ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2306/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 04.12.2017 sub dosar nr. x/2017, astfel cum a fost îndreptată sub aspectul unor erori materiale prin cereri ulterioare, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, prin care a contestat rezoluțiile de clasare nr. x/2017 și nr. x/2017.

Prin decizia nr. 2202/25.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a dispus trimiterea cererii formulate de A. spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche) la data de 03.10.2018 sub nr. x/2017.

Prin cerere adițională depusă la 29.11.2018, reclamanta A. a indicat obiectul cererii de chemare în judecată ca fiind reprezentat de următoarele acte emise de Inspecția Judiciară: nr. x/2017 din 21.09.2017, nr. x/2017 din 03.11.2017, nr. x/2017 din 05.09.2017, nr. x/2017 din 24.10.2017, nr. x/2017 din 18.12.2017, nr. x/2018 din 27.02.2018, nr. x/2017 din 27.11.2017, nr. x/2018 din 05.02.2018, nr. x/2018 din 27.04.2018, nr. x/2018 din 10.08.2018, nr. x/2018 din 19.03.2018, nr. x/2018 din 10.05.2018, nr. x/2018 din 25.05.2018, nr. x/2018 din 21.08.2018, nr. x/2018 din 23.10.2018 și nr. x/2018 din 15.11.2018.

La data de 31.01.2019, partea reclamantă a depus la dosar o nouă cerere adițională prin care a arătat că înțelege să conteste și rezoluțiile nr. x/2018, nr. 8621/IJ/2018, nr. 5721/IJ/1403/DIP și nr. 8792/IJ/SID/2018.

Prin cererea înregistrată la data de 25.09.2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, prin care a contestat rezoluțiile nr. x/2018 și nr. x/2018.

Prin decizia nr. 3333/15.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche) la data de 26.11.2018 sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 07.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche), în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția de litispendență și s-a trimis dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel București.

Prin încheierea din 20.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche), în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea părții reclamante de sesizare a Curții Constituționale a României; a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 83 alin. (2) și a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată și cu excepția de neconstituționalitate a art. 204 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată; a fost respinsă ca neîntemeiată excepția decăderii invocată de partea reclamantă în raport de apărările formulate de pârâta Inspecția Judiciară față de cererea adițională - modificatoare depusă de reclamantă pentru termenul de judecată din 31.01.2019; a fost respinsă ca tardiv formulată cererea adițională - modificatoare depusă de reclamantă pentru termenul de judecată din 31.01.2019; a fost respinsă cererea de intervenție voluntară formulată de terțul intervenient B., ca inadmisibilă și a fost acordat termen pentru continuarea judecății la 05.09.2019.

Prin sentința civilă nr. 62 din 25 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (veche) s-a respins ca nefondată cererea părții reclamante prin mandatar de repunere pe rol a cauzei; s-a constatat că nu se impune suspendarea judecății în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a constatat inexistența unei excepții de neconstituționalitate admisibilă, pretinsă de reclamantă prin mandatar ca vizând art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost respinsă ca nefondată excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată înregistrate în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost invocată de partea pârâtă; a fost respinsă ca nefondată excepția de tardivitate privind cererea în anularea rezoluțiilor litigioase nr. x/2017 și nr. x/2018, invocată de partea pârâtă; a fost respinsă cererea de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2017, precum și cererea de chemare în judecată litispendată înregistrată în dosarul nr. x/2018, formulate de reclamanta A., prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva încheierii din 20.06.2019 și împotriva sentinței civile nr. 62 din 25 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A., prin mandatar B. a declarat recurs, fiind format dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea recursului, anularea sentinței și a încheierii recurate și rejudecarea cauzei sub toate aspectele.

În esență, consideră recurenta-reclamantă că mențiunea "definitivă" înscrisă în cuprinsul sentinței recurate îi dă posibilitatea atacării acesteia cu cel puțin o cale extraordinară de atac, deși dispozițiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la momentul începerii procesului, prevedeau că hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.

Totodată, apreciază că instanța de fond a ignorat prevederile art. 237 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., întrucât a refuzat să emită o adresă la Inspecția Judiciară pentru a comunica rezoluția din dosarul nr. x/2018, a cărei soluție a fost invocată ca jurisprudență/autoritate de lucru judecat în două chestiuni din prezenta cauză.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității și inadmisibilității recursului, în raport de neindicarea temeiului de drept al cererii de recurs și în raport de data înregistrării acțiunii pe rolul instanței de judecată și de dispozițiile procesului-verbal al ședinței din data de 9 octombrie 2017 a judecătorilor secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a reiterat aspectele invocate prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este inadmisibil, în considerarea celor în continuare arătate.

Principiul legalității căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituția României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pot fi exercitate în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesuale, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând examinarea legalității unor rezoluții de clasare a sesizărilor formulate de aceasta față de judecători și procurori din cadrul mai multor instanțe de judecată și din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, (04.12.2017), rezoluția de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecția Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate și în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanța de recurs constată că în cazul rezoluției de clasare a sesizării s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curții Constituționale, Înalta Curte reține că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică cea mai asemănătoare, în speță, a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeași lege: Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituțional ce revine instanței supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunțat în același sens în ședința din 9 octombrie 2017 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal, fiind adoptată soluția de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării (..) în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus redate, în condițiile în care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentințe care în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 317/2004 este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., instanța de control judiciar urmează să admită excepția inadmisibilității și să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin mandatar B. împotriva încheierii de ședință din 20 iunie 2019 și împotriva sentinței nr. 62 din 25 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.