2013, unde se impune respectarea prevederilor art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 drept condiție pentru eligibilitatea unei cheltuieli. In cele din urmă, ținând cont de aspectele mai sus prezentate, prin solicitarea la rambursare a costurilor cu serviciile de întreținere a sistemului informatic, beneficiarul a încălcat Contractul de finanțare nr. x/15.11.2010 aferent proiectului x care la art. 4 condiționează eligibilitatea cheltuielilor angajate pe perioada de implementare a Proiectului de obligația respectării prevederilor: Hotărârii Guvernului nr. 759/2007, ale Ordinul comun nr. 1117/2170/2010 (anterior cu nr. x/2008) și ale Ghidului Solicitantului. Referitor la cheltuielile de judecată, recurentul susține că OIPOCU-ME are competențe generale și specifice pentru îndeplinirea funcției delegate anume în gestionarea proiectelor din cadrul axelor prioritare/domeniul major de intervenție, în colaborare cu Direcția Generală Programe Europene Capital Uman - DG PECU (fosta AM POSDRU - Autoritatea de Management pentru POSDRU), cu misiunea pe care o are de a depista și îndrepta orice abatere de la regularitate, legalitate și conformitate ce ar rezulta din acțiunea/inacțiunea beneficiarului, în raport de dispozițiile legale naționale/europene. În cauză litigiul s-a născut din însăși exercitarea de către OIPOCU-ME, în calitate de pârâtă, a atribuțiilor sale generale și specifice și a misiunii pe care o îndeplinește (garantarea legalității cheltuielilor banilor alocați din fonduri europene/naționale), iar resursele alocate funcționării trebuie realizate în concordanță cu misiunea specifică. In acest context, obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu expert, nu este justificată din moment ce OIPOCU-ME este instituție publică, bugetul aprobat pentru funcționarea sa neimplicând costuri suplimentare de acest tip. Resursele alocate funcționării OIPOCU-ME trebuie realizate în concordanță cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată poate echivala cu o utilizare a acestor resurse contrar interesului public, astfel încât solicită exonerarea de la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilită în sarcina OIPOCU-ME prin sentința civilă nr. 218/03.11.2022.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Ministerul Educației – Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă nu a formulat întâmpinare. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea pronunțată de instanța de fond, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, a criticilor formulate, a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 noul C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 20 Legea 554/2004, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman este nefondat, pentru considerentele ce succed: Prealabil, se va reține faptul că litigiul dedus judecății are ca punct de pornire procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. OI/10146/încheiat la 07.10.2015, prin care s-a constatat că Ministerul Educației Naționale -OIPOCU a achiziționat și folosit în cadrul proiectului cu x un sistem informatic (portalul) cu un cost de întreținere de două ori mai mare decât costul de întreținere a produsului similar livrat tot de A. S.A.. Costul de întreținere a acestui sistem informatic a fost considerat nerezonabil, fiind nejustificată cheltuiala cu aceste servicii în sumă de 194.994,40 RON. S-a precizat că nu au fost identificate suficiente date care să conducă la un rezultat subunitar în ceea ce privește raportul dintre resursele utilizate și rezultatele obținute. Contestația administrativă a Ministerului Educației Naționale a fost respinsă, litigiul fiind dedus judecății Curții de apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și parcurgând două etape de judecată, potrivit celor din precedent. În recurs, în al doilea ciclu procesual, întrucât recurentul-pârât a invocat două motive de casare, Înalta Curte va analiza mai întâi motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce vizează casarea hotărârii când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Analizând considerentele sentinței atacate, sub aspectul invocat în cererea de recurs, respectiv, existența unor motive contradictorii, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu sunt fondate. Prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În concret, prima instanță a analizat cele trei argumente principale ale reclamantei pentru care consideră că serviciile achiziționate din cadrul celor două proiecte sunt diferite (prin raportare la obiectul serviciilor, gradul de complexitate și perioada de timp pentru care s-a contractat serviciul) și, constatând că lucrarea de expertiză tehnică le-a confirmat, a admis acțiunea. În esență, s-a reținut că neregula constatată (decontarea cheltuielilor neeligibile, constând în costul serviciilor de dezvoltare și întreținere portal achiziționate de la A. - proiect POSRDU 87/1.3/S/63055 – fără respectarea unui management riguros) se bazează pe analiza comparativă întreprinsă de către autoritatea cu atribuții de control asupra serviciilor de întreținere sisteme informatice achiziționate de reclamant succesiv, pe baza criteriului raport prețul contract în ansamblu și preț serviciul de întreținere (ca o componentă a contractului). Curtea a constatat că, din raportul de expertiză a rezultat un grad înalt de similaritate a serviciilor celor două proiecte (cu precizarea că neregula privește exclusiv componenta de întreținere a sistemului informatic achiziționat) și că expertul a explicat faptul că serviciile oferite pentru întreținerea unor aplicații informatice similare (portal web, aplicații de eLearning) sunt diferențiate de contextul spațial și temporal de operare a aplicațiilor respective. Curtea a mai reținut concluzia expertului în sensul că serviciile de întreținere achiziționate în cadrul proiectului x sunt justificate, proiectul fiind derulat în perioada 2011-2013, iar proiectul anterior în perioada 2009-2011. Cu privire la costul serviciilor de întreținere, expertul le-a estimat la un procent de 15-25% anual, din costul licențelor aplicațiilor (sau dezvoltării și implementării acestor aplicații) și a apreciat justificat acest cost. Deși a reținut gradul de similaritate a celor două proiecte, prima instanța a stabilit că acesta nu este singurul criteriu care se impune a fi avut în vedere pentru a conchide că este nerezonabil costul de întreținere al sistemului informatic, ceea ce le diferențiază fiind contextul spațial și temporal de operare a aplicațiilor respective și faptul că cel de-al doilea proiect a inclus și activitățile de administrare a aplicațiilor informatice. În ceea ce privește justificarea sau nu a serviciilor de întreținere achiziționate, raportat la ansamblul probator, Curtea a concluzionat că nu se poate aprecia că posibilitatea de reducere a resurselor alocate pentru proiectul având x este de natură să conducă la concluzia unui cost nerezonabil, astfel cum s-a reținut în procesul-verbal de constatare a neregulilor. Două argumente au fost aduse: "1) faptul că deși cele două proiecte având ID 3537 și x au o similaritate implicită unor proiecte de această natură, cel de-al doilea proiect are o complexitate mai ridicată și cuprinde suplimentar activitățile de administrare a aplicațiilor informatice și faptul că 2) costul pentru cel de-al doilea proiect desfășurat pe parcursul a 2 ani, respectiv 2011-2013 se justifică costul serviciilor de întreținere..." Prin urmare, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei. În plus, aspectele "contradictorii" invocate de reclamantă și redate la punctul 6 din prezenta decizie, privesc în realitate nemulțumiri față de raționamentul juridic expus și pretins nereflectat în probatoriul cauzei, aspecte care nu pot fi circumscrise acestui motiv de nelegalitate. Ca atare, criticile recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 sunt nefondate. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Trebuie amintit că recursul este o cale de atac extraordinară care "urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile." (art. 486 alin. (3) C. proc. civ.). Această cale de atac se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate (identificarea, interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente) nu și de netemeinicie (verificarea dacă situația de fapt reținută prin hotărâre este corespunzătoare realității și dacă are fundament în probele administrate în cauză), recursul urmărind un singur scop, acela al verificării conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Modul în care instanța de fond a apreciat probatoriul administrat, modul în care a înlăturat de la analiză anumite argumente, apreciate neesențiale în economia raportului juridic dedus judecății, nu pot forma obiectul analizei în prezenta etapă procesuală. Având în vedere că rezonabilitatea costului de întreținere a sistemului informatic achiziționat bazată pe analiza comparativă a celor două oferte financiare și tehnice constituie aspecte de temeinicie a hotărârii, acestea nu pot face obiectul recursului. În acest context, criticile recurentului sunt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii. Costurile aferente serviciilor de întreținere a sistemului informatic finanțat prin proiectul x sunt rezonabile și justificate întrucât în cauză s-a demonstrat, cu lucrare tehnică de specialitate, că decizia reclamantei este atât rațională, cât și susținută de motive valide. Concluziile expertizei au fost însușite de instanța de fond iar raționamentul juridic se sprijină pe această lucrare. În aceste condiții, nu se confirmă încălcarea dreptului material invocat de recurent, art. 172a alin. (1) lit. f) din Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002, privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al CE, art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007, art. 3 alin. (1) din Ordinul comun nr. 1117/2170/2010 și art. 4 din Contractul de finanțare, potrivit cărora (în esență) sunt eligibile doar cheltuielile rezonabile, justificate, care respectă cerințele bunei gestionări financiare și care sunt conforme cu prevederile din legislația națională și unională. În final, criticile vizând obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 RON, reprezentând onorariu expert, sunt nefondate. Astfel, partea care a pierdut procesul este obligată de art. 453 C. proc. civ. să plătească părții care a câștigat, la cererea acesteia, cheltuieli de judecată, constând în "taxele judiciare de timbru, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului" (art. 451 alin. (1) C. proc. civ.). Având în vedere că pârâtul a pierdut procesul, corect prima instanță l-a obligat la cheltuieli de judecată constând în onorariul expertului, fiind îndeplinite condițiile antemenționate, impuse de lege. Normele de la art. 451-455 din C. proc. civ. sunt norme ce reglementează modalitatea de reparare a prejudiciului produs din culpa părții care se face vinovată de declanșarea demersului judiciar (partea care pierde procesul), reprezentând, o transpunere în plan procesual a normelor de drept referitoare la răspunderea civilă delictuală. Or, prin pierderea procesului, pârâtul se află în culpă procesuală, fiind vădit nefondate criticile care fac referire la calitatea de instituție publică și atribuțiile generale și specifice ale misiunii pe care o îndeplinește, legea nefăcând nicio distincție în funcție de aceste criterii. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.